Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 450/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 450/2009-
Ședința publică din 16 martie 2009
PREȘEDINTE: Popa Aurora | - - | - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria |
- - | - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia | |
- -- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurentul contestator, cu domiciliul în nr. 169 județul B și de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 1119/LM/2008 din 02 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie,
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă recurentul contestator, asistat de reprezentantul său av. în baza împuternicirii avocațială din 12.03.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Reprezentantul recurentului contestator depune la dosar decizia nr. -/12.05.2005 emisă de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, din care rezultă data de la care trebuia recalculată pensia contestatorului.
Nefiind alte cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond, obligarea intimatei la recalcularea pensiei contestatorului avându-se în vedere un stagiu de cotizare de 20 de ani și la plata retroactivă a despăgubirilor pe o perioadă de trei ani de la dat pronunțării deciziei Curții de Apel Oradea, cu cheltuieli de judecată în recurs.
De asemenea, solicită respingerea recursului formulat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1119/LM/2008 din 02 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fostadmisă în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. -/27.02.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să-i recalculeze pensia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare; s-au respins restul pretențiilor, cu 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea contestatorului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. -/27.02.2007 a fost recalculată pensia contestatorului.
Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani și 2 luni conform Legii nr. 19/2000.
Întrucât Legea nr. 226/2006 a fost emisă in temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 si potrivit art. 6 din Legea nr. 226/2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare", rezultă cu prisosință că indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă (condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani.
Art. 2 alin 2 din Legea nr. 226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale".
În concluzie funcția si locul contestatorului încadrându-se in grupa I de muncă potrivit legislației anterioare este astfel asimilat stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr. 26/2006.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.
Art. 4 din același act normativ stipulează că "asigurații care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea proporționala a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor din anexa nr. 4. "". Reducerea vârstelor standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții speciale de munca" și din anexa nr. 5 "Femei".
Art. 5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."
Din datele privitoare la activitatea in munca aflate in dosarul de pensionare al contestatorului rezultă că acesta a desfășurat activitate în condiții speciale în domeniul siguranței circulației timp de 22 de ani 8 luni și 10 de zile și 10 ani 6 luni și 14 zile in condiții normale, astfel încât sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 4 din Legea nr. 226/2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs reclamantul și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Prin recursul formulat, reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul recalculării pensiei cu luarea în considerare a unu7i stagiu de 20 de ani și obligarea CASEI JUDEȚENE DE PENSII la despăgubirea în mod retroactiv pe o perioadă de trei ani anterior pronunțării deciziei Curții de Apel Oradea, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie în condițiile în care, având 22 de ani și 8 luni în grupa I-sa de muncă ca mecanic de locomotivă, apreciază că stagiul de cotizare a fost greșit calculat la 25 de ani, instanța neținând cont de prevederile articolului 7 din anexa la Legea nr. 226/2006, referitor la domeniul siguranței circulației pe căile ferate. Recurentul invocă de asemenea prevederile Legii nr. 19/2000 articolul 19, privind locurile de muncă în condiții deosebite, în care se încadrează acesta.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privind acordarea retroactvă a drepturilor de pensie, invocă termenul de prescripție prevăzut de articolul 3 din Decretul 167/1958.
În drept invocă articolele 11, 14, 19, 20, 43, 77 și 1871din Legea nr. 19/2000, articolul 7 din anexa 1 la Legea nr. 226/2006 și Decretul 167/1958.
Prin recursul formulat, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII Bas olicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței cu consecința respingerii contestației formulată de.
Recurenta invocă faptul că contestatorului i s-au stabilit drepturile de pensie în temeiul Legii nr. 19/2000 - articolul 1671aliniatele 1, 2, 4 și 5 cu începere de la 01.02.2003 prin decizia nr. -/13.03.2003, iar dispozițiile Legii nr. 226/2006 nu-i sunt aplicabile intimatului întrucât unitatea angajatoare nu se regăsește în anexa 2 din susmenționatul act normativ. Pe de altă parte, având în vedre prevederile articolului 3 din Legea nr. 226/2006, contestatorul realizând in stagiu de cotizare de 22 de ani și 8 luni în grupa I-a de muncă, acestuia nu-i pot fi aplicabile prevederile Legii nr. 226/2006, vârsta standard de pensionare a sa ar fi de 65 de ani și nu 55 de ani. Nu în ultimul rând, invocă faptul că realizând doar 22 de ani în grupa I-a, nu poate fi utilizat ca stagiu complet de cotizare 25 de ani.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 aliniatul 1 punctele 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, sub aspectul nulităților de ordine publică, se constată că aceasta este nelegală sub aspectul datei de la care se stabilesc drepturile de pensie conform sentinței atacate, sens în care, cu aplicarea prevederilor articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, urmează a fi respins recursul contestatorului și admis recursul CASEI JUDEȚENE DE PENSII B, cu modificarea în parte a sentinței în sensul că drepturile stabilite se acordă începând cu data de 01.05.2008 și menținerea restului dispozițiilor privind stagiul de 25 de ani.
