Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 33/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 33

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Elena Pașcan judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurentul-reclamant CF "CFR" B - SUCURSALA REGIONALĂ CF, împotriva deciziei civile nr.130/AC din 15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-pârâtă, care se legitimează cu carte de identitate seria nr.- eliberată la data de 06.01.2005 de Poliția Mun. P N, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei de către recurentul-reclamant, după care:

Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal timbrat.

Intimata-pârâtă depune la dosarul cauzei 3 adrese din care rezultă că au făcut numeroase cereri pentru a cumpăra locuința și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Intimata-pârâtă având cuvântul pe fond solicită respingerea recursului.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.4370/7 nov.2007, dosarul -, Judecătoria Piatra Neamța respins acțiunea formulată de reclamanta - CFR SA B - Sucursala Regională CF I, cu sediul în I,-, jud.I, în contradictoriu cu pârâții, cu domiciliul în com. C, sat B, canton CFR, jud.N, cu domiciliul în com. cel, sat B, canton CFR, cu domiciliul în com. cel, sat B, canton CFR și, cu domiciliul în com. cel, sat B, canton CFR, jud.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Între reclamantă, în calitate de locator, și pârâtul, în calitate de chiriaș, a intervenit, cu privire la locuința în litigiu, pentru o perioadă de 9 luni, contractul de închiriere nr.40161/1.10.2004. Pârâtul, împreună cu soția și copiii săi (care, de aceea, au calitate procesuală pasivă), a continuat să ocupe respectiva locuință și după 1.07.2005, fără a se prezenta la sediul reclamantei, pentru a încheia un nou contract. Că acest lucru s-a întâmplat abia la data de 11.12.2006, când s-a încheiat contractul nr.40277, cu durata de valabilitate de 21 luni, care începe să curgă de la data încheierii acestuia și nu de la data încetării primului contract, cum greșit a apreciat reclamanta, astfel încât el expiră abia în septembrie 2008 și neîntemeiat s-a solicitat evacuarea pârâților înainte de această dată, în perioada 1.07.2005 - 11.12.2006 operând tacita relocațiune. Prima instanță a găsit neîntemeiată și pretinsa nerespectare de către locatarul principal a clauzelor contractuale potrivit cărora convenția se reziliază de drept în situația în care acesta nu mai are calitatea de salariat al locatorului, reținând că în chiar contractul din 2006 este făcută precizarea expresă că era, chiar la acel moment, neceferist, și că, deci, contractul a fost încheiat în cunoștință de cauză.

Reclamanta a promovat apel criticând soluția dată sub următoarele aspecte:

- greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a soției și copiilor pârâtului;

- în mod eronat s-a reținut că locatarul nu a încălcat dispozițiile contractului, respectiv art.13 alin.1 pct.b din Cap.VII - locuința fiind de intervenție și necesară personalului de întreținere a liniei;

- neaplicarea în cauză a tacitei relocațiuni, întrucât în timpul cât intimatul locuia fără contract, i s-a comunicat somația nr-, prin care i s-a cerut expres să se prezinte la sediul unității, pentru a-și însuși noul contract.

Tribunalul Neamț, prin decizia civilă nr.130/AC/15.05.2008 a respins apelul nefondat, reținând următoarele:

Cât privește contractul de închiriere, acesta este în curs de derulare, deoarece cum corect se susține și în întâmpinările formulate în cauză de pârât, termenul de 21 de luni pentru care a fost încheiat a început să curgă de la data încheierii lui, aspect menționat expres în art.4, deci va expira la 10.09.2008, greșit fiind indicată în același articol 4 că durata închirierii locuinței, anexelor și terenului aferent ar fi cuprinsă între 1.07.2005, data expirării contractului anterior, nr.40161/1.10.2004, și 1.03.2007. În realitate, în timpul în care pârâții au continuat să locuiască la canton, a operat tacita relocațiune, adică a existat acordul tacit al locatorului, iar contractul de închiriere se consideră reînnoit conform art.1437 și art.1452 din Codul civil, întrucât, pe de o parte, în contract nu există o clauză expresă de excludere a acestei modalități de prelungire a locației, iar pe de altă parte, somația la care face referire apelanta - reclamantă, depusă la dosar la fila 7, pune în vedere pârâtului să elibereze necondiționat locuința din Cantonul L Stația B, N(al cărei șef de echipă el a fost, când avea calitatea de salariat al -ului), până la data de 12.06.2006, adică retroactiv, adresa de somare fiind redactată de Biroul Fond locativ din cadrul Diviziei Patrimoniu a Regionalei de Ferate I două săptămâni mai târziu decât termenul stabilit, respectiv la 27.06.2006. Într-adevăr, potrivit art.1438 din Codul civil, când s-a notificat concediul, locatarul nu mai poate opune dispozițiile art.1437 din același cod, care prevăd relocațiunea tacită, aceasta fiind împiedicată de manifestarea expresă de voință a locatorului de a nu reînnoi contractul de locațiune desfăcut prin efectul expirării termenului pentru care a fost încheiat. În cauză, însă, deși pârâtul a fost somat să evacueze locuința, nu numai că nu s-a mai dat curs respectivei somații, dar mai mult, ulterior, acestuia i s-a încheiat, șase luni mai târziu, un nou contract de închiriere, pentru încă 21 de luni. Dincolo de mențiunile din contract privind perioada concretă a noii închirieri a clădirii, este lipsită de logică și inutilă încheierea contractului și pentru trecut, deci este de presupus că el a vizat perioada următoarelor 21 de luni, situație în care, acțiunea reclamantei a fost formulată prematur, cu atât mai mult, cu cât nu a făcut dovada susținerii potrivit căreia locuința în litigiu ar fi fost solicitată de unul dintre salariații

Reclamanta a atacat decizia dată de instanța de apel reiterând aceleași critici din petiția de apel. În plus solicită să se aibă în vedere la momentul promovării recursului contractul de închiriere nr.40277 era încetat încă din 10.09.2008, astfel că chiriașul împreună cu familia sa locuiesc fără temei legal în cantonul din Stația CFR B

Nu s-a invocat temeiul de drept al recursului. S-a solicitat judecata în lipsă.

Recursul este nefondat.

Instanțele de fond și apel au făcut o corectă apreciere a situației de fapt precum și a contractului și clauzelor contractuale, atât cu privire la perioadă, cât și în ce privește invocarea greșită a calității de neceferist a pârâtului.

De asemenea legal s-a apreciat și îndeplinirea condițiilor tacitei relocațiuni, conform art.1437 și 1438 Cod civil.

Faptul că s-a împlinit acum termenul de expirare a contractului (în recurs) este lipsit de relevanță, deoarece, instanțele au fost chemate să se pronunțe pe situațiile și condițiile rezultate din fapte și contractele anterioare, existente la data introducerii acțiunii (22.02.2007) și nu la 18 nov.2008 - data promovării recursului.

Corect s-a reținut și calitatea procesuală a membrilor familiei pârâtului, aceștia fiind menționați în contractul de închiriere - fila 5 dosar fond.

Pentru argumentele expuse, precum și pentru cele reținute de instanțele anterioare, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurentul-reclamant CF "CFR" B - SUCURSALA REGIONALĂ CF, împotriva deciziei civile nr.130/AC din 15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț

- - - -

Pt.judecător,

aflat în

PREȘEDINTE INSTANȚĂ,

GREFIER,

POLITIC

Red.

Red. /

Red.

Tehnored./2 ex.

10.02.2009

Președinte:Elena Pașcan
Judecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 33/2009. Curtea de Apel Bacau