Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 280/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 280/
Ședința publică din 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul, declarat de reclamanta - SRL T împotriva deciziei civile de apel nr.164/A/4.11.2008, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul C - S, Reșița - secția civilă - în contradictoriu cu pârâții intimați, RA CSR eșița și - - O prin Lichidator Judiciar - SRL O, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă avocat, precum și pârâta intimată,personal, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că pârâta intimată prin registratura instanței a depus la dosar concluzii scrise.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente avocat solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiuni de evacuare, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta intimată solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1179/2008 a Judecătoriei Caransebeș, potrivit concluziilor scrise depuse la dosar arătând că nu este de acord cu evacuarea sa din apartament.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr.4337/208/02.10.2006, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâții și, solicitând instanței de judecată ca prin sentința ce se pronunța să dispună evacuarea acestora din imobilul evidențiat în CF 12859- ind. C nr. top XIII/4/26 - nr.26 compus din 1 cameră și dependințele aferente împreună cu 1,61% din părțile comune aflate în indiviziune forțată din CF col. 11987, proprietate a reclamantei.
Prin sentința civilă nr.30 din 11 ianuarie 2007, din dosar nr-, Judecătoria Caransebeș a admis acțiunea civilă introdusă de reclamanta - SRL împotriva pârâților și și, în consecință, a dispus evacuarea pârâților din imobilul înscris în CF 12859 ind- C nr. top XIII /4/26 - nr.26 compus din 1 cameră și dependințele aferente, împreună cu 1,61% din părțile comune aflate în indiviziune forțată - CF col. 11987 - C și a obligat pârâții, în solidar, la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta, solicitând admiterea lui, schimbarea în tot sentinței apelate și respingerea cererii de evacuare, motivând, în esență, că avut calitate de chiriaș și ulterior de proprietar al imobilului și să se rețină reaua credință vânzătoarei - -.
Prin decizia civilă nr.116/16.05.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C- respins apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.30/11.01.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-.
Împotriva acestei decizii declarat recurs, în termen legal, pârâta, recursul acesteia fiind motivat cu dispozițiile art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă, aceasta susținând că tribunalul nu răspuns deloc motivelor de apel invocate, reiterând în continuare aceste motive care, în esență, vizează faptul că nu fost citată deloc în procesul de fond ce s- judecat la judecătorie, fiindu- astfel încălcate drepturile procesuale și dreptul la un proces echitabil. Totodată, pârâta-recurentă a mai susținut că are titlu-locativ cu privire la imobilul din litigiu, întrucât l- deținut cu chirie, până în anul 1993, iar în același an devenit proprietar al apartamentului care i- fost vândut de către proprietarul de la acea dată, respectiv de către - - C, însă acest titlu al ei nu fost întabulat, iar aceste aspecte au fost ignorate total de către instanța de apel.
Prin decizia civilă nr.906/26.09.2007, Curtea de Apel Timișoara admis recursul declarat de pârâta, casat decizia Tribunalului C-S și sentința civilă nr.30/2007 a Judecătoriei Caransebeș și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, la prima instanță, respectiv Judecătoria Caransebeș.
Cauza s- reînregistrat la Judecătoria Caransebeș sub nr-.
Prin sentința civilă nr.1179/27.05.2008 prima instanță a respins acțiunea pentru evacuare formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții, și - - prin lichidator judiciar - SRL și a obligat reclamanta la 500 lei cheltuieli de judecată față de pârâta.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta - SRL chemat în judecată pârâții și, solicitând evacuarea acestora din imobilul evidențiat în CF 12859 ind. C- apartamentul nr.26, compus dintr- cameră și dependințe, împreună cu 1,61% din părțile comune din indiviziune forțată.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4332/2004 de notar Public în baza căruia a cumpărat de la - - O, (societate în lichidare, reprezentată prin lichidator judiciar - SRL O), blocurile nr.2 și 3, situate în C, strada - -, în blocul nr.2 aflându-se și apartamentul cu nr.26 ocupat de către pârâți. Conform extrasului CF 12859 ind. C, dreptul de proprietate al reclamantei a fost întabulat cu nr.5155/2004.
În baza contractului de vânzare cumpărare nr.295/1993, a cumpărat, de la aceeași societate, - -, apartamentul nr.26, situat în blocul nr. 2 din C, strada - -, prețul locuinței fiind achitat în anul 1993.
În consecință, a reținut prima instanță, întrucât pârâții au titlu, nu se poate dispune evacuarea acestora din imobil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamanta - SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterii cererii de evacuare.
