Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 424/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 424
Ședința publică de la 16 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Cristiana
Grefier:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 191 din 13.05.2009 a Curții de APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul și intimata asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al doilea termen de judecată.
Avocat depune la doar împuternicire avocațială pentru intimată.
, contestatorul și apărătorul intimatei arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Avocat solicită respingerea contestației în anulare, arătând că nu a primit un exemplar al contestației însă a reușit să o lectureze și constată că nu se regăsește nici un motiv de contestație în anulare.
Învederează instanței că nu solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia civilă nr. 191 din 13 mai 2009, Curtea de APEL IAȘI a admis recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 185/A din 02 decembrie 2008 Tribunalului Vaslui și a modificat în tot decizia recurată.
A fost admis apelul formulat de împotriva sentinței civile nr. 404 din 11 februarie 2008 Judecătoriei Bârlad sentința fiind schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâtul-reclamant.
Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea reconvențională și cererea completatoare formulate de reclamantul-pârât în contradictoriu cu pârâta-reclamantă și s-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți la fond.
Intimata a fost obligată să plătească recurentului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea reținut că a investit instanța cu o acțiune în evacuare a pârâtului din imobilul situat în B, str. -. -, nr. 7, județul
Reclamanta a invocat ca și temei al acțiunii sale titlul de proprietate asupra imobilului, titlu obținut ca efect al sentinței civile nr. 1105 din 15 aprilie 2004 Judecătoriei Vaslui.
A susținut reclamanta că titlul pârâtului constând în act de adjudecare asupra imobilului a fost anulat. A mai solicitat reclamanta și demolarea lucrărilor efectuate de pârât la imobilul în litigiu și c/val. lipsei de folosință.
La rândul său, pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat c/val. lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu și care au sporit valoarea prețului, invocând de asemenea titlul de proprietate valabil asupra imobilului, respectiv actul de adjudecare.
Curtea a constatat, raportat la temeiurile de fapt ale acțiunii și cererii recurentului, că părțile invocă fiecare titlul pe imobilul din litigiu, contestându-l reciproc.
Este fără echivoc că reclamanta prin acțiunea sa tinde să-și apere dreptul de proprietate contestat de pârât, iar între părți nu există raporturi juridice de locațiune.
Între obiectul pricinii și motivarea acțiunii există o vădită contradicție, iar motivarea aparține acțiunii în revendicare după natura dreptului și scopul urmărit.
Cele două acțiuni de drept comun, prezintă însă deosebiri esențiale.
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune reală, deci, prin care reclamantul cere instanței să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat, și pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Spre deosebire de acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.
Asemenea raporturi juridice au ca efect translativ folosința unui bun, locatarul fiind un detentor care nu dobândește drepturi reale asupra bunului, având obligația restituirii acestuia cu alte cuvinte, raporturile juridice din materia locativă sunt raporturi de obligații.
În cauza de față, între reclamantă și pârât nu au existat reporturi de obligații derivate din locativ, ci raporturi de drept real.
Cum în speță ambele părți invocă un drept real asupra imobilului, aceste aspecte nu pot fi tranșate irevocabil decât pe calea unei acțiuni în revendicare, acțiunea specifică apărării dreptului real de proprietate și nu o acțiune în evacuare.
Cum reclamanta a înțeles să utilizeze acțiunea în evacuare și nu pe cea în revendicare, pusă la îndemâna sa, iar instanța nu poate schimba obiectul acțiunii, ci doar eventual temeiul juridic al acesteia, instanțele aveau obligații să primească susținerile pârâtului formulate în acest sens și să respingă acțiunea în evacuare.
În concret, constatând operant motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, C a admis recursul formulat de pârât și prin admiterea apelului acestuia s- schimbat în tot sentința primei instanțe respingându-se acțiunea reclamantei.
Având în vedere soluția de respingere a acțiunii principale și cererea reconvențională a fost respinsă.
a formulat contestație în anularea acestei decizii invocând motivul în scris în art. 318 teza I Cod procedură civilă.
În motivarea contestației, susține că, deși în dispozitivul deciziei atacate s- consemnat admiterea recursului și, respectiv, apelului pe care le- declarat în realitate, aceste căi de atac nu au fost admise în totalitate, deoarece, deși cererea sa reconvențională fusese respinsă la instanța de fond și în apel, Curtea de APEL IAȘIi -a mai respins încă o dată cererea reconvențională în propriul recurs.
În aceste împrejurări, pretinde contestatorul că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la cererea reconvențională care viza plata dreptului de creanță și dreptul său de retenție asupra imobilului din litigiu.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
La dosar a fost depusă decizia contestată.
Raportat la criticile formulate de către contestator și la prevederile art. 318 Cod procedură civilă, Curtea constată a fi neîntemeiată contestația în anulare.
Potrivit dispoziției înscrise în art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Curtea reține că, deși contestatorul a invocat art. 318 teza I Cod procedură civilă, criticile invocate de acesta se încadrează însă în cea de- doua teză a art. 318 - omisiunea cercetării unui motiv de recurs.
Acest motiv de contestație nu este incident în speță, deoarece textul are în vedere omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau de modificare invocate de către recurent în termen legal, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare sa de modificare pe care îl sprijină. Astfel, este suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare sau de modificare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.
În prezenta cază, contestatorul a invocat omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra motivului de recurs ce viza cererea reconvențională, care avea două capete de cerere: obligarea reclamantei - pârâte la plata contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul din care a solicitat evacuarea pârâtului - reclamant și recunoașterea în beneficiul acestuia din urmă a dreptului de retenție până la achitarea despăgubirilor.
Din dispozitivul deciziei contestate rezultă că în alineatul 4 instanța de recurs a respins atât cererea reconvențională, cât și cererea completatoare formulată de în contradictoriu cu.
Curtea a motivat că soluția de respingere a cererii reconvenționale este o consecință a respingerii acțiunii principale ce avea ca obiect evacuarea pârâtului - reclamant din imobilul cu privire la care acesta a pretins să i se recunoască un drept de creanță și unul de retenție.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza art. 318 teza a II- Cod procedură civilă va respinge contestația în anulare formulată de și va menține decizia instanței de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 191 din 13.05.2009 a Curții de APEL IAȘI, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
13.11.2009
Curtea de APEL IAȘI
Jud. -
Jud.
jud.
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Georgeta Protea, Cristiana
