Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 379/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 379/2010-
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Viorel Pantea | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE B-SUCURSALA REGIONALĂ CF, cu sediul în C N, nr.17, județul C și de recurentul pârât, domiciliat în de,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 253/A din din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 230 din 25 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Marghita în dosar nr. 269/2006, având ca obiect: evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul pârât -personal, asistat de reprezentantul acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 199/07.09.2009 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind reprezentanții recurentei reclamante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că recursul declarat de recurenta reclamantă este legal timbrat cu suma de 1125,5 taxă judiciară de timbru, achitată prin Ordinul de plată nr. 1656/06.10.2009 și timbre judiciare în valoare de 5 lei, iar recursul declarat de recurentul pârât este, de asemenea, legal timbrat cu suma de 932,48 lei taxă judiciară de timbru achitată prin factura fiscală seria - nr. -/24.02.2010 emisă de Oficiul Poștal nr. 1 O și timbre judiciare în valoare de 2,7 lei, după care:
Întrebat fiind, reprezentantul recurentului pârât arată că nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra recursurilor de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentelor recursuri.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, respectiv modificarea deciziei recurate în sensul menținerii ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, precum și a dispozițiilor privind obligarea intimatei la plata investițiilor realizate și menținerea dispozițiilor privind instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a investițiilor și obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele.
În susținerea recursului declarat de partea pe care o reprezintă, reprezentantul recurentului pârât arată că instanța de apel, în baza probelor administrate nu a reținut în mod corect starea de fapt și situația juridică a imobilului în litigiu.
Astfel, în prezent recurentul este angajat al SNCF SA în funcția de șef stație, iar colegul care dorește să fie integrat în locuința atribuită acestuia avea încheiat un contract de comodat înainte cu câteva săptămâni de încheierea celui de-al doilea contract de închiriere cu recurentul.
Prin urmare, nu se poate accepta ideea că locuința are destinație de intervenție pentru șef stație infrastructură, atâta timp cât acest șef de stație are încheiat un contract de comodat cu reclamanta din 3 iulie 2003 și care se găsește în imediata apropriere a locuinței ocupată de recurent.
Mai arată că instanța de apel a redus în mod nejustificat și fără temei juridic evaluarea investițiilor realizate de recurent, înlăturând concluziile experților, astfel că suma rezultată nu asigură justă despăgubire sau plată a investițiilor făcute de pârât.
De asemenea, apreciază că în mod greșit fost respins dreptul de retenție al recurentului, soluție care nu a fost motivată.
Cât privește recursul declarat de recurenta reclamantă, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 230 din 25.03.2008 pronunțată de Judecătoria Marghita, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Compania Națională de Ferate SA B- Sucursala Regională CF C, în contradictoriu cu pârâtul și în consecință: s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în de, stația CFR,-, jud.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional în contradictoriu cu reclamanta-parată reconvențională Compania Națională de Ferate SA B-Sucursala Regională CF C și în consecință: s-a constatat că pârâtul a efectuat investiții la imobilul situat în de, stația CFR,-, jud. B, în valoare totala de 72.349 lei; a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențională să restituie pârâtului-reclamant reconvențional contravaloarea sumei de 72.349 lei investite și s-a dispus instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a sumei de 72.349 lei investite.
S-a constatat că reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata chiriei restante.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că la data de 28.03.2003, reclamanta Compania Națională de Ferate B -Regională CFR C, a închiriat imobilul situat în localitatea de,- (83), locatarului, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1.10.2002, până la data când proprietarul dorește să preia această locuință în interesul exploatării căii ferate. În acest sens s-a încheiat contractul de închiriere nr. 425/3/21.07.2003.
S-a reținut că prin cererea nr. 6588/ 02.12.2005 numitul, șeful Stației de a solicitat repartizarea locuinței ocupate de pârât. Din acest motiv, la data de 14.12.2005, s-a întrunit o comisie la Stația de care a întocmit procesul-verbal de constatare nr. 662, în care s- reținut că, contractul de închiriere nr. 425/3 încheiat cu pârâtul a expirat la data de 01.10.2005, pârâtul nu îndeplinește nici una din funcțiile prevăzute în Disp. nr.31/1999 emisă de Președintele CNCFR și acesta ocupă imobilul abuziv. Iar prin notificarea 1/N din 09.01.2006 s-a solicitat pârâtului ca până la dat de 20.01.2006 să elibereze în mod necondiționat imobilul CFR ocupat abuziv.
