Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 388/
Ședința publică din 09 noiembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
recurenții reclamanți intimați, domiciliat în B,-, județul T și -, domiciliat în,-,.7,.A,.3, județul M;
II.recurentul pârât-reconvenient-intimat, domiciliat în B,-, județul T;
împotriva deciziei civile nr. 81, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 24 aprilie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul intervenient în interesul reclamanților, domiciliat în B, sector 3,-, -.13, având ca obiectevacuare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, întrucât nu a putut hotărî de îndată, în temeiul dispozițiilor art. 260(1) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 06 noiembrie 2009 și, respectiv, 09 noiembrie 2009, pentru când a soluționat astfel:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La 29 august 2006 reclamanții și au solicitat Judecătoriei Babadag să dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în B,-, județul T, arătând că pârâtul nu deține nici un titlu locativ.
Printr-o cerere reconvențională depusă la 03.10.2006 pârâtul a solicitat instanței să oblige reclamanții la restituirea c/val. îmbunătățirilor aduse imobilului din care se cere evacuarea sa și să instituie un drept de retenție până la plata de către reclamanți a acestei valori.
În cauză a fost formulată și o cerere de intervenție în interes alăturat reclamanților, intervenientul solicitând instanței să dispună evacuarea pârâtului și să respingă cererea reconvențională.
Prin sentința civilă nr. 887 din 19 noiembrie 2008 judecătoria Babadaga admis acțiunea principală formulată de reclamanții și și cererea de intervenție în interes alăturat reclamanților, formulată de intervenientul și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul. În consecință, a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în B,- și a obligat reclamanții să restituie pârâtului suma de 21987,55 lei reprezentând îmbunătățirile aduse imobilului. Instanța a instituit și un drept de retenție asupra imobilului în favoarea pârâtului reconvenient până la plata sumei reprezentând îmbunătățiri.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului în litigiu și că pârâtul nu deține nici un titlu locativ pentru ocuparea acestui imobil astfel că, în virtutea art. 480 cod civil care dispune că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, a considerat întemeiată cererea reclamanților.
În privința cererii reconvenționale judecătoria a reținut în baza probei testimoniale și a probei cu expertiză tehnică imobiliară că pârâtul a efectuat lucrări de îmbunătățire la imobilul în litigiu, scăzând însă din valoarea stabilită prin raportul de expertiză taxa pe valoare adăugată, considerată un impozit indirect datorat la bugetul statului, precum și lucrările privind sobele de teracotă considerate de instanță ca fiind lucrări de întreținere, necesare pârâtului pentru folosința imobilului.
Apelurile declarate de reclamanții și și de pârâtul au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr.81 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
În apel tribunalul a reținut că dreptul de retenție este acel drept real de garanție imperfect ce permite deținătorului unui bun imobil să rețină bunul respectiv până ce debitorul său, titular al dreptului de proprietate asupra bunului, îi va restitui sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui lucru, în apel reclamanții necontestând îmbunătățirile realizate de către pârât.
În privința apelului pârâtului, tribunalul a reținut că lucrările de întreținere constând în tencuiala pereților, reparatul dușumelelor, vopsirea lemnăriei și înlocuit aparatura electrică au fost realizate cu foarte mulți ani în urmă (14 - 15 ani), astfel că s-a apreciat că acestea au profitat doar celor ce au locuit pe parcursul acestui timp efectiv în imobil, în prezent fiind fără valoare și inapte de a mai profita persoanelor ce urmează a se muta în locuință.
Datorită vechimii lor și sobele de teracotă urmează același regim mai sus menționat, nemaifiind apte să constituie un spor de valoare adus imobilului pentru succesori, ci doar să contribuie eventual la includerea acestuia în rândul imobilelor care pot fi încă evaluate.