În susținerea apelului se arată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit Legea cadastrului și publicității imobiliare, ignorând principiul,tempus regit actum, principiul conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are el însuși, al securității actului juridic civil și al realității cărții funciare coroborate cu principiul terțului dobânditor de bună credință cu titlu oneros.
Prin decizia civilă de apel nr.164/A/4.11.2008, pronunțată în dosar nr- Tribunalul C S Reșița respinge apelul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr.1179/27.05.2008, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, reținând în esență că acțiunea în evacuare formulată de reclamantă nu este admisibilă numai în temeiul constatării faptului că titlul reclamantei este preferabil (opozabil) celui înfățișat de către pârâți, ci numai consecutiv desființării titlului pârâților.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal, reclamanta - SRL T solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii de evacuare, invocând în drept art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă și motivând că ambele instanțe au ignorat apărările ei și au interpretat și aplicat greșit legea cadastrului și publicității imobiliare, precum și principiul "tempus regit actum", ca și alte trei principii potrivit cărora nimeni nu poate transmite mai mult decât are el însuși, al securității actului juridic civil și al realității cărții funciare, coroborate cu principiul terțului dobânditor de bună credință, cu titlu oneros, căci primul contract de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1993 între - - C și pârâți era supus condițiilor de fond și formă prevăzute de Decretul - Lege nr.115/1938, care conferă intabulării în cartea funciară un caracter constitutiv de drept și acordă preferință titlului tabular, al reclamantei, în detrimentul titlului extratabular al pârâților, acesta din urmă fiind inopozabil reclamantei, întrucât doar primului titlu - care este tabular - i se poate acorda eficiență și întâietate în regim de carte funciară, vânzarea către reclamantă fiind perfect valabilă și opozabilă pârâților, care nu și-au intabulat dreptul lor de proprietate din anul 1993 nici până în prezent.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamantei de mai sus este fondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să fie admis ca atare, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare, pe larg, mai jos.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că motivul de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este întemeiat, întrucât ambele instanțe de judecată anterioare au pronunțat hotărâri lipsite de temei legal, respectiv cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 948 și 968 Cod civil, ca și art.36 din Legea nr. 7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, precum și art. 17-20 din Decretul - Lege nr. 115/1938 când a respins acțiunea în evacuarea pârâților formulată de reclamantă, câtă vreme probele dosarului impuneau soluția admiterii acțiunii de evacuare, avându-se în vedere că în speță se justifică aplicarea principiilor de drept invocate în recurs și anume: principiul "tempus regit actum"; principiul de drept potrivit căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are el însuși, apoi principiul securității și stabilității circuitului juridic civil, și al realității cărții funciare, prin coroborare și raportare și la principiul ocrotirii terțului dobânditor de bună - credință, cu titlu oneros.
În acest sens, Curtea stabilește că primul contract de vânzare-cumpărare,cu nr.295 încheiat în anul 1993 între RA C-S și intimații pârâți, în temeiul Decretului-Lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992, era supus condițiilor de formă și de fond prevăzute de Decretul-Lege nr.115/1938, privind cadastrul și publicitatea imobiliară (art. 17,18 și 19), în vigoare la aceea dată în Transilvania, și de Nord, incluzându-se evident și caracterul constitutiv de drept, conferit de procedura intabulării, acest imobil fiind inițial (1998) proprietatea Statului Român, ca apoi în anul 2002 să treacă în proprietatea - - C iar în anul 2004 reclamanta să devină proprietară tabulară prin cumpărare (26-27).
Sub acest aspect este deosebit de relevant din punct de vedere juridic, art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938(pentru modificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare), care cuprinde dispozițiile imperative potrivit cu care, "drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară;, drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimțământul titularului, consimțământul nefiind de trebuință dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscrierea sau prin moartea titularului, iar dacă dreptul care urmează să fie radiat este grevat în folosul unei terțe persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acelei persoane".
Art. 18 din același act normativ stipulează că dispozițiile privitoare la dobândirea sau stingerea drepturilor se vor aplica de asemenea, în cazul modificării lor, în timp ce art. 19 prevede fără echivoc că înscrierea unui drept se poate săvârși numai:1) împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută;2) împotriva aceluia, care înainte de a fi fost înscris și-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.
Curtea consideră că acest set de norme juridice constituie criteriile pe care instanțele de judecată trebuie să le aibă în vedere atunci când sunt chemate să decidă în cazul unei acțiuni precum cea în speță, câtă vreme ceea ce se urmărește în realitate și în final este recunoașterea dreptului de proprietate al părților litigante, iar acest demers nu se poate finaliza decât prin compararea titlurilor, pârâții intimați fiind posesorii unui titlu extratabular, anterior, adică neintabulat în cartea funciară, în timp ce recurenta reclamantă este în posesia unui titlu tabular, intabulat adică în cartea funciară, conform extrasului de carte funciară nr. 12859, de la fila 14 dosar fond, unde la partea II - B - la rubrica înscrierii privitoare la proprietate figurează drept proprietară tabulară, reclamanta - S SRL T, cu drept de cumpărare sub nr. 5155/2004.
Or, legea aplicabilă în cauză, în momentul perfectării contractelor a fost Decretul-Lege nr. 115/1938, care conferă intabulării în cartea funciară un caracter constitutiv de drept și acordă preferința titlului tabular, în detrimentul titlului extratabular și prin urmare titlul(contractul din 1993) intimaților pârâți, neintabulat în cartea funciară este inopozabil - într-adevăr - reclamantei recurente, care beneficiază de un titlu tabular, din anul 2004(contract de vânzare-cumpărare autentificat notarial sub nr. 4332/09.11.2004 - fila 6 dosar fond - și intabulat în cartea funciară - fila 5, același dosar) iar Legea nr. 15/1990 neavând nici o relevanță juridică, întrucât în această ipoteză și societățile comerciale aveau aceiași obligație, aidoma tuturor persoanelor fizice și juridice de a-și intabula în cartea funciară dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile din patrimoniu, pentru ca aceste drepturi să fie perfect valide, opozabile și apte de a fi transmise terților.
Curtea mai consideră că recurenta reclamantă beneficiază și de o protecție juridică suplimentară oferită, atât de Decretul-Lege nr. 115/1938, cât și de Legea nr. 7/1996, care din aceste perspective este asimilată cu un terț dobânditor cu titlu oneros, de bună credință și care s-a încrezut atât în cuprinsul cărții funciare și a cunoscut și faptul existenței titlului extratabular al pârâților, acceptând riscul de a cumpăra un astfel de imobil, încredințat fiind de inopozabilitatea lui, în raport de dispozițiile legii publicității imobiliare.
Ca atare, Curtea constată că prin compararea titlurilor, unul tabular al recurentei reclamante și unul extratabular al pârâților intimați, potrivit normelor legale, doar primului proprietar(reclamanta) i se poate acorda eficiență juridică și întâietate, în regim de carte funciară, titlul acestor pârâți, fiind inopozabil față de reclamantă, câtă vreme - - O, nu avea un drept de proprietate tabular la data primei vânzări (adică anul 1993) și deci nu putea transmite valabil dreptul de proprietate asupra apartamentului din litigiu, cu nr. 26, către pârâții,spre deosebire de anul 2004 - data celei de a doua transmiteri - când însă - - O avea intabulat un drept de proprietate asupra aceluiași imobil și astfel, vânzarea către reclamantă este perfect validă și opozabilă pârâților, care au dat dovadă de pasivitate, în sensul că nu au procedat la intabularea dreptului lor de proprietate, din anul 1993 și până în prezent(2009, - adică în perioada de 16 ani).
În acest context faptic și juridic, Curtea constată, în continuare că, din această perspectivă nu există nici un argument juridic temeinic, care să fie justificabil din punctul de vedere al dispozițiilor art. 948, respectiv art. 968 cod civil și care să sancționeze cu nulitatea absolută titlul tabular al reclamantei recurente, nefiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, pentru rectificarea înscrierilor de carte funciară și revenirea la situația anterioară, astfel că pârâții intimați nu pot invoca în favoarea lor - într-adevăr - nici una dintre prerogativele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția juridică, asupra imobilului în litigiu, motiv pentru cererea de evacuare formulată pe cale principală de către reclamanta - proprietară tabulară - este justificată, prin prisma dispozițiilor art. 480 și 481 Cod civil, art. 20 și 44 din Constituția României, precum și art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, toate aceste texte legale ocrotind, respectând și garantând dreptul absolut de proprietate privată, care drept nu poate fi golit de orice conținut într-un stat de drept și în care orice persoană - fizică sau juridică - are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cazul de utilitate publică(ceea ce nu este cazul speței) și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului comunitar, european și internațional.
