Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 473/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 473/2009
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Carla
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții -, -, și STATUL ROMÂN - PRIN ORAȘUL - PRIN PRIMAR, împotriva deciziei civile nr.264 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar cu nr.unic - având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu reclamanții intimați și.
Având în vedere că d-na judecător din componența completului C 3 recursuri lipsește din instanță fiind în concediu de odihnă, completul de judecată a fost alcătuit potrivit prevederilor art.98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești cu participarea judecătorului din lista de permanență, fiind întocmit proces verbal în acest sens.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată, la prima și la a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt motivate și netimbrate.
Se constată că la dosar s-a depus prin registratură cerere de amânare pentru pregătirea apărării din partea reclamanților intimați și.
Deliberând, întrucât la dosar nu a fost depusă taxa de timbru cu care au fost legal citați recurenții, respinge cererea de amânare formulată de intimați și lasă cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față reține:
Prin sentința civilă nr.4970/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr.- a fost admisă acțiunea civilă formulată și completată de reclamanții și împotriva pârâților și s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.9864/12.12.2006 în sensul înlăturării din componența apartamentului a magaziei de lemn cu destinația garaj în suprafață de 26,04 mp și s-a dispus evacuarea pârâților din această dependință.
Pârâții au fost obligați în solidar la 3408 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanții sunt cei care au cumpărat anexa descrisă mai sus și că acțiunea acestora față de dispozițiile art.480 civ. și art.9 din Legea nr.112/1995 este fondată.
Prin decizia civilă nr.264/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.- a fost respins apelul promovat de pârâții, și Statul Român prin Orașul prin Primar împotriva sentinței primei instanțe.
În considerentele deciziei s-a reținut faptul că apelanții sunt proprietari asupra unui șopron de 18,9 mp nu are suport legal cât timp persoana de la care au dobândit nu avea această anexă în proprietate, și că anularea contractului este legală căci nu au suport în titlul transmițătorului dreptului, existența anexei nefiind întabulată în CF și înstrăinarea neputând opera legal.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și solicitând modificarea sentinței și a deciziei și respingerea acțiunii.
În expunerea motivelor de recurs se arată că CF nr.10605 atestă că sunt proprietari tabulari pe șopronul cu destinație garaj în suprafață de 25,56 mp iar pârâții sunt proprietari pe șopronul de 18,9 mp, cele două anexe aflându-se în corpuri diferite de clădire.
Consideră că nu se poate reține nici temeinicia și nici legalitatea anulării contractului de vânzare-cumpărare deoarece există la dosar acte doveditoare că acesta anterior a fost proprietatea Statului Român fiind permanent înscris în contractul de închiriere, în procesul verbal de predare primire și în toate actele ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare al apartamentului pârâților.
Mai arată că expertiza tehnică clarifică confuzia creată de reclamantă în cauză și arată componența fiecărui apartament precum și existența a două corpuri de clădire distincte, fiecare având înscris câte un șopron.
Mai precizează că reclamanta nu are calitatea de a solicita pârâților evacuarea deoarece ei sunt proprietarii tabulari ai șopronului și a terenului de sub acesta în timp ce reclamanta este doar chiriașa unui apartament din curtea imobilului aflat în proprietatea Statului Român.
Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și Statul Român prin Orașul prin Primar, solicitând în baza art.304 pct.9 și 3041.proc.civ. respingerea acțiunii reclamanților.
În motivare se arată că șopronul în discuție a fost proprietatea Statului Român astfel că în mod eronat instanța de fond și cea de apel au admis acțiunea reclamanților.
Consideră că situația juridică a garajului este reglementată prin vânzarea către pârâți aceștia urmând eventual să solicite înscrierea acestuia în cartea funciară iar reclamanții sunt terți față de contractul încheiat, neavând interes să solicite anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
Prioritară analizării motivelor de recurs invocate de reclamanți este examinarea excepției de netimbrare a recursurilor.
Sub acest aspect se reține că recurenții deși au fost citați cu mențiunea de a timbra recursurile, cu 11 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, procedura de citare fiind legal îndeplinită (filele 21,22, 23), aceștia nu și-au îndeplinit această obligație legală.
În aceste condiții, în cauză devin incidente dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 din OG nr.32/1995, impunându-se anularea ca netimbrate a celor două recursuri.
Față de cele reținute este inutilă analizarea pe fond a susținerilor recurenților.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Anulează ca netimbrate recursurile declarate de pârâții și, și Statul Român prin orașul prin Primar împotriva deciziei civile nr.264/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.7 ex/21.12.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Daniela Mărginean, Carla