Evacuare. Jurisprudenta. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 28 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 3: Melania Stanciu
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții - reclamanți, și recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 172A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți -, PRIMĂRIA SECTORULUI 3
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul - reclamant personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.21991/19.11.2009, aflată la fila 53 din dosar și de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 10331/11.11.2009, aflată la fila nr. 52 din dosar și recurentul - reclamant, reprezentat de aceiași avocați și intimatul - pârât -, reprezentat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/23.09.209, aflată la fila 49, lipsind recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL și intimații pârâți, PRIMĂRIA SECTORULUI 3
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Apărătorul recurenților - reclamanți și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în dovedirea împrejurării că recurenții - reclamanți au plătit impozitele.
Totodată depune la dosar și comunică și părții adverse, copie după "înștiințare de plată"-ROL -.
Reprezentantul intimatului - pârât - învederează că partea pe care o reprezintă nu solicită administrarea altor probe și de asemenea, precizează că nu se opune încuviințării probei solicitate de către recurenții - reclamanți, prin avocat, dar apreciază că aceasta nu are relevanță în cauză.
Curtea, deliberând, luând act de poziția exprimată de către apărătorul intimatului - pârât -, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către recurenții - reclamanți și, urmând ca aceasta să fie administrată în contextul întregului material probator.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererile de recurs.
Apărătorul recurenților - reclamanți și solicită admiterea recursului promovat de către clienții săi, astfel cum a fost motivat, cu cheltuieli de judecată.
Continuând, apreciază că instituția detenției precare nu se poate confunda cu posesia.
Subliniază că din anul 1983 și până la deschiderea procesului nu s-a scurs o perioadă de 30 de ani, iar terenul s-a aflat în indiviziune până în anul 2005.
De asemenea, învederează că, în opinia sa, instanța de apel nu a motivat de ce a apreciat că în cauză a intervenit accesiunea.
Subliniază că imobilul nu poate fi uzucapat întrucât acesta se afla în indiviziune și a fost exercitată posesia de către celălalt coindivizar care a locuit și a folosit terenul.
Totodată, arată că posesia familiei a fost afectată de violență.
C de al doilea avocat al recurenților - reclamanți și apreciază că în cauză nu s-a făcut o corectă apreciere a probelor administrate, Tribunalul București dând dovadă de o poziție subiectivă.
Menționează că, nepotul fostului proprietar, cu rea credință, a vândut imobilul familiei, deși nu putea face acest lucru nefiind proprietar.
De asemenea, învederează că, în opinia sa, în prezenta pricină nu sunt îndeplinite condițiile necesare constatării intervenției uzucapiunii.
Concluzionând, solicită admiterea recursului promovat de către recurenții - reclamanți și, cu cheltuieli de judecată.
Depune concluzii scrise și chitanța nr. 121/11.11.2009.
Totodată, formulează concluzii de respingere a recursului declarat de către recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Reprezentantul intimatului - pârât - solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, apreciază că instanța de apel a procedat la o corectă interpretare a actelor depuse la dosar.
Subliniază că sunt întrunite condițiile uzucapiunii, existând o posesie utilă care a ținut 30 de ani.
Menționează că trebuie avută în vedere joncțiunea posesiilor.
Totodată, arată că terenul de 300 mp a fost delimitat printr-un gard.
Depune concluzii scrise și chitanța nr. 287/04.01.2010.
Concluzionând, solicită respingerea celor două recursuri formulate de către recurenții - reclamanți, și recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 172A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererilor de recurs formulată de către recurenții - reclamanți, și recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 172A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți -, PRIMĂRIA SECTORULUI 3
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în raport de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a dispune amânarea pronunțării asupra cererilor de recurs formulate de către recurenții - reclamanți, și recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 172A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți -, PRIMĂRIA SECTORULUI 3
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de către recurenții - reclamanți, și recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 172A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți -, PRIMĂRIA SECTORULUI 3 B, la data de 04.02.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 4 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
CURTEA,
În aceeași compunere și pentru aceleași motive, urmează a dispune amânarea pronunțării asupra cererilor de recurs formulate de către recurenții - reclamanți, și recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 172A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți -, PRIMĂRIA SECTORULUI 3
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de către recurenții - reclamanți, și recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 172A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți -, PRIMĂRIA SECTORULUI 3 B, la data de 11.02.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 83R
Ședința publică de la 11 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții - reclamanți, și recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotrivadeciziei civile nr. 172A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilăîn contradictoriu cu intimații pârâți -, PRIMĂRIA SECTORULUI 3
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.02.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2010 și la data de 11.02.2010, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2006 pe rolul Judecătoriei sector 3 B, reclamanții și au chemat în judecată civilă pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în B,-, sector 3, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului de 150 din str. - prin joncțiunea posesiilor și prin accesiune asupra construcției edificate de defunctul G, autorul reclamanților, în timpul vieții sale.
Prin cererea conexă înregistrată pe rolul aceleiași instanțe la data de 06.11.2007, reclamanții și au chemat în judecată civilă pe pârâții, Primăria sector 3 și Municipiul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară artificială asupra construcției edificate pe terenul în litigiu situat în B,-, sector 3, în suprafață de 150 și evacuarea pârâtului din imobilul în litigiu teren + construcție din-, sector 3,
Prinsentința civilă nr. 4181/23.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, s-a admis excepția de litispendență pe capătul de cerere conexă prin care rec1amanții și au solicitat evacuarea pârâtului.
S-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei din cererea conexă Primăria sector 3 B și s-a respins acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Municipiul B și s-a respins acțiunea împotriva acesteia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.