Curtea observă că în dosar este dovedit în mod clar că la data dobândirii de către pârâți a imobilului în litigiu, - - O, nu era proprietar tabular, nefiind înscris ca atare în cartea funciară, acești intimați pârâți neverificând acest aspect ( sau dacă l-au cunoscut au acceptat împrejurarea că se cumpără de la un vânzător ce nu-și poate dovedi dreptul de proprietate), pârâții intimați neînțelegând încă din anul 1993 și până în 2004 și chiar până în prezent să-și facă dreptul lor opozabil față de terți prin înscrierea sa în cartea funciară, iar la data dobândirii de către reclamanta - " SRL Tad reptului ei de proprietate, vânzătoarea - - O era înscrisă ca proprietară în cartea funciară, neexistând nici un fel de alte notațiuni, care să altereze acuratețea dreptului de proprietate al vânzătoarei - - O, astfel încât pentru aceste motive, hotărârea recurată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii se impune admiterea recursului, în sensul dispozitivului prezentei decizii.
Această soluție se impune și pentru că reclamanta recurentă sus-menționată a dobândit dreptul de proprietate încrezându-se în cuprinsul cărții funciare prin act autentic de vânzare-cumpărare, în timp ce intimații au dobândit fără a avea certitudinea dreptului de proprietate al vânzătoarei - - O, fiind așadar evident că în regim de carte funciară, datorită efectului constitutiv al înscrierii statuat de Decretul-Lege nr. 115/1938, absența încă din anul 1993 înscrierii dreptului de proprietate al - - O, în cartea funciară echivalează cu inexistența acestui drept, în acest regim de carte funciară, neînscrierea de către intimații pârâți a titlului lor până în momentul dobândirii dreptului de proprietate de către recurenta reclamantă echivalează cu inopozabilitatea absolută a dreptului de proprietate al intimaților, față de reclamanta recurentă, terț dobânditor, de bună credință, cu titlu oneros.
Prin titlul de proprietate al pârâților, bunul în litigiu nu a intrat în patrimoniul acestora, întrucât - - O nu era înscris ca proprietar tabular la data respectivă, și ca atare, în anul 1993 fiind, nu putea în regim de carte funciară să transmită o proprietate extratabulară, mai înainte ca această proprietate să devină tabulară și ca atare înscrisul sub semnătură privată aparținând intimaților nu valorează mai mult decât un antecontract, dat fiind principiul conversiunii actelor juridice, din moment ce - - O, era înscris ca proprietar în cartea funciară în anul 2004, potrivit legislației în materie și până la înscrierea în fals, față de terți, aceasta era considerată proprietară tabulară.
De asemenea, Curtea mai constată că principiul juridic conform căruia "nimeni nu poate transmite mai mult decât el însuși deține" nu se aplică când o instanță de judecată este solicitată să compare două titluri de proprietate, dintre care unul s-a intabulat în cartea funciară și unul nu s-a intabulat, din care unul a fost încheiat pentru o proprietate extratabulară iar celălalt a fost încheiat pentru o proprietate tabulară.
Acest principiu se aplică, așadar, fie când ambele transmisiuni, vizând aceeași proprietate s-au făcut pentru o proprietate tabulară, fie s-au făcut pentru o proprietate extratabulară și nicidecum când un act vizează un tip de proprietate iar celălalt un alt tip de proprietate, fiind clar că în acest din urmă caz se aplică principiile de drept ce guvernează regimul de carte funciară, sub acest din urmă aspect fiind de observat că la data dobândirii de către pârâți, - - O, nu era înscrisă în cartea funciară iar reclamanta a cumpărat de la proprietarul tabular, în timp ce intimații pârâți au cumpărat de la un proprietar extratabular și prin urmare în regim de carte funciară are prioritate titlul ce provine de la proprietarul tabular, încât deci titlul intimaților pârâți nu este opozabil recurentei reclamante, nefiind înscris în cartea funciară, conform art. 27, 28 și 30 din Legea nr. 7/1996, speța de față vizând deci clasicul tip de aplicare a sancțiunii inopozabilității.
La fel, în ce privește principiul securității circuitului civil și principiul realității cărții funciare, prev. în art. 33 și 34 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr.7/1996, Curtea observă că există prevederea legală potrivit căreia "cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlu legal a dobândit cu bună credință un drept înscris în cartea funciară".
Din acest punct de vedere juridic, Curtea stabilește că reclamanta recurentă a fost de bună credință la data dobândirii imobilului, nu numai prin prisma faptului că evidențele de carte funciară arătau proprietar pe - - O, și nu pe pârâți, ci mai ales că din anul 1993 și până în anul 2004, intimații pârâți nu și-au intabulat pretinsul lor titlu de proprietate și nici măcar nu au notat intenția de a înscrie un atare titlu, cartea funciară necuprinzând nici un fel de asemenea mențiune,(fiind "curată") la data dobândirii de către reclamantă, prin cumpărare, a imobilului în cauză.
Așadar, Curtea constată că în mod eronat, ambele instanțe anterioare nu au sancționat neglijența pârâților la încheierea actului juridic invocat de aceștia, concretizată în faptul că nu au depus nici cele mai mici diligențe, în urma cărora ar fi putut să descopere lipsa dovezii calității de proprietar al - - O în anul 1993, prin absența înscrierii dreptului de proprietate al acesteia în cartea funciară, până în anul 2002, înscrierea în cartea funciară având efect constitutiv de drepturi și în temeiul art. 17,18 și 19 din Decretul-Lege nr. 115/1938, apare just sancționarea pasivității juridice a intimaților pârâți, care au cumpărat prin înscris sub semnătură privată în 1993 și nu au înțeles că încerce să-și intabuleze dreptul de proprietate nici până în prezent.
În consecință, Curtea constată că, întrucât soluția instanței de apel este greșită, este cazul admiterii recursului de față al reclamantei, câtă vreme este cazul să se rețină corect caracterul prioritar al actului autentic din 2004, încheiat în considerarea evidențelor clare de carte funciară, față de cel sub semnătură privată, din 1993, încheiat în absența oricăror dovezi privind proprietatea - - O, pârâții fiind evinși, această instanță de recurs neputând legitima comportamentul juridic defectuos al pârâților intimați, în detrimentul unei abordări juridice corecte de către recurenta reclamantă, pârâții intimați neputându-se prevala de propria lor culpă, în necunoașterea legii, într-un stat de drept, intern și în acord și cu sensul sistemului juridic european, comunitar.
Prin urmare, Curtea concluzionează că, întrucât la data dobândirii de către recurenta reclamantă - "S SRL Tad reptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, încheierea contractului de vânzare-cumpărare, (act cu caracter oneros) s-a efectuat în considerarea evidențelor de carte funciară, în care figura ca proprietar, vânzătoarea din contract, pârâta intimată - - O, pe de o parte, iar pe de altă parte deoarece, deși anterior, titlul pârâților intimați, nu este opozabil reclamantei recurente (nefiind înscris în evidențele de publicitate imobiliară prin cărți funciare), nu există în dosar cauze de nulitate absolută ce ar lipsi de efecte juridice titlul reclamantei recurente, aceasta fiind, în mod clar, dobânditoare de bună credință, cu titlu oneros, această bună credință, prezumându-se, de drept, iar intimații pârâți nu au produs în cauză nici o dovadă a relei credințe a reclamantei, fiind deci cazul admiterii prezentului recurs al reclamantei, având în vedere calitatea de proprietar tabular reclamantei, precum și lipsa de titlu tabular a pârâților cu privire la imobilul în litigiu, încât deci apare bine și corect ca să fie admisă acțiunea reclamantei, cu consecința evacuării pârâților intimați, din imobilul în discuție.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor considerentelor și argumentelor ce preced, văzând că sunt întemeiate criticile formulată în recurs, Curtea va admite ca fondat prezentul recurs al reclamantei de mai sus, va modifica decizia civilă de apel nr.164/A/4.11.2008, pronunțată de Tribunalul C S, Reșița, în sensul că va admite apelul reclamantei și va schimba sentința civilă nr. 1179/27.05.2008, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, iar în consecință va admite acțiunea aceleeași reclamante recurente și va dispune evacuarea pârâților și, din imobilul în litigiu, ce constituie proprietatea tabulară a reclamantei situat administrativ în C str. - -, înscris în cartea funciară nr. 12859 ind. C,cu nr.top. XIII/4/26 - apartamentul cu nr. 26 - compus din 1 cameră și dependințe aferente împreună cu 1,61% din părțile comune aflate în indiviziune forțată în f colectivă nr.11987.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL T împotriva deciziei civile de apel nr. 164/A 4.11.2008, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul C - S, Reșița - secția civilă - pe care o modifică, în sensul că admite apelul reclamantei și schimbă sentința civilă nr. 1179/27.05.2008, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosar cu același număr și în consecință:
Admite acțiunea reclamantei - SRL T și dispune evacuarea pârâților și din imobilul proprietatea reclamantei situat în C str. - - înscris în cartea funciară nr. 12859 ind. C, cu nr.top. XIII/4/26 - apart.nr.26- compus din 1 cameră și dependințe aferente, împreună cu 1,61% din părțile comune aflate în individiune forțată în f colectiv 11.987.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 19 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/31.03.2009
Dact.NF/31.03.2009
Ex.2
Tribunalul C Președinte
Judecător .
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