Judecătoria a mai reținut că la alin. VI din contract se prevăd cazurile de încetare și reziliere, fiind aplicabil în speță primul aliniat, respectiv "la expirarea perioadei de valabilitate pentru care a fost încheiat."
Constatându-se că, perioada pentru care contractul 425/3 a fost încheiat, a expirat la data de 01.10.2005, instanța a apreciat ca întemeiată cererea de evacuare formulată de reclamantă.
S-a mai constatat că, între părți a mai fost încheiat un contract de închiriere nr. 673/3/1.10.1999, și în perioada derulării acelui contract pârâtul a început să efectueze lucrări de conservare și întreținere a imobilului pentru a putea locui în condiții normale, iar la data încheierii celui de al doilea contract nr. 425/3, majoritatea lucrărilor erau finalizate, proprietarul cunoscând modul în care pârâtul folosește imobilul a încheiat acest nou contract pe o perioadă de încă 3 ani. Iar pe perioada derulării acestui nou contract pârâtul a introdus doar gazul, lucrare realizată în anul 2003.
Din depozițiile martorilor C, s-a reținut că, pârâtul s-a mutat în imobil în anul 2000-2001, deoarece era deteriorat, fiind construcție veche de aproximativ 100 ani și până a putut să locuiască în el, a stat la socrii. Locuința închiriată avea mucegai pe pereți, acoperișul spart, podelele și parchetul erau degradate, conducta de apă era spartă, motiv pentru care pârâtul a zugrăvit interior, exterior, a înlocuit conducta cu țeavă henco, a schimbat instalația sanitară de la baie și bucătărie, deoarece era murdară, a faianțat și a pus gresie în hol și bucătărie, a înlocuit țiglele sparte și toate lețurile de susținere a acoperișului, a înlocuit ramele de la geamuri și uși care erau putrede, cu termopan în 2001, turnat trotuar de la poartă până la casă, a înlocuit parchetul, a schimbat instalația electrică. Pe parcursul efectuării acestor lucrări, pârâtul a fost vizitat de șefi de la, care au verificat lucrările ce se realizau și au acceptat în mod tacit efectuarea lor.
Față de atitudinea pârâtului care a efectuat cheltuieli necesare și utile pentru a putea utiliza imobilul corespunzător, instanța de fond a apreciat că, cererea reconvențională formulată este întemeiată, iar obligația la restituire a tuturor acestor cheltuieli se întemeiază pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, având în vedere faptul că, aceste cheltuieli au fost necesare și utile pentru conservarea bunului și au avut ca efect sporul de valoare și creșterea gradului de utilitate a locuinței. Aceste cheltuieli necesare se restituie în întregime, iar cheltuielile utile în limita sporului de valoare a bunului, stabilit în momentul obligării la restituire.
Cu privire la excepția invocată de reclamanta privind prescripția dreptului de creanță privind cheltuielile efectuate de pârât, instanța reținut că prescripția extinctivă începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia ori putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, ori de la expirarea termenului prevăzut de lege, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1985.
S-a apreciat că în speță prescripția începe să curgă din momentul în care cel care și-a micșorat patrimoniul, respectiv pârâtul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, al proprietarului cât și pe cel care a beneficiat de această mărire, respectiv reclamanta, așadar de la data când reclamanta l-a notificat pe pârât prin executorul judecătoresc pentru a elibera locuința. Având în vedere faptul că, de la data notificării- 09.01.2006 și până la data formulării cererii reconvenționale- 25.04.2006, nu au trecut 3 ani, instanța a respins excepția, ca neîntemeiată.
A mai reținut instanța că prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul ing. s-a stabilit valoarea la zi a investițiilor efectuate de către pârâtul la suma de 43.519 Ron. Iar prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul ing. s-a stabilit că valoarea de circulație a investiției efectuate, respectiv valoarea instalației de apă canal, a instalației electrice interioară, a instalației utilizare gaze naturale, a instalației distribuție gaze naturale este de 28.830,00 lei.
Instanța, apreciind întemeiată cererea formulată de pârât pentru restituirea investițiilor efectuate în imobilul proprietatea reclamantei, a obligat pe reclamantă să plătească pârâtului contravaloarea acestor investiții în cuantum total de 72.349 lei și până la achitarea integrală a acestor investiții a instituit în favoarea pârâtului reclamant reconvențional un drept de retenție asupra imobilului.