S-a admis cererea conexă formulată de reclamanții - pârâți și s-a constatat că reclamanții pârâți au dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe teren de către pârâții la nivelul anului 1975 și pârâtul, la nivelul anului 2003, în suprafață de 92,92 compusă din 2 camere și dependințe cu anexe gospodărești și teren de 150, cu vecinătățile stabilite prin raportul de expertiză.
S-a admis cererea principală formulată de rec1amanții pârâți și și s-a dispus evacuarea pârâtului - rec1amant din imobilul situat în B,-, sector 3, compus din teren și construcție situat în B,-, sector 3, pentru lipsă de titlu, în cauza privind pe rec1amanții și, în contradictoriu cu pârâții, Primăria sectorului 3, Municipiul B reprezentat prin Primar.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant ca neîntemeiată și au fost obligați pârâții și la 1418,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, rec1amanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâtul, să se dispună evacuarea acestuia din imobilul situat în B,- sector 3 B, pentru lipsă de titlu locativ. Instanța a mai reținut că reclamanții au formulat cererea în evacuare în virtutea calității lor de succesori ai autorului lor, G, care a dobândit imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de 300 în timpul vieții, împreună cu de la vânzătoarea prin act translativ de proprietate respectiv contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 11134/1957 din data de 12.07.1957 de către fostul Tribunal Popular al Raionului 23 August.
Pe acest teren a fost edificată o construcție de către alte persoane decât adevărații proprietari G și și cu materiale și mijloace proprii. Construcția a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză în mai multe etape.
Instanța de fond a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 1376/16.02.2005 pronunțată de Judecătoria sector 3 B - definitivă - a fost admisă acțiunea reclamanților din prezenta cauză, în calitate de comoștenitori ai defunctului G, dispunându-se ieșirea din indiviziune dintre aceștia, pe de o parte, și celălalt coproprietar al imobilului, luându-se act de tranzacția intervenită între părți în ceea ce privește împărțeala prin bună învoială, în natură, a imobilului în suprafață totală de 300, ce a făcut obiectul proprietății comune dintre G, autorul reclamanților, și celălalt coproprietar, reclamanților revenindu-le în proprietate exclusivă și în indiviziune suprafața de 150 de teren în-, sector 3.
Instanța a mai reținut că reclamanții au justificat calitatea procesuală activă de coindivizari în calitate de comoștenitori cu certificatul de moștenitor nr. 125/2004 eliberat de BNP Lotus.
Instanța a reținut că reclamanții, în calitate de comoștenitori și coindivizari ai imobilului în litigiu înțeleg să-și justifice dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu dobândit prin moștenire legală de la autorul lor, G, în contradictoriu cu pârâtul posesor neproprietar, care ocupă imobilul în prezent construit.
Cât privește existența unui titlu al pârâtului asupra imobilului în litigiu compus din teren și construcție, instanța a reținut că pârâtul reclamant a formulat, la rândul său, pretenții proprii în legătură cu cererea de evacuare a reclamanților, invocând pe cale de acțiune uzucapiunea de 30 ani realizată prin joncțiunea posesiilor, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate cu titlu de sancțiune civilă împotriva reclamanților, ca urmare a pasivității autorului lor în tot timpul cerut de lege pentru a prescrie achizitiv și dreptul de proprietate prin accesiune pe construcțiile existente pe teren.
Din depozițiile martorilor ascultați în cauză pe aspectul exercitării posesiei în tot acest interval de timp de la data intrării pârâtului reclamant în stăpânirea de fapt a imobilului, instanța a reținut că pârâtul - reclamant a dobândit posesia în stăpânirea de fapt a imobilului instanța a reținut că pârâtul - reclamant a dobândit posesia imobilului în anul 1997 de la posesorii anteriori și care, la rândul lor, au dobândit posesia de la. Cu privire la acest posesor anterior, care a intrat în stăpânirea materială a imobilului de la adevăratul proprietar, instanța a reținut că, primul așa zis posesor anterior cu care pârâtul a cerut unirea posesiei sale, nu s-a considerat niciodată posesor, ci detentor precar, folosind imobi1ul ca și comodatar, date fiind relațiile de rudenie cu adevăratul proprietar, G, unchiul lui. Cu toate acestea, erijându-se în proprietar, a vândut imobilul cu rea-credință numiților și de la care a dobândit ulterior pârâtul - reclamant.
Instanța a mai reținut că, pe de altă parte, în sprijinul apărării sale din întâmpinare pârâtul - reclamant invocă în justificarea calității sale de proprietar înscrisul intitulat declarație. Acest mijloc de probă - înscrisul constatator al operațiunii juridice - nu poate fi considerat ca fiind valabil încheiat și nu poate avea ca efect transmiterea valabilă a dreptului de proprietate asupra donatarului de către Gh, autorul reclamanților și proprietarul imobilului, întrucât atât oferta de donație, cât și acceptarea, potrivit art. 813 civ. trebuie să îndeplinească condiția de formă, forma autentică fiind obligatorie pentru valabilitatea actului juridic, Mai mult, însuși, parte în aceste acte juridice și în mâinile căruia a trecut imobilul de la adevăratul proprietar, ascultat fiind în calitate de martor, a declarat că nu a stăpânit niciodată imobilul sub nume de proprietar, ci în calitate de comodatar în temeiul unui împrumut de folosință cu titlu gratuit.
Prin urmare, cererea incidentală a pârâtului - reclamant cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune realizată prin joncțiunea posesiilor și prin accesiune pe construcție este neîntemeiată.
Pe cale de consecință, este întemeiată cererea reclamanților în evacuarea pârâtului - reclamant pentru lipsa unui titlu valabil asupra imobilului teren și construcție din-, sector 3, B, cât timp pârâtul-reclamant nu a putut dovedi, pe parcursul judecății, existența unui drept real asupra imobilului în cauză.