Cât privește scăderea taxei pe valoarea adăugată, aceasta a fost în mod corect realizată întrucât a reieșit cu certitudine din probatorii că lucrările de îmbunătățiri aduse imobilului au fost realizate în regie proprie, personal și cu ajutorul unor persoane fizice, neautorizate și care nu sunt plătitoare de TVA.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții și cât și pârâtul.
În recursul formulat reclamanții au susținut, în esență, că în mod greșit au stabilit instanțele un drept de retenție a imobilului în favoarea pârâtului câtă vreme acestuia i s-a permis să locuiască în casa bunicii sale, în virtutea relațiilor de rudenie care există între părți.
În recursul său, pârâtul a criticat hotărârea pentru excluderea unor lucrări efectuate la imobil din cele pentru care urmează să i se restituie c/val. Susține astfel că lucrările de tencuire a pereților, de recondiționare a dușumelelor, de înlocuire a aparaturii electrice, de vopsitorie lemnărie, de efectuare a teracotelor nu sunt cheltuieli de întreținere și nici cheltuieli voluptorii, ci cheltuieli necesare care cad în sarcina proprietarului.
Arată că și suma de 5.285,04 lei calculată de expert ca TVA trebuia inclusă în valoarea despăgubirii pentru că această valoare a fost plătită de către recurent cu ocazia dobândirii materialelor de construcție folosite la renovarea casei.
Examinând legalitatea hotărârii tribunalului în raport cu motivele invocate în recurs, Curtea constată:
1.Cu privire la recursul reclamanților și;
Instanța constată că, în principiu, reclamanții nu au negat, dimpotrivă chiar au confirmat faptul că, în perioada în care pârâtului i-a fost îngăduită folosința imobilului, acesta a făcut unele lucrări de întreținere și de îmbunătățire a spațiului de locuit.
Reclamanții recurenți precizează însă că nu trebuie să fie obligați la restituirea c/val. acestor lucrări pentru că pârâtul a beneficiat de folosința imobilului, în baza unei înțelegeri în familie - pârâtul fiind fiul, respectiv fratele reclamanților - și a mai beneficiat și de folosința unui autoturism 1300 din 1977.
În verificarea legalității și temeiniciei cererii de instituire a unui drept de retenție instanța însă poate aprecia numai raporturile juridice create între părți ca urmare a faptelor ori a actelor lor care produc efecte juridice, iar nu pe baza sentimentelor și relațiilor de familie create între părți.
În plus, ceea ce primează în procesul civil este principiul disponibilității în baza căruia instanța trebuie să soluționeze numai cererile cu care părțile au investit-
În speță, respectând principiul disponibilității, instanțele de fond și de apel s-au pronunțat corect numai cu privire la cererea de evacuare și cererea de despăgubiri și de instituire a unui drept de retenție, o cerere de compensare a valorii lucrărilor de îmbunătățire a imobilului cu valoarea folosinței aceluiași imobil nefiind formulată de către reclamanți.
În fine, respingerea dreptului de retenție nu poate fi dispusă de instanță și pentru că acest drept se naște ori de câtre ori există o datorie în legătură cu lucrul (debitum cum re junctum). Dreptul de retenție este o adevărată garanție pentru executarea unei obligații născută în legătură cu lucrul și pentru că este drept a se da creditorului un mijloc de a fi despăgubit, dreptul de retenție se bazează pe echitate.
Considerând, prin urmare, că este echitabil să se recunoască creditorului obligației de despăgubire o garanție pentru executarea obligației, în mod corect s-a instituit în favoarea acestuia - pârâtul reconvenient - un drept de retenție, recursul reclamanților fiind, pentru aceste motive, nefondat.
2.Cu privire la recursul pârâtului;
În speță, folosința imobilului în litigiu i-a fost cedată pârâtului în urma unei convenții de locațiune în baza căreia reclamanții, în calitate de proprietari, au permis pârâtului și familiei sale să locuiască în imobil.
