Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 347/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IX-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.347
Ședința publică din data de: 25.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții reclamanți, împotriva deciziei civile nr.1562A/25.11.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât, cererea având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenții reclamanți, prin avocat, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că cererea de recurs este netimbrată și că intimatul pârât a fost citat cu copia motivelor de recurs. Totodată se arată că la data de 15.06.2009 intimatul pârât a depus prin serviciul registratură întâmpinare în 4 exemplare.
Reprezentantul recurenților-reclamanți, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimatul pârât, către reprezentantul recurenților reclamanți.
Reprezentantul recurenților reclamanți, învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurenților reclamanți, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea soluției instanței de apel, iar pe fond admiterea acțiunii și a se dispune evacuarea intimatului pârât din imobilul situat în B,-,.1, sector 4. Depune la dosar concluzii scrise și nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 18.12.2007 la data de -, reclamanții, și au solicitat evacuarea pârâtului din imobilul situat în B,-, sector 4, pentru lipsa titlului locativ.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pârâtul a încheiat la data de 21.10.1999 contractul de închiriere nr. 274/7 cu Primăria Municipiului B, prin Direcția Generală a Administrației Fondului Imobiliar. Acest contract și-a încetat efectele la data de 28.09.2007, când a fost emisă dispoziția nr. 8817 Primarului General al Municipiului B, prin care în baza Legii nr. 10/2001 a fost restituit în natură imobilul în cauză (fapt consfințit prin protocolul nr. 20717/05.11.2007). Reclamanții consideră că pârâtul, în calitate de chiriaș al imobilului, nu se poate prevala de dispozițiile nr.OUG 40/1999, deoarece contractele de închiriere au fost prelungite, conform acestui act normativ, pe o perioadă de 5 ani, până la 08.04.2004; la intrarea în vigoare a nr.OUG 8/2004 acest contract nu s-a mai prelungit deoarece dispozițiile acestei legi se aplică numai contractelor de închiriere privind locuințele aflate în proprietatea statului, iar nu în proprietatea persoanei fizice, cum este cazul în prezenta cauză.
În drept reclamanții au invocat dispozițiile art.1436, art.480 cod civil și Legea nr. 114/1996.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.766/11.02.2008, Judecătoria Sectorului 4 a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că la data de 21.10.1999 între pârâtul și Primăria Municipiului B - Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar s-a încheiat pe o perioadă de 5 ani (până la data de 08.04.2004) contractul de închiriere nr. 274/7, având ca obiect imobilul situat în B,-, sector 4, compus dintr-o cameră și dependințe conform anexelor acestui contract, iar la data de 28.09.2007, prin dispoziția nr. 8817 Primarului General al Municipiului Baf ost restituit în natură, printre altele, imobilul situat în B,-, sector 4 către reclamanții din prezenta cauză.
Instanța a constatat că, potrivit art.13 din Legea nr.10/2001, republicată, în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, au fost reținut dispozițiile art. 14 si 15 din aceeași lege, iar prin coroborarea dispozițiilor prevăzute în Legea nr. 10/2001 republicată cu art. 9 din OUG nr. 40/1999, între proprietari și chiriași se va încheia un nou contract de închiriere, la cererea chiriașilor.
Instanța a constatat că reclamanții nu au respectat prevederile art. 10 din OUG nr. 40/1999, deoarece nu i-au notificat pe pârâți în vederea încheierii unui nou contract de închiriere, iar consecințele nerespectării dispozițiilor art. 10 alin.1 sunt prevăzute în art. 11 alin 1 din același act normativ, potrivit căruia, "nerespectarea de către proprietar a dispozițiilor art. 10 alin. (1) atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere."
Instanța a apreciat, prin aplicarea coroborata a dispozițiilor art. 9-11 din OUG nr. 40/1999 și 13-15 din Legea nr. 10/2001, republicată, că titlul locativ al pârâților, reprezentat de contractul de închiriere nr. 274/7 din 21.10.1999, s-a prelungit, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 10 din OUG nr. 40/1999, până la încheierea unui nou contract de închiriere între reclamanții și pârât, iar în ceea ce privește contractul de închiriere nr. 274/7 din 21.10.1999, reclamanții s-au subrogat în drepturile statului, având posibilitatea să renegocieze clauzele contractuale conform art. 14 din Legea nr. 10/2001, până la încheierea unui nou contract de închiriere.
