Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 24/2010
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Monica
Grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 352/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul recurent și avocat cu delegație la dosar pentru intimata reclamantă - SRL
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare cu părțile la acest termen de judecată. Recursul declarat de pârât este motivat.
Pârâtul recurent depune la dosar chitanță în cuantum de 4,5 RON taxă judiciară de timbru. Depune înscrisuri în probațiune, reprezentând adresă emisă recurentului de Consiliul Local Sibiu - Serviciul Public pentru administrarea fondului locativ aflat în proprietatea Municipiului Sibiu; cerere a recurentului către - SA Sibiu, pentru acordare de locuință; copie a deciziei civile nr. 386/28.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr. 1970/2006.
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul pârât arată că a încercat să obțină o altă locuință cu chirie și nu are unde să meargă, solicită prelungirea contractului de închiriere până la soluționarea situației sale locative de către Primăria Municipiului Sibiu. În imobilul de unde se solicită evacuarea sa, intimata reclamantă a sistat utilitățile de apă, curent și refuză ca un reprezentant al acestei societăți să discute cu el. În prezent nu locuiește în acel imobil, ci într-un alt imobil care aparține intimatei, respectiv în Sibiu,-, jud. Sibiu. Arată că a semnat contractul de locațiune cu intimata, față de împrejurarea că, avea nevoie să obțină viza de flotant, ceea ce nu putea obține dacă nu avea un contract semnat. Menționează că și-a plătit toate obligațiile față de stat și intimata care solicită evacuarea sa, având intenția de a deschide în acel imobil un hotel cu bar. În concluzie, solicită admiterea recursului.
Mandatara intimatei reclamante - SRL S, avocat, depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță reprezentând onorariu avocat.
Solicită respingerea recursului declarat de pârâtul și menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice, cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanță la dosar.
Arată că între părți s-a încheiat contract de închiriere în anul 2006, cu privire la imobilul situat în Sibiu,-, jud. Sibiu, unde recurentul locuiește și în prezent. În acest contract, învederează că există o clauză pentru neprelungirea contractului, care s-a încheiat pe un termen de 3 ani, deși și în acest moment recurentul locuiește în acel spațiu, fără nici un titlu locativ, intimata fiind lipsită de folosința imobilului. Hotărârea depusă de recurent la dosar vizează un alt imobil tot a intimatei în care locuia recurentul și pentru faptul că acest imobil nu era renovat, intimata s-a oferit să-i ofere pârâtului recurent o altă locuință. Locațiunea era valabilă până la data de 01.01.2009, iar recurentul nu a formulat o cerere pentru prelungirea contractului de închiriere și față de clauza existentă în dosar, chiar dacă recurentul formula o astfel de cerere, nu putea fi admisă.
Solicită a fi verificat termenul de depunere a recursului de către recurent, invocând faptul că este tardiv formulat.
Cu privire la această excepție, recurentul arată că a depus în termen cererea de recurs și solicită respingerea excepției invocate de avocata intimatei reclamante.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr- reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul solicitând evacuarea necondiționată a acestuia din imobilul apartament situat în Sibiu,-, înscris în CF 49122 Sibiu, top 719/VI, 720/VI proprietatea reclamantei.
În motivarea acțiunii se arată că între părți s-a încheiat un contract de închiriere a locuinței menționate pe perioada 8.11.2006-01.01.2009, părțile convenind în mod expres că este exclusă prelungirea contractului după data de 01.01.2009.
Cu toate acestea, la expirarea termenului contractual, pârâtul nu a înțeles să predea spațiul și nu înțelege să evacueze locuința.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care arată că nu este de acord cu acțiunea deoarece el și-a îndeplinit toate obligațiile din contract, nu are altă locuință unde să se ducă și este pe lista de priorități a primăriei pentru a beneficia de locuință socială.
Prin sentința civilă nr. 3565/2009 Judecătoria Sibiua admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând evacuarea pârâtului din imobilul apartament situat în Sibiu,-, înscris în CF 49122 Sibiu, top 719/VI, 720/VI.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că potrivit contractului de închiriere încheiat între părți, durata acestuia expira la data de 01.01.2009, fără posibilitatea prelungirii ulteriore.
