Evacuare. Jurisprudenta. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de: 02.04.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru

JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu

JUDECĂTOR 3: Carmen

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 1435A/12.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - reclamant, personal, lipsind recurenții - pârâți, și și intimata - pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procesele - verbale de îndeplinire a procedurii de citare cu recurenții - pârâți, și poartă mențiunea "persoana citată schimbându-și adresa, nu s-a putut afla noua adresă". De asemenea, arată că recurenții - reclamanți au depus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei. Totodată, învederează că la data de 12.03.2009, data poștei, intimatul - reclamant a depus întâmpinare, în trei exemplare, ce a fost comunicată recurentului - pârât și intimatei - pârâte. Mai arată că la data de 18.03.2009, prin compartimentul registratură, recurenta - pârâtă, a depus o cerere prin care solicită amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare.

Intimatul - pârât, personal, învederează că a solicitat strigarea cauzei la acest moment, întrucât a constatat existența la dosar a cererii de amânare a judecării cauzei formulată de către recurenta - pârâtă.

La interpelarea Curții cu privire la împrejurarea dacă recurenții - pârâți mai locuiesc în imobil, intimatul - pârât, personal, învederează că este posibil ca aceștia să nu mai locuiască acolo, dar au încă cheile imobilului.

Curtea, deliberând asupra procedurii de citare pentru termenul de judecată de astăzi, luând act că recurenții - pârâți, și au fost citați la adresa pe care ei însăși au indicat-o prin cererea de recurs și că ulterior aceștia nu au indicat instanței o altă adresă de domiciliu, față de dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă, apreciază legal îndeplinită procedura de citare pentru termenul de judecată de astăzi.

Curtea pune în discuție cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către recurenta - pârâtă pentru lipsă de apărare.

Intimatul - reclamant învederează că înțelege să se opună admiterii cererii de amânare a judecării cauzei formulată de către recurenta - pârâtă, pentru lipsă de apărare, apreciind că aceasta reprezintă o încercare de tergiversare a cauzei, existând din partea adversarilor săi o astfel de practică.

Curtea, deliberând asupra cererii de amânare a judecării cauzei formulată de către recurenta - pârâtă, o respinge ca neîntemeiată, luând act că aceasta a fost citată pentru termenul de judecată de astăzi la data de 02.03.2009, dată în raport de care aceasta a avut la dispoziție o perioadă de timp rezonabilă pentru angajarea unui apărător.

Curtea, având în vedere momentul la care se află ședința de judecată, respectiv acela al amânărilor fără discuții, reținând că în prezenta pricină nu este incident un astfel de motiv de amânare, dispune lăsarea cauzei la ordine.

La a doua strigare a cauzei, a răspuns intimatul - reclamant, personal, lipsind recurenții - pârâți, și și intimata - pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Intimatul - reclamant, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune copii după sentința civilă nr. 8292/11.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B în dosarul nr- și o planșă foto.

Curtea, deliberând, primește la dosar cele două înscrisuri depuse, în ședința publică de astăzi, de către intimatul - reclamant.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.

Intimatul - reclamant, personal, formulează concluzii de respingere a recursului promovat de către recurenții - pârâți, și, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate și obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată, respectiv contravaloare biletului de tren, a cărui copie o depune.

Curtea dispune încheierea dezbaterilor și reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 1435A/12.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă.

CURTEA

Pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 1435A/12.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă.

DISPUNE

Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 1435A/12.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă la data de 09.04.2009.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de: 09.04.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - - - -

JUDECĂTOR - - - -

GREFIER -

CURTEA

Având în vedere imposibilitatea de constituire a completului de judecată, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 1435A/12.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă.