Instanța a reținut că pârâtul din dosarul nr- conexat la prezenta cauză are legitimare procesuală pasivă, fiind cel care a edificat parțial construcția cu materiale proprii pe terenul proprietatea reclamantului, iar restul construcției de către pârâtul, prin urmare, reclamanții dobândesc de la data edificării construcției un drept de proprietate.
Instanța a mai reținut că pârâtul nu a invocat pe acest aspect un drept de creanță pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Prin urmare, a constatat întemeiată cererea conexă a reclamanților prin care aceștia au solicitat în contradictoriu cu pârâții, Primăria sector 3 B, Municipiul B și să se constate dreptul de proprietate asupra construcției și evacuarea pârâtului pentru lipsă de titlul. Cu privire la acest capăt de cerere accesoriu din cererea conexă referitor la evacuarea pârâtului instanța a reținut că există litispendență.
Cât privește legitimarea procesuală pasivă a pârâtelor persoane juridice de drept public, instanța a reținut că acestea nu sunt titulare ale unui raport obligațional încheiat cu reclamanții, nefiind persoane care să se afle în vreunul din cazurile prev. de art. 493 - 494 civil. În ceea ce privește Primăria sector 3 aceasta nu are personalitate juridică, fiind o structură tehnic organizatorică.
Văzând și disp. art. 274 - 276 pr.civ. instanța a obligat pârâții și la 1418,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor de la dosar, reținând pe situația de fapt că numitul nu a avut calitatea de posesor, ci doar pe aceea de detentor precar și, prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile legale cerute pentru joncțiunea posesiilor.
Astfel, apelantul-pârât arată că instanța de fond a respins cererea reconvențională formulată de acesta cu motivarea că posesorul anterior, nu s-a considerat niciodată posesor, ci detentor precar, folosind imobilul ca și comodatar datorită relațiilor de rudenie cu adevăratul proprietar G, unchiul lui. Acest lucru, a afirmat instanța, a reieșit din declarația dată de acesta în fața instanței de judecată, fiind ascultat în calitate de martor.
Apelantul solicită ca declarația martorului să fie înlăturată ca nefiind conformă cu realitatea, față de contradicțiile existente între cele relatate de acest martor și, pe baza probelor ce se vor administra în apel, să se rețină adevărata situație de fapt, care nu este cea prezentată de către și nici de către reclamanți.
Astfel, apelantul - pârât susține că, din înscrisurile existente la dosarul de fond, se poate reține faptul că numitul a posedat pentru sine sub nume de proprietar din prima zi (1975) până în ultima (1983), fiind prezumat de lege ca fiind proprietar, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză, că acesta a tăcut acte juridice în numele său, exercitându-și toate prerogativele unui veritabil proprietar, inclusiv dreptul de dispoziție, încasând banii în numele său și pentru sine.
Se mai arată prin motivele de apel că instanța face o gravă confuzie între uzucapiunea de 30 de ani și cea scurtă de 10 - 20 de ani, în care este necesară dovada justului titlu, apelantul invocând uzucapiunea de 30 de ani, având astfel nevoie doar de faptul posesiei publice și sub nume de proprietar pentru a deveni proprietar pe imobilul din litigiu.
În consecință, apelantul - pârât solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii cererii principale și a admiterii cererii reconvenționale.
La termenul din 25.11.2008 tribunalul a încuviințat pentru apelantul - pârât proba cu înscrisuri și a respins proba testimonială ca nefiind pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei.
Prindeciziacivilă nr. 172A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, a fost admis apelul formulat de către apelantul-pârât, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că au fost respinse cererea principală și cererea conexă formulată de reclamanții pârâți ca fiind neîntemeiate; a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant împotriva reclamanților - pârâți și; s-a constatat că pârâtul - reclamant a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de 150 situat în B,-, sector 3 și prin accesiune asupra construcției compusă din 2 camere, dependințe, anexe gospodărești, în suprafață de 92,92 situate în B,-, sector 3.
În motivarea deciziei, s-a reținut că uzucapiunea reprezintă un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, fiind o sancțiune împotriva adevăratului proprietar, care, dând dovadă de o anumită neglijență, a delăsat bunul timp îndelungat. Fiind un efect al posesiei, uzucapiunea presupune neapărat o posesie utilă, adică neviciată.
Spre deosebire de uzucapiunea de 10 - 20 de ani, pentru care este necesară o posesie de bună-credință și care să se întemeieze pe un just titlu, pentru uzucapiunea de 30 de ani (invocată de către apelantul - pârât) legea prevede o singură condiție, ere aceea a unei posesii utile neîntrerupte timp de 30 de ani.
În această ultimă situație, a uzucapiunii de 30 de ani, din dispozițiile nu art.1890 civil rezultă că regularitatea posesiei (adică a faptului că posesia este utilă) se prezumă, ceea ce înseamnă că cel ce afirmă că posesia invocată este afectată rea de un viciu, trebuie să facă această dovadă.
Tot din prevederile legale mai sus arătate se desprinde faptul că posesorul care invocă uzucapiunea de lungă durată nu trebuie să fie de bună - credință; chiar și posesie de rea - credință este aptă să ducă la dobândirea dreptului real, la împlinirea termenului prescris de art.1890 civil.
În speță, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2521/12.07.1957 G (autorul intimaților reclamanți) și numitul au cumpărat de la numita terenul în suprafață de 300 mp situat în-, actuala-, sector 3, B, cei doi separându-și proprietățile după cumpărare.
În anul 1975 Gad onat nepotului său, terenul fără construcții în suprafață de 150 mp situat în B,-, sector 3, iar pe acest teren a construit, în anul 1975, un imobil format din două camere și anexe gospodărești, în care și-a stabilit domiciliul legal și și-a deschis rol fiscal.
