Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 199
Ședința publică din 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Ion Graur
JUDECĂTOR: Dr. - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.846/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții și, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamanta intimată, asistată de av., care se prezintă și pentru reclamantul intimat și pentru pârâții recurenți și, av..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, 0,15 lei timbru judiciar; reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar împuternicire avocațială, dovada privind achitarea onorariului avocațial și concluzii scrise și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii principale cu consecința respingerii acesteia, iar în privința cererii reconvenționale referitoare la constatarea promisiunii de vânzare-cumpărare, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată
R E A,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 846/23.10.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 2882/21.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și
A obligat apelanții la plata către intimați a sumei de 1.500 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că prin sentința civilă nr.2882/21.03.2007 pronunțată în dosarul sus-menționat, Judecătoria Timișoaraa admis în parte acțiunea principală, formulată în dosar nr- de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții și, a respins cererea reconvențională formulată de pârâții și în contradictoriu cu reclamanții și; a respins acțiunea formulată în dosarul conexat nr- de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect rezoluțiunea înscrisurilor intitulate "Împuternicire" încheiate la data de 09.08.2001 și respectiv 28.08.2002, dispunându-se evacuarea pârâților din imobilul situat în T, str. -. - nr. 12,. 2, înscris în CF nr. 1154 T nr. top 7439 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1510,3 lei.
S-a reținut de către instanța de fond că reclamanții sunt proprietari asupra imobilului din T, str. -. - nr.12,.2 înscris în CF nr.1154 T, nr top 7439, iar în anul 2001 pârâții au ocupat acest apartament cu acordul reclamanților, în baza actului sub semnătură privată, despre care reclamanții au susținut că are natura juridică a unui contract de comodat.
Din verificarea actelor sub semnătură privată depuse la dosar, nesemnate de pârâți, însă însușite de reclamanți, s-a reținut că aceștia au înțeles să împuternicească pe pârâți să administreze imobilul, așa cum rezultă și din actul intitulat "împuternicire" încheiat la 9.08.2001, precum și din înscrisul încheiat la 28.08.2002.
În raport de dispozițiile art.480 Cod civil, instanța de fond a apreciat întemeiată în parte acțiunea precizată formulată în dosar nr- și a dispus astfel evacuarea pârâților din imobilul din T, str. -. - nr.12.2 respingând în rest acțiunea, în sensul că nu s-a încuviințat executarea a hotărârii, motivat de faptul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.279 alin. 1. pr. civ..
În ceea ce privește cererea reconvențională instanța de fond a reținut că, în virtutea dreptului de retenție, cel ce deține un bun, în cazul de față imobil, al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să țină lucrul respectiv, să refuze restituirea lui, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele de bani pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea acelui bun.
În cauză pârâții - reclamanți nu au solicitat plata vreunei sume, ei s-au limitat să invoce doar existența unui drept de retenție asupra imobilului, raportat la efectuarea unor îmbunătățiri, fiind astfel respins acest capăt din cererea reconvențională.
Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr.2882/21.03.2007, pârâții și, au solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii acțiunii, iar în privința cererii reconvenționale, să se dispună casarea cu trimitere spre rejudecare în ceea ce privește petitul privind constatarea promisiunii de vânzare-cumpărare, fiind prejudiciat fondul cauzei prin greșita admitere a excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar -/19.06.2007.
În motivare s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivată, pe de o parte, de absența unei acțiuni în revendicare, iar, pe de altă parte, de faptul că pretențiile reclamanților, astfel cum au fost formulate, pot fi realizate doar pe calea ordonanței președințiale, nu pe calea dreptului comun.
Au susținut că între pârâți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, în care locuiesc cu acordul reclamanților, că au achitat o parte din prețul convenit, că, față de interdicția prevăzută de Legea nr. 112/1995, nu au putut obține perfectarea contractului în formă autentică și că au efectuat numeroase îmbunătățiri imobilului, solicitând drept de retenție.
Pârâții au criticat hotărârea sub aspectul respingerii ca inadmisibilă a cererii reconvenționale referitor la constatarea existenței promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, întrucât ei nu aveau o acțiune în realizare, față de interdicția de vânzare a imobilului dobândit de reclamanți în baza Legii nr. 112/1995.
Intimații au invocat inadmisibilitatea apelului în raport de art.297 alin. 1. pr.civ...
Tribunalul a apreciat ca neîntemeiat apelul declarat de pârâții și, respingând excepția inadmisibilității apelului cu motivarea că potrivit art. 282. pr.civ. un apel este inadmisibil doar atunci când legea nu prevede posibilitatea atacării unei hotărâri judecătorești pe această cale nu și atunci când solicitările apelanților nu se încadrează în dispozițiile art. 296 - 297. pr. civ..