În ceea ce privește prelungirea legală a duratei contractului de închiriere nr. 274/7 din 21.10.1999 prin OUG nr. 8/2004, instanța a constatat că această ordonanță de urgență își găsește aplicarea în cauză, întrucât, potrivit alin. 1 din articolul unic, deoarece la data intrării în vigoare a menționatei ordonanțe de urgență, imobilul situat în B,-, sector 4 se află în proprietatea statului sau a unității administrativ-teritoriale, fiind restituită în proprietatea reclamanților abia la data de 28.09.2007, prin dispoziția Primarului General al Municipiului B nr. 8817/28.09.2007.
Împotriva acestei sentințe au declaratapelreclamanții, și, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 05.05.2008 sub nr.-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții reclamanți au arătat că în mod greșit instanța de fond face trimitere la OUG nr. 40/1999 și nu la Legea nr.241/2001, pentru ca potrivit Constituției României orice Ordonanță de Urgență sau simplă trebuie validată de Parlamentul României pentru a valoare juridică, că așa s-a întâmplat și cu OUG nr.40/1999 care a fost validată și modificată de puterea legislativă devenind Legea nr.241/2001, lege cu aplicațiune determinată în timp, adică pentru perioada 8 aprilie 1999 - 8 aprilie 2004, așa cum se face vorbire expres în cuprinsul legii.
S-a susținut că după data de 8 aprilie 2004 Legea nr. 241/2001 nu mai produce efecte juridice pentru că și-a încetat aplicabilitatea în condițiile art. 1436.civ. situație peste care nu se poate trece, că mai înainte de împlinirea termenului de aplicațiune a legii, adică din 8 aprilie 2004, intrat în vigoare OUG nr.8/31. 03.2004, dispoziție care prelungea de drept pentru o perioadă de încă 5 ani contractele de închiriere din imobilele proprietate de stat sau proprietatea instituțiilor statului, iar faptul ca instanța de fond a considerat ca imobilul cade sub incidența OUG nr. 8/ 2004 reprezintă o interpretare greșită a acestei ordonanțe deoarece instanța a depășit, în aprecierile sale, însuși conținutul Ordonanței, care spune clar că se vor prelungi de drept numai contractele de închiriere din imobilele proprietate de stat sau proprietatea instituțiilor statului, că, în cauza de față, imobilul nu a fost niciodată proprietate de stat, chiar dacă a fost deținut de stat, pentru că a intrat în proprietatea statului prin Decretul nr.92/1950, act normativ care prin art. 2 lit. a din Legea nr.247/2005 a fost decretat abuziv retroactiv, de la data intrării sale în vigoare, 20 aprilie 1950, adică necreator de drepturi.
Apelanții au mai arătat că apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare și o interpretare greșită legii când susține că, după restituirea imobilului către vechii proprietari, aceștia se în drepturile Statului, pentru ca acest lucru nici nu este prevăzut de vreun text de lege și nici nu este logic și legal să fie interpretat în acest mod, ca în cauză chiriașul a avut contract de închiriere cu Statul până la data restituirii către proprietari, iar după data de 28.09.2007, adică data emiterii dispoziției de restituire pe Legea nr.10/2001, acesta nu mai era apărat de nici un act normativ de protecție deoarece, așa cum am arătat Legea nr. 241/2001 își încetase aplicațiunea iar nr.OUG8/2004 nu se aplică pentru că imobilul nu era proprietate de Stat sau al instituțiilor Statului, iar faptul că Primăria Municipiului B i-a tolerat pe chiriași în locuințe până la emiterea dispoziției de restituire pe Legea nr. 10/2001 și le-a perceput chirii, nu înseamnă că imobilul era proprietate de stat și că, acesta cădea sub incidența nr.OUG 8/2004.
Apelanții au mai arătat că de la data emiterii dispoziției de restituire pe legea 10/2001 singura persoană cu drept de dispoziție asupra imobilului în cauză este proprietarul și acesta hotărăște cu privire la proprietatea sa în mod exclusiv, fără a exista posibilitatea obligării sale la a-și închiria proprietatea sa peste voința și dorința sa, așa cum spune instanța prin subrogare în drepturile Statului, drepturi pe care Statul nu le-a avut niciodată, dar pe care le transforma în obligații pentru adevărații proprietari, ca în acest moment, începând cu data de 28.09.2007, intimatul pârât din această cauză nu se mai bucura de un titlu locativ protejat prin lege, ci, dimpotrivă, ocupa apartamentul fără titlu locativ, deoarece nu mai exista nici un text de lege care să-l protejeze - pe de o parte, iar pe de altă parte - dreptul de a solicita încheierea unui contract de închiriere aparține în exclusivitate proprietarului atât potrivit Legii cadru nr. 114/1996 cât și potrivit codului civil.
