Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 30/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 30R
Ședința publică de la 19 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Silvia Pană
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - pârâți și SC ALIMENTAȚIE PUBLICĂ SRL împotriva deciziei civile nr. 565/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant G și intimații - pârâți SC SA, SC SA și PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR și intervenienții ina și SC - și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul - reclamant G, personal și asistat de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/19.01.2010, intimata - pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/03.12.2009, aflată la fila 167 din dosar și intimata - pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR, reprezentată de consilier juridic, care depune delegație, lipsind recurenții - pârâți și SC ALIMENTAȚIE PUBLICĂ SRL, intimata - pârâtă SC SA și intervenienții ina și SC - și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează la data de 04.12.2009 intervenienta ina a depus cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare; la aceeași dată SC - și au depus cerere prin care solicită amânarea cauzei și acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător; la data de 04.01.2010 recurenții - pârâți au depus precizări, prin care invocă excepția de neconstituționalitate a art.480 Cod civil, în trei exemplare, care nu a fost comunicată și au solicitat judecarea cauzei în lipsă; la data de 29.12.2009 recurenta - pârâtă SC ALIMENTAȚIE PUBLICĂ SRL a depus cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului său.
Reprezentantul intimatului - reclamant G, solicită respingerea cererii de amânare formulată de recurenta - pârâtă, arătând că se încearcă tergiversarea cauzei, iar acesta este al doilea termen de judecată, astfel încât nu se justifică această cerere. De asemenea, solicită respingerea cererilor de amânare formulate de intervenienții ina și SC - și, arătând că cererile de intervenție nu s-au discutat.
Reprezentanții intimatelor - pârâte SC SA și PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR arată că lasă la aprecierea instanței pronunțarea asupra cererilor de amânare formulate de recurenta - pârâtă și de intervenienți.
Curtea deliberând, respinge cererile de amânare pentru lipsă de apărare, respectiv de imposibilitate de prezentare formulate în cauză, având în vedere că de la momentul formulării cererilor de intervenție, părțile au avut suficient timp, iar motivul invocat de recurenta - pârâtă pentru imposibilitatea prezentării apărătorului său, nu apare ca fiind întemeiat.
La interpelarea Curții cu privire la cererile de intervenție, respectiv dacă acestea sunt accesorii sau de intervenție principală, reprezentantul intimatului - reclamant G arată că aceste cereri sunt intitulate accesorii, dar se invocă un drept locativ, aspect față de care solicită admiterea în principiu a cererilor de intervenție, întrucât debitorul care nu are titlu este evacuat împreună cu toate persoanele. Totodată, susține că îi servește demersul pe care l-au făcut intervenienții, pentru a le fi opozabilă hotărârea și să îi poată evacua pentru lipsa titlului.
Reprezentantul intimatei - pârâte SC SA solicită admiterea în principiu a cererilor de intervenție formulate de intervenienții ina și SC - și.
Reprezentantul intimatei - pârâte PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR lasă la aprecierea instanței pronunțarea asupra cererilor de intervenție formulate de intervenienți. De asemenea, solicită instanței să constate lipsa calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă în prezenta cauză.
Curtea deliberând, admite în principiu cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții ina și SC - și în favoarea recurenților - pârâți.
În ceea ce privește cererile de intervenție în interes propriu, calificate astfel ca urmare a conținutului cererilor, urmează să le constate inadmisibile, având în vedere faza procesuală în care ne aflăm.
La interpelarea Curții cu privire la excepția de neconstituționalitate a art.480 cod civil invocată de către recurenții - pârâți, reprezentantul intimatului - reclamant G arată că există numeroase decizii prin care Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate cu privire la art.480 Cod civil și solicită respingerea ca inadmisibilă a acestei cereri, fiind evident motivul pentru care a fost formulată. De asemenea, arată că al doilea motiv pentru care solicită respingerea acestei excepții, îl reprezintă faptul că prin această excepție de neconstituționalitate se aduc critici referitoare la situația de fapt și din punctul său de vedere se încearcă doar tergiversarea cauzei. Totodată, arată că are o autorizație de construire, ceeace justifică urgența soluționării acestei cauze.
Reprezentantul intimatei - pârâte SC SA solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a art.480 Cod civil invocată de către recurenții - pârâți, ca inadmisibilă.
Reprezentantul intimatei - pârâte PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de neconstituționalitate a art.480 Cod civil invocată de către recurenții - pârâți.
Curtea deliberând, respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art.480 Cod civil invocată de către recurenții - pârâți, având în vedere că nu se invocă neconstituționalitatea acestui text de lege, ci este criticat modul în care a fost el aplicat în cauză de către instanțe.
Reprezentantul intimatei - pârâte PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă, arătând că nu are nici un drept asupra imobilului, fiind o proprietate particulară.
Reprezentantul intimatului - reclamant G arată că această excepție a fost invocată și la instanța de fond și s-a admis. De asemenea, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.
Reprezentantul intimatei - pârâte SC SA lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a PRIMĂRIEI SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs, urmând a se pronunța și pe excepția lipsei calității procesuale pasive a PRIMĂRIEI SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR.
Reprezentantul intimatului - reclamant G solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 565/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, ca nefondat, menținerea hotărârii recurate, prin care apelanta - pârâtă SC SRL și SC SA au fost obligate să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din - - de nr. 1 (în realitate - - de nr. 2, sector 2).
Totodată, susține că în anul 1990 recurenții - pârâți au preluat printr-o locație de gestiune acest spațiu, iar în anul 1998 intimatul - reclamant a revendicat și a obținut acest teren, fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat.
De asemenea, arată că în mod greșit adresa poștală a imobilului este indicată de către recurenții - pârâți ca fiind - - de nr. 1, sector 2 B, întrucât nu există nici un document (în afara contractului de locație a gestiunii care să indice că aceasta este adresa reală a imobilului), ci dimpotrivă, toate documentele (de proprietate, cele referitoare la situația juridică a imobilului, cele referitoare la situația cadastrală) arată că adresa și locația exactă a imobilului este - - de nr. 2, sector 2 Precizează că identitatea dintre terenul revendicat de reclamant și terenul ocupat abuziv de către recurenți este menționată inclusiv în raportul de expertiză efectuat de expertul. Mai arată că expertul și-a depășit misiunea, punând în discuție o hotărâre care a intrat sub puterea lucrului judecat, astfel încât, în mod corect prima instanță a omologat varianta 1 raportului de expertiză.
