Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 271/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 271
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghiu Elena
JUDECĂTOR 2: Andronic Adriana Elena
JUDECĂTOR 3: Buliga
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenta-intimată și pe intimatul-recurent, având ca obiect evacuare împotriva deciziei civile numărul 227 din 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul-recurent. Lipsește recurenta-intimată .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul - în stadiul procesual al recursului - se află la primul termen de judecată, recursurile sunt netimbrate, intimatul-recurent a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare cu duplicat.
Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția netimbrării cererilor de recurs formulate de și și excepția tardivității recursului formulat de.
Interpelat, intimatul-recurent arată că își însușește recursul declarat iar cu privire la taxele judiciare puse în vedere arată că dovada de plată a acestora se află la apărător.
Instanța pune în vedere intimatului-recurent să facă dovada plății taxelor judiciare până la sfârșitul ședinței de judecată.
Cauza rămâne în pronunțare pe excepțiile invocate.
După închiderea dezbaterilor se prezintă intimatul-recurent și depune chitanță taxă judiciară în valoare de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,75 lei, precum și av. pentru recurenta-intimată ce depune delegație, chitanțe taxă judiciară în valoare de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr.9481 din 11 septembrie 2008 Judecătoriei Iași, s-a respins acțiunea civilă privind evacuarea, formulată de reclamanta în contradictor cu pârâtul.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant în contradictor cu reclamanta-pârâtă. S-a constatat un drept de creanță al pârâtului-reclamant asupra imobilului casă de locuit și împrejmuire, situat în sat, comuna, județul I în sumă de 77274,03 lei. A instituit în favoarea pârâtului-reclamant un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumei constatată ca drept de creanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-pârâtă, care a fost admis prin decizia civilă 227 din 9 martie 2009 Tribunalului Iași, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea în evacuarea pârâtului-reclamant din imobilul situat în sat, comuna, județul I, păstrând restul dispozițiilor sentinței referitoare la dreptul de creanță și dreptul de retenție.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cererea în evacuarea pârâtului se impunea a fi admisă câtă vreme a reținut instanța de fond că părțile au edificat împreună acest imobil, iar pentru contribuția sa exclusivă pârâtul dorește reținerea unui drept de creanță în virtutea căruia a investit instanța de fond cu o cerere de constatare drept retenție.
Ori dreptul de retenție nu poate fi decât corelativ unei cereri de predare a bunului, așa cum este cererea reclamantei, menit să temporizeze executarea acesteia până la executarea dreptului de creanță al părții adverse.
Pârâtul nu a înțeles să invoce un drept de coproprietate asupra imobilului ci doar un drept de creanță. Prin urmare câtă vreme urmare a acestui litigiu dreptul acestuia asupra imobilului casă este satisfăcut în forma pentru care a optat pârâtul, atunci solicitarea reclamantei de evacuare a acestuia din casă este întemeiată pentru că imobilul rămâne in proprietatea reclamantei iar pârâtul nu deține cu titlu legitim acest spațiu decât în virtutea dreptului de retenție, până la plata sumei înscrise în sentința apelată ca drept de retenție.
Nu este fondată critica apelantei privind cuantumul sumei stabilite cu titlu de contribuție personală pentru pârât.
Corect a apreciat instanța de fond probatoriul administrat în cauză, în temeiul căruia a conchis că dreptul de creanță solicitat de către pârâtul reclamant este de o Jd in valoarea actuala de circulație a casei. Aprecierea probelor trebuie să aibă în vedere modul în care acestea se coroborează. Ori, corect a reținut instanța de fond că edificarea imobilului a început în anul 2004 după obținerea autorizației de construire, această perioadă se suprapune pe perioada în care reclamanta nu lucra însă pârâtul avea un loc de muncă potrivit actelor aflate la fila 84 si 85 dosar pârâtul a contractat două credite pentru edificarea acestui imobil.
Corect a reținut instanța că aportul pârâtului constă în munca fizică depusă de acesta la construirea casei, astfel încât în general părțile au demonstrat un efort echivalent la edificarea acestuia. Pentru aceste motive nu este fondată critica apelantei potrivit căreia contribuția pârâtului-reclamant se rezumă doar la suma celor două împrumuturi contractate de acesta ci este expresia valorică a Jd in valoarea imobilului la edificarea căruia s-a demonstrat că pârâtul a contribuit și financiar dar și prin munca sa, așa cum declară martorul (fila 45 dosar): a efectuat finisajele, a ajutat pe constructorii angajați, etc.
În fine, nici critica privind corectitudinea constatărilor expertului nu este fondată.
