Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 24/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 24
Ședința publică de la 23 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Adriana Andronic
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienta (fostă ), împotriva deciziei civile nr.456/22.10.2007 a Curții de APEL IAȘI, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuienta (fostă ) asistată de av. care răspunde și pentru intimatul; iar pentru intimații și răspunde av..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată. A fost atașat dosarul nr.14691/2002 al Judecătoriei Iași.
Interpelate părțile, prin apărători, față de atașarea dosarului nr.14691/2002 al Judecătoriei Iași, arată că nu alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul.
Av. în situația în care la termenul din 12 decembrie 2007 s-a invocat o excepție, și anume raportat la dispoziția înscrisă în art.323 pct.2 Cod procedură civilă, în sensul că cererea de revizuire se va îndrepta la instanța în grad superior, apreciază că, în condițiile prevăzute de acest text, instanța competentă a soluționa cererea de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care cere a se declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, formulată de (fostă ), în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de revizuire formulată de revizuienta (fostă ) a fost îndreptată Curții de APEL IAȘI, pentru ca, raportat la temeiul invocat, respectiv existența unor hotărâri potrivnice, să fie reunite cele două dosare, spre a fi înaintate Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-ar putea pune problema inadmisibilității introducerii cererii de revizuire la Curtea de Apel, dar, consideră că, atât timp cât pentru nedepunerea cererii de apel la instanța a cărei hotărâre se atacă este prevăzută sancțiunea expresă a nulității, și în cadrul nedepunerii cererii de recurs la instanța a cărei hotărâre se atacă este prevăzută tot o asemenea excepție, la cererea de revizuire nu este prevăzută o asemenea sancțiune expresă. În sprijinul susținerilor făcute, depune la dosar decizia nr.1528 din 04.03.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Comercială.
Av. față de excepția ridicată la termenul din 12 decembrie 2007, în ce privește cererea de revizuire apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.322 pct.7 Cod procedură civilă, în sensul că între hotărârile la care s-a referit revizuienta nu există tripla identitate de părți, obiect, cauză. Face referire la faptul că, una dintre cererile introductive a avut ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, iar cealaltă evacuarea. Mai arată că, intimatul și-a însușit ultima decizia pronunțată de Curtea de Apel în recurs și nu a formulat cerere de revizuire. Solicită să se respingă cererea de revizuire, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin sentința civilă nr. 4684/20.04.2006 Judecătoria Iași dispune:
Respinge excepțiile inadmisibilității cererii reconvenționale și a lipsei de interes a pârâților - reclamanți iar pe fond admite acțiunea civilă formulată de reclamanții pârâți și, împotriva pârâților reclamanți și și în consecință:
Dispune evacuarea pârâților reclamanți din imobilul situat în I,-, -.2,.2, județul
Respinge cererea reconvențională formulată de către pârâții reclamanți.
Obligă pe pârâții reclamanți să plătească reclamanților pârâți suma de 10 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții pârâți au solicitat evacuarea pârâților reclamanți din imobilul pe care l-au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 313/6.03.2002 aflat la fila 62 dosar, de la fostul soț al pârâtei-reclamante, tatăl celuilalt reclamant, după ce vânzătorul fusese declarat dispărut prin sentința civilă nr. 1529/2000 pronunțată la data de 27.10.2000 de către Judecătoria Iași, reținându-se va dată a dispariției acestuia data de 30.12.1996.
Cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți este admisibilă în condițiile în care ei au posesia imobilului din litigiu dar dreptul lor de proprietate asupra imobilului respectiv, le este contestat.
Nici excepția lipsei de interes a pârâților-reclamanți nu este întemeiată în condițiile, în care ei dețin un titlu de proprietate asupra imobilului reprezentat de sentința civilă nr. 22060/2002 pronunțată în dosarul nr. 8665/2002 a Judecătoriei Iași, irevocabilă prin care li s-a atribuit în proprietate imobilul din litigiu.
Pentru soluționarea acțiunii și a cererii reconvenționale urmează a fi comparate titlurile de proprietate ale pârâților.
Astfel, reclamanții pârâți au dobândit proprietatea asupra imobilului din litigiu în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 313 la data de 06.03.2002, iar prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a respins cererea de constatare a nulității contractului respectiv, constatându-se că reclamanții pârâții-reclamanți au fost de bună credință la încheierea acestuia.