DISPUNE

Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 1435A/12.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă la data de 09.04.2009.

la data de 14.04.2009.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 213

Ședința publică din data de: 14.04.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - - -

JUDECĂTOR - - - -

JUDECĂTOR - - - -

GREFIER -

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 1435A/12.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta deciziei, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 09.04.2009, când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea la data de 14.04.2009, când în complet legal constituit a dat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 06.03.2007 și înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună evacuarea acestora din imobilul proprietatea sa situat în B,-, sector 5.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilul menționat mai sus conform sentinței civile nr. 6916/18.11.2005 pronunțate de Judecătoria sector 5 în dosar nr. 6598/2002, iar pârâții ocupă în mod nelegal imobilul în cauză, fără niciun titlu valabil.

Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiate și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâții au arătat că ocupă imobilul în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 42417/1997 încheiat între prin mandatar SC SA și Prin sentința civilă nr. 6916/18.11.2005 pronunțată de Judecătoria sector 5 în dosar în dosar nr. 6598/2002, s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare, devenind incidente dispozițiile art. 6 din OUG nr. 40/1999 și art. 15 din Legea nr. 10/2001, în baza cărora reclamantul are având obligația de a încheia un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani având ca obiect spațiul din care se solicită evacuare lor.

S-a mai arătat că față de refuzul reclamantului de a recunoaște și executa obligațiile care îi revin, a promovat împotriva acestuia o acțiune pentru obligarea sa la încheierea unui contract de închiriere.

Totodată, pârâții menționaeză că sentința civilă invocată de reclamant nu este irevocabilă, declarând recurs împotriva deciziei civile nr. 1074A/31.05.2006, prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr. 6916/18.11.2005, iar dosarul se află încă pe rolul Curții de Apel București.

Măsura evacuării lor ar fi extrem de păgubitoare pentru familie, având în vedere împrejurarea că pârâții nu dețin altă locuință.

Prin încheierea de ședință din data de 12.06.2007 instanța a dispus suspendarea cauzei conform art. 244 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei sector 5

Prin decizia civilă nr. 1698R/09.11.2007, tribunalul a admis recursul formulat de recurentul-reclamant în contradictoriu cu intimații-pârâți, Darma, împotriva încheierii de suspendare, a casat încheierea recurată și a trimis cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță.

Soluționând fondul cererii de evacuare, prin sentința civilă nr. 610/29.01.2008, Judecătoria Sectorului 5 admis acțiunea formulată de către reclamantul, împotriva pârâților, Darma, a dispus evacuarea acestora din imobilul situat în B,-, sector 5, proprietatea reclamantului pentru lipsa titlului locativ și obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 468,99 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul este proprietarul imobilului situat în B,-, sector 5, conform sentinței civile nr. 6916/18.11.2005 pronunțată de Judecătoria sector 5 în dosar nr. 6598/2002, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 42417/21.04.1997 încheiat între, prin mandatar SC SA și pârâta C, pârâta fiind obligată să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul sus menționat.

Instanța de fond a apreciat că la data judecății, pârâții, Darma, nu mai beneficiază de protecția oferită de OUG 40/1999, astfel cum a fost modificată și aprobată prin Legea 241/2001, întrucât termenul de 5 ani prevăzut de acest act normativ cu care s-a prelungit durata contractelor de închiriere pentru spații cu destinația de locuințe ce intrau sub incidenta ordonanței, a expirat la data de 8.04.2004, iar prin adoptarea OUG nr. 8/11.03.2004 legiuitorul a înțeles să prelungească numai durata contractelor de închiriere privind suprafețele cu destinația de locuințe aflate în proprietatea statului sau unităților administrativ teritoriale, nu și a celor redobândite de foștii proprietari, cum este cazul în speța.

Împotriva acestei sentințe pârâții a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1435/12.11.2008, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat, cu 261,70 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.

Pentru a pronunța această decizie, analizând criticile pârâților, ca și argumentele susținute și de intimat prin întâmpinare instanța de apel a reținut că apelanții invocă, în esență, aplicarea dispozițiilor OUG 40/1999 ca urmare a constatării nulității titlului lor de proprietate.