Ținând cont de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 114/1996 și de faptul că părțile au exclus tacita relocațiune, iar efectele contractului au încetat la data de 01.01.2009, instanța a apreciat întemeiată acțiunea motiv pentru care a admis-
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 810,3 lei - onorariul avocațial, taxa și timbrul judiciar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul care prin decizia civilă nr. 352/2009 a Tribunalului Sibiua fost respins.
În motivarea deciziei se arată că prima instanță a reținut corect că în speță nu există o reînnoire a contactului de închiriere, că termenul închirierii a expirat așa încât apelantul nu mai are un titlu locativ care să-i justifice ocuparea în continuare a locuinței. Efectuarea unor demersuri pentru obținerea unei locuințe sociale nu este de natură să paralizeze acțiunea în evacuare, deși problemele de ordin material ale apelantului sunt reale.
Împotriva deciziei date de Tribunalul Sibiua declarat recurs pârâtul prin care a solicitat modificarea deciziei atacate.
În motivele de recurs se arată că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că a notificat reclamanta prin avocat că dorește prelungirea contractului de închiriere pentru motive temeinice, că nu a primit nici un răspuns la această cerere, că și-a achitat toate obligațiile contractuale în afară de eliberarea spațiului.
Instanța nu a observat dispozițiile Legii nr. 114/1996 care prevede că pentru chiriașii cu locuințe retrocedate se încheie contract de închiriere pe 5 ani, iar în cazul său s-a încheiat contract numai pe 3 ani.
Fiind chiriaș într-un imobil retrocedat beneficiază de locuință socială și de protecția legii - OUG nr. 74/2007.
În consecință, solicită instanței prelungirea contractului de închiriere până la primirea locuinței sociale și clarificarea situației locative și scutirea de la plata cheltuielilor de judecată date de prima instanță întrucât nu are suficiente mijloace pentru a suporta aceste cheltuieli.
Intimata reclamantă nu a depus întâmpinare în această fază procesuală, solicitând însă cheltuieli de judecată.
Curtea, analizând decizia atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă reține următoarele:
Excepția tardivității formulării recursului invocată de intimată, ce se impune a fi analizată cu prioritate față de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Pârâtul a primit comunicarea deciziei pronunțată de tribunal la data de 25.11.2009 conform ștampilei oficiului poștal. De la acest moment se calculează termenul de recurs care este de 15 zile și se calculează pe zile libere. Prin urmare, termenul de recurs s-a împlinit la data de 12.12.2009. Or, recursul este depus de către recurent la registratura tribunalului la data de 10.12.2009, deci în termenul de recurs, astfel că acesta este formulat în termen, motiv pentru care excepția va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, motivele invocare de către recurentul pârât, deși nu sunt încadrate într-un text de lege, pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În principiu, recurentul invocă faptul că nu poate fi evacuat întrucât beneficiază de dispozițiile referitoare la protecția chiriașilor, motiv pentru care a și solicitat prelungirea duratei contractului.
Sub acest aspect, instanța reține că într-adevăr pârâtul s-a aflat sub incidența OUG nr. 40/1999, însă în ceea ce privește imobilul situat în Sibiu- și nu pentru apartamentul situat în Sibiu-.
Apartamentul din care se solicită evacuarea pârâtului a fost dobândit de către - prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, aceasta fiind anterior cumpărării chiriașă în acest imobil, pentru ca la data de 3.07.2006 proprietara (fosta chiriașă) să încheie cu reclamanta un antecontract de vânzare-cumpărare.
Cum pârâtul nu a avut calitatea de chiriaș în acest imobil la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 40/1999, el nu poate invoca protecția conferită de acest act normativ, cea care ar fi putut beneficia, eventual, de prelungirea contractului de închiriere cu 5 ani fiind fosta chiriașă care a dobândit imobilul prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, iar nu pârâtul.
Nefiind incidente prevederile OUG nr. 40/1999, contractului de închiriere îi sunt aplicabile prevederile dreptului comun.