Totodată, arată că pentru acest imobil recurenții - pârâți nu au făcut dovada existenței unui titlu de proprietate. Depune concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei - pârâte SC SA solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 565/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, ca nefondat, astfel cum a invocat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Reprezentantul intimatei - pârâte PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - pârâți și SC ALIMENTAȚIE PUBLICĂ SRL împotriva deciziei civile nr. 565/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs și excepția lipsei calității procesuale pasive a PRIMĂRIEI SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR, invocată la acest termen de judecată.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC - Alimentație Publică SRL precum și a oricăror persoane fizice ( asociat unic) sau juridice (care funcționează la adresa str. P-ța - de nr. 1, sector 2, B prin asociere sau în orice formă cu pârâta) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâților și a oricăror alte persoane care domiciliază împreună cu aceștia la adresa str. P-ta - de nr. 1, sector 2, B care în fapt este str. P-ța - de nr. 2, sector 2, B, predarea silită a imobilului și obligarea pârâților sub sancțiunea unei amenzi civile, să desființeze construcțiile civile (baraca din panouri metalice și lemn anexe) edificate, iar în caz contrar autorizarea reclamantului să desființeze aceste construcții pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a dobândit imobilul de la adresa-, sector 2, respectiv în- (p-ța -) prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 941/24.02.1997 la BNP, act prin care a dobândit și toate drepturile vânzătoarei I asupra unui teren in suprafață de 281,42 mp, teren expropriat de Primăria Municipiului B și pe care se aflau mai multe barăci metalice. Prin Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 3197/2002 a fost admisă acțiunea sa și a fost obligat Consiliul General al Municipiului B să retrocedeze terenul în suprafață de 281,42 mp situat în B, str. - - cu vecinătățile și dimensiunile cuprinse în raportul de expertiză tehnică efectuată de expert. Terenul i-a fost restituit prin Dispoziția nr. 543/2003 emisă de Primarul Municipiului Pe acest teren, așa cum rezultă din raportul de expertiză și adresa Primăriei Municipiului B se afla o construcție metalică - terasa -, chioșc lemn și spațiu depozitare. Prin adresa nr. 3839/51144/05.10.2004 emisă de Primăria Sectorului 2 B se menționează adresa poștală a imobilului, respectiv P-ța - de nr. 2, sector 2, Pârâta SC - Alimentație Publică SRL deține construcțiile aflate pe terenul său în baza contractului de închiriere nr. 9327/1990 încheiat cu B, prelungit prin adresele nr. 29/20.01.2001 și 26/20.01.2001 până la data de 01.01.2004. Într-un alt dosar, SC SA, continuatoarea B, nu-și însușește adresele prin care a fost prelungit contractul de închiriere astfel încât acestea pot fi false. În acest context, pârâta SC - Alimentație Publică SRL funcționează ilegal pe terenul său.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
S-au anexat cererii de chemare în judecată, în copie, înscrisuri.
Până la primul termen de judecată stabilit pentru 16.04.2008 reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul că a chemat în judecată pe SC SA, SC - Alimentație Publică SRL și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 281,42 mp situat în B, P-ța - de nr. 1, sector 2 (în fapt P-ța - de nr. 2), evacuarea acestora și predarea silită a imobilului și obligarea pârâților sub sancțiunea unei amenzi civile, să desființeze construcțiile civile (baraca din panouri metalice și lemn anexe) edificate, iar în caz contrar autorizarea reclamantului să desființeze aceste construcții pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că există o situație litigioasă care durează de mai mulți ani între părți, instanțele de judecată constatând dreptul de proprietate al reclamantului pentru terenul în litigiu. Pe lângă reaua-credință și fraudă a pârâtei SC - Alimentație Publică SRL, demersurile reclamantului în justiție au fost îngreunate de faptul că au existat anumite dificultăți de a dovedi că această pârâtă este titulara unui drept real sau de creanță asupra construcțiilor aflate pe terenul proprietatea sa, astfel încât într-un cadru procesual vizând evacuarea pârâtei nu s-au putut stabili drepturile sale de proprietar care nu poate uza de posesia terenului. (sentința civilă nr. 5313/02.07.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr. 10981/2003). În aceste condiții, pârâta SC - SA îi ocupa terenul fără nici un drept.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 și urm. Cod civil, art. 489-494 Cod civil, art. 1073-1077 Cod civil și art. 132 Cpc.
A solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, înscrisuri aflate în posesia pârâților conform art. 172 Cpc și orice alte probe utile soluționării cauzei. A anexat, în copie înscrisuri.
Pârâta SC SA a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu are calitate procesuală pasivă așa cum au constatat mai multe instanțe în litigiile anterioare avute cu reclamantul.
A precizat că între SC SA și SC - Alimentație SRL s-a încheiat contractul de locație nr. 11190/28.12.1990 dar numai pentru mijloacele fixe nu și pentru spațiul în care acestea se găseau. A mai arătat că a primit chirie pentru mijloacele fixe până în luna septembrie 1999, după această dată pârâta figurând cu debite. În luna decembrie 1999 casat aceste mijloace fixe, ele fiind amortizate 100%, astfel încât nici nu a mai facturat vreo chirie. Nu-și însușește actele nr. din 20.01.2000 si 29.01.2001 deoarece nu mai era directorul societății la acea dată și deci nu mai putea angaja juridic societatea. În consecință, contractul de locație a gestiunii nr. 11190/28.12.1990 a fost reziliat de drept prin expirarea termenului prevăzut de art. 1436 alin. 1 Cod civil.
Față de sentința civilă nr. 5313.02.07.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Bai nvocat excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect evacuare.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
A anexat în copie hotărârea menționată, decizia nr. 44/28.09.1999 emisă de SC SA, precizări depuse la dosarul nr. 1796/2003 al Judecătoriei Sectorului 2 B, situația mijloacelor fixe (filele 87, 88).
Pârâții SC - Alimentație Publică SRL și au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect evacuare față de existența sentinței civile nr. 5313/02.07.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr. 10981/2003, definitivă și irevocabilă.