Tribunalul a constatat că aplicarea unor norme favorabile chiriașilor, cum sunt cele instituite de OUG 40/1999 la 8 ani de la restituirea imobilului și deci de la recunoașterea de către stat a dreptului de proprietate al intimatului (astfel cum reiese din sentința civilă nr. 359/2000), reprezintă o evidentă limitare a dreptului de proprietate, prin lipsirea proprietarului de dreptul de se folosi de imobilul său, instanța apreciind că normele instituite de OUG 40/1999 sunt excesive și impun o sarcină prea mare reclamantului.

Pe de altă parte, s-a apreciat că nu se poate reține că, după ce i-a fost confirmat dreptul de proprietate în anul 2000, politica de protecție socială să se realizeze în anul 2008 tot prin intermediul proprietarilor și fără ca statul să ia măsuri urgente și eficiente de rezolvare a acestei probleme.

Or, adoptarea punctului de vedere exprimat de apelanți nu ar face decât să prelungească restricțiile suferite de reclamant de-a lungul mai multor ani în ceea ce privește folosința imobilului său și în special, imposibilitatea de a încasa o chirie la valoarea de piață.

În consecință, tribunalul a constatat că prin prevederi defectuoase, lacunare și favorabile chiriașilor, OUG nr. 40/1999 nu a păstrat un echilibru just între protecția dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale și cerințele interesului general, astfel că tribunalul a înlăturat aplicabilitatea în cauză a actului normativ în discuție, reținându-se că în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în acest sens, iar instanța s-a referit exemplificativ doar la una dintre ultimele cauze cu un atare obiect, anumeCauza Tarik contra României.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâții au promovat recurs, prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea criticilor întemeiate pe ipoteze art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenții au susținut că instanța a interpretat greșit actele deduse judecății.

În fapt, calitatea de proprietar al imobilului în cauză a avut-o Constanta - care nu este parte în prezentul dosar, iar nu recurenții, titlul de proprietate al acesteia fiind anulat și drept urmare, obligată să lase intimatului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din care se solicită evacuarea lor.

Recurenții arată că acea hotărâre judecătorească nu le este opzabilă, întrucât nu au avut calitatea de părți în respectivul litigiu și contrar acestei reguli de drept, considerentele deciziei recurate fac referire la efectele pe care aceasta le-ar produce și împotriva recurenților.

La data de 21.04.1997, Constanta, (soția recurentului, mama recurentelor Darma și, respectiv fiica recurentei ) a cumpărat imobilul situat în-, Sector 5, B, prin perfectarea contractului de vânzare cumpărare nr. 42417/21.04.1997 cu Primăria Municipiului B, prin mandatar SC

La data de 18.11.2005, s-a pronunțat sentința civilă nr. 6916 în dosar 6598/2002, prin care Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul și a constatat nulitatea absolută a Contractului de vânzare - cumpărare menționat; sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și, respectiv, a recursului.

Pe de altă parte, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel face referire și la sentința civilă 359/F/11.05.2000 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă și de contencios Administrativ prin care a fost obligat să lase reclamantului imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie, deși nici proprietara de drept a imobilului de la acea dată C nu a fost parte în acel litigiu și nici recurenții din cauza de față.

Prin urmare, tribunalul a reținut greșit faptul că au trecut 8 ani de la restituirea imobilului și că recurenții i-ar fi limitat în acest timp dreptul de proprietate prin lipsirea acestuia de dreptul de folosință. Tot în funcție de termenul la care s-a pronunțat sentința civilă 359/F/11.05.2000 instanța a calculat și termenul de 5 ani instituit de OUG. 40/1999 pentru protecția drepturilor lor locative, ceea ce reprezintă o aplicare greșită a legii, critici susținute de recurenți din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Momentul în care Constanta a fost evinsă a fost 31.05.2006 când s-a pronunțat decizia civilă nr. 1074A în dosar -, prin care Tribunalul București Secția a IV-a Civila a respins apelul formulat de C, iar sentința civilă nr. 6916/18.11.2005 a devenit definitivă și executorie.