Ulterior, la data de 24.09.1983, numitul vinde soților și imobilul format din construcție și teren, iar acești din urmă, la rândul lor, au înstrăinat acest imobil către apelantul-pârât la data de 16.11.1997.
Așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați la instanța de fond, atât apelantul - pârât, cât și antecesorii săi, și au stăpânit imobilul din litigiu în calitate de proprietari, posesia lor fiind una utilă, adică neîntreruptă, publică și netulburată.
Totodată, de la data dobândirii imobilului, fiecare dintre autorii apelantului-pârât și respectiv apelantul - pârât s-au înscris la Administrația Financiară a Sectorului 3 B în calitate de proprietari, plătind în această calitate impozitele și taxele către Stat.
În aceste condiții tribunalul apreciază că în cauză, prin joncțiunea posesiei exercitate de apelantul - pârât cu cea exercitată de autorii săi, respectiv, și, s-a împlinit termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani prevăzut de art.1890 Cod civil.
Ca o consecință a constatării dobândirii de către apelantul - pârât a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat în B,-, sector 3, tribunalul apreciază că în cauză se impune și constatarea faptului că, prin accesiune, acesta a devenit proprietar asupra construcției edificate pe acest teren, în temeiul dispozițiilor art. 492 Cod civil.
Pe cale de consecință, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.296 proc.civ. a admis apelul formulat de apelantul - pârât și a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis cererea reconvențională și a constatat că pârâtul - reclamant a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de 150 situat în B,-, sector 3, și prin accesiune asupra construcției compusă din 2 camere, dependințe, anexe gospodărești, în suprafață de 92,92 situate în B,-, sector 3.
Întrucât tribunalul a constatat că pârâtul - reclamant a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de 150 situat în B,-, sector 3, și prin accesiune asupra construcției, se impune respingerea cererii principale de evacuare a pârâtului - reclamant, precum și respingerea cererii conexe de constatare a dobândirii, de către reclamanții și, a dreptului de proprietate asupra construcției prin accesiune.
Tribunalul a arătat că nu poate reține apărarea pârâtului în sensul că nu s-a considerat niciodată proprietar al imobilului din litigiu întrucât, din actele existente la dosar, rezultă că în realitate acesta s-a considerat, de la data dobândirii imobilului, respectiv din anul 1975, și până la data înstrăinării acestui imobil, respectiv 24.09.1983, ca un adevărat proprietar, exercitând toate prerogativele dreptului de proprietate și anume fructus, usus, abusus.
În acest sens tribunalul constată că și-a deschis rol fiscal pe numele său după dobândirea imobilului prin act sub semnătură privată de la G, și, mai mult decât atât, la data de 24.09.1983, l-a vândut soților și, comportându-se ca un adevărat proprietar în sensul prevederilor art.480 Cod civil.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs la data de 16.02.2009 reclamanții și, solicitând admiterea recursului, respingerea apelului și menținerea hotărârii Judecătoriei Sectorului 3 ca temeinică și legală.
În motivarea cererii de recurs, se arată următoarele:
Din depozițiile martorilor ascultați în cauză pe aspectul exercitării posesiei utile, în tot acest interval de timp, de la data intrării paratului reclamant în stăpânirea de fapt a imobilului, se reține că pârâtul reclamant a dobândit posesia imobilului în anul 1997 de la posesorii anteriori și, care la rândul lor au dobândit posesia de la.
Cu privire la acest posesor anterior care a intrat în stăpânirea materială a imobilului de la adevăratul proprietar, se reține că, primul așa-zis posesor, anterior cu care pârâtul a cerut unirea posesiei sale, nu s-a considerat niciodată posesor, ci detentor precar, folosind imobilul ca și comodatar, dat fiind relațiile de rudenie cu adevăratul proprietar G, unchiul lui. Cu toate acestea, erijându-se în proprietar, a vândut imobilul cu rea credință numiților și de la care a dobândit ulterior pârâtul - reclamant.
Se arată că înscrisul intitulat "Declarație" nu poate fi considerat ca fiind valabil încheiat si nu poate avea ca efect transmiterea valabilă a dreptului de proprietate asupra donatarului de către G, autorul reclamanților și proprietarul imobilului, întrucât atât oferta de donație cât și acceptarea, potrivit art. 813 cod civil, trebuie să îndeplinească condiția de formă, forma autentică fiind obligatorie pentru valabilitatea actului juridic. Mai mult, însuși, parte în aceste acte juridice, și în mâinile căruia a trecut imobilul de la adevăratul proprietar, ascultat fiind în calitate de martor, a declarat că nu a stăpânit niciodată imobilul sub nume de proprietar, ci în calitate de comodatar, în temeiul unui împrumut de folosință cu titlu gratuit.
Potrivit dispozițiilor codului civil, dacă posesorul actual, în speță pârâtul - reclamant, invoca posesia autorilor săi, este obligat să continue acea posesie obținută cu toate calitățile și viciile sale. Mai mult, acest înscris intitulat "Declarație" prin care adevăratul proprietar ar fi donat nepotului său, imobilul, nefiind valabil ca și contract de donație nu poate servi nici ca just titlu pârâtului - reclamant. Prin urmare cererea incidentala a pârâtului - reclamant cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune realizată prin joncțiunea posesiilor și prin accesiune pe construcție este neîntemeiată. Pe cale de consecință este întemeiată cererea în evacuarea pârâtului - reclamant pentru lipsa unui titlu valabil asupra imobilului teren și construcție din-, sector 3 B, cât timp pârâtul - reclamant nu a putut dovedi, pe parcursul judecății, existența unui drept real asupra imobilului în cauză.