Tribunalul retine că cererea de efectuare a unei expertize contrarii se impune a fi formulată, motivat, la primul termen ce urmează depunerii lucrării, conform art. 212 alin.2 Cod procedură civilă. Această cerere nu a fost formulată de către reclamanta-apelantă, la termenul din 8 mai 2008, după comunicarea raportului de expertiza către parte, încheierea de la această dată incluzând doar observațiile apărătorului reclamantei relative la sarcina plății diferenței de onorariu expert.
În consecință, reclamanta este decăzută din dreptul de a formula această cerere care nu poate fi formulată direct în apel împotriva dispozițiilor art. 212 alin.2 Cod procedură civilă.
Analiza motivelor de apel se va limita la criticile înscrise în cererea de apel, nu și la cele din concluziile scrise formulate de către apelant prin care se adaugă critici noi, întrucât, potrivit art. 295 Cod procedură civilă verificarea sentinței apelate se face în limitele cererii de apel și a motivelor de ordine publică invocate în condiții procedurale pe parcursul judecății apelului. Prin urmare criticile invocate prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor, indiferent de caracterul lor, nu au fost procedural invocate, astfel că acestea nu vor fi analizate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți, reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant.
Reclamanta-pârâtă a criticat decizia pentru faptul că s-au încălcat grav formele de procedură civilă prevăzute de art.105 Cod procedură civilă, atunci când au fost menținute dispozițiile sentinței instanței de fond privitoare la dreptul de creanță și cel de retenție. Susține reclamanta-pârâtă că pârâtul-reclamant avea calea acțiunii în realizare - partaj bunuri comune - și nicidecum cea a acțiunii în constatare.
prin cererea de recurs face doar afirmația că motivele le va depune ulterior, nefiind depuse nici până la judecarea recursului.
Prioritar se reține că recursul reclamantei-pârâte nu a fost timbrat legal, iar cel al pârâtului-reclamant este tardiv.
Potrivit art.1 din Legea 146/1997 cu referire la art.112din aceeași lege, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru prevăzute în prezenta lege și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.
În speță obiectul cererii principale - evacuarea - este neevaluabil și se timbrează cu taxă fixă, iar obiectul cererii reconvenționale este evaluabil în bani și se taxează la valoare.
Reclamanta-pârâtă a contestat prin recurs dreptul de creanță stabilit în favoarea pârâtului-reclamant în valoare de 77.274,03 lei, în raport de care instanța i-a pus în vedere să timbreze cu suma de 1397 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Legal citată cu această mențiune reclamanta-pârâtă nu s-a conformat și nu a achitat până la judecarea recursului taxa.
Este știut faptul că taxele de timbru se percep anticipat (art.20 al.1 din Legea 146/1997), astfel încât la primirea cererii - recursului în speță - aceasta trebuie să fie timbrată integral.
Faptul de a nu se respecta această dispoziție legală referitoare la achitarea taxei de timbru, comunicată prin citație, indiferent din ce motive, și faptul de a nu fi depus în timp util aprobarea de scutire sau de reducere a taxei, este sancționată de lege cu anularea cererii, conform art.20 al.3 din Legea 146/1997.
Cum în speță reclamanta-pârâtă nu a achitat taxa nici anterior introducerii recursului, nici până la termenul de 10 iunie 2009, deși i s-a pus în vedere prin citație suma, cum aceasta nu a solicitat reducerea sau scutirea de plată în termenul prevăzut de Legea 146/1997, urmează a i se aplica sancțiunea prevăzută de art.20 al.3 din lege.
Pârâtul-reclamant a primit copia deciziei civile 227 din 9.03.2009 a Tribunalului Iași, la data de 23.04.2009, aspect ce rezultă din dovada de comunicare a hotărârii civile aflată la fila 23 dosar tribunal.
De la această dată curgea pentru pârâtul-reclamant termenul de 15 zile înlăuntrul căruia trebuia să introducă recursul, termen imperativ prevăzut de art.301 Cod procedură civilă.
Calculând pe zile termenul, rezultă că ultima zi în care trebuia introdus recursul, era luni, 11 mai 2009.
Cum recursul a fost introdus pe 12 mai 2009, peste termenul imperativ prevăzut de art.301 Cod procedură civilă și cum nerespectarea lui este sancționată cu decăderea, urmează a constata că recursul este tardiv introdus și a-l respinge conform art.312 Cod procedură civilă, pe acest temei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.227 din 9.03.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Anulează ca insuficient timbrat recursul formulat de împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
16.VI.2009.-
2 ex.-
Președinte:Gheorghiu ElenaJudecători:Gheorghiu Elena, Andronic Adriana Elena, Buliga