Or, la data de 31.05.2006, prin rămânerea definitivă a sentinței menționate, contractul de vânzare - cumpărare încheiat de C fiind desființat prin constatarea nulității absolute a acestuia, cumpărătoarea, conform principiului repunerii în situația anterioară, a revenit la calitatea avută anterior, aceea de chiriaș, calitatea de beneficiari de prevederile OUG 40/1999 verificându-se și în persoana recurenților, act normativ care stabilește în sarcina intimatului reclamant, proprietar al imobilului, obligația a de încheia cu ei contract de închiriere pe o durată de 5 ani.

În temeiul dispozițiilor actului normativ invocat, recurenții susțin că în data de 28.03.2007 l-au notificat pe intimatul prin intermediul BEJ Asociați -, solicitându-i încheierea contractului pentru perioada prevăzută de lege, însă acesta a refuzat.

În motivarea soluției de la fond, în mod mod gresit instanța a considerat că pârâții nu mai beneficiază de protecția de OUG 40/1999, concluzie pe care instanța de apel a confirmat-o în mod nelegal, și, mai mult, au fost adăugate noi considerente în sprijinul soluției la fel de contradictorii, atât cu succesiunea și semnificația actelor deduse judecății, cât și cu legislația în vigoare.

Recurenții mai susțin că tribunalul greșit a considerat că ar fi lipsit de relevanță în cază faptul că procedura citării la prima instanță a fost nelegal îndeplinită, așa cum prevăd art. 85 și următoarele Cod procedură civilă.

În fapt, pe tot parcursul procesului la fond, deci inclusiv la data pronunțării sentinței civile nr. 610/29.01.2008 de Judecătoria Sectorului 5, pârâtul nu locuia în fapt la adresa din B, Str. - -. 2, Sector 5, astfel cum reiese din adresa nr. -/12.09.2008 eliberată de organele de politie; prin urmare, Judecătoria Sectorului 5 procedat la judecarea cauzei cu lipsă de procedură, ceea ce pârâții au arătat în fața instanței de apel în apel, motiv ignorat de tribunal.

Recursul formulat este nefondat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și verificând decizia recurată pe baza acestora, Curtea constată că în cauză nu se verifică ipotezele de nelegalitate de care recurenții s-au prevalat în susținerea căii de atac, resectiv, art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Deși recurenții în debutul criticilor formulate împotriva deciziei pretind că acestea sunt susceptibile de încadrare în prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de apel ar fi dat o interpretare greșită actului (actelor) juridice deduse judecății, Curtea apreciază că și aceste motive trebuie recalificate și analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât cadrul obiectiv al judecății nu a presupus analizarea încheierii, modificării sau stingerii unui act juridic civil ori interpretarea unor clauze ale sale, singura cerere dedusă judecății fiind cererea principală prin care intimatul reclamant a solicitat evacuarea pârâților din imobilul proprietatea sa, ceea ce presupune stabilirea existenței sau nu a unor raporturi locative între părți prin aplicarea dispozițiilor legale incidente.

Prin urmare, motivele de recurs privind interpretarea dată de tribunal sentinței civile nr. 6916/18.11.2005 a judecătoriei sector 5 prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 42417/21.04.1997, definitivă și irevocabilă ca și referirea la sentința civilă nr. 359/11.05.2000 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă prin care intimatului reclamant i s-a recunoscut dreptul de proprietate în contradictoriu cu, întrucât implică aprecieri cu privire la situații deja dezlegate cu putere de lucru judecat și aplicarea regulii opozabilității sa inopozabilității unor hotărâri judecătorești, se constituie în critici ce pot fi evaluate ca vizând aplicarea unor norme sau reguli juridice de instanța de apel, iar verificarea lor este posibilă pe temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Astfel, cum corect a reținut tribunalul, dreptul de proprietate al intimatului reclamant a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă încă din anul 2000 când autoritatea administrativă a fost obligată să-i restituie proprietatea sitată în B,-, sector 5.