Referitor la hotărârea atacată, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu probatoriul administrat în cauză și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii principale raportat la faptul că nu s-a promovat o acțiune în revendicare, în mod corect prima instanță a respins această excepție motivat de faptul că pârâții nu au invocat nici un titlu de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, prima instanță reținând în mod corect că în anul 2001, pârâții au acceptat apartamentul în baza actului sub semnătură privată, nesemnat de reclamanți, recunoscându-li-se acestora dreptul de a folosi imobilul în scopul administrării lui de către reclamanți.
Referitor la inadmisibilitatea pretențiilor reclamanților pe calea unei acțiuni de drept comun, tribunalul constată că intenția declarată a reclamanților a fost de a promova o acțiune de evacuare de drept comun, iar hotărârea pronunțată să beneficieze de execuție, instituție reglementată față de disp. art. 279 alin. 1.pr.civ. intenție ce a fost corect stabilită, de altfel, de prima instanță.
Tribunalul a constatat că, în mod corect, prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii principale, ca neîntemeiată, sub ambele aspecte invocate, soluția pronunțată cu privire la acțiunea principală fiind temeinică și legală.
A reținut că în mod corect a fost respins ca inadmisibil petitul din cererea reclamanților privind constatarea existenței unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul din litigiu, în raport de dispozițiile art.111 pr. civ. și de faptul că pârâții au la îndemână o acțiune în realizare, respectiv o acțiune în obligarea reclamanților la încheierea în formă autentică a contractului la expirarea termenului prev. de art. 9 din Legea nr. 112/1995.
În termen, împotriva deciziei civile nr.846/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, au declarat recurs pârâții și, care au solicitat admiterea acestuia, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii principale cu consecința respingerii acțiunii, iar în ceea ce privește cererea reconvențională cu privire la constatarea promisiunii de vânzare - cumpărare, solicită casarea ci trimitere spre rejudecare, fiind prejudiciat fondul cauzei prin greșita admitere a excepției inadmisibilității cererii reconvenționale.
În motivare arată că între pârâții recurenți și reclamanții și, nu există un contract de închiriere, astfel că singura posibilitate legală a reclamanților, proprietari neposesori, este de a se îndrepta împotriva pârâților cu o acțiune în revendicare având în vedere că între părți s-a încheiat și un antecontract de vânzare - cumpărare având ca obiect imobilul din litigiu, în care pârâții locuiesc de 6 ani cu acordul reclamanților.
Arată că au invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților și față de modul în care a fost formulată acțiunea în evacuare, deoarece doar prin ordonanță președințială se putea obține evacuarea necondiționată, fără somație, fără trecerea vreunui termen, iar hotărârea să fie executorie, pe calea dreptului comun fiind inadmisibil să fie primite asemenea cereri, neexistând norme de drept care să susțină asemenea pretenții.
Au arătat de asemenea, că s-au înțeles cu reclamanții ca prețul vânzării să fie de 8000 USD, din care au și plătit avans 3900 USD, însă nu au putut solicita instanței obligarea pârâților la perfectarea contractului de vânzare - cumpărare, deoarece acestora le este interzis să-l vândă timp de 10 ani de la dobândire.
Susțin că cererea reconvențională prin care au solicitat constatarea încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare era admisibilă, astfel că în mod greșit instanțele de fond au admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, cu motivarea că acțiunea în constatare este inadmisibilă deoarece nu au cerut obligarea reclamanților - pârâți reconvenționali la perfectarea contractului de vânzare - cumpărare sau să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract.
Au arătat că cele două instanțe au greșit atunci când au respins excepția inadmisibilității acțiunii principale invocate de pârâți, având în vedere că dreptul de proprietate al reclamanților poate fi apărat în justiție numai pe calea unei acțiuni în revendicare și nu pe calea unei acțiuni în evacuarea pârâților posesori ai imobilului, între părți nu există raporturi locative întemeiate pe dispozițiile Codului civil sau a legilor speciale, pentru ca acțiunea în evacuarea locatarului să fie admisibilă în justiție.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Prin concluzii scrise reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinice și legale a celor două hotărâri cu motivarea că pârâții ocupă imobilul proprietatea reclamanților în baza acordului acestora intitulat de părți "Convenție", și în situația în care pârâții ar fi ocupat abuziv, fără acordul proprietarilor și fără nici un fel de titlul imobilul, acțiunea ce putea să fie promovată de către intimații proprietari ar fi fost una în revendicare.
Au arătat că prima instanță a calificat în mod corect acțiunea intimaților ca fiind una în evacuare și nu în revendicare, așa cum în mod nelegal solicită recurenții a fi calificată.