Au precizat că acțiunea formulată de reclamant și având ca obiect evacuarea sa de pe terenul situat în B,-, sector 2, intersecție cu str. P-ța - de a fost respinsă, instanța reținând că pârâta nu justifica vreun drept real sau de creanță cu privire la construcțiile existente ale terasei bar și pentru care exista contract de închiriere cu SC SA valabil până la data de 01.01.2004 și prelungit în mod tacit. A arătat că spațiul a aparținut SC B SA cu care a avut contractul de închiriere nr. 9327/26.10.1990-1995, ca apoi a fost preluat de SC SA cu care a încheiat contractul de locație de gestiune nr. 11190/20.12.1990 și actul adițional nr. 4274/16.12.1992 prelungit (ultima prelungire) cu adresa nr. 29/20.01.2001. În realitate, spațiul comercial ocupat de pârâta SC - Alimentație SRL se afla în P-ța - de nr. 1 și nu este o simpla metalică ci o construcție permanentă cu fundație de beton ce datează de peste 35 ani. Pe parcursul desfășurării litigiului reclamantul a mutat în mod ilegal gardul despărțitor cu 2,5 înglobând astfel cele două anexe ale firmei folosite ca spațiu de depozitare și ghenă. Că folosește spațiul de la nr. 1 și nu de la nr. 2 rezulta și din certificatul constatator din 13.02.2008 ORC. Prin prezenta acțiune reclamantul urmărește o îmbogățire fără justa cauză întrucât nu are nici un drept asupra spațiului folosit de ea.
Pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes și au precizat că nu pot desființa construcțiile pe care le ocupă ca și chiriași, acest capăt de cerere fiind inadmisibil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-117 Cpc.
Au solicitat proba cu înscrisuri, interogatorii, martori și expertiza de specialitate. Au anexat în copie înscrisuri.
Prin încheierea din 28.05.2008 s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți pe capătul de cerere având ca obiect evacuare în raport de sentința civilă nr. 5313/02.07.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes în promovarea acțiunii invocate de pârâții SC - Alimentație SRL și și, în baza art. 137 alin. 2 Cpc, s-a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC SA pe celelalte capete de cerere.
S-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriile părților, testimonială, fiind audiat martorul (fila 329 volumul 2) și expertize de specialitate contabilă, topografică și construcții civile.
În baza art. 57 și urm. Cpc, reclamantul a chemat în judecată pe SC - SA, solicitând ca pronunțarea hotărârii să se facă și în contradictoriu cu această societate.
Intervenienta nu a depus întâmpinare.
În baza art. 57 și urm. Cpc, reclamantul a chemat în judecată pe Primăria Sectorului 2 prin Primar, solicitând ca pronunțarea hotărârii să se facă și în contradictoriu cu aceasta.
Intervenienta nu a depus întâmpinare.
S-au mai depus în copii, la solicitarea instanței nota constatare din 05.11.2008 întocmită de Consiliul Local al sectorului 2 B, fotografii spațiu în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 10936/17.12.2008, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC SA, a respins cererea de chemare în judecată a SC - SA, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în judecată a Primăriei Sectorului 2 prin Primar ca neîntemeiată. A admis în parte acțiunea modificată, a respins capătul de cerere având ca obiect evacuarea, constatând existența autorității de lucru judecat și a obligat pârâții SC SA, SC - Alimentație Publică SRL și să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului, imobilul situat în B, - - de nr. 2, sector 2, compus din teren în suprafață de 281,42 mp. identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert, anexa 1, delimitat de punctele de contur F-X-Z-H și pe care se află construcțiile edificate pe acesta și individualizate prin raportul de expertiză întocmit de expert. A obligat pârâta SC SA să ridice construcțiile edificate fără autorizație de construcție pe terenul în suprafață de 281,42 mp. în B, str. - - de nr. 2, sector 2, proprietatea reclamantului, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri sau în cazul în care pârâta nu-și îndeplinește obligația, autorizează reclamantul să desființeze construcțiile pe cheltuiala pârâtei. A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 3018,6 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței civile s-a reținut că expertiza contabilă efectuată de expert a concluzionat astfel, construcția din str. P-ța - nr. 1, sector 2 este un restaurant diferit de construcția aparținând SC - Alimentație Publică SRL și nu este înregistrată în evidențele contabile ale SC SA așa cum rezulta din balanțele contabile pe anii 1998,1999,2000,2002 și 2008 și evaluarea patrimoniului conform 26/1992 și nici nu există cheltuieli cu eventuale amenajări, chirii, amortizări pentru construcția respectivă.
La solicitarea instanței, Consiliul Local al Sectorului 2 comunicat că pe-, sector 2 figurează SC SA ( fila 161 volumul 2), că nu există înregistrări pe numele SC SA (fila 172 volumul 2) și a înaintat documente justificative privind titularul de rol fiscal de la adresa P-ța - de nr. 1, sector 2 ( filele 179- 195 volumul 2).
Cu adresa nr. -/9588/26.08.2008 - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală a comunicat următoarele: "în evidențele cadastrale întocmite pe baza de declarații în anul 1986, fost înscris imobilul pe adresa-, sector 2, cu suprafața de 300 mp, ca proprietate de stat, cu posesor pe parcela Consiliul Popular Sector 2. Acest imobil reprezintă secțiuni din imobilele înscrise în cartea funciară din anul 1940 pe adresele str. - nr. 6,- și-. La data de 23.07.1939 figurau înscrise I și cu teren de 281,42 mp ce a făcut obiectul unei exproprieri de utilitate publică, fiind trecut în patrimoniul pe adresele- și-. Terenul în suprafață de 281,42 mp situat în B, str. - - fără număr, sector 2, cu vecinătățile și dimensiunile cuprinse în raportul de expertiză efectuat de a fost restituit reclamantului Ulterior, terenul a fost inclus în imobilul de 490 mp, identificat cu numărul cadastral 13274-13976/1, pentru care s-a atribuit adresa poștală - - de nr. 2, sector 2, la cererea reclamantului, conform certificatului nr- în baza actului de dezmembrare autentificat sub nr. 1203/18.04.2008 de BNP."