Chiar dacă respectiva hotărâre nu a inclus în cadrul părților între care s-a purtat litigiul și pe numita C (titulară a contractului de vânzare cumpărare ulterior desființat cu caracter retroactiv), ea nu este opozabilă într-adevăr decât între părțile care au participat la judecată, în sensul că nu poate da naștere în mod nemijlocit la drepturi și obligații în patrimoniul sau în sarcina altor subiecte de drept decât participanții în procedura judiciară.

Însă, ceea ce instanța de apel a reținut ca efect al pronunțării acestei sentințe de retrocedare către reclamant, este aceea că prin ea se constată și se reconoaște însuși dreptul de proprietate al intimatului, iar unul dintre caracterele juridice ale dreptului de proprietate este cel de opozabilitateerga omnes, în sensul că trebuie respectat de toate celelalte subiecte de drept, așadar inclusiv de recurenți.

Momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de restituire este cel de la care proprietatea intimatului este lipsită de atributul folosinței întrucât aceasta se exercită de către recurenți și de numita C, deși împotriva celei din urmă intimatul deține un titlu executoriu de a-i lăsa imobilul în deplină proprietate și posesie, respectiv sentința civilă nr. 6916/18.11.2005 pronunțată de Judecătoria sector 5, definitivă și irevocabilă prin care s-a constatat nulitatea contactului de vânzare cumpărare al acesteia.

Prevalându-se de principiile ce guvernează efectele nulității actului juridic civil, cu referire la cel al repunerii în stuația anterioară, recurenții au susținut în mod constant că au redevenit chiriași în imobilul respectiv, deși potrivit clauzelor contractului desființat, nu reiese că vreo altă persoană decât C ar fi avut calitatea de cumpărător, astfel că, o atare apărare ar fi putut fi invocată în primul rând de aceasta.

Deși recurenții nu au depus la dosar contractul de închiriere în temeiul căruia s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare este însă posibil ca aceștia, sau unii dintre ei, să fi avut drepturi locative proprii, după cum este de asemenea, nu este exclusă posibilitatea să fi fost persoane tolerate. Din împrejurarea că singurul cumpărător al apartamentului în litigiu a fost C, se poate constata că aceasta avea calitatea de locatar principal, iar recurenții aveau drepturi subordonate dreptului acesteia și numai dacă erau locatari cu drepturi proprii anterioare perfectării contractului de vânzare cumpărare, puteau invoca în favoarea lor dispozițiile art. 6 din OUG 40/1999, aprobată prin Legea 241/2001.

Pe de altă parte, efectul principiului repunerii în situația anterioară a fost valorificat de C prin formularea unei cereri de chemare în judecată împotriva intimatului reclamant prin care a solicitat obligarea acestuia la încheierea unui contract de închiriere, cerere care însă a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6127/27.09.2007 a Judecătoriei sector 5 (fila 69 fond).

În consecință, de vreme ce în oricare dintre situații, fie că aveau calitatea de locatari cu drepturi proprii, fie că erau persoane tolerate, de vreme ce s-a stabilit anterior cu putere de lucru judecat că C, nu are beneficiul art. 6 din OUG 40/1999 deoarece a fost obligată să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul, prin sentința civilă nr. 6916/18.11.2005, definitivă și irevocabilă, și cum aceștia aveau drepturi subordonate drepturilor cumpărătoarei al cărei titlu s-a desființat, reiese în mod cert, că recurenții ocupă în prezent imobilul fără niciun titlu legal.

În plus, legea adoptată de legiuitorul român în materia protecției chiriașilor, OUG 40/1999, aprobată cu modificări prin Legea 241/2001, reprezintă un act normativ pentru reglemntarea folosinței bunurilor, conform interesului general, în sensul art. 1 alin. 2 din Primul Protocol adițional al Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, în exercitarea marjei de apreciare de care statele semnatare dispun în acest sens, act normativ cu privire la calitatea căruia privind accesibilitatea și previzibilitatea, instanța de contencios european a avut ocazia a se pronunța în numeroase cauze contra României, statuând că OUG 40/1999 nu conține norme clare, coerente și previzibile (începând cu CauzaRadovici, și continuând cu Cauzele, și, și, Tarik și).