Referitor la dreptul de retenție s-a reținut că orice persoană care deține un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să rețină acel bun și deci, să refuze restituirea până ce i se plătește datoria legată de bunul respectiv. Iar referitor la raporturile locative, art. 44 Cod civil, precizează: "locatarii nu pot fi dați afară mai înainte de a fi dezdăunați de către locatar".
Prin decizia civilă nr. 253/A din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE B - SUCURSALA REGIONALĂ CF C, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței civile nr. 230 25.03.2008 pronunțată de Judecătoria Marghita, care a fost schimbată în parte, în sensul că:
S-a constatat că pârâtul a efectuat investiții la imobilul situat în de, stația CFR,-, în valoare totală de 41.000 lei.
Reclamanta-pârâtă reconvențională a fost obligată să plătească pârâtului-reclamant reconvențional suma de 41.000 lei despăgubiri.
A fost respins capătul de cerere din acțiunea reconvențională privind instituirea drept de retenție.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În baza contractului de închiriere nr. 425/3/21.07.2003 reclamanta-apelantă, în calitate de proprietar, a închiriat pârâtului locuința situată în loc. de, stația CFR,- (142), imobilul având caracterul de locuință de intervenție. Potrivit Cap. III, pct. 3 din contract durata de închiriere este de maxim 3 ani, cu începere de la 01.10.2002 până la data la care proprietarul dorește sa preia această locuință în interesul exploatării căii ferate. Prin notificarea 1/N/09.01.2006 s-a solicitat pârâtului ca până la data de 20.01.2006 să elibereze în mod necondiționat imobilul CFR cu caracter de locuință de intervenție, ocupat abuziv.
Tribunalul a mai reținut că anterior pârâtul a ocupat locuința în baza contractului de închiriere nr. 673/3/01.10.1999 încheiat între părți.
Din declarațiile martorilor C, s-a reținut că la data predării locuința închiriată era într-o stare avansată de degradare.
Instanța de apel a apreciat că prin admiterea acțiunii în evacuare se creează o îmbogățire fără justă cauză a proprietarului care naște în sarcina sa o obligație de restituire în limita îmbogățirii sale către chiriașul care a efectuat aceste cheltuieli. Proprietarul însa poate fi obligat sa-l indemnizeze pe chiriaș doar pentru cheltuielile necesare și pentru cele utile efectuate de către acesta. Cheltuielile necesare sunt cele făcute pentru conservarea bunului, iar cheltuielile utile se caracterizează prin aceia că deși nu sunt impuse de cerința conservării bunului, conduc la sporirea valorii acestuia. Cheltuielile necesare se acoperă integral, iar cele utile în limita sporului de valoare produs.
S-a apreciat însă că nu se acoperă de către proprietar cheltuielile voluptorii, adică acele cheltuieli pe care chiriașul le-a efectuat pentru simpla lui plăcere. În măsura în care aceste cheltuieli sau amenajări aduse bunului ca urmare a unor asemenea cheltuieli se pot detașa de bun fără a produce vreun prejudiciu, chiriașul are dreptul de a le ridica și de a le reține in proprietate.
Totodată în cazul îmbogățirii fără justă cauză, cel care și-a micșorat patrimoniul cel care și-a micșorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului său, căci altfel s-ar îmbogăți el fără un temei legitim.
Referitor la lucrările de instalații efectuate de paratul-intimat la imobilul închiriat, tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul ing. în dosarul de fond s-a stabilit că valoarea acestor instalații, respectiv valoarea instalației de apă canal, a instalației electrice interioare, a instalației utilizare gaze naturale, a instalației de distribuție gaze naturale este de 28.830,00 lei.
Deși aceste lucrări au fost efectuate, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați și cum a recunoscut și pârâtul, în perioada 2000-2003, evaluarea s-a făcut conform buletinului tehnic de preturi la nivelul lunii mai 2007.
Conform suplimentului la raportul de expertiză efectuat în apel d e expertul ing. valoarea investițiilor efectuate pentru instalații la nivelul anilor 2000-2003 este de 18.130 lei.
Tribunalul a apreciat ca fiind necesare și utile aceste investii constând în lucrările de instalații, însă a avut în vedere valoarea lor de la data la care au fost efectuate, astfel cum a fost stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză.
