Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II-recurs

dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 521/2008-

Ședința publică din data de 2 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Maria Galeș

- -

- JUDECĂTOR 2: Elena Bocșe

- -

- JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenții reclamanți -oarea defunctului și -orul defunctului, ambii cu domiciliul în O,-,. 410, județul B, -, și -toți cu domiciliul în M,-, județul B, domiciliat în O,-, județul B, domiciliat în O,-, -. 40, județul B, domiciliată în O,-, -. 21, județul B, și -toți cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți și -ambii cu domiciliul în O,-, - 47,. 30, județul B, domiciliat în O,-,. 2, județul B, domiciliată în O,-,. 5, județul B, domiciliat în O,-,. 1, județul B și domiciliată în O,-,. 6. județul B, împotriva încheierii de suspendare din data de 24 septembrie 2007 dată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurenții reclamanți, și

-personal și asistați de reprezentantul acestora, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 82/27.09.2007 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, precum și reprezentanta intimaților pârâți -lipsă, -personal, -lipsă și - personal, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 98/2007 emisă de Baroul Satu Mare -Cabinet, lipsă fiind și intimații și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 4 lei achitată conform chitanței seria - nr. 16-1-49/16.01.2008 emisă de Primăria Municipiului O-Direcția Finanțe Locale și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au alte probe și solicită cuvântul asupra recursului de față.

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului promovat de părțile pe care le reprezintă, respectiv modificarea încheierii de suspendare pronunțate de Tribunalul Bihor, în sensul continuării judecării pricinii, având în vedere faptul că în cauză nu au fost întrunite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului promovat de părțile adverse și menținerea dispozițiilor din încheierea atacată, respectiv menținerea stării de suspendare a dosarului până la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța în dosar nr-, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 24.09.2007 de Tribunalul Bihor în dosarul nr- s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței care se va pronunța în dosar nr- și trimiterea dosarului spre păstrare la arhiva instanței până la intervenția părților interesate.

Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut că dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bihor este în strânsă legătură cu obiectul care formează obiectul dosarului nr-, aflat în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Oradea, constatând incidența dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs intimații, -, și, solicitând instanței admiterea recursului și anularea încheierii de suspendare a cauzei cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată în esență că măsura de suspendare a judecării cauzei este nelegală, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, această măsură îi prejudiciază în condițiile în care sunt proprietari în baza unei hotărâri judecătorești, pârâții apelanți folosesc imobilul fără nici un titlu, iar evacuarea admisă prin sentință a fost stopată până la finalizarea unui alt proces pornit de apelanți cu încălcarea prevederilor art. 723 Cod civil, în condițiile în care din cei 4 apelanți doar unul mai locuiește în imobil.

Intimații s-au opus admiterii recursului.

Examinând încheierea recurată și văzând și actele dosarului în raport de motivele de recurs, instanța reține următoarele:

Criticile aduse încheierii sunt întemeiate.

În baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde în totul sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Textul reglementează unul dintre cazurile suspendării legal facultative și se referă la chestiunile prealabile care pot avea o influență hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiție.

Pentru ca textul să aibă aplicare este necesar însă ca problema de a cărei dezlegare depinde soluția din proces "să facă obiectul unei alte judecăți" adică să fie pendinte.

Ori, în cazul în speță obiectul dedus judecății, respectiv evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamanților nu depinde de soluția ce se va da în procesul intentat de pârâți pentru plata investițiilor la imobilul din litigiu și pentru stabilirea dreptului de retenție al acestor pârâți.

Mai mult, în dosarul nr- în care s-a soluționat cererea de evacuare și în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1260/2007, atacată cu apel în dosarul în care s-a pronunțat încheierea de suspendare, pârâții apelanți nu au formulat cerere reconvențională pentru stabilirea și obligarea reclamanților la plata investițiilor efectuate la imobil și pentru stabilirea dreptului de retenție, acțiunea cu acest obiect fiind formulată ulterior sentinței apelate, așa încât nu se justifică suspendarea cauzei principale, nefiind incidente dispozițiile art.244 pct. 1 Cod procedură civilă, întrucât dezlegarea pricinii din dosarul aflat în apel nu depinde de soluția din dosarul nr-, aflat în primă instanță, dosar care nu vizează dreptul de proprietate ci dreptul de retenție care nu conferă titularului atributele prevăzute de art. 480 Cod civil.

Față de cele reținute instanța apreciază ca neîntemeiat recursul, în mod greșit fiind suspendată judecarea cauzei, astfel că în temeiul art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă îl va admite și va modifica încheierea recurată în sensul că va respinge cererea de suspendare a cauzei formulată de apelanții - dispunând în consecință trimiterea dosarului pentru continuarea judecății în apel, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimații la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:


Admite ca fondat recursul civil introdus de recurenții reclamanți -oarea defunctului și -orul defunctului, ambii cu domiciliul în O,-,. 410, județul B, -, și -toți cu domiciliul în M,-, județul B, domiciliat în O,-, județul B, domiciliat în O,-, -. 40, județul B, domiciliată în O,-, -. 21, județul B, și -toți cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți și -ambii cu domiciliul în O,-, - 47,. 30, județul B, domiciliat în O,-,. 2, județul B, domiciliată în O,-,. 5, județul B, domiciliat în O,-,. 1, județul B și domiciliată în O,-,. 6. județul B, împotriva încheierii de suspendare din data de 24 septembrie 2007 dată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în sensul că:

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de apelanți și dispune trimiterea dosarului la Tribunalul Bihor pentru continuarea judecății cauzei în apel.

Obligă părțile intimate să plătească părților recurente suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 2 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători apel -

- redactat decizie - judecător - 30.04.2008

- dactilografiat grefier -30.04.2008-2 ex.

Președinte:Maria Galeș
Judecători:Maria Galeș, Elena Bocșe, Eugenia Moșincat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Oradea