În analiza ingerinței în respectarea dreptului de proprietate al intimatului reclamant, Curtea verifică în mod constatnt dacă ea este prevăzută de lege, lege care trebuie să fie accesibilă și previzibilă, să urmărească un scop legitim (scop identificat cu acela de protecție a locatarilor în fața crizei de locuințe) dar și existența justului raport de proporționalitate între cerințele interesului general și dreptul indivizilor la respectarea drepturilor garantate de Convenție și portocoalele sale adiționale.

Curtea Europeană a apreciat că sistemul pus la punct de autoritățile naționale nu este criticabil în sine, dar cu toate acestea, din moment ce implică riscul de a se impune locatorului o sarcină excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul său, autoritățile erau obligate să aplice proceduri sau mecanisme legislative previzibile și coerente, prevăzând anumite garanții pentru punerea lor în practică iar incidența acestora în privința dreptului de proprietate al locatorului să nu fie nici arbitrare nici imprevizibile.

De asemenea, s-a mai considerat că restricțiile suferite de proprietari în ce privește folosirea de bunurile lor imobiliare, și în special, imposibilitatea în care s-au aflat timp de mai mulți ani de a obliga ocupanții să le plătească o chirie din cauza dipozițiilor defectuoase și a lipsurilor în legislația referitoare la protecția chiriașilor (în evaluarea realizată în special cu privire la dispozițiile art. 11 din OUG 40/1999, în sensul că în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către proprietar, contractul de închiriere se prelungește "până la încheierea unui nou contract de închiriere"), au condus la copromiterea justului echilibru între protecția dreptului individului la respectarea bunurilor sale și cerințele interesului general.

În aplicarea acestei jurisprudențe, tribunalul a apreciat că dispozițiile OUG 40/1999 sunt inaplicabile pricinii, înlăturând norma internă conform celor anterior expuse, cea ce a permis concluzia lipsei titlului locativ al recurenților pârâță și confirmarea soluției primei instanțe.

În ce privește neanalizarea criticii privind nelegala îndeplinire a procedurii de citare pe parcursul judecării cauzei la fond, viciu invocat în legătură cu intimata pârâtă, se constată că în primul rând, incidentul a fost susținut de apelanți în legătură cu necesitatea îndeplinirii procedurii în mod legal și cu aceasă parte, în fața instanței de apel, sens în care valorificând relațiile obținute de aceștia de la organele de poliție conform cărora persoana menționată figurează cu domiciliul legal la această adresă (fila 23 apel), dar în același timp că nu lociuește efectiv în imobilul în litigiu (fila 31 același dosar), instanța de apel a făcut legala aplicare a dispozițiilor art. 95 Cod procedură civilă, dispunând citarea prin afișare și prin publicitate pentru termenul judecării apelului, ca și anterior, de altfel.

Se constată că prin motivele de apel formulate de pârâți (mai puțin ), apelanții nu au invocat o astfel de critică și care să nu fi fost analizată de tribunal, iar pe de altă parte, o astfel de susținere nu se constituie într-un motiv de ordine publică, posibil de valorificat de părți în orice fază a judecării apelului, deci, chiar după prima zi de înfățișare în care calea de atac trebuie motivată, conform art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă.

Chiar și în ipoteza în care această critică era invocată în cuprinsul motivelor de apel depuse în termenul legal, aceasta nu ar fi putut fi analizată fără ca partea însăși ( ) să fi promovat calea de atac, deoarece nelegala citare a unei părți este sancționată cu nulitatea relativă, posibil de invocat doar de persoana vătămată prin actul de procedură defectuos efectuat, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Față de cele anterior redate, întrucât niciuna dintre criticile de nelegalitate formulate de recurenți nu s-a verificat, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmând a se acorda cheltuieli de judecată intimatului, conform dovezilor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 1435A/12.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata către intimatul - reclamant a sumei de 64,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

- -

GREFIER

Red. CN

.red.

2 ex./22.06.2009

Jud Apel Secția a IV-a Civilă

,

Președinte:Georgeta Stegaru
Judecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti