Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 455/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 455/
Ședința publică din 4 mai 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantele, și, și de pârâta împotriva deciziei civile nr.42/5.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat, iar pentru reclamanții recurenți, și se prezintă avocat, lipsă fiind pârâtul intimat Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura completă.
Recursurile au fost declarate în termen legal și sunt legal timbrate cu suma de câte 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar fiecare.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză, în sensul admiterii acțiunii introductive și obligarea pârâtei de a încheia contract de închiriere cu reclamanta pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile prin care a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare. Solicită stabilirea unui drept de creanță privind investițiile efectuate la imobil. Mai solicită a se stabili un drept de retenție până la recuperarea investițiilor făcute la apartamentul în litigiu.
Față de recursul declarat de pârâta, solicită respingerea acestuia, conform concluziilor scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului reclamanților și admiterea apelului pârâtei, respingerea cererii introductive și admiterea cererii reconvenționale formulată de pârâtă, obligând reclamanții la plata folosinței apartamentului nr.4, proprietatea pârâtei din data de 10.05.2004, până la pronunțarea hotărârii din recurs la valoarea stabilită de experți în contraexpertiză de 200 euro/lună, conform motivelor invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.42/05.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepțiile cu care a fost investit de către apelanți și totodată, a respins apelurile declarate de reclamantele, și, precum și de către pârâta împotriva sentinței civile nr.5066/08.07.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr.
Prin această decizie s-a menținut soluția instanței de fond, care a admis în parte acțiunea principală a reclamantelor, și precum și cererea reconvențională a pârâtei.
Astfel, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 16.145 EURO cu titlu de contravaloare a investițiilor realizate de reclamantă la imobilul din litigiu, ce a fost restituit pârâtei, situat în municipiul A,-.4 și totodată a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.000 EURO reprezentând contravaloarea folosinței imobilului începând cu data de 8 noiembrie 2006 și până la data de 8 iulie 2007, respectiv 350 EURO lunar, pentru o perioadă de 20 de luni, compensându-se parțial aceste obligații reciproce, pârâta fiind obligată în final să plătească reclamantei suma de 9.145 EURO.
De asemenea, judecătoria a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere al reclamantelor cu privire la dreptul or de retenție asupra imobilului și s-a respins și capătul de cerere al acțiunii principale vizând obligarea pârâtei de a încheia un contract de închiriere cu reclamanta în baza OUG 40/1999.
Judecătoria a mai dispus evacuarea necondiționată a reclamantelor - pârâte reconvenționale, și din imobil și a respins restul pretențiilor cuprinse în cele două cereri.
În considerente, judecătoria a reținut că prin decizia Curții de Apel Timișoara din data de 08.11.2006 pronunțată în legătură cu cererea de anulare a contractelor deținute de reclamante asupra imobilului ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorului pârâtei, s-a dispus anularea acestor contracte, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare al reclamantelor și precum și promisiunea de vânzare-cumpărare către reclamanta, urmată de restabilirea situației anterioare de carte funciară, cu consecința reînscrierii dreptului de proprietate al pârâtei - reclamantă reconvențională.
Prima instanță a mai reținut că reclamantele și au avut calitatea de cumpărătoare ale imobilului în baza Legii nr.112/1995, iar reclamanta a fost beneficiara unei promisiuni de vânzare-cumpărare a aceluiași imobil și cea care a folosit efectiv imobilul, procedând și la renovarea construcției. Reclamanta a realizat lucrări de investiții, iar pentru determinarea valorii acestora s-au efectuat în cauză două expertize judiciare.
Pârâta - reclamantă reconvențională a invocat nulitatea clei de-a doua expertize, realizată de către expertul judiciar, cu motivarea că procesul verbal de constatare la fața locului nu a fost semnat de către avocatul ales al acesteia, cu toate că acesta a fost prezent la desfășurarea lucrării. Instanța de fond a reținut însă că în raport cu art.208 pr.civ. nu există nici o neregularitate în privința modului de desfășurare a expertizei, câtă vreme expertul a citat părțile cu scrisoare recomandată și astfel, ambele lucrări de specialitate au fost validate și valorificate de prima instanță.
De asemenea, judecătoria, ținând cont de considerentele reținute de Curtea de Apel Timișoara atunci când a pronunțat decizia sa din data de 08.11.2006, a respins excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei, reținând că prin acea decizie s-a dispus restituirea către această pârâtă a imobilului ce i-a fost naționalizat abuziv și i-a fost recunoscută calitatea de proprietar, însă lucrările de investiții și reparații au fost realizate de reclamante în perioada în care produceau efecte contractul de vânzare-cumpărare, respectiv promisiunea de vânzare-cumpărare. Ca urmare a anulării acestora din urmă precum și a retroactivității efectelor nulității și pentru faptul că investițiile profită direct proprietarului, s-a decis respingerea excepției.
În continuare, judecătoria s-a referit la disp.art.48 din Legea nr.10/2001 și a stabilit că foștii chiriași au dreptul de a fi despăgubiți de către proprietari, pentru sporul de valoare adus imobilului restituit proprietarului. În acest sens, s-a acordat prevalență raportului de expertiză efectuat de expertul, care a fost cel mai actual și care a prezentat într-o manieră detaliată toate lucrările realizate la imobil precum și valorile aferente.
Totuși, judecătoria a menționat că a luat în considerare numai valoarea aferentă efectiv lucrărilor de îmbunătățire, cea de 16.145 EURO și nu și sporul de valoare calculat de expert prin scăderea din valoarea actuală de circulație a valorii inițiale, deoarece această diferență include și sporul de valoare ce decurge din evoluția prețurilor pe piața imobiliară, care însă nu este supusă repetițiunii. S-a arătat în acest sens că expertul a arătat într-o manieră neechivocă că cele două valori de circulație, în raport de care a calculat sporul au fost determinate prin luarea în considerare și a prețurilor practicate pe piața imobiliară, în timp ce la determinarea valorii investițiilor a ținut cont doar de valoarea fiecărei lucrări de investiții realizate în parte.
Consecința a fost că pârâta a fost obligată la plata către reclamanta a sumei de 16.145 EURO, reprezentând echivalentul sumei de 58.445 lei, calculat la u curs de schimb de 3,62 lei pentru 1 EURO, cu titlu de contravaloare a investițiilor realizate la imobilul din A,-,.4.
În raport cu concluziile aceleiași expertize și având în vedere valoarea fructelor civile - chiriei - pentru un imobil utilat și cu începere din 8.11.2006, s-a stabilit că reclamanta datorează pârâtei suma de 7.000 EURO, reprezentând contravaloarea folosinței imobilului pentru o perioadă de 20 de luni, cu o de 350 EURO/lună. Judecătoria a reținut în acest sens că trebuie să fie recunoscut dreptul pârâtei, în calitate de proprietar al imobilului, de a se bucura de investițiile pe care trebuie să le plătească reclamantei, inclusiv prin posibilitatea de a se aprecia că valoarea fructelor obținute (a chiriei) să se raporteze la un imobil utilat corespunzător și nu la unul neîmbunătățit, iar în ceea ce privește perioada de acordare, s-a decis ca momentul inițial trebuie să fie reprezentat de data anulării irevocabile a contractului de vânzare-cumpărare.
Totodată, judecătoria a aplicat disp.art.1091 și 1144.civ. compensând parțial obligațiile stabilite pentru părți, pârâta fiind obligată în final să plătească reclamantei suma de 9.145 EURO.
În continuare, judecătoria a reținut că, în raport de caracterul de protecție al normelor incluse în OUG 40/1999, care însă nu subzistă în prezenta cauză, atâta timp cât reclamanta, ca fostă chiriașă a înstrăinat prin act autentic folosința imobilului și totodată a constituit o promisiune de vânzare-cumpărare, cu titlu oneros, în scopul obținerii unui folos material decurgând din diferența rezultată din prețul de achiziție al imobilului în baza Legii nr.112/1995 și prețul obținut în urma vânzării ulterioare, raportat și la practica relevantă a Curții Europene de la Strasbourg în cauzele și Stănescu vs. România, & Mihalcea vs. România, Spanoche vs. România, și Toader vs. România, Tarik vs. România precum și Arsenovici vs. România, respectiv Burzo vs. România, se impune a fi respins capătul de cerere al acțiunii principale vizând obligarea pârâtei de a încheia cu reclamanta un contract de închiriere care să fie reglementat de normele speciale de protecție ale chiriașilor potrivit OUG 40/1999.
În acest sens, referindu-se la practica CEDO, judecătoria a reținut că ideea de protecție a chiriașilor nu este criticabilă în sine, ea constituindu-se într-o aplicare a clei de-a treia reguli ce derivă din art.1 al Protocolului Adițional nr.1 la Convenție, care se referă la uzul bunului, conform intereselor generale, însă această protecție trebuie să se realizeze în deplin acord cu norma principală, care consacră ocrotirea dreptului de proprietate, arătându-se că atâta timp cât există riscul ca proprietarul să suporte o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a dispune de bunul său, autoritățile naționale au obligația pozitivă de stabili mecanisme legislative previzibile și coerente, care să protejeze proprietarul împotriva unor intervenții arbitrare și imprevizibile, iar OUG 40/1999 cu cuprinde astfel de garanții.
