Evacuare. Jurisprudenta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 04.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Aglaia Vălan
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 800 A/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți, Masri, Masri.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă prin avocat care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr.-/3.11.2008, intimații pârâți personal, Masri prin reprezentant, lipsind Masri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că cererea de recurs este netimbrată și că intimații pârâți au fost citați cu câte un exemplar al motivelor de recurs.
La prima strigare a cauzei intimata pârâtă învederează Curții că apărătorul său nu se poate prezenta la termenul de judecată de astăzi.
Curtea dispune, lăsarea cauzei la ordine pentru a se prezenta și recurenta reclamantă.
La strigarea cauzei la ordine se prezintă și recurenta reclamantă prin avocat.
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea ia act că la termenul de judecată de astăzi recurenta reclamantă prin reprezentant face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și dispune anularea acestora.
Intimata pârâtă personal, reiterează cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului său, d-na avocat, nefiind în țară la această dată, împuternicirea avocațială de reprezentare fiind depusă la fila 9 din dosarul de apel.
Reprezentantul recurentei reclamante, arată că se opune cererii de amânare a cauzei față de data comunicării deciziei civile pronunțată de instanța de apel și totodată la acest termen de judecată intimata pârâtă nu face nici o dovadă în sensul că apărătorul său nu se poate prezenta.
Curtea, după deliberare, ținând seama de opoziția recurentei reclamante prin reprezentant precum și data emiterii citației 14.08.2008, observând că nu s-a depus la dosar o dovadă a împuternicirii avocațiale de reprezentare a intimatei pârâte în recurs, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, întrucât nu este temeinic motivată. Va face aplicarea dispozițiilor art. 156 alin 2 Cod procedură civilă privind amânarea pronunțării pentru depunerea concluziilor scrise.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită, ca în conformitate cu dispozițiile art. 312.pr.civ admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea apelului și schimbarea sentinței civile în sensul evacuării pârâților din imobilul proprietatea recurentei reclamante situat în B,-, sector 2 pentru lipsa titlului locativ. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă personal solicită respingerea recursului ca nefondat și a se avea în vedere că deține un contract legal încheiat.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect cererea de recurs formulată de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 800 A/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți, Masri, Masri.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, față de disp. art. 146 și art. 260.pr.civ,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 11.11.2008 în cauza ce formează obiectul cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 800 A/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți, Masri, Masri.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.472
Ședința publică din data de 11.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 800 A/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți,.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 04.11.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 11.11.2008 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, la data de 7.08.2007, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, Masri și Masri și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, evacuarea acestora din imobilul situat în B,-, parter, sector 2, pentru lipsa titlului locativ, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului menționat mai sus, conform dispoziției Primarului nr. 821/15.06.2007 și a sentinței civile nr. 4276/29.04.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 A susținut că pârâții ocupă acest imobil fără să dețină un titlu locativ legal în acest sens.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de art. 480 din Codul civil.
Prin sentința civilă nr. 10115/10.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 2 B - Secția Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea autoarei reclamantei, iar prin sentința civilă nr. 4276/29.04.2002 s-a dispus restituirea acestuia către reclamantă, prin obligarea Municipiului B la a-l lăsa în deplină proprietate și posesie. Această hotărâre a rămas definitivă în anul 2006. Restituirea în natură a imobilului către reclamantă s-a dispus prin dispoziția nr. 821/18.06.2007. S-a mai reținut că la momentul rămânerii definitive a sentinței nr. 4276/2002, pârâții ocupau imobilul în litigiu în baza contractului de închiriere nr. 1484/1999, prelungit de drept până la data de 8.04.2009, în baza OUG nr. 8/2004, iar reclamanta nu a făcut dovada notificării pârâților cu privire la încheierea unui nou contract de închiriere. Pentru aceste motive, prima instanță a reținut că în prezent pârâții ocupă imobilul proprietatea reclamantei în baza unui titlu locativ legal.
Prin decizia civilă nr. 800 A/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantă.
Pentru a hotărâ astfel, Tribunalul a reținut că reclamantei i-a fost restituit imobilul în litigiu în anul 2007. La această dată, imobilul era ocupat de pârâți în baza contractului de închiriere nr. 1484/1999. Acest contract a fost prelungit de drept până la data de 8.04.2004, conform dispozițiilor prevăzute de art. 2 din OUG nr. 40/1999. După data de 8.04.2004, durata acestui contract de închiriere a mai fost prelungit încă o dată de drept, pe o perioadă de 5 ani, conform dispozițiilor prevăzute de OUG nr. 8/2004. Această a doua prelungire drept a duratei contractului de închiriere deținute de pârâți, valabilă până la data de 8.04.2009, s-a datorat faptului că în anul 2004 reclamantei nu i se restituise încă imobilul în litigiu, iar pârâții îl ocupau în baza unui contract de închiriere, a cărui durată a fost prelungită conform OUG nr. 8/2004. Sentința civilă nr. 4276/29.04.2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Bar ămas definitivă abia în anul 2006, moment în care intervenise deja prelungirea de drept a duratei contractului de închiriere, în baza căruia pârâții ocupă imobilul proprietatea reclamantei.