Prin decizia civilă nr.1562/25.11.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții-apelanți au redobândit imobilul în litigiu în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, lege care, în art. 13, face trimite la dispozițiile OUG 40/1999, așa cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 241/2001.
Susținerile reclamanților-apelanți în sensul că dispozițiile sus-menționate nu mai sunt în vigoare nu pot fi reținute întrucât nu au nici o susținere legală, singura dispoziție din actele normative menționate care nu mai este aplicabilă fiind cea privind prelungirea termenului unor contracte, având în vedere că termenele respective au expirat. Restul dispozițiilor din OUG nr.40/1999 sunt în continuare aplicabile atât reînnoirii contractelor, cât și încheierii lor, aceasta din urmă situație fiind avută în vedere și de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 10/2001.
Nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora contractul de închiriere al pârâtului nu ar fi fost prelungit în temeiul OUG nr.8/2004, întrucât la momentul respectiv imobilul figura în proprietatea statului, iar restituirea către reclamanți s-a făcut ulterior, respectiv în anul 2007. Susținerile apelanților-reclamanți în sensul că imobilul nu ar fi fost în proprietatea statului, ci doar în detenția acestuia, depășesc cadrul analizei ce se poate face de către instanță în prezenta cauză, având în vedere obiectul acesteia și, oricum, dispozițiile art.13 alin.1 din Legea nr.10/2001 prevăd aplicabilitatea dispozițiilor OUG nr.40/1999 pentru toate "imobilele restituite prin procedurile administrative prevăzute de" respectiva lege, iar imobilul din prezenta cauză a fost restituit reclamanților-apelanți în cadrul procedurii sus-menționate, așa încât apelanții-reclamanți sunt ținuți de obligațiile instituite prin art. 13 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a apreciat că pârâtul a beneficiat de dispozițiile OUG nr.8/2004, contractul său de închiriere fiind prelungit de drept, iar după restituirea imobilului către reclamanți în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamanții aveau obligația de a-l notifica în vederea încheierii unui nou contract, iar neîndeplinirea acestei obligații conservă drepturile locative ale pârâtului, așa încât acesta are titlu asupra imobilului, cererea în evacuare formulată de reclamanți fiind nefondată.
Nu au fost reținute susținerile apelanților referitoare la modul în care ar trebui interpretate dispozițiile legale sau cu privire la felul în care trebuia reglementată situația imobilelor de tipul celui în cauză, întrucât aceste susțineri nu au suport în felul în care voința legiuitorului a fost manifestată prin actele normative incidente în cauză.
Împotriva acestei decizii au declaratrecursreclamanții, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 28.04.2009 sub nr.-.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că decizia instanței de apel este nelegală, deoarece greșit aceasta face trimitere la OUG nr. 40/1999 și nu la Legea nr.241/2001, pentru că potrivit Constituției României orice Ordonanță de Urgență sau simplă trebuie validată de Parlamentul României pentru a căpăta valoare juridică. Așa s-a întâmplat și cu OUG nr.40/1999 care a fost validată și modificată de puterea legislativă devenind Legea nr.241/2001, lege cu aplicațiune determinată în timp, adică pentru perioada 8 aprilie 1999 - 8 aprilie 2004, așa cum se face vorbire expres în cuprinsul legii.
După data de 8 aprilie 2004 Legea nr.241/2001 nu mai produce efecte juridice pentru că și-a încetat aplicabilitatea în condițiile art. 1436 civ. situație peste care nu se poate trece.
Că este așa o dovedește faptul că mai înainte de împlinirea termenului de aplicațiune a legii, adică din 8 aprilie 2004, intrat în vigoare OUG nr. 8/31.03.2004, dispoziție care prelungea de drept pentru o perioada de încă 5 ani contractele de închiriere din imobilele proprietate de stat sau proprietatea instituțiilor statului.
Faptul că instanța de fond a considerat că imobilul cade sub incidența OUG nr. 8/2004 reprezintă o interpretare greșită a acestei ordonanțe deoarece instanța a depășit, în aprecierile sale, însăși conținutul Ordonanței, care spune clar că se vor prelungi de drept numai contractele de închiriere din imobilele proprietate de stat sau proprietatea instituțiilor statului.
