Evacuare. Jurisprudenta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

ÎNCHEIERE

Camera de consiliu din 09.10.2008

PREȘEDINTE: Trif Doina

JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 638/R din 17.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, formulată de petenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul cu domiciliul în O,-,. 29, județul

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul personal, și reprezentantul acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 08.10.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind petenta. Procedura de citare a părților este completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta cerere este scutită de la plata taxei de timbru, precum, după care:

Reprezentantul intimatului depune la dosar note de ședință și copia deciziei nr. - privind recalcularea pensiei intimatului, arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii.

Intimatul solicită respingerea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 952/R din 05.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, formulată de petenta Casa Județeană de Pensii B, arată că această hotărâre a fost executată, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Constată că, prin cererea înregistrată la instanță în data de 03.07.2008, scutită de plata taxelor de timbru, petenta Casa Județeană de Pensii B solicitat în contradictoriu cu intimatul, lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 638/2008-R, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în sensul menționării deciziei de pensionare ce trebuie modificată și data de la care operează modificarea stagiului de cotizare.

Prin motivele expuse, s-a invocat că nu a fost în posibilitate legală de-a pune în executare dispozițiile instanței, întrucât nu s-a menționat numărul deciziei modificate, data de la care urmează a opera modificările.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 281 indice 1 Cod procedură civilă.

Intimatul, prin notele de ședință depuse la dosar solicită respingerea cererii ca nelegală, nefondată și netemeinică.

Examinând decizia a cărei explicitare de dispozitiv se solicită, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 638/2008-R pronunțată la data de 17.04.2008, în dosar nr- al Curții de APEL ORADEA, s-a admis recursul declarat de, s- modificat sentința civilă nr. 984/LM/2007 din 19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul obligării intimatei să recalculeze pensia contestatorului, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

Într-adevăr, din dispozitivul deciziei nu se reține numărul deciziei de pensionare emisă în favoarea lui, ce urmează a fi modificată și nici data de la care urmează a opera recalcularea conform noului stagiu complet de cotizare constatat, însă, din cuprinsul acestei decizii și actelor aflate în dosar, se reține că aceasta are nr. -/31.08.2005. Data de la care urmează a fi recalculate drepturile acestuia, reiese din dispozițiile OUG nr. 4/2005, HG nr. 1550/2004, HG nr. 733/2005, contestatorul fiind pensionat la data de 01.10.1996 i se aplică dispozițiile acestor acte normative ce pentru cei pensionați în această perioadă, prevăd ca dată a recalculării - 01.09.2005 - cum de altfel chiar petenta a precizat în subsolul deciziei.

Pe de altă parte, nu instanța este cea care stabilește data recalculării ci legiuitorul, ea doar aplică dispozițiile legale în materie, pe care și petenta putea să le aplice chiar în lipsa acestei precizări.

Ca urmare a considerentelor expuse, pentru a nu exista dubii cu privire la executarea deciziei, fiind aplicabile dispozițiile art. 281 indice 1 Cod procedură civilă - "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea s-au aplicarea dispozitivului hotărârii.părțile pot cere instanței ce pronunțat hotărârea, să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice" -, instanța va admite cererea, și în consecință:

Va lămuri dispozitivul deciziei civile nr. 638/2008-R pronunțată la data de 17.04.2008 în dosar nr- pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în sensul menționării faptului că, urmează a se recalcula pensia contestatorului stabilită prin decizia de recalculare nr. -/31.08.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii B, cu începere din data de 01.09.2005, conform celor dispuse.

DISPUNE

Admite cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 638/R din 17.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, formulată de petenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul cu domiciliul în O,-,. 29, județul

Lămurește dispozitivul deciziei civile nr. 638/2008-R pronunțată la data de 17.04.2008 în dosar nr- al Curții de APEL ORADEA în sensul că menționează faptul că, recalcularea pensiei contestatorului stabilită prin decizia de recalculare nr. -/31.08.20075 emisă de Casa Județeană de Pensii B se face începând cu data de 01.09.2005, conform celor dispuse.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă și irevocabilă.

Dată în camera de consiliu din 09.10.2008.

Pronunțată în ședința publică din 09.10.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat încheiere în concept - judecător - - - - 15.10.2008

- judecători recurs - - -, - -, - -

- dact. gref. - 15.10.2008 - 2 ex.

Președinte:Trif Doina
Judecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Oradea