Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.414/2009-
Ședința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
R - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M cu sediul în S M, str. -, nr.4-6, jud. S M, în contradictoriu cu intimata contestatoare din S M,-, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.1599/D din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect recalculare poensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 10.02.2009 prin registratura instanței a parvenit la dosar, întâmpinare din partea intimatei contestatoare, la care se află anexate în copie: cupon mandat poștal - din 10/2008 emis de DGASPC S M, un tabel privind stagiul de cotizare perioada 01.01.2002- 31.12.2003 emis de CNPAS, adresa emisă de CNPAS și adresată Spitalului Județean S M, privind pe destinatar 07/12/59, decizia - din 06.06.2008, copia carnetului de muncă seria B c nr.- cuprinzând 17 file, adeverința nr.2737 din 11.03.2008 emisă de Spitalul Județean de Urgență S M, biletul de ieșire din spital nr. - din 14.10.2002, o fișă privind salariul de merit acordat, toate în câte două exemplare; că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1599/D din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea domiciliată în S M,- județul S M, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, cu sediul în S M, B-dul - nr. 4-6 și în consecință, s-a anulat Decizia nr. -/06.06.2008 emisă de intimată și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a perioadei de 6 luni și 28 zile ca fiind stagiu de cotizare asimilat efectuat în condiții deosebite de muncă și recalcularea punctajului în acest sens.
Au fost respinse celelalte pretenții ale contestatoarei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
1. Cu privire la data deschiderii dreptului la pensie, aceasta a fost corect stabilită de către intimată deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 84 alin. 2 lit. d din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii " Drepturile la pensie de invaliditate se acordă și se plătesc: de la data depunerii cererii, în cazul persoanelor care la data solicitării pensiei de invaliditate nu mai au calitatea de asigurat".
Contestatoarea a depus cererea înregistrată sub nr. - la data de 17.03.2008, dată la care nu mai avea calitatea de asigurat.
2. Cu privire la perioada reținută și luată în calcul ca fiind lucrată în grupa II-a de muncă, instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea a susținut că intimata i-ar fi recunoscut doar 19 ani și 11 luni în grupa a II-a de muncă, în realitate desfășurând activitate în această grupă 26 ani, 6 luni și 26 zile.
Din analiza mențiunilor din carnetul de muncă și din adeverința eliberată de Spitalul Județean S M, instanța a reținut că, contestatoarea a lucrat în grupa a II-a 26 ani, 6 luni și 26 zile.
Potrivit deciziei de pensionare și Buletinului de calcul, la stabilirea dreptului la pensie intimata a avut în vedere întreaga perioadă în grupa respectivă, mai puțin 6 luni și 27 zile, numai că, începând cu data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 nu s-a mai folosit expresia "grupa a II-a de muncă" cum era în vechea legislație, ci "activitate desfășurată în condiții deosebite de muncă". Or, din înscrisurile menționate se poate observa că intimata a reținut ca stagiu de cotizare în grupa a II-a de muncă conform Legii nr. 3/1977, 19 ani și 11 luni, la care a adăugat cei 6 ani și 28 de zile stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă, potrivit Legii nr. 19/2000.
Ceea ce nu a luat, însă, în calcul intimata ca fiind stagiu de cotizare în aceste condiții, este perioada de 6 luni și 27 de zile, în care contestatoarea s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Intimata a susținut că această perioadă fiind reglementată de Legea nr. 19/2000 ca stagiu asimilat, nu poate fi încadrată ca stagiu realizat în condiții deosebite de muncă.
Instanța a apreciat însă, că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 19/2000 nu prevăd expres că stagiul asimilat se va încadra ca stagiu realizat în condiții normale de muncă și nu în condițiile în care și-a desfășurat asiguratul activitatea în momentul intervenirii incapacității de muncă. Ca atare, stagiul de cotizare aferent perioadei respective, asimilat, în cauză trebuie considerat ca fiind în condiții deosebite de muncă.
În consecință, sub acest aspect contestația a fost admisă.
3. În ce privește punctajul, acesta urmează să fie recalculat de către intimată cu luarea în considerare și a stagiului asimilat ca fiind efectuat în condiții de muncă deosebite.
Din toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis în parte contestația, conform dispozitivului. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul respingerii cererii formulată de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că sentința atacată este în parte nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, care conduc la concluzia că recurenta a ținut seama, la determinarea punctajului aferent perioadei în care reclamanta a beneficiat de prestații de asigurări sociale, corespunzător datelor înscrise de către angajator în declarațiile CAS. înregistrate la CJP. M, astfel cum au fost înregistrate.
Recurenta mai arată că a procedat la culegerea datelor potrivit adeverinței CAS, iar ea nu poate face modificări în declarațiile CAS, depuse lunar de către angajatori, și nu interpretează informațiile din aceste documente, în consecință, a avut în vedere ca stagii asimilate, realizate în condiții deosebite de muncă perioadele: 15.09.2005 - 01.10.2005; 22.09.2007 - 01.10.2007; 14.10.2007 - 01.11.2007; 12.12.2007 - 26.11.2007.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Prin scriptul depus la filele 24-26, intimata, a susținut că decizia de pensionare nr. -/06.06.2008 este nelegală și abuzivă, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, arătând că în perioada 1.05.1981 - 06.03.2008 a lucrat în grupa a II-a de muncă, în condiții deosebite, conform Ordinului nr.50/1990.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Intimata reclamantă a fost înscrisă la pensie de invaliditate prin decizia nr.-/6.06.2008 (fila 4 fond) începând cu data de 17.03.2008.
Contestația formulată de către aceasta a fost admisă în parte de instanța de fond, în sensul obligării pârâtei să ia în calcul și perioada de 6 luni și 28 de zile, ca fiind stagiu de cotizare asimilat efectuat în condiții deosebite de muncă.
În fața instanței de fond pârâta a susținut că perioada din litigiu, nu se putea reține ca încadrare stagiu realizat în grupa superioară de muncă, respectiv în condiții deosebite de muncă, întrucât reclamanta nu a desfășurat activitate, aflându-se în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Din adeverința nr.2737/11.03.2008, emisă de către Spitalul Județean de Urgență SM( filele 56-57 fond), rezultă că în perioada 1.05.1981 - 6.02.2008, intimata reclamantă a lucrat în grupa a II-a de muncă, condiții deosebite, conform Ordinului nr.50/1990 completat cu Ordinul 120/1990, art. 107, în total 26 ani, 6 luni și 26 de zile.
În raport de această dovadă, în mod corect a apreciat Tribunalul Satu Mare că stagiul de cotizare aferent perioadei respective, asimilat, trebuie considerat ca fiind în condiții deosebite de muncă, art. 31 din Legea nr.19/2000, neprevăzând în mod expres că stagiul asimilat se va încadra ca stagiu realizat în condiții normale de lucru.
Pe de altă parte, faptul că angajatorul ar fi depus o declarație CAS care ar fi atestat că perioada din litigiu s-ar încadra în condiții normale de lucru, nu exclude însă posibilitatea ca petenta să-și valorifice pretențiile în fața instanței și, constatându-se că cererea sa este întemeiată să se dispună calcularea corectă a punctajului mediu anual, prin luarea în calcul și a perioadei de 6 luni și 28 zile, ca fiind stagiu de cotizare asimilat efectuat în condiții deosebite de muncă.
Așa fiind, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M cu sediul în S M, str. -, nr.4-6, jud. S M, în contradictoriu cu intimata contestatoare din S M,-, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.1599/D din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red.dec.- /01.04.2009
Jud.fond. -
Dact./03.04.2009
Ex.2
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica