Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 408/2009
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 113/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
Se constată că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au depus concluzii scrise din partea intimatelor reclamante, formulate prin avocat (fax).
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 15 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2406 din 4.04.2008 a Judecătoriei Sibiua fost admisă acțiunea civilă promovată sub nr. 9916 din 25.10.2004 de reclamantele, și, prin mandatar în contradictoriu cu intimatul, dispunându-se evacuarea acestuia din imobilul înscris în CF 720 Sibiu top 1402/1/2 și obligarea lui la plata sumei de 2277 lei, cu titlu de folos de tras pentru imobilul acesta și a fost respinsă cererea reconvențională promovată de intimat, cu obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că reclamantele au redobândit imobilul prin hotărâre judecătorească în 1999, că intimatul nu mai avea calitatea de chiriaș al statului, căci cumpărase anterior locuința retrocedată reclamantelor apoi, reclamantele nu au aveau obligația de a notifica pe intimat, căci acesta nu a fost chiriașul lor, el neavând vocație pentru reînnoirea contractului de închiriere și nici beneficiul normei legale de protecție - art.14 din Legea nr.10/2001. Intimatul, ocupând spațiul fără drept, datorează despăgubiri reclamantelor, calculate prin expertiza de specialitate și poate fi exercitată împotriva sa acțiunea întemeiată pe prevederile art. 480.civ.
-//-
Împotriva sentinței a fost declarat apel d e către intimat, invocând precedentul judiciar, soluții pronunțate de către instanțele române, care au înclinat în favoarea poziției sale procesuale, titlul său nu a fost atacat, instanța și-a depășit limitele investirii, convertind temeiul legal invocat prin acțiune și relatând întreg parcursul relației dintre părți, nu putea fi promovată acțiune în evacuare, ci acțiune în revendicare; critică invocarea normelor și jurisprudenței CEDO.
Prin decizia civilă nr. 113/2009 Tribunalul Sibiua respins apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile 1406/2008, invocând în drept art. 304 și 312 Cod pr. civ.
Pentru pronunța această decizie Tribunalul a reținut că precedentul judiciar nu constituie izvor de drept în sistemul nostru judiciar, soluțiile pronunțate de către instanțele române, care au înclinat în favoarea poziției sale procesuale, pot fi invocate (așa cum s-a făcut, de altfel) de către partea interesată, acestea însă nu au relevanță, căci judecata ține seamă de norma legală și depinde de conștiința judecătorului.
Titlul recurentului, deși nu a fost atacat, nu a fost întabulat în CF, intimatele figurând acolo ca proprietar al imobilului. El a pierdut, odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, calitatea de chiriaș al statului și de beneficiar al normei protective speciale.
În ce privește faptul că instanța și-a depășit limitele investirii, convertind temeiul legal invocat prin acțiune și relatând întreg parcursul relației dintre părți, critica nu este fondată, căci este atributul instanței să califice corect cererea, în termenii art. 84.pr.civ. Temeiul juridic invocat de reclamante prin acțiune este art. 480.civ. acesta definind revendicarea, chiar dacă, terminologic, s-a întrebuințat cuvântul evacuare. Instanța a apreciat corect și s-a pronunțat asupra a ceea ce a fost investită.
Invocarea normelor și jurisprudenței CEDO nu constituie o greșeală, ci este tendința instanțelor române de raportare la principiile, în condițiile în care cele două sisteme de drept diferă substanțial sub anumite aspecte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul solicitând desființarea deciziei civile nr. 113/2009 și a sentinței civile 2406/2008 și respingerea acțiunii principale și admiterea acțiunii reconvenționale, invocând în drept art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 Cod pr. civ.
În expunerea de motive s-a arătat, în esență că, reclamantele au sesizat instanța de fond cu o acțiune în evacuare și nu cu una în revendicare, instanța nefiind investită cu anularea titlului pârâtului, contractul de vânzare-cumpărare, neatacat nici în prezent. Pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând contravaloarea investițiilor și instituirea unui drept de retenție, cerere asupra căreia instanța de apel nici nu s-a pronunțat. Instanțele trebuiau să constate că acțiunea reclamanților este inadmisibilă în raport de neatacarea titlului, a cărui valabilitate nu a fost constatată de reclamanți, situație în care se impunea compararea titlurilor de proprietate în cadrul unei acțiuni în revendicare.
-//-
Intimatele reclamante au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei 113/2009 a Tribunalului Sibiu ca fiind legală și temeinică.
