Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 220/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.220/R/2009

Ședința publică din 5 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu

JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.225 din 18 septembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimata pârâtă, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal se prezintă recurentul, lipsă fiind intimata pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind excepții de ridicat cereri prealabile și în probațiune de formulat, instanța constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul reclamant susține recursul așa cum este formulat solicită admiterea lui potrivit motivelor arătate în scris în memoriul de recurs depus la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 265 din 10 iunie 2008 Judecătoriei Șomcuta Mare, a fost admisă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei și, în consecință, s-a dispus evacuarea ei din imobilul situat în nr. 112, județul M, proprietatea exclusivă a reclamantului, pentru lipsa titlului locativ.

Prin aceeași hotărâre, cererea reconvențională a pârâtei, pentru constatarea unui drept de creanță și a dreptului de retenție, a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că, reclamanta nu înțeles să administrezee proba cu expertiza prin care să se identifice în mod concret îmbunătățirile aduse imobilului.

Prin decizia civilă nr. 225 din 18 septembrie 2008 Tribunalului Maramureșa fost admis apelul declarat de pârâta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 265 din 10 iunie 2008 Judecătoriei Șomcuta Mare, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că, prima instanță, contrar obligațiilor ce-i reveneau conform art. 129 alin. 4. proc. civ. a soluționat cauza fără a administra probele necesare lămuririi cadrului procesual al pricinii.

Mai mult, după ce la data de 30 mai 2008, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 74 și urm. proc. civ. în privința scutirii pârâtei-reclamante de plata taxei de timbru, ulterior nu a mai dispus, conform prevederilor art. 6 alin. 1 lit. b din nr.OUG 51/2008, acordarea ajutorului judiciar pentru a se putea efectua expertiza solicitată.

Astfel, față de prevederile art. 297 alin. 1. proc. civ. urmare a nesoluționării fondului cererii reconvenționale, instanța de apel a apreciat că se impune admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă.

În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art.304 pct.9 Cod proc.civ. recurentul a arătat că pârâta solicitat efectuarea unei expertize judiciare pentru stabilirea valorii îmbunătățirilor aduse imobilului, motiv pentru care instanța de fond obligat-o la plata unui avans pentru expertul desemnat. La următoarele trei termene de judecată pârâta și reprezentantul acesteia au lipsit, nu au achitat avansul stabilit, astfel că în mod legal instanța de fond a dispus decăderea acesteia din proba solicitată.

Reținerea de către instanța de apel a dispozițiilor OUG nr. 51/2008 referitoare la faptul că instanța de fond nu dispus acordarea ajutorului judiciar pentru a se putea efectua expertiza încuviințată, după ce în prealabil s-a acordat scutirea pârâtei de plata taxei de timbru, este nelegală. Pârâta nu solicitat acordarea acestui ajutor, ci doar scutirea de plata a taxelor judiciare de timbru, iar faptul angajării unui apărător, care să-i susțină interesele, dovedește că pârâta deține mijloacele materiale necesare susținerii cheltuielilor procesului.

Examinând recursul declarat, curtea apreciază că este întemeiat și, în consecință, în baza art.312 alin.3 Cod proc.civ. urmează să-l admită pentru următoarele considerente:

Conform disp. art.295 alin.2 Cod proc.civ. instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art.292 Cod proc.civ. dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Din conținutul acestui text de lege, coroborat cu art.129 Cod proc.civ. rezultă că instanța de apel avea nu doar posibilitatea, ci și obligația de încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, dacă le considera necesare. Dispunând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra ajutorului judiciar solicitat de către pârâtă și pentru efectuarea expertizei tehnice judiciare, instanța de apel pronunțat o hotărâre nelegală, în contradicție cu disp. art.296 Teza II, deoarece, în prima instanță, cererea reconvențională formulată de către pârâtă a fost respinsă pe fondul cauzei, ca nefondată.

În consecință, urmare admiterii recursului, curtea va casa decizia nr.225/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș și va trimite apelul spre rejudecare pe fond aceluiași tribunal.

Procedând în modalitatea arătată și ținând seama de soluția pronunțată la fond, nu sunt încălcate drepturile părților privind accesul la două grade de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.225 din 18 septembrie 2008 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite apelul spre rejudecare pe fond aceluiași tribunal.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. dact. GC

2 ex/17.02.2009

Jud.apel: I,

Președinte:Eugenia Pușcașiu
Judecători:Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 220/2009. Curtea de Apel Cluj