Pârâții-reclamanți se prevalează de titlul de proprietate constituit de sentința civilă nr. 22060 pronunțată la data de 28.10.2002 de Judecătoria Iași, hotărâre rămasă irevocabilă prin care s-a constatat că cel de la care reclamanții pârâți au cumpărat imobilul nu a acceptat în termen succesiunea autorilor săi și li s-a atribuit lor în proprietate imobilul din litigiu, în calitate de moștenitori testamentari.
Pârâții-reclamanți sunt fosta soție a lui de care acesta era divorțat din anul 1992 respectiv fiul acestuia.
Potrivit principiului proxcenității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă, rudele mai apropiate în grad înlătură de la moștenire rudele mai îndepărtate, deci copiii defunctului, înlătură de la moștenire pe nepoți, astfel că înlătură de la moștenire pe pârâtul reclamant.
Deși a fost declarat dispărut începând cu data de 30.12.1996, atâta vreme cât nu a intervenit o hotărâre judecătorească de declarare a morții acestuia, el a avut vocație succesorală concretă la succesiunea autorilor săi, foștii proprietari ai imobilului din litigiu indiferent de timpul care a trecut de la dispariția lui.
Potrivit dispozițiilor art. 701 cod civil în tot timpul în care prescripția dreptului de a accepta succesiunea nu era dobândită împotriva celorlalți moștenitori, aceștia au încă facultatea de a accepta succesiunea, dacă succesiunea nu a fost deja acceptată de alți moștenitori neputându-se vătăma drepturile care au fost dobândite de alte persoane asupra bunurilor succesorale. Abia prin sentința civilă nr. 22060/2002 a Judecătoriei Iașis -a constatat că nu a acceptat în termen succesiunea autorilor săi, în timp ce contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat înainte de a fi înregistrată cererea ce a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat hotărârea respectivă.
Față de aceste considerente constatând că în condițiile în care titlurile de proprietate ale părților asupra imobilului din litigiu, provin de la autori diferiți, iar titlul de proprietate al reclamanților pârâți are data certă mai veche decât cea a titlului de proprietate a pârâților-reclamanți, instanța a admis acțiunea reclamanților pârâți, dispunând evacuarea din imobilul din litigiu al pârâților-reclamanți cu respingerea cererii reconvenționale și totodată a excepțiilor invocate în cauza având în vedere faptul că dispozițiile art.26 din Legea nr. 7/1996 nu au relevanță în cauză, în baza art. 274 Cod procedură civilă instanța i-a obligat pe pârâții-reclamanți la plata către reclamanții-pârâți a cheltuielilor de judecată respectiv contravaloarea taxelor de timbru aferente acțiunii.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții reclamanți și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.106/9.02.2007 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis apelul formulat de pârâții-reclamanți și și s-a schimbat în parte sentința civilă nr.4684/20.04.2006 a Judecătoriei Iași în sensul respingerii acțiunii principale în evacuare și al admiterii cererii reconvenționale, respectiv al constatării dreptului de proprietate al pârâților-reclamanți și asupra spațiului locativ situat în I, str. -. - nr.18, -.2,.2,.2. Totodată s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a dispus obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată de la fond și din apel.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:
Apartamentul în litigiu situat în I, strada -. - (fostă ) nr.18, -.2,.2, compus din 3 camere și dependințe a fost dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 29898/1992 de soții și. a decedat la data de 07.02.1999, iar a decedat la data de 23.04.1999. La data de 22.04.1999 a instituit, prin testament olograf drept legatari universali pe pârâții apelanți și.
Investită fiind cu soluționarea cererilor de anulare a certificatului de moștenitor nr. 40/1.03.2002 și cu ieșirea din indiviziune cu privire la masa succesorală rămasă după defuncții și, Judecătoria Iașia pronunțat la data de 28.10.2002 sentința civilă nr. 22060 rămasă definitivă și irevocabilă. Potrivit acesteia după defuncta au calitatea de moștenitori legali soțul supraviețuitor și descendentul de gradul I. În masa succesorală rămasă după decujusul este cuprinsă și cota de din apartamentul în litigiu. și li s-a constatat calitatea de moștenitori testamentari ai decujusului din a cărui masă succesorală face parte cota indiviză de 5/8 din apartamentul în litigiu. Dispunându-se ieșirea din indiviziune li s-a atribuit apelanților apartamentul situat în I, strada -. - nr.18, -.2,.2. Totodată, prin aceeași sentință s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 40/1.03.2002 prin care a fost declarat unic moștenitor al defuncților săi părinți și.
La rândul lor, intimații și au încheiat la data de 6.03.2002 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 313. Obiectul convenției părților l-a constituit apartamentul în litigiu, dreptul de proprietate fiind transmis din patrimoniul vânzătorului. Calitatea de proprietar al imobilului era conferită la acea dată vânzătorului de certificatul de moștenitor nr. 40/1.03.2002 ce a făcut obiect al litigiului înregistrat sub nr. 8665/2002 al Judecătoriei Iași unit cu contractul de vânzare-cumpărare prin care în patrimoniul defuncților săi părinți s-a perpetuat dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Acțiunea în evacuare de al cărei exercițiu uzează reclamanții-intimați este acea acțiune ce apără dreptul de creanță (de aceea este o acțiune personală) corelativ obligației de predare a bunului închiriat. Această acțiune se află doar la îndemâna celui ce a închiriat (a locatorului) și poate fi folosită când chiriașul refuză predarea bunului de exemplu în cazul în care locațiunea a încetat ori se folosește bunul contrar destinației pentru care a fost închiriat. Evacuarea presupune întotdeauna existența unor raporturi locative decurgând dintr-un contract de închiriere.
Când se dispune evacuarea dintr-un apartament, ceea ce se are în vedere este inexistența titlului locativ al celui ce ocupă locuința, adică încetarea din diferite cauze, a dreptului de folosință locativă, este situația așa numitei evacuări pentru "lipsă de titlu" locativ.
Atunci când în discuție este însuși dreptul de proprietate titularul acestuia și-l poate apăra în cadrul unei acțiuni în revendicare. Revendicarea este acțiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva celui ce îi ocupă imobilul fără drept.
Este adevărat că în situația în care locatorul este și proprietar acesta poate utiliza și acțiunea în revendicare dar și acțiunea în evacuare. Însă, în cazul în care între părți nu s-a încheiat un contract de închiriere, proprietarul are la îndemână doar revendicarea pentru a reintra în stăpânirea bunului deținut fără drept de o altă persoană. Aceasta este calea pe care trebuie s-o utilizeze reclamanții.
Văzându-și negat dreptul de proprietate asupra apartamentului aflat în posesia lor încă din anul 1998, pârâții-apelanți, așa cum corect a reținut și instanța de fond, au deschisă calea acțiunii în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă. De altfel, modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii reconvenționale fiind în favoarea pârâților nu constituie motiv al criticii în cadrul căii de atac a apelului pe care au promovat-o doar aceștia.
În cadrul acțiunii în constatare provocatorii chiar în condițiile în care pretenția din cererea principală cu privire la dreptul de proprietate este reclamată într-o acțiune în evacuare, instanța este chemată să analizeze în sistemul comparării titlurilor, puterea probatorie a dovezilor dreptului de proprietate.
Pârâții-reclamanți și - își fundamentează dreptul lor de proprietate pe transmisiunea succesorală testamentară. Indiferent dacă succesiunea este legală sau testamentară, transmisiunea va avea loc din momentul în care de cujus încetează din viață, în virtutea legii. Dreptul la moștenire este dobândit de moștenitori inclusiv cei testamentari (cazul în speță) în chiar momentul morții lui de cujus, fără să fie necesară îndeplinirea vreunei formalități. Teoria rezultă peremptoriu din dispozițiile art. 651 Cod civil "succesiunea se deschide prin moarte" și ale art. 644 Cod civil "proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune prin legate". Totodată, potrivit art. 688 Cod civil acceptarea produce efecte retroactiv din chiar momentul morții lui decujus.