În expunerea de motive intimatele au făcut un scurt istoric al faptelor, după care au arătat că titlul pârâtului, contractul de vânzare-cumpărare nr. 3227/1997 a fost încheiat de încălcarea art. 9 și 14 din Legea 112/1995, înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se constată faptul că Hotărârea 114/1996 a Comisiei de Aplicare a Legii 112/1995 devenise definitivă. Contractul a fost încheiat între pârât și RAGCL Sibiu după ce reclamanții au formulat cerere d restituire în natură și în timp ce se aflau în litigiu. În legătură că compararea de titluri invocată de pârât se arată că aceasta a avut loc în cadrul litigiilor anterioare între părți: contestație în anulare promovată de pârât împotriva sentinței civile 226/1999, ce a format obiectul dosarului 4391/2000 al Judecătoriei Sibiu, acțiunea în constatare ce a făcut obiectul dosarului 5034/2001 al Judecătoriei Sibiu.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate pin prisma criticilor formulate, Curtea constată că prezentul recurs nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantele au sesizat instanța de judecată cu o acțiune în evacuare, solicitând evacuarea pârâtului din imobilul înscris în CF 720 Sibiu, nr. top 1402/1/2, susținând dreptul lor de proprietate asupra acestui imobil pe care pârâtul îl ocupă fără a deține un titlul asupra lui.
Reclamantele și-au dovedit dreptul de proprietate asupra acestui imobil fiind înscrise în cartea funciară sub B-26-28 cu titlu restituire în natură în condițiile /995 pin încheierea nr. 14031/1995 și respectiv moștenire. Au depus la dosar sentința civilă 226/1999 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a anulat hotărârea 114/1996 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii 112/1995 și s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu (fl. 26) hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului declarat de Comisia județeană de aplicare a Legii 112/1995 Sibiu (fl. 27-29).
Pârâtul depune la dosar întâmpinare (fl. 21), însă nu se apără niciun moment cu deținerea vreunui titlu de proprietate asupra imobilului. Nu invocă în apărarea sa existența unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, contractul fiind depus de, la solicitarea instanței (fl. 17-19). Pârâtul invocă faptul că reclamanții nu au respectat dispozițiile Legii 10/2001 privind protecția chiriașilor și ale OUG 40/1999 privind neîndeplinirea unor obligații contractuale, dispoziții legale care nu erau incidente în speță, pârâtul pierzând calitatea de chiriaș prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3227/8.04.1997. Mai mult, pârâtul solicită instituirea unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu până la plata contravalorii investițiilor efectuate la imobil. Or, cel care solicită instituirea unui drept de retenție asupra unui imobil recunoaște implicit el însuși, că nu are nici un drept real asupra imobilului, căci dreptul de retenție se recunoaște în favoarea unui simplu
-//-
detentor precar care are doar o simplă pretenție în legătură cu lucrul. De altfel, se poate observa chiar în indicarea temeiului de drept al întâmpinării (fl. 23) că pârâtul nu invocă vreun drept real asupra imobilului. Se invocă art. 1444 cod civil care se referă la locatarii care nu pot fi evacuați înainte de a fi despăgubiți de către proprietari. Se recunoaște deci, implicit ă reclamantele au un drept de proprietate asupra imobilului, iar pârâtul este doar titularul unui drept de creanță rezultat din îmbunătățirile aduse imobilului.
Având în vedere această poziție a pârâtului în fața primei instanțe nu se poate reproșa instanței de judecată că nu a respins acțiunea principală ca inadmisibilă, vis-a-vis de faptul că s-ar fi impus compararea de titluri într-o acțiune în evacuare, ceea ce nu era posibil. Într-adevăr nu este posibilă o comparare de titluri într-o acțiune în evacuare, dar pârâtul nu a invocat niciun titlu, nu a opus instanței și părților contractul său de vânzare-cumpărare, astfel că instanța de fond, în mod firesc s-a pronunțat asupra unei acțiuni în evacuare pentru lipsă de titlu.
Abia în motivele de apel pârâtul invocă existența contractului de vânzare-cumpărare nr. 3227/1997, însă acest contract nu a fost întabulat în cartea funciară, și prin urmare nu era opozabil terților. Ba mai mult, nici nu avut ca efect nașterea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului, întrucât potrivit principiului efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară înscrise în art. 17 din Decretul - Lege 115/1938 (aplicabil la data încheierii contractului), drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în carte funciară. Prin urmare, înscrierea dă naștere, modifică sau stinge drepturile reale și le face opozabile față de terți. Iată deci că, titlul pe care pârâtul îl invocă abia în fața instanței de apel era afectat de un viciu serios fiind lipsit de efectul constitutiv de drepturi, ceea ce echivalează chiar cu inexistența lui și, prin urmare, în mod corect a fost soluționată acțiunea reclamantelor ca o acțiune în evacuare pentru lipsă de titlu.
În ceea ce privește compararea titlurilor părților se constată că instanța de fond nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, întrucât pârâtul nu a opus un astfel de titlu; de asemenea, nici instanța de recurs nu are a se pronunța asupra valabilității acestui contract întrucât acest lucru nu formează obiectul litigiului, dar pe de altă parte, nici nu se poate ignora puterea lucrului judecat stabilită prin hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în litigiile purtate anterior între părți. Astfel în decizia 344/2001 a Tribunalului Sibius -a statuat că "apelanții nu și-au întabulat dreptul lor de proprietate în cartea funciară, a că au dobândit doar un drept de creanță împotriva Statului Român și ce poate fi valorificat pe cale separată" (fl. 175 dosar fond).
De asemenea, prin decizia civilă 1019/2002 a Tribunalului Sibiu, s-a reținut că încheierea contractului de care se prevalează pârâtul a fost încheiat cu încălcarea art. 1 pct. 6 din HG 11/1997, ceea ce îl sancționează cu nulitatea în condițiile art. 46 din Legea 10/2001. el nu este un act care strămută
-//-
dreptul de proprietate în patrimoniul cumpărătorului întrucât în regim de carte funciară înscrierea dreptului este constitutivă de proprietate în condițiile art. 17 din Decretul - Lege 15/1938. Iată deci că prin hotărâri anterioare intrate în puterea lucrului judecat s-a analizat valabilitatea titlului pârâtului și s-a constatat că acesta de fapt, nu are nici un titlu asupra imobilului în litigiu, astfel că în mod corect s-a dispus evacuarea lui.
Prin urmare se constată că instanța de fond sa pronunțat în mod corect asupra unei acțiuni în evacuare, nu a acordat ceea ce nu s-a cerut ori mai mult decât s-a cerut și nici nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești n sensul art. 304 pct. 4 și 6 Cod pr. civ.
În ceea ce privește susținerile recurentului în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale se constată că apelantul nici nu a investit instanța de apel cu o astfel de critică. Studiind motivele de apel d e la fila 3 (dosar tribunal) se observă că apelantul a solicitat "să admiteți apelul, să desființați sentința civilă nr. 22406 în totalitate, respingând acțiunea introductivă de instanță ca neîntemeiată și inadmisibilă". Deci nici nu a solicitat admiterea cererii reconvenționale și nici în motivarea cererii de apel nu se face referire la acțiunea reconvențională. În aceste condiții, potrivit principiului"tantum devolutum quantum apellantum", instanța superioară este limitată să cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel. Prin urmare, instanța de apel nu se poate pronunța asupra altor motive decât cele cuprinse în cererea de apel. Astfel că instanța de apel s-a pronunțat, în mod corect asupra temeiniciei cererii principale, în limitele investirii sale.
În ceea ce privește motivul de recurs prev de art. 304 pct. 7 Cod pr. civ. referitor la motivarea străină de natura litigiului se constată că acesta este incident dacă există contrarietate între considerentele hotărârii, sau contrarietate flagrantă între dispozitiv și considerente, sau prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. Instanța de recurs constată că aceste situații nu sunt incidente în speță, faptul că instanța de apel a indicat în drept art. 304 și 312 Cod pr. civ. nu poate fi apreciat decât o eroare materială, precum și faptul că se pronunță în considerente asupra recursului și nu asupra apelului.
Oricum, motivarea deciziei este într-adevăr sumară, astfel că instanța de recurs a procedat la completarea motivării, însă acest lucru nu este de natură să ducă la admiterea recursului întrucât soluția de respingere a apelului este corectă.
În ceea ce privește motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 Cod pr. civ. se constată că acesta nu este incident în speță, întrucât el urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 Cod civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, interpretând greșit actul juridic dedus judecății.
Această situație nu se întâlnește în speță căci instanțele de fond nu a avut a interpreta vreun act juridic dedus judecății.
-//-
(continuarea deciziei civile 408/2009 dată în dosar -)
În fine, nici motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. nu este fondat, instanțele făcând o corect interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privitoare la evacuare și la dreptul de proprietate, cuprinse în Codul civil, Legea 10/2001, OUG 40/19999.
Pentru motivele expuse mai sus, întrucât nu sunt incidente niciunul din motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 1-9 Cod pr. civ. Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat.
Față de dispozițiile art. 274 Cod pr. civ. va fi obligat recurentul să plătească intimatelor, Speciale (fostă ) și suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (fl. 89).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile 113/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Obligă recurentul să plătească intimatelor, Speciale (fostă ) și cheltuieli de judecată de 550 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehn. 6 ex/02.12.2009
-,
-
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Carla Maria Cojocaru, Daniela