Referitor la capătul ce cerere din acțiunea reconvențională prin care pârâții au cerut să se constate că între părți a intervenit o promisiune de vânzare - cumpărare având ca obiect imobilul din litigiu, arată că în mod corect a fost respins de instanță în raport de dispozițiile art. 111 Cod civil.
De asemenea, au susținut că ambele instanțe au reținut corect că în lipsa unei cereri privind obligarea intimaților la plata contravalorii îmbunătățirilor, cererea privind existența unui drept de retenție nu poate fi primită.
Examinând decizia civilă recurată în raport de motivele invocate, raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, în raport de dispozițiile art.304 pr.civ. de dispozițiile art.942 și urm. Cod civil, ale art.279 pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.13018/22.04.1997 reclamanții și au devenit proprietari asupra imobilului situat în T, str. -. - nr.12,.2, înscris în CF nr.1154 nr. top 7439.
În baza actului sub semnătură privată intitulat "împuternicire", datat în 9.08.2001 nesemnat de reclamanți, însușit de însă de aceștia, au împuternicit pe pârâți cu administrarea imobilului proprietatea lor, iar prin înscrisul datat la 28.08.2002, semnat de reclamantă, aceasta confirmă faptul că și-a dat consimțământul ca pârâții să locuiască în imobilul din litigiu încă din vara anului 2001, confirmând acordul ca pârâții să administreze și să întrețină imobilul respectiv.
Din coroborarea celor două înscrisuri, rezultă că intenția reclamanților a fost aceea de a atribui imobilul proprietatea lor spre folosință pârâților, în scopul efectuării de acte de administrare a acestuia de către pârâți.
Referitor la critica adusă deciziei civile recurate în sensul că în mod greșit instanțele au respins excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, atâta timp cât între părți nu a existat un contract de închiriere, Curtea constată că această critică este neîntemeiată.
Tot astfel, este privită și susținerea că singura posibilitate a reclamanților în situația inexistenței contractului de închiriere este de a se îndrepta cu o acțiune în revendicare pentru a solicita evacuarea pârâților, care așa cum susțin, au încheiat cu reclamanții un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul din litigiu.
Sub acest aspect, trebuie precizat că acțiunea în revendicare este acțiunea prin care reclamantul cere instanței să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și pe cale de consecință să-l oblige pe pârât la restituirea bunului.
Admiterea acțiunii în revendicare are ca și efect recunoașterea existenței dreptului de proprietate al reclamantului împotriva voinței și susținerilor pârâtului.
În cauza dedusă judecății, se constată însă că reclamanților nu li se contestă dreptul de proprietate asupra imobilului de către pârâți, obiectul principal al cererii de chemare în judecată reprezentându-l evacuarea pârâților în baza dispozițiilor art.480 Cod civil, conform cărora proprietatea este dreptul unei persoane de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut în limitele determinate de lege.
Între părți, în baza celor două înscrisuri la care s-a făcut referire mai-sus, s-au realizat raporturi juridice ce au avut ca efect transmiterea folosinței imobilului, în schimbul întreținerii și administrării și nu transmiterea vreunui drept real asupra imobilului, astfel că în baza acestor înscrisuri, pârâții nu au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
În consecință, în raport de probele administrate se constată că între părți nu au existat raporturi de drept real, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art.111 pr. civ. în ceea ce privește respingerea ca inadmisibil a capătului din cererea reconvențională privind constatarea existenței unei promisiuni de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din litigiu.
Corect s-a reținut de cele două instanțe, că pârâții aveau la îndemână acțiunea în realizare pentru a solicita ca instanța să dispună obligarea reclamanților la încheierea în formă autentică a unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din litigiu la expirarea termenului de 10 ani, având în vedere că imobilul a fost cumpărat în baza Legii nr.112/1995.
În cauză nu s-a făcut dovada că între părți a existat o promisiune de vânzare-cumpărare sau un înscris care să consfințească pretinsa înțelegere a părților cu privire la vânzarea imobilului astfel că, în lipsa unui înscris care să consfințească așa-zisa înțelegere a părților cu privire la promisiunea de vânzare-cumpărare, o acțiune având ca obiect constatarea existenței înțelegerii, apare ca inadmisibilă.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 312. pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.846/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza art. 274. pr. civ. va obliga pârâți să plătească reclamanților și suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.846/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții și.
Obligă pe pârâți să plătească reclamanților și suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Adriana Corhan
- - - - Dr. - -
GREFIER,
- -
Red. 21.03.2008
Tehnored. 2 ex./28.03.2008
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Ion Graur, Adriana Corhan