De aceea, judecătoria, referindu-se la art.480 civ. în conjuncție cu această jurisprudență a CEDO în interpretarea Art. 1 - Primul Protocol Adițional, având în vedere calitatea de proprietar a pârâtei-reclamantă reconvențională precum și lipsa unui titlu locativ valabil pentru reclamante - pârâte reconvenționale, ca urmare a anulării în justiție a titlurilor acestora, s-a dispus evacuarea necondiționată a reclamantelor - pârâte reconvenționale, și din imobilul în litigiu.
Această sentință a fost apelată atât de către cele 3 reclamante - pârâte reconvenționale, cât și de către pârâta - reclamantă reconvențională.
În apelul reclamantelor, constituit în patru aspecte distincte s-a susținut că sentința este rezultatul unei greșite interpretări a OUG 40/1999, care dădea dreptul reclamantei la un contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 8.11.2006, dată de la care reclamanții au pierdut calitatea de proprietari și trebuiau să beneficieze și de o chirie care să nu depășească 25% din venitul lor net.
Totodată, reclamantele au susținut că în mod nelegal s-a respins cererea privind instituirea dreptului de retenție în favoarea reclamantei, până la concurența sumei de 48.342 EURO, care reprezintă sporul de valoarea adus imobilului din litigiu, ca urmare a investițiilor realizate de către această reclamantă.
În același context, reclamantele au susținut că judecătoria a redus în mod nejustificat despăgubirile cuvenite pentru investițiile realizate de reclamanta.
Totodată, reclamantele au reiterat excepțiile lipsei calității procesuale a reclamantei reconvenționale, precum și a inadmisibilității cererii acesteia, iar pârâta a reiterat excepția lipsei calității sale procesual-pasive în acțiunea principală.
Pe de altă parte, pe fond, pârâta - reclamanta în apelul ei a criticat sentința judecătoriei cu argumentul că a fost obligată în mod greșit la plata unor daune către reclamanta, câtă vreme aceasta a fost doar un detentor precar și nu proprietarul imobilului.
În plus, a mai susținut că i se cuveneau despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului pe o perioadă mult mai lungă decât cea reținută de prima instanță, respectiv de la data de 10 mai 2004 și nicidecum de la 8 noiembrie 2006, suma ridicându-se la 63.350 lei și nu 7.000 EURO.
Instanța de apel a respins excepțiile invocate și reiterate și la cuvântul în fond, reținând doar că pârâta are calitate procesuală în temeiul art.48 din Legea nr.10/2001, iar excepția inadmisibilității cererii reconvenționale nu poate fi primită câtă vreme proprietarul a fost lipsit de folosința imobilului.
Pe fond, tribunalul a reținut că cele două apeluri sunt neîntemeiate, cu singurul argument că prin decizia civilă nr.2152/2006 a Curții de Apel Timișoaras -a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.276/1996 încheiat între SC SA și defuncta privind apart.4 din A,-, evidențiat în CF 53649 și că în mod corect a obligat judecătoria pe pârâta, care ulterior a devenit proprietara apartamentului, la plata contravalorii investițiilor necesare și utile efectuate de reclamanta la acest apartament, în cuantumul stabilit de expertiză la suma de 16.145 EURO, la fel cum corect a fost obligată reclamanta la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului - proprietatea pârâtei, din data de 8 noiembrie 2006, în cuantum de 7.000 EURO.
S-a mai reținut că nu se impune stabilirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei întrucât acesta a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere, cf. art.246 pr.civ. după cum în mod corect s-a soluționat și capătul de cerere privind încheierea unui contract de închiriere în baza OUG 40/1999, cât timp fosta chiriașă s-a lipsit de folosința imobilului prin actele de vânzare-cumpărare pe care le-a încheiat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele, și, cât și pârâta, ambele fiind motivate în drept cu disp.art.304 pct.9 pr.civ.
În acest sens, atât reclamantele, cât și pârâta au susținut că tribunalul a interpretat și aplicat greșit normele legale incidente, atât sub aspectul fondului, dar mai ales asupra procedurii de soluționare a apelului.
Astfel, pârâta - recurentă a susținut că tribunalul nu și-a motivat decizia pronunțată în apel sau că în cel mai fericit caz, există doar o motivare superficială, fiind ignorată astfel atât doctrina, cât și jurisprudența în materie, indicându-se cauza Albina vs. România - Of.1049 din 13.11.22005 și astfel, nu s-a dat sens instituției căii de atac a apelului și tot astfel, este imposibil de realizat controlul judiciar.
Pârâta a mai susținut că decizia recurată este eronată și pe fondul cauzei, datorat unei aplicări inconstante a disp.art.48 din Legea nr.10/20001 și datorită ignorării principiului "restitutio in integrum", consacrat cu autoritate de lucru judecat și în decizia civilă nr.2456/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, reclamantele au reiterat în recursul lor toate motivele de apel cu care au investit tribunalul, având în vedere că această instanță nu a răspuns motivat la criticile care s-au adus de către reclamante sentinței civile nr.5066/08.07.2008 a Judecătoriei Arad.
În acest context, recurentele-reclamante au susținut, în sinteză, că decizia tribunalului este rezultatul unei greșite interpretări a OUG 40/1999, care dădea dreptul reclamantei la un contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 8.11.2006, dată de la care reclamanții au pierdut calitatea de proprietari și trebuiau să beneficieze și de o chirie care să nu depășească 25% din venitul lor net.
Totodată, reclamantele au susținut că în mod nelegal s-a respins cererea privind instituirea dreptului de retenție în favoarea reclamantei, până la concurența sumei de 48.342 EURO, care reprezintă sporul de valoarea adus imobilului din litigiu, ca urmare a investițiilor realizate de către această reclamantă, iar în același context, reclamantele au susținut că li s-au redus în mod nejustificat despăgubirile cuvenite pentru investițiile realizate de reclamanta.
Curtea, analizând recursurile părților, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.137 și 312 alin.5 pr.civ. cu raportare la art.304 pct.5 și 9.pr.civ. va constata că acestea sunt întemeiate.
Astfel, Curtea va constata că în cauză sunt incidente motive de casare de ordine publică, aflate sub incidența disp.art.304 pct.5 pr.civ. coroborat cu disp.art.304 pct.9 pr.civ. și care se datorează nesocotirii de către instanța de apel disp.art.261 pr.civ. cu consecința producerii unor vătămări de ordine procesual pentru părțile litigante din prezenta cauză, ca urmare a neabordării și nesoluționării motivelor de apel cu care a tribunalul a fost investit.
Astfel, textul art.261 pr.civ. prevede, printre altele, că hotărârea se dă în numele legi și va cuprinde în mod obligatoriu motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, care nu reprezintă altceva decât transpunerea în practică a principiului legalității și transparenței actului de justiție, oferind justițiabililor într-o manieră clară și convingătoare nu numai soluția instanție, dar și argumentele/considerentele care au stata la baza pronunțării acesteia.
Această interpretare a textului art.261 pr.civ. se regăsește și în jurisprudența constantă a instanțelor române, asociată cu jurisprudența la fel de constantă a CEDO ( Ex.Hiirvisaari vs. FinlandaoriAlbina vs. România) și unde se menționează, printre altele, că instanțele naționale, investite fiind cu soluționarea unor căi de atac, au datoria de a răspunde cu argumente la toate capete de cerere (motive de apel/de recurs) cu care au fost investite, chiar dacă un astfel de răspuns presupune o grupare a unor motive/întrebări similare.
Or, raportat la acest norme cu valoare obligatorie, curtea va constata că îi este imposibil să realizeze controlul judiciar, atâta vreme cât decizia civilă nr.42/2009 a Tribunalul Arad este superficială și lacunară din perspectiva imperativului stabilit de art.261 pr.civ. rap. la art.6 CEDO, în sensul că deși tribunalul a fost investit deopotrivă atât cu apelul reclamantelor, și, cât și cu cel al pârâtei, fiecare dintre acestea conținând critici punctuale detaliate și individualizate cu privire la sentința civilă nr.5066/2008 a Judecătoriei Arad, dar care nu au primit un răspuns adecvat, impus cu necesitate de disp.art.261 pct.5 pr.civ. astfel că instanței de recurs îi este imposibil să efectueze controlul judiciar, care s-ar putea realiza în acest condiții doar cu încălcarea unui grad de jurisdicție, ceea ce este la rându-i contrar normei de principiu inserată la art.299 pr.civ.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.312 alin.5 raportat la art.304 pct.5 și 9.pr.civ. va admite recursurile declarate de reclamantele, și, precum și pe cel declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.42/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, urmând să caseze decizia recurată și să dispună trimiterea cauzei la aceeași instanță, respectiv Tribunalului Arad, în vederea rejudecării pe fond a apelurilor declarate de aceleași părți împotriva sentinței civile nr.5066/08.07.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-, cu respectarea exigențelor impuse de art.261 pr.civ. rap. la art.6 CEDO.
Va constata că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantele, și, precum și cel declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.42/5.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Arad în vederea rejudecării pe fond a apelurilor declarate de aceleași părți împotriva sentinței civile nr.5066/08.07.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 4 mai 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /19.05.2009
Dact. /GK./ 2 ex./ 21.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Marinela Giurgincă, Cristian