Atât timp cât acest contract de închiriere nu a fost desființat, iar valabilitatea lui este până la data de 8.04.2009, Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut corect că pârâții ocupă imobilul proprietatea reclamantei în baza unui titlu locativ legal, astfel încât cererea reclamantei privind evacuarea lor este neîntemeiată.
Criticile aduse sentinței apelate au fost considerate ca nefondate, nefiind primite de către tribunal. S-a considerat că nu pot fi primite apărările potrivit cărora prelungirea de drept a duratei contractului de închiriere deținut de pârâți operează numai la cerere, de vreme ce la data intrării în vigoare a OUG nr. 40/1999 și respectiv a OUG nr. 8/2004, reclamantei nu i se restituise imobilul în litigiu, acesta continuând să fie administrat la acel moment de către Municipiul În aceste condiții, Tribunalul a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 - 13 din OUG nr. 40/1999, motiv pentru care nu le-a analizat.
Împotriva acestei decizii a formulatrecursîn termen legal, reclamanta, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea apelului și schimbarea sentinței civile, în sensul evacuării pârâților din imobilul proprietatea recurentei, pentru lipsa titlului locativ.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii) s-a arătat că se împărtășește opinia instanței de apel că în cauză nu este aplicabilă OUG 40/1999, așa cum a fost modificată și aprobată prin Legea 241/2001, dar numai în sensul că la momentul restituirii nu mai puteau fi aplicate dispozițiile OUG 40/1999, întrucât prelungirea contractului este opozabilă proprietarului până la împlinirea termenului de cinci ani, adică 8.04.2004. Proprietarul nu poate fi obligat la încheierea unui contract de locațiune pe o perioadă mai mare decât cea prevăzută de lege.
Totodată, s-a arătat că instanța de apel nu indică temeiul juridic pentru care apreciază că deși Primăria Municipiului Baf ost obligată să îi restituie proprietatea, titlul locativ este încă valabil.
Este recunoscut de practică, de teorie și de dispozițiile art. 480 civ. că proprietatea este un drept de a se bucura și a dispune de lucru în mod exclusiv. Astfel, obligația de a preda proprietatea se face fără sarcini, contractul de închiriere încheiat de partea adversă în revendicare, încetând de drept în momentul în care imobilul a fost restituit.
În cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 1441 Cod civ. pe care instanța de apel nu le menționează expres, dar le antamează, deoarece în cauză nu există un transfer de proprietate, care să o oblige pe recurenta reclamantă la locațiunea făcută de locatorul.
Nefiind indicate prin hotărâre temeiurile de drept pentru care actul de închiriere al pârâților este valabil și neexistând nici o dispoziție legală prin care să se stipuleze că este opozabil reclamantei contractul de închiriere încheiat de detentorul precar, s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a respins apelul formulat și a apreciat că titlul locativ al pârâților intimați este valabil.
In acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene pronunțată împotriva României, obligatorie pentru instanțele naționale (cauza Brumărescu contra României, Andone contra României, etc). Conform art. 46 din Convenție, s-a apreciat că reclamanta are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție (care consacră dreptul la respectarea bunurilor), bun care, prin decizia civilă pusă în executare - titlu executoriu, este recunoscut ca fiind în proprietatea deplină a reclamantei, în mod irevocabil. Acest drept recunoscut presupune exercitarea tuturor atributelor sale, inclusiv folosința.
Intimații nu au formulat întâmpinare, însă au depus la dosar note scrise după închiderea dezbaterilor, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se în esență, că au încheiat cu bună-credință contractul de închiriere în anul 1999, fără a li se aduce la cunoștință vreo intenție de revendicare, iar contractul a fost prelungit până la data de 8.04.2009, în baza unei legi speciale. Există dovada achitării chiriei inclusiv pe luna octombrie 2007, iar imediat chemării în judecată în prezenta cauză, au solicitat Primăriei Municipiului B, atribuirea unei locuințe sociale, cerere care nu a fost încă soluționată.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
S-a apreciat de către instanțele anterioare că durata contractului de închiriere al pârâților-intimați asupra imobilului restituit recurentei-reclamante, prelungită inițial până la data de 08.04.2004 în virtutea dispozițiilor art. 2 din OUG 40/1999 (privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe), a fost prelungită încă o dată de drept, pentru o perioadă de 5 ani, până la data de 08.04.2009, conform OUG 8/2004 (privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere), deoarece sentința civilă prin care s-a dispus restituirea către reclamantă a imobilului naționalizat, a rămas definitivă abia în anul 2006, cu emiterea dispoziției de restituire în natură în anul 2007.