Raporturile de locațiune create între părți le sunt astfel incidente normele din Codul civil în această materie, respectiv art. 1444 și art. 1447-1449, care nu numai consacră în mod formal existența dreptului de retenție, dar permit și clasificarea diferitelor categorii de cheltuieli efectuate cu lucrul, funcție de cel obligat să le suporte, respectiv proprietarul ori locatorul.
Din interpretarea literală și sistematică a dispozițiilor art. 1447-1449 Cod civil rezultă că sunt în sarcina locatorului numai "reparațiile mici numite locative", celelalte cheltuieli făcute pentru conservarea lucrului sau pentru îmbunătățirea lui fiind în sarcina proprietarului, cu excepția cheltuielilor de lux, voluptorii, pe care proprietarul nu trebuie să le suporte.
Lucrările de tencuieli la tavane, de tencuieli ale pereților, de reparat pardoselile din dușumea, lucrările de înlocuire a aparaturii electrice, precum și lucrările de construire a sobelor de teracotă (sistem de încălzire a locuinței) sunt lucrări de conservare a bunului care intră în categoria celor ce sunt în sarcina proprietarului, ele neputând fi încadrate în categoria reparațiilor mici locative, cum sunt cele de zugrăveli sau de vopsitorie a tâmplăriei de geam ori a dușumelelor.
Soluțiile pronunțate în cauză au făcut însă o greșită încadrare a acestor cheltuieli, denumite în expertiza tehnică drept "lucrări de
întreținere", în categoria cheltuielilor ce cad în sarcina locatorului, acestea fiind, în realitate, cheltuieli pentru conservarea lucrului (tencuieli, reparat dușumea) ori pentru îmbunătățirea lui (sobe de teracotă) și care sunt în sarcina proprietarului.
Aceste cheltuieli sunt, conform raportului de expertiză, de
26.485,41 lei, sumă ce urmează a fi restituită pârâtului locatar de către reclamanții proprietari.
În privința, în mod corect au reținut instanțele că suma determinată cu acest titlu nu este datorată, însă nu din pricina destinației speciale a acestei taxe ci din cauză că probele administrate în susținerea cererii reconvenționale nu susțin afirmația expertului cu privire la suportarea de către pârât a unor sume reprezentând la achiziționarea materialelor de construcții ori a serviciilor de construcție.
Prin urmare, constatând că instanțele au aplicat greșit normele legale referitoare la obligațiile locatarului, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. Curtea va admite recursul pârâtului și va dispune ca reclamanții să restituie acestuia, pe lângă sumele stabilite de judecătorie, și suma de 26.485,41 lei cu titlu de lucrări de îmbunătățire.
În conformitate cu art. 274.pr.civ. la cererea recurentului pârât, reclamanții recurenți vor fi obligați să restituie și cheltuielile de judecată dovedite a fi fost efectuate în recurs, respectiv taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamanților, domiciliat în
B,-, județul T și -, domiciliat în,-,.7,.A,.3, județul M declarat împotriva deciziei civile nr. 81, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 24 aprilie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât reconvenient, domiciliat în B,-, județul T și intimatul intervenient în interesul reclamanților, domiciliat în B, sector 3,-, -.13.
Admite recursul pârâtului reconvenient declarat împotriva deciziei civile nr. 81, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 24 aprilie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, - și intervenient în interesul reclamanților .
Modifică în parte decizia recurată în sensul că admite apelul pârâtului.
Schimbă în parte sentința în sensul că obligă reclamanții către pârât și la plata sumei de 26.485,41 lei reprezentând contravaloare lucrări de îmbunătățire.
Menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței.
Obligă recurenții reclamanții la 332,5 lei cheltuieli de judecată către recurentul pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Ptr. Grefier,
- -,
aflată în concediu de odihnă,
potrivit dispozițiilor art. 261(2)
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef,
Jud.fond.-
Jud.apel -/
Red.dec.jud. /04.01.2010
Tehnored.disp.gref./4ex./05.01.2010
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Gabriel Lefter, Mihaela Popoacă