În ceea ce privește recursul contestatorului, criticile formulate nu sunt întemeiate și nu se circumscriu prevederilor articolului 304 aliniatul 1 Cod de procedură civilă. Cu aprecierea corectă a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente, respectiv Legea nr. 226/2006 emisă în temeiul Legii nr. 19/2000, sub imperiul căreia s-au deschis drepturile la pensie ale contestatorului, instanța de fond i-a stabilit acestuia un stagiu complet de cotizare pentru determinarea punctajului mediu anula de 25 de ani, acesta justificând o activitate în domeniul siguranței circulației de 22 de ani 8 luni și 10 zile care se circumscrie grupei I-a de muncă, la care se adaugă 1 an, 2 luni și 18 zile în grupa a II-a și 10 ani 6 luni și 14 zile în grupa a III-a de muncă, făcând aplicabilitatea articolelor 3, 4 și 5 din Legea nr. 226/2006, acestea făcând referire la stagiul de cotizare de 25 de ani și de 20 cum susține recurentul; cât privește articolul 7 din anexa la Legea nr. 226/2006, instanța de fond a avut în vedere tocmai acest aspect, criticile în acest sens fiind neavenite.
Nu este întemeiat nici al doilea motiv de recurs privind acordarea retroactivă a drepturilor stabilite de prima instanță, pe de o parte Legea nr. 226/2006 aplicabilă în speță a intrat în vigoare în iunie 2006, iar pe de altă parte dispozițiile acesteia se completează ci dispozițiile Legii nr. 19/2000, care la articolul 169 aliniatul 3 prevede că acordarea drepturilor de pensie se face din luna următoare celei în care s-a solicitat recalcularea.
Cu privire la recursul CASEI JUDEȚENE DE PENSII B, față de considerentele sus expuse, acesta nu este întemeiat în ceea ce privește stabilirii stagiului complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual, corect fiind reținut de către instanța de fond 25 de ani față de 30 cum susține recurenta, în aplicarea Legii nr. 226/2006 susmenționată, activitatea desfășurată de contestator ca mecanic de locomotivă regăsindu-se în anexa 1 acestui act normativ. Nu se poate reține nici critica privind neincluderea unității angajatoare în anexa 2 la Legea nr. 226/2006, câtă vreme acest aspect nu este imputabil contestatorului, era obligația angajatorului să solicite avizul în acest scop, câtă vreme unități similare figurează la pozițiile 17 și 18 din anexa 2 și în atare situație nu poate fi impus contestatorului un tratament discriminator, câtă vreme se încadrează atât în dispozițiile articolului 3-5 din Legea nr. 226/2006 cât și în anexa 1 punctul 7 la legea susmenționată.
Doar în ceea ce privește data acordării acestor drepturi de pensie stabilite așadar cu stagiul complet de cotizare de 25 de ani se impune a fi modificată sentința sus menționată, întrucât, astfel cum am arătat, conform articolului 169 aliniatul 3 din Legea nr. 19/2000, în temeiul căreia a fost emisă Legea nr. 226/2006, drepturile de pensie se acordă din luna următoare celei în care s-a solicitat recalcularea. Din probele administrate în cauză - filele 3, 4 dosar fond, rezultă că s-a solicitat recalcularea pensiei în luna aprilie 2008, sens în care, cu aplicarea textului legal mai sus menționat, drepturile la pensie se vor acorda cu data de 01.05.2008, luna imediat următoare solicitării.
Față de considerentele expuse, în baza articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs conform articolului 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B, va modifica în parte sentința recurată în sensul că drepturile stabilite prin sentința recurată se vor acorda începând cu 01.05.2008, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, respingându-se ca nefondat recursul declarat de.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civilintrodus de recurentul contestator, cu domiciliul în nr. 169 județul
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr. 1119/LM/2008 din 02 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Drepturile stabilite se acordă începând cu data de 01.05.2008.
Menține celelalte dispoziții.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 16 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - --
decizie: /31.03.2009
Complet fond:,
în 2 ex.: /31.03.2009
Președinte:Popa AuroraJudecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Stan Aurelia