În ce privește celelalte investiții efectuate de pârâtul-intimat la imobilul închiriat, instanța de apel a reținut că, prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul ing. în dosarul de fond s-a stabilit că valoarea acestora este de 43.519 lei.
De asemenea, tribunalul a apreciat însă că nu toate aceste lucrări de investiții au fost necesare și utile, unele fiind de-a dreptul voluptorii.
Ținând cont că aceste lucrări au fost efectuate la nivelul anilor 2000-2001, instanța de apel a apreciat ca fiind exagerate aceste valori. Astfel la data când au fost efectuate lucrările, în condițiile în care pârâtul intimat cunoștea că ocupă pentru o perioadă determinată o locuința de intervenție, iar prețurile medii ale acestor materiale erau de circa 25-30 lei/mp. s-a apreciat că a interes să efectueze cheltuieli pentru simpla lui plăcere.
Nu s-a contestat că erau necesare unele lucrări de reparații în imobil, dar, s-a apreciat că prețurile indicate sunt exagerate, ținând cont că au fost efectuate în urma cu aproximativ 8 ani, în regie proprie.
de cele de mai sus instanța a considerat că valoarea totală a investițiilor efectuate de paratul-intimat la imobilul închiriat este de 22.870 lei (fără a cuprinde lucrările de instalații a căror valoare este de 18.130 lei).
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța de apel a apreciat că în mod corect a fost respinsă, având în vedere că prescripția dreptului la acțiune al chiriașului împotriva proprietarului pentru îmbunătățirile aduse imobilului său începe să curgă numai din momentul încetării contractului de închiriere, întrucât numai din acest moment se poate stabili cu certitudine starea imobilului și valoarea îmbunătățirilor efectuate de chiriaș.
de cele de mai sus în baza art. 296 Cod procedură civilă a fost fi admis ca fondat apelul declarat și schimbată în parte hotărârea atacată conform dispozitivului hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs pârâtul-recurent, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul menținerii ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că instanța de apel, în baza probelor administrate nu a reținut în mod corect starea de fapt și situația juridică a imobilului în litigiu.
Astfel, în prezent recurentul este angajat al SNCF SA în funcția de șef stație, iar "colegul" care dorește să fie integrat în locuința atribuită acestuia avea încheiat un contract de comodat înainte cu câteva săptămâni de încheierea celui de-al doilea contract de închiriere cu recurentul.
Prin urmare nu se poate accepta ideea că locuința are destinație de intervenție pentru șef stație infrastructură atâta timp cât acest șef de stație are încheiat un contract de comodat cu reclamanta din 3 iulie 2003 și care se găsește în imediata apropriere a locuinței ocupată de recurent.
Mai arată că instanța de apel a redus în mod nejustificat și fără temei juridic evaluarea investițiilor realizate de recurent, înlăturând concluziile specializate ale experților, astfel că suma rezultată nu asigură o justă despăgubire sau plată a investițiilor făcute de pârât.
De asemeni, în mod greșit a fost respins dreptul de retenție al recurentului, soluție nemotivată în opinia recurentului.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurs a declarat și recurenta Compania Națională de Ferate SA B- Sucursala Regională CF C, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii doar a acelor pretenții ale pârâtului care se înscriu în termenul general de prescripție de trei ani, prevăzut de Decretul nr.167/1958, raportat la data introducerii cererii reconvenționale-iunie 2006, și care au caracterul de a fi necesare și utile.
Mai arată că pârâtul a fost de rea-credință când a început să investească într-o locuință având caracterul de locuință de intervenție, al cărui statut special îl cunoștea, prin investiții care presupuneau acordul proprietarului, astfel că acestea au fost făcute pe riscul său.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 ind. 1 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția de prescripție invocată de reclamanta-recurentă, în mod corect a fost ea respinsă de instanțele de fond și apel, dreptul la acțiune al chiriașului pentru îmbunătățirile aduse imobilului născându-se la data încetării contractului de închiriere, atunci când acesta a cunoscut paguba, respectiv faptul micșorării patrimoniului, și nu de la data finalizării lucrărilor de îmbunătățire.