Expertiza topografică efectuată de expert a concluzionat că terenul ce a făcut obiectul deciziei nr. 3197/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 564/2001 astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză executat de expert este situat în str. - -, sector 2 (în prezent piața - de nr. 2, sector 2) și are suprafața de 281,42 mp, fiind individualizat prin schița 1 prin punctele F-X-Z- Terenul are următoarele vecinătăți: N- pe latura F-X de 23 ml str. - - (- - de ), E- pe latura X-Z de 14,2 ml cu - - de, trotuar, S- pe latura Z-H de 12,9 ml cu farmacie situată în- și V- pe latura F-H de 32,4 ml cu terenul reclamantului.
Pârâta SC - Alimentație Publica SRL folosește un teren în suprafață de 207 mp delimitat de punctele de contur V-X-Y-H-G-R-S-T-U pe schița 1. Față de individualizarea terenului de 281,42 mp, pârâta folosește suprafața de 200 mp iar pe acest teren sunt edificate: o construcție metalică în suprafață de 65 mp, o terasă construită de 29 mp și o -chioșc în suprafață de 5 mp.
Expertul a mai constat că individualizarea terenului în suprafață de 281,42 mp conform raportului de expertiză efectuat de expert nu a respectat forma geometrica a terenului expropriat așa cum rezultă din actul rectificator - proces-verbal nr. 28385/27.07.1939 emis de Tribunalul Ilfov - secția notariat și ca în această situație pârâta ocupa doar suprafața de 145 mp pe care se afla construcția doar parțial - 58 mp - și celelalte anexe.
Cu adresa nr. 3283/03.11.2008 ( fila 368 volumul 2) intervenienta SC - SA a comunicat următoarele: " imobilul din - - de nr. 1, sector 2 nu se identifica cu terenul retrocedat reclamantului în suprafață de 281,42 mp, că acest teren și construcțiile provizorii în litigiu nu au figurat niciodată în evidențele sale, ca SC - Alimentație Publică SRL nu a funcționat în imobilul de la nr. 1 și că în mod eronat a fost înregistrat punctul de lucru la această adresă și că această societate funcționează pe terenul situat între imobilele din- și-.
A anexat planul de amplasament al terenului în litigiu (fila 369), adresa nr. 17882/24.07.2003.
Expertiza specialitatea construcții civile efectuată de expert a concluzionat că toate construcțiile în litigiu sunt provizorii și sunt edificate fără autorizație de construire.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 3197/2002 a fost admisă acțiunea reclamantului și a fost obligat Consiliul General al Municipiului B să retrocedeze terenul în suprafață de 281,42 mp situat în B, str. - - cu vecinătățile și dimensiunile cuprinse în raportul de expertiză tehnică efectuată de expert. Terenul a fost restituit prin Dispoziția nr. 543/2003 emisă de Primarul Municipiului B și reclamantul a fost pus în posesie prin procesul-verbal de punere în posesie din23.09.2003.
Pe acest teren, așa cum rezultă din raportul de expertiză, adresa Primăriei Municipiului B și procesul-verbal de punere în posesie din23.09.2003 se afla o construcție metalică - terasa -, chioșc lemn și spațiu depozitare.
Prin adresa nr. 3839/51144/05.10.2004 emisă de Primăria Sectorului 2 B se menționează adresa poștală a imobilului, respectiv P-ta - de nr. 2, sector 2,
Pârâta SC - Alimentație Publică SRL deține construcțiile aflate pe terenul reclamantului în baza contractului de închiriere nr. 9327/1990 încheiat cu B, prelungit prin adresele nr. 29/20.01.2001 și 26/20.01.2001 până la data de 01.01.2004. După această dată ocupă spațiul fără nici un titlu.
Spațiul comercial a aparținut SC B SA care a încheiat contractul de închiriere nr. 9327/26.1 0.1990-1995, apoi a fost preluat de SC SA care a încheiat contractul de locație de gestiune nr. 11190/20.12.1990 și actul adițional nr. 4274/16.12.1992 prelungit (ultima prelungire cu adresa nr. 29/20.01.2001).
În realitate, spațiul comercial ocupat de pârâta SC - Alimentație Publică SRL se afla în P-ta - de nr. 2 și nu nr. 1, toate probele administrate în cauză conducând la această soluție. Astfel, cu adresa nr. 3283/03.11.2008 ( fila 368 volumul 2) intervenienta SC - SA a comunicat următoarele: "imobilul din - - de nr. 1, sector 2 nu se identifică cu terenul retrocedat reclamantului în suprafață de 281,42 mp, ca acest teren și construcțiile provizorii în litigiu nu au figurat niciodată în evidențele sale, ca SC - Alimentație Publica SRL nu a funcționat în imobilul de la nr. 1 și că în mod eronat a fost înregistrat punctul de lucru la această adresă și că această societate funcționează pe terenul situat intre imobilele din- și-", cu adresa nr. -/9588/26.08.2008 - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală a comunicat următoarele: "în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul 1986, fost înscris imobilul pe adresa-, sector 2, cu suprafața de 300 mp, ca proprietate de stat, cu posesor pe parcela Consiliul Popular Sector 2. Acest imobil reprezintă secțiuni din imobilele înscrise în cartea funciară din anul 1940 pe adresele-,- și-. La data de 23.07.1939 figurau înscrise I și cu teren de 281,42 mp ce a făcut obiectul unei exproprieri de utilitate publica, fiind trecut in patrimoniul pe adresele- și-. Terenul în suprafață de 281,42 mp situat în B, str. - - fără număr, sector 2, cu vecinătățile și dimensiunile cuprinse în raportul de expertiză efectuat de a fost restituit reclamantului Ulterior, terenul a fost inclus în imobilul de 490 mp, identificat cu numărul cadastral 13274-13976/1, pentru care s-a atribuit adresa poștală - - de nr. 2, sector 2, la cererea reclamantului, conform certificatului nr- în baza actului de dezmembrare autentificat sub nr. 1203/18.04.2008 de BNP " iar la solicitarea instanței, Consiliul Local al Sectorului 2 comunicat ca pe-, sector 2 figurează SC SA ( fila 161 volumul 2), că nu exista înregistrări pe numele SC SA (fila 172 volumul 2) și a înaintat documente justificative privind titularul de rol fiscal de la adresa P-ța - de nr. 1, sector 2 ( filele 179- 195 volumul 2) și expertiza contabilă efectuată de expert care a concluzionat "construcția din str. P-ța - nr. 1, sector 2 este un restaurant diferit de construcția aparținând SC - Alimentație Publică SRL".