Existența în patrimoniul apelanților a dreptului de proprietate asupra apartamentului încă din data de 23.04.1999 (data decesului lui ) este dată de efectul declarativ al partajului stabilit prin art. 786 Cod civil. Prin împărțeală comoștenitorul nu primește nimic de la ceilalți comoștenitori și nici nu le transmite nimic. Printr-o ficțiune a legii se consideră că fiecare comoștenitor a primit proprietatea bunurilor direct de la defunct din chiar ziua deschiderii succesiunii. . nu face decât să declare care sunt bunurile ce au aparținut întotdeauna copărtașului.
Atribuirea în lotul apelanților, prin sentința civilă nr. 22060/28.10.2002 pronunțată de Judecătoria Iași, a apartamentului în litigiu face ca aceștia să fi dobândit dreptul de proprietate la data deschiderii succesiunii decujusului, astfel că intimații și au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 313/6.03.2002 cu un neproprietar.
Mai mult decât atât titlul de proprietate al reclamanților intimați are data certă (6.03.2004) ulterioară posesiei pe care o exercită încă din anul 1998 pârâții-apelanți asupra apartamentului în litigiu.
Decizia civilă nr. 1704/5.11.2004 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI nu se impune instanței în soluționarea prezentului litigiu având în vedere limitele în care instanța a stabilit situația de fapt și de drept, limite determinate de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare nr. 313/2002. Analiza instanței s-a circumscris contextului în care vânzarea lucrului aparținând altei persoane este sancționată cu nulitatea absolută.
Nu în ultimul rând tribunalul are în vedere că dreptul de proprietate a fost dobândit de către apelanți, deplin drept fără o prealabilă intabulare în cartea funciară. În acest sens dispune art. 26 din Legea nr.7/1996 republicată "Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți fără înscrierea în cartea funciară când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune".
Excepția autorității de lucru judecat nu poate fi primită. Sentința civilă nr. 4354/9.04.2003 a Judecătoriei nu se impune judecății prezentului litigiu întrucât ordonanța președințială nu are putere de lucru judecat față de procesul de fond fie că acesta este în curs de judecată, fie că a fost angajat ulterior între părți.
Recursul declarat de - și - împotriva deciziei cu nr. 106 din 09.02.2007 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respins prin decizia civilă nr. 456 din 22.10.2007 a Curții de APEL IAȘI.
Pentru a se pronunța astfel Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prin cererea de recurs recurenții au criticat hotărârea instanței de apel atât sub aspectul netemeiniciei acesteia, cât și pentru nelegalitate.
În ceea ce privește netemeinicia hotărârii, Curtea apreciază că nu poate fi cenzurată în calea de atac a recursului, motivul de recurs introdus inițial pentru verificarea ei, prevăzut de art.304 pct.11, fiind abrogat prin art.1 pct.112 din OUG nr.138/2000.
Motivele de nelegalitate invocate de recurenți se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și vizează atât existența autorității de lucru judecat, prin raportare la decizia Curții de Apel în acțiunea având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, cât și modul de aplicare a prevederilor înscrise în art.111 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat Curtea reține că procesul ce a avut loc anterior între părți, finalizat prin decizia civilă nr.5/20.01.2006 a Curții de APEL IAȘI, a avut alt obiect și altă cauză decât prezentul proces, nefiind deci întrunite condițiile prevăzute de art.1201 Cod civil.
Astfel, în cauza respectivă reclamanții și au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.313/16.03.2002 încheiat între pârâții - și - și vânzătorul motivat de faptul că pârâții sunt de rea-credință întrucât au cunoscut că apartamentul ce făcea obiectul vânzării era proprietatea reclamanților.
Prezenta cauză are însă ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâților-reclamanți și, în calitate de moștenitori, asupra apartamentului ce a aparținut autorului lor, temeiul de drept fiind dispozițiile art.111 Cod procedură civilă.
Existența autorității de lucru judecat presupune, în conformitate cu prevederile art.1201 Cod civil, tripla identitate între părți, obiect și cauză.
Curtea reține însă că această triplă identitate nu se regăsește în speță, obiectul și cauza celor două pricini fiind diferite.