În ceea ce privește fondul cauzei, cu referire specială la lucrările efectuate la imobil, este adevărat că potrivit clauzelor contractuale transformările de orice natură în interiorul sau exteriorul clădirii se puteau face doar cu acordul scris al proprietarului, însă majoritatea acestor lucrări erau lucrări de întreținere și reparații, care cad în sarcina chiriașului, conform Legii nr. 114/1996, reprezentând cheltuieli necesare și utile pentru buna conservare și folosire a bunului, ele aducând un spor de valoare acestuia, prin urmare pârâtul era îndreptățit la restituirea acestor cheltuieli, potrivit principiului îmbogățirii fără justă cauză, reglementat de art. 992 Cod civil.
Caracterul necesar și util al acestor lucrări rezultă din probele testimoniale administrate în cauză, martorii audiați declarând că la data preluării, locuința era într-o stare avansată de degradare, fiind o construcție veche de aproximativ 100 ani.
Referitor la caracterul acestor lucrări și cuantificarea lor -în mod greșit, instanța de apel le-a diminuat valoarea, apreciind că sunt fie exagerate valoric, fie unele de-a dreptul voluptorii.
Faptul că locuința în litigiu este o locuință de intervenție, nu înseamnă că locatarul unei astfel de locuințe trebuie să facă concesii sub aspectul confortului, limitându-se la un confort minimal față de cel care ocupă o locuință ce nu are un astfel de caracter.
Dimpotrivă, orice locatar este îndreptățit să-și asigure confortul conform nevoilor, exigențelor și posibilităților sale financiare, evident fără exagerări, ceea ce a făcut de altfel și pârâtul-recurent, lucrările efectuate de acesta încadrându-se în limitele mai sus evocate, neavând un caracter voluptoriu.
De asemeni, aprecierile instanței de apel potrivit cărora, unele din lucrările efectuate au prețuri exagerate, nu se sprijină pe dovezi concludente, fiind înlăturate nejustificat evaluările experților desemnați în cauză.
Faptul că lucrările efectuate în perioada 2000-2003 au fost evaluate de expert la nivelul anului 2007 este justificat de împrejurarea că toate aceste cheltuieli se restituie în valoarea actualizată la data obligației de restituire, pentru a nu fi afectate de inflație, devalorizarea monedei naționale etc.
Este totodată nefondată susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia lucrările au fost efectuate fără acordul acesteia.
Astfel, pe de o parte lucrările au fost efectuate în marea lor majoritate sub durata contractului de închiriere anterior, și cu toate acestea reclamanta-recurentă a acceptat încheierea unui nou contract, implicit și lucrările efectuate.
Pe de altă parte din probele administrate rezultă că pârâtul a fost vizitat pe parcursul efectuării lucrărilor de șefii săi ierarhici, care au verificat aceste lucrări, acceptând astfel în mod tacit efectuarea lor.
În fine, în mod greșit instanța de apel a respins cererea pârâtului pentru instituirea unui drept de retenție.
Dreptul de retenție reprezintă un drept real de garanție, care permite celui care deține un bun imobil al altcuiva să refuze restituirea până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea, ori îmbunătățirea acelui bun.
Faptul că locuința în litigiu este o locuință de intervenție nu schimbă datele problemei, legea neprevăzând o excepție în acest caz, reclamanta având posibilitatea de a reintra rapid în posesia spațiului în litigiu prin achitarea integrală sumelor datorate.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în baza art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă să admită recursul declarat de pârâtul, să modifice decizia atacată, în sensul respingerii apelului declarat de CNCFR SA B-Sucursala C, cu menținerea în întregime a sentinței instanței de fond.
Pe cale de consecință, urmează să fie respins recursul declarat de reclamanta recurentă CNCFR SA B-Sucursala C, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă aceasta va fi obligată la 1.200 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurenta reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE B-SUCURSALA REGIONALĂ CF, cu sediul în C N, nr.17, județul
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurentul pârât, domiciliat în de,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 253/A din din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică, în sensul că:
Respinge apelul declarat de COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE B-SUCURSALA REGIONALĂ CF C împotriva sentinței civile nr. 230/2008 a Judecătoriei Marghita, pe care o păstrează în întregime.
Obligă intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE B-SUCURSALA REGIONALĂ CF C la 1.200 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător - 01.03.2010
- dactilografiat grefier - 05.03.2010 - 4 ex.
-comunicat 05.03.2010 - 2 ex.
- COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE B-SUCURSALA REGIONALĂ CF, cu sediul în C N, nr.17, județul
-, domiciliat în de,-, județul
Președinte:Viorel PanteaJudecători:Viorel Pantea, Doina Măduța, Felicia Toader