Cât privește titlul recurenților pe construcție, se reține că pârâtul, din dosarul - conexat la prezenta cauza, are legitimare procesuală pasivă, fiind cel care a edificat parțial construcția cu materiale proprii pe terenul proprietate a reclamanților, iar restul construcției de către pârâtul, prin urmare aceștia au dobândit de la data edificării construcției un drept de proprietate. Se mai arată că pârâtul nu a invocat pe acest aspect un drept de creanță pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Instanța nu ține cont de art. 1858 civ care prevede expres cazurile de intervertire a posesiei și prin decizia atacată fundamentează încă unul. posesiei în acest caz se putea constata nu de la data declarării de către că i-a fost donat terenul ci de la data vânzării de către acesta a imobilului din 1983. Din 1975 și până în 1983 posesia sa a fost afectată de viciul clandestinității și precarității. El însuși recunoaște că a stăpânit pentru unchiul său și nu pentru el.
În mod eronat instanța de apel a constat joncțiunea posesiilor exercitate de către și autorii sau fam cu detenția precară exercitată de către. Aceasta nu are cum să fie valabilă pentru că s-ar încălca toate principiile de drept aplicabile în materia uzucapiunii, posesiei și intervertirii posesiei. a exercitat posesia clandestin față de tatăl recurenților, acesta neavând posibilitatea să cunoască cele făcute de acesta. Mai mult de atât acesta a exercitat cu îngăduință proprietarului (fapt recunoscut de acesta) astfel încât se încadrează în cazul clasic al precarității posesiei ceea ce nu poate duce la joncțiunea posesiilor.
Posesia se dobândește prin întrunirea celor două elemente (corpus și animus). În ce privește elementul material acesta poate fi exercitat fie personal de către posesor, fie prin reprezentant (de exemplu, mandatarul, depozitarul etc.) ca în speța de față. Privitor la elementul psihologic, acesta trebuie să fie prezent în mod nemijlocit în persoana posesorului și nu a reprezentantului (așa cum nu a fost la ).
Încă un caz clar de viciere, în această speță, a posesiei este cel constituit pe violenta. Tatăl recurenților se ducea des la proprietatea sa și a aflat mult după vânzarea de către către fam că nu mai este proprietar. Acest lucru s-a întâmplat abia în anul 1991, mult timp după vânzare, deoarece venea la proprietatea sa și se comporta ca proprietar. În anul 1991 a existat un scandal între fam și tatăl recurenților, soldat cu numeroase leziuni ale tatălui lor. Acest fapt a fost confirmat de martor, care a descris cu lux de amănunte că a existat o busculada între G și fam (care îi ascunseseră până atunci situația).
Nu poate fi uzucapat imobilul pentru că acesta se afla în indiviziune și a fost exercitată posesia de către celalalt coindivizar care a locuit și folosit terenul. Instanța de apel nu a ținut cont de acest fapt și de documentele depuse la dosar care atestă data ieșirii noastre din indiviziune cu. Proprietățile au fost separate în anul 2005 prin Sentința civilă 1376/2005 a Judecătoriei Sector 3. Până în acel moment proprietățile au fost în indiviziune fiind construite două corpuri de casa pe terenul inițial. Până în 2005 a locuit în casa edificată de acesta pe terenul inițial (după ieșirea din indiviziune a terenul său). Astfel că nu se putea uzucapa un teren cât timp se folosea de către celălalt coindivizar.
Recurenții au mai arătat că nu puteau aduce martori din familie (celalalt coindivizar) deoarece e interzis de către C pr civ. Așa că dacă se putea veni cu martori se demonstra foarte ușor că s-a stăpânit și pentru recurenți. Dar nu au avut parte de o sentință justă la instanța de apel datorită tergiversării judecării apelului reclamatului-pârât și numeroaselor amânări care trezesc indubitabile suspiciuni.
S-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242. pct 2 din Codul d e procedură civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată că 1248,5 lei taxă judiciară de timbru și 2,5 lei timbru judiciar.
Împotriva aceleiași decizii a formulat recurs la data de 05.06.2009 pârâtul Municipiul B, reprezentat legal de către Primarul General, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că instanța de judecată a constatat că pârâtul - reclamant a dobândit ca efect al uzucapiunii drept de proprietate asupra terenului și ca efect al accesiunii asupra construcției și în contradictoriu cu instituția noastră, deși ar fi trebuit să analizeze în principal, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie, calitatea procesuală pasivă a municipalității pe cererea reconvențională.
Astfel, uzucapiunea este o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent. Așadar, pentru ca reclamantul să poată solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea în contradictoriu cu instituția recurentei trebuia să facă mai întâi dovada că municipalitatea este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu. Sarcina probei, atât a calității procesuale active cât și a celei pasive incumba reclamantei. Or, prin actele depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului în litigiu.
Se mai arată că reclamanta nu a prezentat vreun certificat de succesiune vacanta, care ar fi justificat calitatea procesuală pasivă a în speța de față. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, ceea ce nu se regăsește în speță.
Pe de altă parte pentru a constata dreptul de proprietate al reclamantului trebuiesc îndeplinite cumulativ condițiile impuse de disp.art.1846 și urm civ. și art.1890 civ. fiind necesar ca reclamantul să dovedească existența unei posesii utile, a bunei credințe și a termenului cerut de lege. Conform art. 1847 civ. este considerată utilă posesia continuă neîntreruptă netulburată, publică și sub nume de proprietar exercitată cu bună credință iar termenul cerut de lege pentru a prescrie este de 30 de ani. Conform disp.art.1846 civ. este deținerea unui lucru posesia exercitată de noi înșine sau de altul în numele nostru asupra unui lucru
În cazul de față deși s-a folosit terenul timp de 30 de ani reclamantul nu a exercitat o posesie în sensul legii el fiind doar detentor precar. Pentru a exista posesia persoana care o invoca trebuie să dovedească că întrunește ambele elemente ale posesiei respectiv animus și corpus. Reclamanta a dovedit doar faptul că a exercitat elementul corpus, dar nu a reieșit din probatoriul administrat și faptul că folosința exercitată asupra bunului litigios s-a făcut sub nume de proprietar.
Se consideră că sunt total eronate argumentele instanței de judecată din considerentele hotărârii, câtă vreme neîndeplinirea acestei condiții nu poate duce potrivit legii la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, posesia nefăcându-se și sub nume de proprietar, ci doar în calitate de detentor precar.
Așadar, se consideră că folosința exercitată asupra bunului nu s-a făcut sub nume de proprietar, iar pe parcursul timpului nu s-a intervetit precalitatea în posesie conf. art. 1857 civ. și ca atare posesia exercitată de către reclamant nu a fost una utilă pentru a prescrie achizitiv bunul.
În ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcției se consideră ca de asemenea neîntemeiată față de disp. 488 Civ.
Prin definiție, accesiunea reprezintă incorporarea materială a unui lucru mai puțin important în un lucru mai important, adică în sensul mai larg dat de art. 482 civ. Întrucât în cazul în care cele două lucruri aparțin unor proprietari diferiți, titularul dreptului asupra lucrului mai important devine și titularul dreptului asupra lucrului mai puțin important, accesiunea apare și ca un mod de dobândire a proprietății.
Se disting însă două cazuri:
Ipoteza A: proprietarul ridică pe terenul său o construcție sau o plantație dar cu materialele altcuiva, caz în care proprietarul terenului este și proprietarul lucrărilor și este obligat la plata valorii materialelor de la data efectuării construcției cu eventual daune
Ipoteza B: o altă persoană decât proprietarul terenului ridică pe teren o construcție sau o plantație, cu propriile materiale, caz în care proprietarul terenului este și proprietarul lucrărilor și este obligat la plata unei despăgubiri către constructor, dacă acesta este de bună credință.
În speță se consideră că nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 489 pr. Civ. în sensul că, materialele folosite la construcție ar aparține municipalității, ca aceasta ar pretinde vreun un drept asupra lor sau că ar pretinde un astfel de drept.
Pe de altă parte, în astfel de spețe în care prin eludarea dispozițiilor legale se încearcă intrarea în legalitate fără obținerea unei autorizații de construcție, singura autoritate care ar putea opune vreun drept reclamantei în privința dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției edificate este Primăria de sector care, potrivit nr. 5/2002 este autoritatea publica competenta în eliberarea autorizațiilor de construire, iar nu instituția noastră.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, ceea ce nu se regăsește în speță, ca atare legitimitatea procesuală pasivă a municipalității nu poate fi justificată nici pe considerente de opozabilitate și nici prin raportare la dispozițiile Legii nr. 1215/2001.
Pe de altă parte analizând dispozițiile art. 274 pr.Civ. în ceea ce privește obligarea instituției recurente la plata de cheltuieli de judecată se consideră că, în mod greșit, a fost reținută această obligație în sarcina municipalității, atâta timp cât nu s-a făcut dovada culpei procesuale a acesteia în condițiile textului de lege mai sus menționat.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și dispozițiile art. 274 alin 3 Pr. Civ. aceste cheltuieli fiind nepotrivit de mari față de valoare pricinii și munca îndeplinită de avocat.
În drept, au fost invocate prev. art. 304 PCT. 4 din Codul d e procedură civilă.
S-a solicitat și judecarea în lipsă potrivit art.242 pct. 2 Pr. Civ.
S-au solicitat cheltuieli de judecata conform art. 274 pI. civ.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Pentru dovedirea cererii de recurs, a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru recurenții și, constând în înștiințarea de plată a impozitului nr. -.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenți și a apărărilor invocate, față de situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanțele de fond, Curtea reține următoarele:
În fapt, așa cum s-a reținut de instanța de apel, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2521/12.07.1957 G (autorul reclamanților) și numitul au cumpărat de la numita terenul în suprafață de 300 mp situat în-, actuala-, sector 3, B, cei doi separându-și proprietățile după cumpărare.
În anul 1975 Gad onat nepotului său, terenul fără construcții în suprafață de 150 mp situat în B,-, sector 3, iar pe acest teren a construit, în anul 1975, un imobil format din două camere și anexe gospodărești, în care și-a stabilit domiciliul legal și și-a deschis rol fiscal.
Ulterior, la data de 24.09.1983, numitul vinde soților și imobilul format din construcție și teren, iar acești din urmă, la rândul lor, au înstrăinat acest imobil către pârât la data de 16.11.1997.
Cu privire la recursul formulat de reclamanți, Curtea reține următoarele:
Într-un prim motiv de recurs, recurenții arată în esență că, primul așa-zis posesor anterior cu care pârâtul a cerut unirea posesiei sale, nu a avut calitatea de posesor, ci de detentor precar, aducând în sprijinul acestui motiv de recurs mai multe argumente.
Se arată că acesta nu s-a considerat niciodată posesor, ci detentor precar, folosind imobilul ca și comodatar, dat fiind relațiile de rudenie cu adevăratul proprietar G, unchiul lui.
Curtea reține că, din cuprinsul înscrisului de la fila 31 din dosarul de primă instanță, nu se poate reține că numitul a dobândit în anul 1975 doar detenția precară asupra terenului.
Aceasta, în primul rând pentru că din interpretarea gramaticală a celor conținute de înscris, rezultă intenția numitului G de a transmite definitiv terenul, prin folosirea termenului de "donație", termen uzual și cu privire la care se poate presupune că o persoană obișnuită, fără cunoștințe speciale de drept, înțelegea sensul și esența acestuia, aceea de transmitere a proprietății în mod gratuit.
În al doilea rând, existența relațiilor de rudenie nu reprezintă o prezumție absolută de lipsă a intenției de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului, ci o astfel de situație trebuie dovedită. Dimpotrivă, existența relațiilor de rudenie, necontestată în cauză, întărește logica transmiterii unui teren cu titlu gratuit.
Or, Curtea reține ca situație premisă faptul că numitul a dobândit posesia terenului în 1975, întemeindu-se pe un înscris sub semnătură privată care, deși nu era valabil din punct de vedere juridic pentru transmiterea proprietății, este necesar și suficient pentru a califica intenția părților și starea psihică a dobânditorului la momentul dobândirii. Astfel, Curtea reține că a devenit posesor la momentul încheierii acestui înscris sub semnătură privată.
Faptul că ulterior, cu ocazia audierii sale ca martor, în prezenta cauză, numitul a arătat că nu s-a considerat niciodată proprietar al locuinței și că scopul încheierii actului a fost acela de a nu mai plăti chirie, nu poate reprezenta o răsturnare a acestei situații premisă. Astfel, declarația acestuia nu poate fi considerată ca fiind un mijloc de probă împotriva calității sale de posesor, deoarece simpla manifestare de voință contrară, 30 de ani mai târziu, nu poate schimba titlul juridic sub care s-a început deținerea terenului, chiar dacă această manifestare de voință provine de la posesor; fiind o împrejurare de fapt cu durată în timp, și fiind dovedită începerea posesiei, inclusiv posesorul (pentru a proba că nu a fost posesor sau că a încetat la un moment dat să se mai considere posesor) trebuie să facă dovada în condițiile art. 1169 din Codul civil.
Potrivit prev. art. 1854 din Codul civil, "posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul."
Curtea reține că nu s-a făcut dovada contrară, dimpotrivă faptul că a înstrăinat mai departe imobilul numiților și de la care a dobândit ulterior pârâtul - reclamant, întărind calitatea sa de posesor; dacă în anul 1983, numitul a înstrăinat altor persoane terenul, rezultă că la acel moment, s-a considerat cel puțin posesor, dacă nu proprietar (aceasta ca reprezentare psihică).
Se mai arată de către recurenți că înscrisul intitulat "Declarație" nu poate fi considerat ca fiind valabil încheiat si nu poate avea ca efect transmiterea valabilă a dreptului de proprietate asupra donatarului de către G, autorul reclamanților și proprietarul imobilului, întrucât atât oferta de donație cât și acceptarea, potrivit art. 813 cod civil, trebuie să îndeplinească condiția de formă, forma autentică fiind obligatorie pentru valabilitatea actului juridic.
Acest argument este perfect valabil, dar nici nu a fost reținută de către instanța de apel o valabilitate a transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului prin acest înscris, cât timp a fost admisă cererea reconvențională de constatare a uzucapiunii. Dacă se transmisese dreptul de proprietate în mod valabil, în 1965, nu mai prezenta interes constituirea unui titlu de proprietate prin constatarea uzucapiunii.
Se mai arată de către recurenți că acest înscris intitulat "Declarație" prin care adevăratul proprietar ar fi donat nepotului său, imobilul, nefiind valabil ca și contract de donație, nu poate servi nici ca just titlu pârâtului - reclamant.
Curtea constată că instanța de apel nici nu a calificat acest înscris ca reprezentând just titlu, cât timp justul titlu este o condiție pentru a se constata intervenirea uzucapiunii prescurtate; or, instanța de apel a constatat intervenirea uzucapiunii de 30 de ani, a cărei unică condiție este existența posesiei utile pe durata de 30 de ani.
Cât privește titlul recurenților pe construcție, se arată de către aceștia că pârâtul, din dosarul - conexat la prezenta cauză, are legitimare procesuală pasivă, fiind cel care a edificat parțial construcția cu materiale proprii pe terenul proprietatea reclamanților, iar restul construcției de către pârâtul, prin urmare aceștia au dobândit de la data edificării construcției un drept de proprietate. Se mai arată că pârâtul nu a invocat pe acest aspect un drept de creanță pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Cu privire la acest motiv de recurs, Curtea reține că, atâta timp cât s-a constatat că pârâtul este proprietar asupra terenului, iar nu reclamanții, rezultă că accesiunea operează în favoarea sa, ca proprietar al terenului. Astfel că pârâtul are un drept de proprietate asupra construcției, iar nu doar un drept de creanță cu privire la valoarea materialelor folosite la ridicarea ei.
Recurenții mai arată că instanța nu ține cont de art. 1858 din Codul civil, care prevede expres cazurile de intervertire a posesiei și că prin decizia atacată se fundamentează încă unul. posesiei în acest caz se putea constata nu de la data declarării de către că i-a fost donat terenul, ci de la data vânzării de către acesta a imobilului din 1983. Din 1975 și până în 1983 posesia sa a fost afectată de viciul clandestinității și precarității. El însuși recunoaște că a stăpânit pentru unchiul său și nu pentru el.
Curtea va răspunde acestui motiv de recurs, pornind de la considerentele expuse anterior, în sensul că numitul a fost un posesor din 1975, astfel încțt nici nu e necesară analizarea intervertirii detenției precare în posesie, analiză care nici nu a fost făcută de instanța de apel, de altfel. Astfel, Curtea constată că acest motiv de recurs depășește limitele sesizării instanței de recurs, care se situează între ceea ce a fost analizat de instanța de apel.
Se mai arată de către recurenți că în mod eronat instanța de apel a constat joncțiunea posesiilor exercitate de către și autorii săi - familia - cu detenția precară exercitată de către. Aceasta nu are cum să fie valabilă pentru că s-ar încălca toate principiile de drept aplicabile în materia uzucapiunii, posesiei și intervertirii posesiei. a exercitat posesia clandestin față de tatăl recurenților, acesta neavând posibilitatea să cunoască cele făcute de acesta. Mai mult de atât acesta a exercitat cu îngăduință proprietarului (fapt recunoscut de acesta) astfel încât se încadrează în cazul clasic al precarității posesiei ceea ce nu poate duce la joncțiunea posesiilor.