Evacuarea în speță are drept cauză, lipsa de titlu locativ și nu neplata chiriei, astfel că apărările intimaților pârâți sub acest aspect devin nerelevante.
Ceea ce interesează în cauză este dacă titlul în baza căruia chiriașii ocupă imobilul restituit în natură, poate fi considerat ca fiind valabil, urmare a prelungirii de drept a duratei de închiriere a apartamentului, inițial ca efect al OUG 40/1999, ulterior ca efect al OUG 8/2004.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului conține trei norme distincte referitoare la: principiul respectării proprietății, privarea de proprietate (supusă anumitor condiții), respectiv recunoașterea puterii statelor de a reglementa folosința bunurilor, conform interesului general.
Conform practicii recente a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), materializată în hotărârile de condamnare a statului român din 02.11.2006 în cauzaRadovici și Stănescu României, respectiv din 08.03.2007 în cauzaPopescu și Toader României,OUG 40/1999 reprezintă o reglementare a folosinței bunurilor, ce urmărește un scop de interes general, iar sistemul astfel implementat de autoritățile naționale, nu este criticabil în sine.
Cu toate acestea, s-a interpretat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că aplicarea art. 11 alin. 1 și art. 13 lit. d din Ordonanță (referitoare la prelungirea de drept a contractului de închiriere în cazul lipsei unei notificări către chiriaș provenind din partea proprietarului), ar impune o sancțiune proprietarului care a omis să se conformeze condițiilor de forma prevăzută de Ordonanță, prin obligația de a-i tolera timp de 5 ani pe chiriași în imobilul restituit, fără nici o posibilitate concretă și reală de a percepe chirie. Aceasta a fost apreciată ca o sarcină specială și exorbitantă, capabilă să rupă justul echilibru între interesele aflate în joc, din cauza prevederilor defectuoase și a lacunelor constatate de către CEDO în legislația națională de urgență privind spațiile cu destinația de locuințe.
Aceste restricții în privința utilizării bunului imobil au fost apreciate de către CEDO ca fiind disproporționate, considerându-se că statul dispune de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea folosinței bunurilor, însă atâta timp cât există riscul ca proprietarul să suporte o sarcină excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul său, autoritățile trebuiau să stabilească "mecanisme legislative previzibile și coerente", care să protejeze proprietarul împotriva unor intervenții arbitrale și imprevizibile în dreptul său de proprietate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că OUG 40/1999 nu cuprinde astfel de garanții.
Prin urmare, aplicarea dispozițiilor celor două ordonanțe de urgență conținând dispoziții defectuoase și lacunare, în contra drepturilor reclamantei, ar produce acesteia o ingerință disproporționată în exercitarea drepturilor recunoscute la respectarea bunului imobil, neputând fi lăsată pe seama proprietarilor neprotejați, suportarea costurilor legate de protecția pe care statul era dator aoa sigura chiriașilor din imobilele retrocedate în mod legal.
Totodată, o asemenea soluție, ar conduce la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, act normativ a cărui aplicare are preponderență, în raport cu legislația națională, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție (privind prioritatea reglementărilor internaționale față de legile interne, în caz de neconcordanță).
Constatând că este inoperantă prelungirea de drept a contractului de închiriere al pârâților, prevăzută de OUG 8/2004 (în legătură cu OUG 40/1999), și că nu mai poate continua raportul de locațiune inițial stabilit și care a fost încheiat pe durată limitată, Curtea va constata că în lipsa titlului locativ, cererea de evacuare este întemeiată, în concordanță cu practica recentă a CEDO și cu cerințele respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care garantează respectarea dreptului de proprietate.
Observând că această rezolvare pe fondul cauzei, este opusă celei pronunțate de instanțele de apel și fond, care au aplicat greșit legea și observând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va constata că, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului reclamantei și schimbării sentinței instanței de fond, prin admiterea acțiunii în evacuare pentru lipsa de titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 800 A/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți ,.
Modifică decizia, admite apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 10115/10.12.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, schimbă sentința, în sensul că:
Admite acțiunea și dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în Municipiul B,-, parter, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - -
-
GREFIER
Red. /.red. AP/ / 2 ex.
Judecători apel - Secția a III-a Civilă:, -
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Aglaia Vălan, Georgeta