În ceea ce privește apărarea pârâtei SC SA că aceste construcții nu-i aparțin se reține că din contractul de locație de gestiune nr. 11190/28.12.1990 încheiat cu SC - SRL rezultă fără nici un dubiu că SC SA a predat unitatea SC - SRL împreună cu dotările ceea ce presupune că se referea atât la construcții cât și la dotări. Mai mult, declarația martorului audiat în cauză și care a fost primul asociat în SC - Alimentație Publică SRL este relevantă sub acest aspect, martorul declarând că aceste construcții s-au edificat în anul 1976 de către Izvorul care avea în administrate toate restauratele de pe raza sectorului 2. Construcțiile au fost folosite ca spațiu comercial și au fost preluate de succesoarele acesteia, ultima fiind SC SA. A precizat că aceste construcții nu au figurat niciodată în actele societăților ca mijloc fix, ele fiind cuprinse la capitolul cheltuieli cu titlu de reparații întrucât erau anexe la restaurantul -.
În concluzie, se reține că terenul ce a făcut obiectul deciziei nr. 3197/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 564/2001 astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză executat de expert este situat în str. - -, sector 2 (în prezent - - de nr. 2, sector 2) și are suprafața de 281,42 mp, fiind individualizat prin schița 1 la raportul de expertiză întocmit de expert prin punctele F-X-Z- Terenul are următoarele vecinătăți: N- pe latura F-X de 23 ml str. - - (- - de ), E- pe latura X-Z de 14,2 ml cu - - de, trotuar, S- pe latura Z-H de 12,9 ml cu farmacie situată în- și V- pe latura F-H de 32,4 ml cu terenul reclamantului.
Pârâta SC - Alimentație Publică SRL folosește un teren în suprafață de 207 mp delimitat de punctele de contur V-X-Y-H-G-R-S-T-U pe schița 1 iar față de individualizarea terenului de 281,42 mp, pârâta folosește suprafața de 200 mp pe care sunt edificate: o construcție metalică în suprafață de 65 mp, o terasă construita de 29 mp și o baraca-chioșc în suprafață de 5 mp, construcții aflate în proprietatea SC SA, expertiza contabilă efectuată de expert care a concluzionat "construcția aparținând SC - Alimentație Publică SRL nu este înregistrată în evidențele contabile ale SC SA așa cum rezultă din balanțele contabile pe anii 1998,1999,2000,2002 și 2008 și evaluarea patrimoniului conform 26/1992 și nici nu exista cheltuieli cu eventuale amenajări, chirii, amortizări pentru construcția respectivă" neavând relevanță față de cele reținute mai sus.
Din expertiza specialitatea construcții civile efectuată de expert și nota constatare din 05.11.2008 întocmită de Consiliul Local al sectorului 2 B rezultă că toate construcțiile în litigiu sunt provizorii și sunt edificate fără autorizație de construire.
Potrivit art. 480 cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, astfel încât s-a admis în parte acțiunea așa cum a fost modificată, ca fiind întemeiată.
Pe cale de consecință, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC SA ca neîntemeiată, s-a respins capătul de cerere având ca obiect evacuare pentru autoritate de lucru judecat, avându-se în vedere încheierea din 28.05.2008 și au fost obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie reclamantului imobilul situat în B, str. - - de nr. 2, sector 2 compus din teren în suprafață de 281,42 mp și pe care se află edificate construcțiile în litigiu.
S-a avut în vedere că acțiunea în revendicare este o acțiune în realizare prin care proprietarul neposesor cheamă în judecată pe posesorii neproprietari (terenul proprietatea reclamantului este ocupat de pârâte) și ca o acțiune în evacuare, subsidiară acțiunii în revendicare, ar fi fost inadmisibilă dacă nu ar fi operat autoritatea de lucru judecat așa cum s-a reținut mai sus.
Avându-se în vedere prevederile art. 494 alin. 2 Cod civil, instanța a obligat pe SC SA, în baza art. 1073 coroborat cu art. 1077 cod civil, să ridice construcțiile edificate fără autorizație de construire.
În temeiul art.32 alin.2 din Legea nr.50/1991, s-a stabilit termen pentru executarea obligației, iar în cazul în care pârâta nu se va conforma acestei obligații a fost autorizat reclamantul să ducă la îndeplinire măsura dispusă pe cheltuiala pârâtei.
Cu privire la solicitarea reclamantei de a fi obligată pârâta să ridice construcțiile sub sancțiunea unei amenzi civile s-a reținut că aceasta nu este întemeiată întrucât în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 580 indice 3 Cpc pe de o parte pentru că nu ne aflăm în faza de executare, neputându-se aprecia la acest moment că pârâta nu-și va îndeplini de bună voie obligația iar pe de altă parte că nu este vorba despre o obligație care să poată fi îndeplinită doar de pârâtă, motiv pentru care instanța a autorizat reclamantul să ducă la îndeplinire această obligație în cazul în care pârâta nu se va conforma dispoziției instanței.
Cum din probele administrate în cauză nu rezultă că intervenientele SC - SA și Primăria Sector 2 B ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul așa cum prevede art. 57 alin. 1 Cpc, cele două neavând drept de proprietate nici asupra terenului și nici a construcțiilor edificate pe acestea, au fost respinse cererile formulate de reclamant în baza art. 57 și urm. Cpc de chemare în judecată a SC - SA și Primăria Sector 2 B prin Primar ca neîntemeiate,
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții SC - Alimentație Publică SRL și, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că:
1. În mod greșit prima instanță a obligat apelanta SC - SRL să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 281,42 mp. în condițiile în care, conform raportului de expertiză topo efectuat în cauză, apelanta folosește suprafața de 200 mp. De asemenea, potrivit raportului de expertiză contabilă, construcția provizorie la care face referire instanța de fond este înregistrată în evidențele contabile ca aparținând intimatei SC SA.
2. Deși instanța de fond reține autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă 5313/2.07.2004, pronunțată de Judecătoria Sector 2 B, prin care s-a respins cererea de evacuare formulată de intimatul G în contradictoriu cu apelanta, în mod greșit instanța de fond dispune în prezenta cauză obligarea apelantei să lase intimaților, în deplină proprietate și posesie, același imobil.
3. Instanța de fond nu a luat în considerare declarația martorului care a declarat că adresa apelantei este în str. - - de nr. 1, așa încât nu poate fi obligată să elibereze un teren situat în - - de nr. 2, pe care nu îl ocupă.
4. În mod greșit au fost obligați apelanții să ridice construcția edificată pe terenul în litigiu, în condițiile în care nu există un act translativ de proprietate, o autorizație de construcție sau un proces verbal de predare-primire care să facă dovada dreptului de proprietate asupra acestor construcții.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr. 565 din 29.04.2009 TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILĂ a respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reținut că terenul în litigiu, în suprafață de 281,42 mp. a fost retrocedat intimatului-reclamant prin Decizia Curții Supreme de Justiție 3197/2002, adresa poștală a imobilului fiind în - - de nr. 2, sector 2 conform adresei 3839/51144/5.10.2004 emisă de Primăria Sectorului 2 Adresa poștală a imobilului rezultă, de altfel, și din celelalte probe administrate în cauză, respectiv relațiile comunicate de SC - SA, Direcția Evidenței Imobiliare și Cadastrală din cadrul Primăriei Municipiului B, precum și din rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
În ceea ce privește titlul invocat de apelanți asupra imobilului în litigiu, tribunalul a reținut că, apelanta societate comercială a deținut imobilul în baza unui contract de închiriere și a unui contract de locație a gestiunii prelungit prin acte adiționale succesive încheiate cu SC SA până la data de 1.01. 2004.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert, rezultă că terenul, ce a făcut obiectul deciziei Curții Supreme de Justiție sus menționate, este situat în str. - - de nr. 2 și are suprafața de 281,42 mp. iar apelanta-pârâta SC - Alimentație Publică SRL folosește o suprafață de 200 mp. pe care sunt edificate o construcție metalică în suprafață de 65 mp. o terasă construită de 29 mp. și o chioșc în suprafață de 5 mp, toate fiind construcții provizorii edificate fără autorizație de construire.
Tribunalul a apreciat că, intimatul-reclamant a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în timp ce apelanții nu au prezentat un titlu valabil în baza căruia dețin imobilul în litigiu.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond, văzând dispozițiile art. 480.civ. a admis acțiunea în revendicare și a obligat apelanții să lase intimatului, în deplină proprietate și posesie, imobilul teren în litigiu.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, la care fac referire apelanții în motivele de apel, tribunalul a reținut că obiectul asupra căruia s-a pronunțat instanța în respectiva cauză a fost o acțiune în evacuare, ca mijloc procesual prin care se realizează ocrotirea folosinței unui bun ce presupune ca premisă esențială existența unor raporturi locative între părțile litigante, în timp ce obiectul prezentei cauze îl constituie acțiunea în revendicare în cadrul căreia proprietarul bunului individual determinat, care a pierdut posesia în favoarea unui terț, cere să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și să obțină restituirea sa de la neproprietar, cum de altfel a procedat și intimatul-reclamant în prezenta cauză.
În ceea ce privește declarația martorului, cu privire la adresa poștală a terenului în litigiu, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond nu a avut în vedere declarațiile acestuia întrucât nu se coroborau cu celelalte probe administrate în cauză, probe ce constau în înscrisuri emanate de la unitățile administrației publice locale, precum și din expertizele tehnice efectuate în cauză.
Referitor la titlul de proprietate asupra construcțiilor provizorii, edificate fără autorizație de construire pe terenul proprietatea reclamantului, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea intimatei SC SA la ridicarea construcțiilor respective, în raport de împrejurarea că respectivele construcții provizorii figurează în evidența contabilă a acestei societăți, conform expertizei contabile efectuate în cauză de experta.
Împotriva deciziei menționate anterior au declarat recurs pârâții SC AP SRL și, solicitând admiterea recursului, desființarea, în tot, a deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 8. proc. civ. întrucât instanța de apel reține faptul că reclamantul revendica terenul în suprafață de 281,42 mp situat în - - restituit prin Decizia nr. 3197/2002 de la adresa poștală din P-ta - de nr 2, B conform adresei cu nr. 3839/51144/5.10.2004 emisă de Primăria sectorului 2, însă nu reține faptul că nu există identitate între P-ța - de nr. 2 și P-ța - de nr. 1. În cuprinsul contractului de locație a gestiunii 11190/1990 încheiat cu SC SA și actele adiționale succesive, locatorul pune la dispoziția locatarului localul și dotările comerciale specifice subunității, fără ca acestea să fie individualizate și fără să fie indicat locul situării unității preluate în gestiune, or, nefăcându-se dovada unui titlu locativ valabil, reclamantul nu are calitatea să pretindă obligarea firmei SC SA să-și ridice construcția din P-ța - de nr. 2, sector 2. Împrejurarea că sediul social al apelantei-pârâte se află în P-ța - de nr. 1, sector 2, nu poate atrage concluzia ca unitatea, -, are aceeași situare, între cele două entități neexistând identitate juridică. Pe de altă parte, în lipsa unui inventar al dotărilor aferente spațiului comercial dat în locație, nu rezultă cu certitudine faptul că baraca metalică și anexele sale, identificate pe proprietatea reclamantului aparțin unității -, și deci că formează obiectul contractului de locație a gestiunii încheiat între pârâta și SC SA. Mai mult rezultă din expertiza contabilă că nu figurează în evidența SC SA date contabile ale firmei SC SA, iar SC SA contesta apartenența construcției din P-ța - de nr. 1, sector 2.
Recurenții au mai invocat dispozițiile art. 304 pct. 9. proc. civ. formulând următoarele motive.
Instanța de apel, dintr-o eroare a reținut faptul că ar figura în evidențele contabile ale pârâtei SC SA construcția din P-ța - de nr. 1, sector 2, unde are sediul și punctul de lucru SC SA, fără să țină cont și de contractul de închiriere nr. 9327/26.10.1990 între proprietarul B și chiriașii și cu privire la spațiul comercial din P-ța - de nr. 1.
În mod incorect instanța de apel a înlăturat declarația martorului cu privire la adresa poștală a imobilului, respectiv construcția metalică terasa acoperită și anexe, unde își are sediul SC - Ap SRL respectiv în P-ța - de nr. 1, omițând faptul că acesta împreuna cu în 1990 au închiriat această locație de la B, au fost primii asociați ai firmei SC AP, ulterior și-au cesionat părțile sociale lui () și, fiind "fondatorul firmei" este persoana cea mai îndreptățită să cunoască locul situării SC - AP SRL.
Instanța de apel a înlăturat în mod nejustificat următoarele probele, pe care nu le-a coroborat cu celelalte și anume: certificat ORC nr. -/21.10.2004 - în P-ța - de nr. 2 nu figurează sediul social al nici unei societăți comerciale; certificat ORC nr. -/21.10.2004 la adresa P-ța - de nr. 1 figurează SC AP SRL; certificate de înregistrare în scopuri de tva nr. -/1.01.2007 P-ța - de nr. 1; certificat de înregistrare nr. - din 13.02.2008 al firmei SC AP SRL sediul social P-ta - de nr. 1, sector 2, 13.02.2008 certificat înregistrare mențiuni; statutul societății și actul adițional la acesta încheiere de autentificare nr. 1165/2.07.2002 - se înființează punct de lucru dar și sediul în p-ța - de nr. 1, sector 2.
Instanța a dispus obligarea intimatei SC SA la ridicarea construcției din P-ța - de nr. 2, care de fapt se afla în realitate la nr. 1, obligat SC AP SRL să lase în deplina proprietate și posesie reclamantului un alt imobil de la nr. 2 cu care nu are absolut nici o legătura, fiind foarte multe firme în zonă cu nume asemănătoare vezi SC - SA, însă nu rezolva problema bunurilor mobile, specifice activității de bar și cafenele, mese, scaune, frigidere, prelate, tablou curent electric, marfa care nu aparține firmei SC - AP SRL ci furnizorilor, și firmei SC TRANS SRL în calitate de comodatar (ds 15097/2004 Judecătoria sector 2), SC SA, arhiva contabilă, birouri. Mai sunt și alte contracte de asociere cu alte firme, care nu au cunoștință de existența acestui dosar nefiind citate. Construcția din P-ța - de nr. 1 nu se poate ridica fără încunoștiințarea SC SA cu privire la electric cu contractul aferent acestuia pe numele SC - Ap SRL, fără întreruperea contractului cu regia apelor.
Exista pe rolul Judecătoriei sector 2 dosarul nr- având ca obiect uzucapiune pentru suprafața de teren de 81,42 mp situați în P-ța - de nr. 1, sector 2, B și accesiune pentru construcția aferentă acestuia.
Încă din anul 2004 când a început situația litigioasă între părți cu privire la acest teren și construcție, s-au efectuat mai multe rapoarte de expertiză topo și construcții din care rezultă adresa corectă P-ța - de nr. 1.
a formulat cerere de intervenție în interesul recurenților, solicitând și să i se respecte dreptul de a locui până la data de 2 august 2014 în camera nr. 2 din P-ța - de nr. 1, sector 2, B, unde își are sediul și punctul de lucru firma, în calitate de comodatara a contractului nr. 1/2.08.2007 având ca obiect 1 cameră și acces la baie și chicineta situată în P-ța - de nr. 1, sector 2, B, unde locuiește împreuna cu soțul cu copilul, fiind și angajata firmei SC AP SRL.
În motivarea cererii intervenienta a arătat că firma își desfășoară activitatea în sala de mese, bar, terasa și camera birou având acces comun la spațiu WC și chicineta, că este angajata în calitate de vânzătoare cu carte de muncă, iar soțul său asigura paza non stop la firmă, că de peste 30 de ani construcția și terasa este folosită de SC AP SRL, și că este posibil să aibă punct de lucru în P-ța - de nr. 1, sector 2 și alte firme cu contract de colaborare, că există un dosar de uzucapiune pentru o parte din teren și construcția din P-ța - de nr. 1, sector 2, care nu aparțin lui G, vecinul lor, că vrea să adere la recursul formulat de SC AP SRL.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 51.proc.civ.
SC - și au formulat cerere de intervenție în sprijinirea apărării recurenților pe motivul că au dreptul de a folosi imobilul până la data de 15.09.2014 în temeiul unui contract de comodat încheiat cu recurenții.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 51.proc.civ.
Intimata SC SA a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Curtea a admis în principiu cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții ina și SC - și în favoarea recurenților - pârâți, în temeiul art.50 alin.1 proc.civ.
În ceea ce privește cererile de intervenție în interes propriu, calificate astfel ca urmare a conținutului cererilor, formulate de către aceleași părți, Curtea le-a constatat inadmisibile, având în vedere faza procesuală în care se află cauza, în temeiul art.50 alin.2,3 proc.civ.
Recurenții - pârâți au invocat excepția de neconstituționalitate a art.480 Cod civil întrucât apreciază că prin admiterea cererii de evacuare li s-a încălcat dreptul de proprietate, societatea recurentă având sediul în P-ța - de nr. 1, iar nu în P-ța - de nr. 2. Au cerut sesizarea Curții Constituționale și suspendarea cauzei în temeiul art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992.
Curtea respins ca inadmisibilă, în temeiul art.29 alin.6 raportat la alin.1-3, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art.480 civ. invocată de către recurenții - pârâți, având în vedere că în fapt nu se invocă neconstituționalitatea acestui text de lege, ci este criticat modul în care a fost el aplicat în cauză de către instanțe.
Intimata - pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 2 Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu are nici un drept asupra imobilului, fiind o proprietate particulară.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs, și cererile formulate, Curtea a constatat inadmisibilă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 2, și nefondate, recursul și cererile de intervenție accesorie, pentru considerentele expuse mai jos.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 2, invocată în recurs, Curtea a constatat-o inadmisibilă, având în vedere că prin sentința civilă nr. 10936/17.12.2008, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins cererea de chemare în judecată a Primăriei Sectorului 2 prin Primar ca neîntemeiată, iar împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții SC - Alimentație Publică SRL și, în ceea ce privește dispoziția primei instanțe prin care au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului, imobilul situat în B, - - de nr. 2, sector 2, compus din teren în suprafață de 281,42 mp. identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert, anexa 1, delimitat de punctele de contur F-X-Z-H și pe care se află construcțiile edificate pe acesta și individualizate prin raportul de expertiză întocmit de expert.