În cauza de față imobilul nu a fost niciodată proprietate de stat, chiar dacă a fost deținut de stat, pentru că a intrat în proprietatea statului prin Decretul nr.92/1950, act normativ care prin art. 2 lit. a din Legea nr.247/2005 a fost decretat abuziv retroactiv, data intrării sale în vigoare, 20 aprilie 1950, adică necreator de drepturi.
Cu alte cuvinte, imobilul nu a fost niciodată proprietate de stat ci a fost doar în deținerea abuzivă a Statului, pentru că potrivit art. 645.Civ. statul putea deveni proprietar doar "prin lege", adică doar printr-o lege corect aplicată, așa cum prevedea Decizia Curții Constituționale nr. 73/1995.
În cauza de față chiriașul a avut contract de închiriere cu Statul până la data restituirii către proprietari iar după data de 28.09.2007, adică data emiterii dispoziției de restituire pe Legea 10/2001, acesta nu mai era apărat de nici un act normativ de protecție deoarece Legea nr.241/2001 își încetase aplicațiunea iar OUG nr.8/2004 nu se aplică pentru ca imobilul nu era proprietate de Stat sau al instituțiilor Statului.
Faptul că Primăria Municipiului B i-a tolerat pe chiriași în locuințe până la emiterea dispoziției de restituire pe Legea nr.10/2001 și le-a perceput chirii nu înseamnă că imobilul era proprietate de stat și că, acesta cădea sub incidența OUG 8/2004.
De data emiterii dispoziției de restituire pe Legea nr.10/2001 singura persoană cu drept de dispoziție asupra imobilului în cauză este proprietarul și acesta hotărăște cu privire la proprietatea sa în mod exclusiv, fără a exista posibilitatea obligării sale la a-și închiria proprietatea sa peste voința și dorința sa, așa cum spune instanța prin subrogare în drepturile Statului, drepturi pe care Statul nu le-a avut niciodată, dar pe care le transformă în obligații pentru adevărații proprietari.
Au mai susținut recurenții că în acest moment, începând cu data de 28.09.2007, intimatul pârât din această cauză nu se mai bucură de un titlu locativ protejat prin lege, ci, dimpotrivă, ocupă apartamentul fără titlu locativ, deoarece nu mai există nici un text de lege care să-l protejeze - pe de o parte, iar pe de altă parte - dreptul de a solicita încheierea unui contract de închiriere aparține în exclusivitate proprietarului atât potrivit Legii cadru nr. 114/1996 cât și potrivit codului civil.
Cererea de recurs, legal timbrată, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 și art.306 alin.3 Cod Proc.Civ.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de critică exprimate mai sus și în raport de prevederile art.304 pct. 9 și art.312 Cod Proc.Civ. curtea constată cărecursul este fondat.
Astfel, contrar susținerilor recurenților reclamanți, raportul juridic litigios este supus normelor speciale cuprinse în OUG nr.40/1999, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.241/2001 (fiind lipsită de relevanță împrejurarea că instanțele s-au referit la OUG nr.40/1999 fără a menționa legea de aprobare, câtă vreme a fost avut în vedere textul în forma modificată prin această lege), actul normativ amintit fiind aplicabil ca urmare a trimiterii din art.13 alin.1 al Legii nr.10/2001, deoarece vorba despre un imobil restituit în procedurile administrative reglementate de această lege.
Ca urmare a restituirii imobilului către recurenții reclamanți, aceștia aveau obligația de a încheia cu intimatul-pârât un nou contract de închiriere, al cărui contract de închiriere (încheiat în anul 1999 cu Primăria Municipiului B, cu valabilitate până în 2004), a fost prelungit de drept prin OUG nr.8/2004 până în anul 2009.
Se impune aici a înlătura apărarea recurenților reclamanți în sensul că efectele OUG nr.40/1999 au încetat la data de 01.04.1999, deoarece un act normativ nu are aplicabilitate limitată în timp, ci este aplicabil tuturor raporturilor juridice născute sub imperiul său, ori, cum este cazul în speță, atunci când prin lege se prevede expres aceasta.
Totodată, în mod greșit au susținut recurenții că OUG nr.8/2004 nu le este aplicabil, deoarece la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ imobilul nu era încă restituit acestora, iar o interpretare teleologică a legii duce la concluzia că s-a intenționat prelungirea tuturor contractelor de închiriere cu privire la locuințe aflate în proprietatea statului la acel moment (discuția privind nevalabilitatea titlului statului și lipsa calității de proprietar a locatorului neputând fi purtată în acest cadru procesual).