Împrejurarea că instanța de apel a reținut ca fiind valabil încheiat contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu defunctul nu este de natură a argumenta identitatea de obiect, cum greșit susțin recurenții. Obiectul primului proces l-a constituit constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de - și - și nu constatarea dreptului de proprietate al vreuneia dintre părți asupra imobilului în litigiu. În acea speță instanța a analizat existența bunei-credințe a cumpărătorilor precum și a unei posibile conivențe frauduloase a părților contractante. Instanța a verificat validitatea convenției încheiată de și cumpărătorii și, nu și dreptul de proprietate al reclamanților și asupra apartamentului ce a făcut obiectul convenției.
Nici cauza celor două pricini nu este aceeași. Dacă în primul proces pretenția reclamanților se întemeia pe reaua-credință a cumpărătorilor la încheierea convenției și pe fraudarea intereselor adevăraților proprietari, în cel de față cererea reconvențională se fundamentează pe calitatea pârâților-reclamanți de moștenitori ai defunctului.
În consecință instanța va respinge critica recurenților privind ignorarea existenței autorității de lucru judecat de către instanța de apel ca fiind nefondată.
În ceea ce privește pretinsa inadmisibilitate a cererii reconvenționale întemeiată pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, Curtea constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat, pârâții-reclamanți având deschisă această cale întrucât le este contestat dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Curtea reține că pârâții-reclamanți au posesia imobilului în litigiu, aspect necontestat în cauză.
Potrivit dispozițiilor art.111 Cod procedură civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea acelui drept.
În speță însă pârâții-reclamanți nu puteau cere realizarea dreptului, aflându-se în mod neîntrerupt în posesia imobilului din care s-a cerut evacuarea lor.
Prin urmare pârâții-reclamanți nu aveau altă cale pentru apărarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului decât promovarea acțiunii în constatare în contradictor cu părțile care le contestau dreptul.
Nu are relevanță juridică, sub aspectul admisibilității cererii, împrejurarea că actul de proprietate al recurenților a fost menținut ca fiind valid și nici data la care s-a stabilit calitatea de moștenitor a pârâților-reclamanți asupra imobilului.
Atâta vreme cât pârâților-reclamanți, aflați în posesia imobilului, le este contestat dreptul de proprietate, cei dintâi au la îndemână calea constatării dreptului lor de proprietate în temeiul prevederilor art.111 Cod procedură civilă.
Nici argumentul potrivit căruia cererea este inadmisibilă ca urmare a pronunțării hotărârii de partaj în favoarea pârâților-reclamanți nu poate fi primit întrucât această hotărâre nu le este opozabilă recurenților iar recurenții le-au contestat dreptul de proprietate.
Instanța va respinge totodată și critica privitoare la greșita comparare a titlurilor părților având în vedere faptul că, în analiza motivelor de apel și a apărărilor făcute în instanța de apel tribunalul avea obligația să evalueze toate probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile invocate de părți ca făcând dovada dreptului de proprietate.
Împotriva deciziei civile nr. 456 din 22.10.2007 a Curții de APEL IAȘIa formulat cerere de revizuire - (fostă ), cerere întemeiată pe disp. art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, solicitând anularea deciziei a cărei revizuire se cere fiind contrară deciziei nr. 55/20.01.2006 a Curții de APEL IAȘI pronunțată în dosarul nr. 6240/2005.
La termenul din 23.01.2008, revizuenta prin apărător a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL IAȘI în soluționarea cererii de revizuire formulate având în vedere temeiul legal al acesteia, respectiv disp. art. 322 pct. 7Cod procedură civilă, raportat la dispoziția înscrisă în disp. art. 323 pct. 2 Cod procedură civilă.
Astfel, raportat la excepția invocată instanța reține că potrivit art. 323(2) în cazul art. 322 pct. 7 cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
În speță, cele două hotărâri respectiv decizia civilă nr. 456 din 22.10.2007 și respectiv decizia civilă nr. 55 din 20.01.2006 fiind pronunțate de Curtea de Apel, instanța mai mare în grad este Înalta Curte de Casație și Justiție
Așa fiind, față de dispozițiile legale invocate Curtea având în vedere disp. art. 329 al. 2 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe disp. art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza disp.art.323 al.2 Cod procedură civilă, declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe disp.art.322 pct.7 Cod procedură civilă, formulată de (fostă ), în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
30.01.2008.
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Adriana Andronic