Astfel, sunt incidente limitele efectului devolutivtantum devolutum quantum apellatum,prevăzute și de dispozițiile art.295 alin.2 proc.civ. În condițiile în care instanța de apel nu a fost sesizată cu analizarea legalității și temeiniciei soluționării capătului de cerere prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată față de Primăria Sectorului 2, singura parte interesată să atace această parte din sentință fiind reclamantul, această dispoziție a intrat în puterea de lucru judecat, nemaiputând fi invocate excepții care să vizeze partea din acțiune menționată anterior, rămasă irevocabilă.
În ceea ce privește motivele de recurs, prin care se susține nedovedirea identității dintre P-ța - de nr. 2 și imobilul din P-ța - de nr. 1, unde își desfășoară activitatea recurenții, Curtea le-a constatat nefondate având în vedere că așa cum au reținut instanțele de fond din raportul de expertiză întocmit în cauză, raportat la înscrisurile provenite de la autorități rezultă că reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 281,42 mp. care i-a fost retrocedat intimatului-reclamant prin decizia Curții Supreme de Justiție 3197/2002, adresa poștală a imobilului fiind în - - de nr. 2, sector 2 conform adresei 3839/51144/5.10.2004 emisă de Primăria Sectorului 2 B, adresa poștală a care reiese și din celelalte probe administrate în cauză, respectiv relațiile comunicate de SC - SA, Direcția Evidenței Imobiliare și Cadastrală din cadrul Primăriei Municipiului B, precum și din rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
De asemenea, din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert, rezultă că pârâta SC - Alimentație Publică SRL folosește o suprafață de 200 mp. Din terenul proprietatea reclamantului, menționat anterior, pe care sunt edificate o construcție metalică în suprafață de 65 mp. o terasă construită de 29 mp. și o chioșc în suprafață de 5 mp, toate fiind construcții provizorii edificate fără autorizație de construire. Aceasta este proba cu care se face dovada posesiei în fapt a unui teren. Este irelevant faptul că în acte ar figura un imobil aflat la altă adresă dacă în fapt pârâții ocupă terenul aflat în proprietatea reclamantului, situat la adresa în cauză.
Ca atare faptul că sediul social al societății pârâte figurează în P-ța - de nr. 1, este irelevant, la fel de nerelevante fiind și eventualele contracte de locație a gestiunii încheiate cu SC SA, cu privire la anumite spații aflate la o altă adresă, atât timp cât în cauză situația de fapt care trebuia dovedită era în sensul că reclamantul este proprietarul terenului în cauză și că pârâții îl folosesc în fapt fără a avea un titlu asupra lui, ceea ce s-a și probat, așa cum s-a menționat anterior.
În ceea ce privește ridicarea construcțiilor de pe acest teren, la aceasta a fost obligată pârâta SC SA, care nu a declarat apel împotriva sentinței. În aceste condiții recurenții nu au interes să invoce apărări în favoarea unei alte părți și nici în favoarea unor alte persoane care ar putea pretinde drepturi proprii asupra unor bunuri situate pe acest teren care nu au avut calitatea de părți. Acestea, ca și relațiile cu SC SA cu privire la electric, sunt probleme care țin de executarea hotărârii în cauză, urmând a fi invocate de către persoanele interesate, dacă vor găsi de cuviință. De altfel, chiar recurenții au susținut în apărare în fața primei instanțe, cu privire la construcțiile existente ale terasei bar, că au fost închiriate de la SC SA, contract valabil până la data de 01.01.2004. Mai mult, chiar un contract de locațiune prelungit tacit, încetează în momentul notificării desființării, conform art. 1438.civ. chemarea în judecată ținând locul unei astfel de notificări. Astfel, cu atât mai mult prelungirea tacită a unui astfel de contract nu este opozabilă proprietarului imobilului în cadrul unei acțiuni în revendicare, în cazul în care acesta este diferit de locator.
Obiectul litigiului nu era de a se determina că ar exista identitate între str. - - de nr. 2, sector 2 și str. - - de nr. 1, sector 2, care sunt în mod evident adrese poștale diferite ci că imobilul care în prezent se găsește la adresa din str. - - de nr. 2, sector 2 este proprietatea reclamantului și că este ocupat de către pârâți fără a avea vreun titlul locativ care să-i fie opozabil reclamantului.
Așa cum corect a reținut și tribunalul, în ceea ce privește declarația martorului, cu privire la adresa poștală a terenului în litigiu, instanța de fond nu a avut în vedere declarațiile acestuia întrucât nu se coroborau cu celelalte probe administrate în cauză, probe ce constau în înscrisuri emanate de la unitățile administrației publice locale, precum și din expertizele tehnice efectuate în cauză.
Atât timp cât în legătură cu eventuale alte litigii, uzucapiune, accesiune, nu s-a făcut dovada pronunțării unei hotărâri irevocabile, simplul fapt al formulării unei cereri de chemare în judecată nu poate avea nici un efect asupra acestui proces. De asemenea sunt nerelevante alte pretinse expertize efectuate în cadrul altor dosare, atât timp cât în speță s-au administrat aceste probe în condiții de contradictorialitate, din care a rezultat, prin coroborarea cu celelalte probe administrate situația de fapt reținută de către instanțele de fond.
În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie se constată că prin această cerere au fost invocate o parte din motivele de recurs prin care se invocau drepturi ale unor terțe persoane, urmând a fi constatate neîntemeiate pentru aceleași motive expuse anterior.
Părțile din cererile de intervenție prin care se invoca recunoașterea unor drepturi proprii de locațiune asupra imobilului în cauză au fost calificate ca intervenții principale în ședința din 19.01.2009, și au fost respinse ca inadmisibile temeiul art.50 alin.2,3 proc.civ.
În consecință, Curtea va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 2, ca inadmisibilă, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 alin.1 pct.8,9 proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat, va respinge cererile de intervenție accesorie.
În temeiul art.274 proc.civ. va obliga recurenții la plata către intimatul Gas umei de 2000 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 2, ca inadmisibilă.
Respinge recursul formulat de recurenții - pârâți și SC ALIMENTAȚIE PUBLICĂ SRL împotriva deciziei civile nr. 565/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant G și intimații - pârâți SC SA, SC SA și PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B PRIN PRIMAR și intervenienții ina și SC - și, ca nefondat.
Respinge cererile de intervenție accesorie ca neîntemeiate.
Obligă recurenții la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. MP
Tehnored. AP/MP
2 ex. /19.02.2010
Secția a III-a civilă;
Jud. apel:,
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv, Silvia Pană