Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 30
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Violeta Stanciu
JUDECĂTOR 3: Constanța Ștefan C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtele (), domiciliată în comuna, str. -,.6,. B,. 23, județul D, domiciliată în comuna, str. -,.6,. B,.23, județul împotriva deciziei civile nr. 381/3 nov. 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul ales la din comuna, str. -,. 3 A,. B,. 2, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5,00 lei potrivit chitanței fiscale cu nr. -/2009, 5,00 lei potrivit chitanței fiscale cu nr. -, timbru judiciar de 1,50 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentele-pârâte (), lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentele -pârâte pârâte (), având pe rând cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta-pârâtă având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și pe cale de consecință respingerea acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
Susține recurenta că atât instanța de apel cât și instanța de fond nu au avut în vedere înscrisurile depuse de pârâte la dosar.
Recurenta-pârâtă având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, urmând a se respinge acțiunea promovată de reclamanta. Cu cheltuieli de judecată.
Se prezintă în instanță avocat pentru intimata-reclamantă. Depune la dosar împuternicire avocațială. Solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
-2-
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din imobilul proprietatea reclamantei situat în, str. -,. 6,. B,. 23, jud.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că la data de 06.11.2008, reclamanta a devenit proprietara imobilului menționat mai sus, conform sentinței civile nr. 3434/2008, însă pârâta refuză să părăsească imobilul, împiedicând-o să își exercite dreptul de proprietate asupra bunului dobândit.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 475 și art. 480 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, respectiv: sentința civilă nr.3434/2008 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr- și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamantă, arătând că a intenționat să vândă apartamentul numitei, dar aceasta nu a achitat în întregime prețul stabilit.
După administrarea probatoriului, Judecătoria Răcaria pronunțat sentința civilă nr.2317/30.06.2009, prin care a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantei, situat în, str. -,. 6,. B,. 23, jud. D, luându-se totodată act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a dobândit de la numita, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în, str. -,. 6,. B,. 23, jud. D, conform sentinței civile nr. 3434/2008 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr-, care, la rândul său, a dobândit imobilul menționat mai sus de la pârâta, după cum reiese din decizia nr.897/2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. Ținând seama și de faptul că pârâta, deși susține că reclamanta nu este proprietara imobilului în cauză, nu i-a opus acesteia nici un titlu de proprietate valabil și nici un drept locativ, Judecătoria Răcaria admis acțiunea și în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod civil, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantei pe care îl ocupă fără nici un titlu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta precum și numita -, care nu a avut calitatea de parte la judecata în primă instanța, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că intimata nu a achitat în întregime costul apartamentului și în atare situație, nu se justifică evacuarea pârâtei din acest imobil.
În ședința publică din 27 octombrie 2009, Tribunalul Dâmbovița, investit cu soluționarea apelului, a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a numitei -, excepție admisă deoarece aceasta nu a figurat ca parte în procesul soluționat de instanța fondului și, ca atare nu poate exercita calea de atac a apelului.
Analizând sentința atacată în raport cu criticile formulate de apelanta pârâtă, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat la 3 noiembrie 2009 decizia nr. 381, prin
-3-
care a admis excepția lipsei calității procesuale active a numitei - și a respins apelul declarat de acesta ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta, reținându-se în esență că hotărârea atacată este legală și temeinică, pronunțată în raport cu înscrisurile de la dosar, din care a rezultat fără echivoc că reclamanta a devenit proprietară a imobilului din care a solicitat evacuarea pârâtei în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Ca atare, în speță sunt îndeplinite cerințele art. 480 Cod civil, reclamanta fiind îndreptățită să ceară evacuarea persoanei care îi ocupă apartamentul fără a justifica un titlu valabil.
Au fost înlăturate motivele invocate de apelanta-pârâtă referitor la neachitarea întregului preț al apartamentului, reținându-se că aceste apărări au fost examinate de instanța de fond și de recurs în cadrul dosarului ce a avut ca obiect acțiunea în constatarea vânzării-cumpărării imobilului în litigiu.
Împotriva decizii instanței de apel, au declarat recurs în termen legal pârâta și () - și, considerând-o nelegală și netemeinică, susținând în esență că în mod greșit instanțele au dispus evacuarea din imobilul care a fost înstrăinat de reclamantei din prezenta cauză -, fără să se fi achitat în întregime prețul apartamentului.
Se solicită admiterea recursului și modificarea celor două hotărâri în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza disp. art. 312(1) Cod pr.civilă, cu motivarea de mai jos:
Sub un prim aspect se reține că instanța de apel a procedat corect prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a apelantei - cu consecința respingerii apelului declarat de aceasta împotriva sentinței judecătoriei, deoarece aceasta nu a avut calitatea de parte în judecata la prima instanță și, ca atare nu poate exercita calea de atac a apelului.
Cu privire la criticile aduse de pârâta deciziei pronunțate de tribunal, acestea sunt nefondate.
La pronunțarea soluției de evacuare, instanța fondului, a cărei soluție a fost confirmată în apel, s-a avut în vedere împrejurarea că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că reclamanta a devenit proprietară a apartamentului în litigiu prin cumpărare de la care, la rândul său l-a dobândit prin cumpărare de la pârâtă, situația rezultând, de asemenea, din hotărâri judecătorești irevocabile.
În atare situație, s-a reținut corect că prin vânzare, pârâta și-a pierdut orice drept locativ asupra apartamentului în cauză și, astfel, față de dispozițiile art. 480 Cod civil, care reglementează dreptul de proprietate, reclamanta este îndreptățită să solicite evacuarea persoanei care ocupă imobilul fără titlu.
Aspectele invocate de recurenta-pârâtă vizând neachitarea prețului apartamentului, nu pot fi luate în seamă, întrucît exced cadrului procesual de față și, în plus, aceste apărări au fost analizate de instanțele care au soluționat irevocabil acțiunea în constatarea vânzării imobilului.
-4-
În considerarea celor ce preced, Curtea reține că legalitatea deciziei atacate nu este afectată, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMERLE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele () -, domiciliată în, str. -,.6,. B,. 23, județul D, domiciliată în, str. -,.6,. B,.23, județul împotriva deciziei civile nr. 381 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul ales la, în, str. -,. 3.A,. B,. 2, județul
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - C -
Grefier,
- -
red. /tehnored.VM
5 ex./29.01.2010
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
f- Judecătoria Răcari
-
a- Tribunalul Dâmbovița
,
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Violeta Stanciu, Constanța Ștefan