Curtea reține ca fiind corectă, ca și principiu de drept, susținerea recurenților în sensul că nu se poate uni o detenție precară cu o posesie. Dar, așa cum s-a reținut mai sus, a avut posesia imobilului încă de la început, ca și numiții, astfel încât cele două posesii unite au aceleași calități.
Cât privește elementul psihologic al posesiei, se susține de către recurenți că acesta trebuie să fie prezent în mod nemijlocit în persoana posesorului și nu a reprezentantului, așa cum nu a fost la. Această afirmație a recurenților este însă lipsită de suport probatoriu, față de cele sus menționate, în sensul că s-a reținut de C că a fost posesor, iar nu detentor precar.
Se mai arată că nu poate fi uzucapat imobilul pentru că acesta se afla în indiviziune și a fost exercitată posesia de către celalalt coindivizar care a locuit și folosit terenul. Instanța de apel nu a ținut cont de acest fapt și de documentele depuse la dosar care atestă data ieșirii din indiviziune cu. Proprietățile au fost separate în anul 2005 prin Sentința civilă nr. 1376/2005 a Judecătoriei Sector 3. Până în acel moment proprietățile au fost în indiviziune fiind construite două corpuri de casa pe terenul inițial. Până în 2005 a locuit în casa edificată de acesta pe terenul inițial (după ieșirea din indiviziune a terenul său). Astfel că nu se putea uzucapa un teren cât timp se folosea de către celălalt coindivizar.
Curtea reține că, prin probele administrate, nu s-a dovedit că a existat o posesie a coindivizarului asupra terenului de 150 mp care a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată încheiat cu numitul. De altfel, prin încheierea acestui înscris, autorul lui, respectiv Gar ealizat o intervertire a precarității în posesie, în sensul că din posesie aferentă unei indiviziuni a înțeles să exercite o posesie numai pentru sine, din moment ce a transmis terenul unei alte persoane fără a cere acordul celuilalt coindivizar. Prin urmare, de la momentul încheierii actului sub semnătură privată, nu se mai poate vorbi despre posesie comună între coindivizari, ci de posesie unică, ce nu a fost combătută prin alte mijloace ce probă.
Recurenții au mai arătat că nu puteau aduce martori din familie (celălalt coindivizar), pentru a dovedi că s-a stăpânit și pentru recurenți, deoarece e interzis de Codul d e procedură civilă.
Curtea reține că nu există o interdicție de plano la audierea martorilor care au calitatea de rude cu părțile, cât timp art. 189 alin. 2 din Codul d e procedură civilă permite audierea lor, cu acordul tacit al părților. De altfel, părților li s-a încuviințat în mod egal proba cu martori, iar pe aspectul invocat (dovedirea faptului că terenul a fost stăpânit de către celălalt coindivizar) nu se putea face dovada contrară cu martori, cât timp ceea ce se cerea a fi probat era reprezentarea psihică a numitului G la momentul încheierii actului sub semnătură privată.
În sfârșit, recurenții mai arată că nu au avut parte de o sentință justă la instanța de apel datorită tergiversării judecării apelului reclamatului-pârât și numeroaselor amânări care trezesc indubitabile suspiciuni.
Curtea reține că, față de aceste afirmații generale, nu se poate realiza un control de legalitate a deciziei date în apel, ceea ce invocă recurentul nereprezentând în sine o critică de nelegalitate.
Astfel, recursul formulat de recurenții și urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul Municipiul B, Curtea reține următoarele:
Într-un prim motiv de recurs, se critică decizia dată în apel pe aspectul calității procesuale pasive a recurentei în cauză. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, ceea ce nu se regăsește în speță, ca atare legitimitatea procesuală pasivă a municipalității nu poate fi justificată nici pe considerente de opozabilitate și nici prin raportare la dispozițiile Legii nr. 1215/2001.
Într-un al doilea motiv de recurs, se arată că, în ceea ce privește obligarea instituției recurentei la plata de cheltuieli de judecată că, în mod greșit, a fost reținută această obligație în sarcina municipalității, atâta timp cât nu s-a făcut dovada culpei procesuale a acesteia în condițiile textului de lege mai sus menționat. Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și dispozițiile art. 274 alin 3 Pr. Civ. aceste cheltuieli fiind nepotrivit de mari față de valoare pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Curtea constată că prin sentința civilă dată de prima instanță, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei Municipiul B și a fost respinsă cererea principală formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Soluția nu a fost schimbată în apel pe acest aspect, astfel încât critica recurentei este nefondată.
Cât privește critica legată de cheltuielile de judecată, se constată că recurenta nu a fost obligată la suportarea niciunei cheltuieli, cât timp cererea a fost respinsă față de aceasta.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge și acest recurs ca nefondat.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, față de culpa procesuală a acestora, îi va obliga pe recurenții și Municipiul B la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul (câte 250 lei pentru fiecare recurs), reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 287 din 04.01.2010 emise de și Asociații.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de către recurenții - reclamanți, și recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotrivadeciziei civile nr. 172A /10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosar nr-în contradictoriu cu intimații pârâți -, PRIMĂRIA SECTORULUI 3 B, ca nefondate.
Obligă recurenții și Municipiul B la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul (câte 250 lei pentru fiecare recurs).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. AV
Tehnored. AP
2 ex. / decizia civilă nr. 172A /10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosar nr-
Jud. apel:,
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Andreea Vasile, Melania Stanciu