Nu are nici o relevanță faptul că pârâtul a notificat reclamanta în sensul că dorește prelungirea duratei contractului.
Având în vedere că părțile au convenit expres prin contract că durata acestuia nu poate fi prelungită, iar convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, conform art. 969 alin.1 Cod civil, pârâta nu poate fi obligată să prelungească durata de valabilitate a contractului, chiar dacă pârâtul ar fi formulat o cerere reconvențională în acest sens. Mai mult, pârâtul nu a investit instanța cu o cerere reconvențională prin care să se constate nevalabila încheiere a contractului doar pe trei ani și faptul că termenul legal ar fi de 5 ani în baza OUG nr. 40/1996 ca urmare a unei prelungiri/modificări a contractului semnat inițial cu reclamanta și care viza un alt imobil.
Din principiul obligativității efectelor contractului între părțile contractante -pacta sunt servanda- rezultă două idei, respectiv obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părțile nu se pot sustrage și faptul că obligativitatea privește părțile contractante, care sunt obligate să-și execute obligațiile asumate cu bună credință.
Nu contestă nimeni că pârâtul are în prezent o situație locativă incertă, adresându-se primăriei pentru obținerea unei locuințe sociale, solicitare care este încă în curs de soluționare.
Însă această situație particulară a pârâtului nu poate înfrânge efectele obligatorii ale contractului semnat de către pârât, care și-a asumat implicit obligația contractuală de a părăsi locuința la expirarea duratei contractului, părțile convenind expres că durata contractului nu poate fi prelungită.
Pârâtul este în eroare când susține că prin Legea nr. 114/1996 s-a prevăzut că chiriașii din locuințele retrocedate beneficiază de contracte de închiriere încheiate pe o durată de 5 ani, or el a avut încheiat contract de închiriere numai pe 3 ani.
Legea nr. 114/1996 nu conține astfel de prevederi de protecție a chiriașilor din locuințele retrocedate, actele normative care conțin astfel de dispoziții fiind OUG nr. 40/1996 și OUG nr. 74/2007 referitoare la asigurarea fondului de locuințe sociale pentru chiriașii din imobilele retrocedate.
Faptul că pârâtul este îndreptățit la o astfel de locuință socială nu înseamnă că nu poate fi evacuat din imobilul pe care îl ocupă și pentru care nu mai posedă nici un titlu, în condițiile în care, așa cum s-a mai afirmat, pârâtul nu intră sub incidența OUG nr. 40/1999 în ceea ce privește acest imobil.
În consecință, în mod corect instanțele fondului au apreciat că pârâtul nu mai justifică nici un titlu locativ pentru a folosi imobilul în litigiu, astfel că se impune evacuarea sa.
În ceea ce privește solicitarea pârâtului recurent de prelungire a contractului de închiriere până la primirea locuinței sociale, acesta reprezintă o solicitare nouă, o acțiune reconvențională care nu poate fi primită direct în recurs, momentul până la care poate fi formulată fiind prima zi de înfățișare în fața primei instanțe - judecătoria.
Referitor la solicitarea de scutire de la plata cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanță se reține că cuantumul acestora nu este disproporționat de mare față de obiectul cererii, iar lipsa mijloacelor financiare nu este motiv pentru neacordarea lor. În consecință, în mod corect instanța de apel a considerat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă atunci când a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Față de cele menționate, soluția pronunțată de tribunal fiind temeinică și legală, la adăpost de criticile aduse, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale la speța dedusă judecății, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 cod procedură civilă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului cu judecarea căruia a fost sesizată.
Fiind în culpă procesuală, față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul recurent la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată, constând în onorariul avocațial în sumă de 800 lei.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge excepția tardivității formulării recursului invocată de intimata reclamantă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 352/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă recurentul să plătească intimatei - SRL, suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2010
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
.
Tehn.
4 ex/05.02.2010
Jud. fond -
Jud. apel - /.
Președinte:Carla Maria CojocaruJudecători:Carla Maria Cojocaru, Anca Neamțiu, Monica