Procedura de încheiere a contractului de închiriere (plecând de la emiterea notificării de către proprietar adresată chiriașului) este reglementată de art.9-11 din actul normativ citat. Art.11 cuprinde și sancțiunea pentru nerespectarea de către proprietar a obligației de încheiere a contractului de închiriere, și anume "prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere."
Din acest punct de vedere instanțele de fond și apel au reținut corect că situației de fapt din speță îi sunt aplicabile prevederile mai sus citate, astfel că au aplicat dispozițiile legale pertinente din dreptul intern în litera lor.
Cu toate acestea, la interpretarea și aplicarea prevederilor de favoare ale OUG nr.40/1999 și OUG nr.8/2004, curtea are în vedere modalitatea în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înțeles să calificeatingereaadusă dreptului de proprietate prin actul normativ intern în discuție.
A fost avută în vedere în acest sens împrejurarea că prelungirea de drept a contractelor de închiriere prin OUG nr.40/1999 (și aprecierea poate fi extinsă și lareînnoirea dispusă prin OG nr.8/2004), deși reprezintă o ingerință prevăzută de lege și este justificată de uninteres ce poate fi calificat ca fiind general prin prisma caracterului de protecție socială al normelor,nu îndeplinește cerințaproporționalitățiimăsurii și a efectelor sale cu scopul urmărit.
Aceasta întrucât, dacă se reține, în speța de față, că drepturile locative ale intimatului pârât au fost prelungite de drept în temeiul OUG nr.8/2004 până în anul 2009, iar la data restituirii imobilului (în anul 2007) se naște un alt drept al chiriașului, acela de a beneficia de încheierea unui nou contract, cu proprietarul care a redobândit imobilul, pe o perioadă de 5 ani, drept corelativ obligației instituite de lege în sarcina recurenților reclamanți, de a încheia acest contract (după care, potrivit art.13 și 14 din OUG nr.40/1999, chiriașii au dreptul la reînnoirea contractului), se poate ajunge cu ușurință la concluzia că prelungirea contractului de închiriere operează pe termen nedeterminat.
Or, s-a apreciat, în Hotărârea pronunțată încauza Radovici și Stănescu contra României,că sarcina instituită astfel asupra proprietarilor (suportarea efectelor unor contracte de închiriere prelungite pe termen nedeterminat), ce constituie în mod indiscutabil orestrângere a exercițiului dreptului de proprietate, este exorbitantă pentru proprietar și în dezechilibru cu interesul protejării chiriașilor.
În consecința celor arătate și față de particularitățile cauzei (în sensul că recurenții-reclamanți au redobândit proprietatea asupra bunului imobil în anul 2007 în cadrul unei proceduri administrative începute în anul 2001, iar protecția socială pe care statul român a oferit-o chiriașului intimat pârât a operat vreme îndelungată, din anul 1999 până la momentul retrocedării bunului și ulterior, până în prezent, anul 2009), tribunalul reține că se impune a da prevalență jurisprudenței europene în temeiul angajamentelor internaționale asumate de România și al dispozițiilor constituționale cuprinse în art.11 și art.20, și a recunoaște proprietarului posibilitatea exercițiului concret și efectiv al dreptului de proprietate statuat prin hotărârea judecătorească irevocabilă de restituire și actele administrative ce i-au urmat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 9 și art.312 Cod Proc.Civ. curtea va admite recursul, va modifica în tot decizia tribunalului, în sensul admiterii apelului și al schimbării în tot a sentinței judecătoriei prin admiterea acțiunii evacuarea intimatului pârât din imobil.
Va lua act de manifestarea de voință a recurenților reclamanți cu privire la aplicarea prevederilor art.274 Cod Proc.Civ.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți, și, toți cu domiciliul în B,-, sectorul 4,împotriva deciziei civile nr. 1562A/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul în B,-, parter, sectorul 4.
Modifică în tot decizia recurată.
Admite apelul declarat de apelanții-reclamanțiîmpotriva sentinței civile nr.766/11.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr.-.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite acțiunea.
Dispune evacuarea pârâtului din apartamentul situat în B-, sector 4.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Thred.,
2 ex./10.07.2009
Secția a V-a Civilă - jud.,
Judecătoria Sectorului 4 B - jud.
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Ileana Ruxandra Dănăilă, Carmen
