Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 543/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 543/2008-

Ședința publică din 03.04.2008

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 3: Trif

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în, sat, nr. 95, județul B, împotriva sentinței civile nr. 822/LM din 07.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a admis contestația, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 822/LM din 07.11.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis excepția lipsei capacității de exercițiu a pîrîtei Casa Locală de Pensii

A admis contestația formulată de contestatoarea din com. - sat nr.95 jud. B în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B din O- și în consecință:

A dispus anularea deciziei nr.38604/12.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și obligă intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizare la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începînd cu data de 01.12.2005, sens în care a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Întrucât Casa Locală de Pensii B este o unitate fără personalitate juridică conform prevederilor Statutului instanța a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a acesteia.

Contestatoarea beneficiază de pensie de urmaș după soțul decedat. În baza deciziei nr. 38604/12.07.2007 contestatoarei i s-au recalculat drepturile de pensie de urmaș. Prin această decizie intimata a luat în considerare un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani.

Art.2 pct.1 din anexa HG1550/2004 stipulează ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzută de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data operațiunilor de evaluare, iar la alin.3 se prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Instanța a apreciat ca in mod greșit intimata a recalculat pensia contestatoarei in condițiile HG1550/2004 cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani, fără a avea in vedere dispozițiile art.2 din nr.OUG4/2005, conform cărora calcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea Legii nr.19/2000.

Legea nr.19/2000 modificata si completata, la art.20 arată locurile de muncă în condițiile speciale, între care la litera "b" se regăsesc și activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, iar la art.43 se prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit."b" și care au un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani, în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârstă, indiferent de vârstă, punctajul mediu anual în situația asiguraților prevăzuți la art.43 stabilindu-se prin luarea în considerare a stagiilor de cotizare prevăzute la acest articol, conform dispozițiilor art.77 lin.2 din Legea nr.19/2000.

S-a mai reținut că, inclusiv dispozițiile art.2 alin 1 din Normele metodologice anexă la.HG1550/2004 prevăd că "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala în muncă prevăzută de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază, sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare, ori, în cazul contestatoarei stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare este reglementat de art.20, 43 și 77 din Legea nr.19/2000 modificata și completata, de 15 ani, și aceasta avându-se în vedere și respectarea principiului consacrat prin actele normative de evaluare, la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, precum și de principiile de baza ale sistemului public pe care acesta se organizează și funcționează reglementat de art.2 din Legea nr.19/2000, îndeosebi principiul egalității care sa asigure tuturor participanților la sistemul public, contribuabili beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Așa cum rezultă din probele administrate, respectiv adeverința nr.2788/31.07.2007 emisa de Compania Națională a - Sucursala B, soțul contestatoarei a realizat în zona I de radiații grupa I de munca un stagiu de cotizare de peste 15 ani fiindu-i aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 teza 2 din Normele Metodologice, art.14 din Legea nr.3/1977, HG1550/2004, art. 20,43 și 77 din Legea nr.19/2000 modificată si completată.

In contextul tuturor acestor considerente, instanța în temeiul dispozițiilor art.155 și următoarele din Legea nr.19/2000 coroborate cu textele de lege mai sus invocate va admite contestația, a dispus anularea deciziei nr. 38604/12.07.2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B, a obligat intimata Casa Județeană de Pensii B să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens in care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatoarei.

Având in vedere că in cuprinsul deciziei de recalculare este inserata mențiunea:"in situația in care in termen de 3 ani de la data de 01.12.2005 vor fi prezentate acte de natura a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat", instanța a obligat intimata sa acorde aceste drepturi de la data de 01.12.2005.

Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului și modificarea totală a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

În motivarea recursului, sunt invocate următoarele:

-instanța de fond a încercat motivarea alegerii în speță a unui alt stagiu de cotizare utilizat la calcularea punctajului mediu anual invocând prevederile art.14 alin.4 din Legea nr.3/1977, făcând o interpretare care excede normei care reglementează strict anumite aspecte;

-prin conținutul art.14 ain.4 din Legea nr.3/1977, legiuitorul acordă beneficiul reducerii vârstei de pensionare, persoanelor care au lucrat cel puțin 15 ani în grupa I de muncă ori cel puțin 20 ani în grupa II;

-prin cele dispuse, instanța face o evidentă confuzie între stagiul complet de cotizare, pe care Legea nr.3/1977 îl impunea a fi realizat, și anumite reduceri a vârstelor de pensionare, care operau în baza aceluiași act normativ și care se acordau în considerarea faptului că o anumită persoană și-a desfășurat activitatea în condiții speciale sau deosebite de muncă;

-în ipoteza aplicării dispoziției instanței de fond, în sensul determinării punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte obținute la un număr de 15 de ani, ar însemna o greșită aplicare a legii, deoarece cei 15 de ani nu reprezintă un stagiu de cotizare în înțelesul legii;

- în mod cu totul eronat instanța de fond a dispus acordarea drepturilor recalculate începând cu data de 01.12.2005, deși în cauză se contestă o decizie de pensionare emisă în condițiile OUG nr. 18/2007.

În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și nr.HG1550/2004.

Intimata deși legal citată, nu și-a exprimat poziția față de recursul declarat în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit deciziei nr. 38604 din 12.07.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii B, intimatei contestatoare i-a fost recalculat dreptul de pensie conform nr.OUG4/2005, rezultând un punctaj mediu anual de 1.90129 puncte. Din cuprinsul aceleiași decizii rezultă că totalul punctajului mediu existent în plată anterior recalculării însuma 0.60921 puncte, intimata fiind beneficiarul unei pensii în valoare de 181 lei.

Din adeverința nr. 2778 din 31.07.2007 emisă de Compania Națională a SA B - Sucursala B, se reține faptul că soțul intimatei reclamante, defunctul a fost salariat al unității în perioadele 24.10.1960 - 31.12.1960, 09.10.1961 - 01.12.1961, 01.02.1963 - 16.04.1969 și 16.07.1969 - 01.11.1987, activitatea desfășurată încadrându-se în procent de 100% în zona I de radiații, grupa I de muncă ( condiții speciale) în conformitate cu HG nr. 407/1990 și HG nr. 1025/2003. În cuprinsul aceluiași act s-a relevat că, în cazul menționat, stagiul complet de cotizare, utilizat la determinarea punctajului mediu anual, este de 15 ani conform prevederilor art. 20 alin. 1 lșit. B și art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, respectiv art. 2 alin. 1 din Normele Metodologice de Aplicare a HG nr. 1550/2004.

Este de netăgăduit împrejurarea că soțul intimatei reclamante s-a pensionat în perioada în care deschiderea dreptului său la pensie cădea sub incidența Legii nr.3/1977, iar potrivit nr.HG1550/2004 art.2 alin.3, în cazul persoanelor cărora drepturile la pensie li s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat, era cel prevăzut de Legea nr.3/1977, însă este important a se sublinia că un act normativ ulterior celui mai sus indicat și anume nr.OUG4/2005, prevede expres la art.1 și 2 că, recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se realizează în condițiile prevăzute de ordonanța aflată în discuție, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Soțul intimatei a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții speciale de muncă, iar Legea nr.3/1977 prevedea drepturi speciale pentru această categorie de salariați, în sensul reducerii vârstei de pensionare.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr.3/1977, care în art. 14 prevedea beneficiul expus în alineatul de mai sus, dar actualul act normativ în materie - Legea nr.19/2000 - statuează la art.43 că, pentru asigurații ce au lucrat efectiv în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit."a" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 20 ani în condițiile reglementate de norma legală menționată, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, edificator fiind textul art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000.

Este cert că, soțului intimatei i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr.3/1977, însă, la recalculare, nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20,43,77 alin.2 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, aspect reținut în mod judicios de instanța de fond, nefiind vorba de o adăugare la lege. De altminteri,dacă s-ar proceda altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie,elocvente fiind în acest sens dispozițiile OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005. În acest context, se impun a fi evocate mențiunile inserate în preambulul OUG nr.4/2005 conform cărora recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, este reclamată de respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" și de asigurarea unui cadru legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care s-a considerat că "vizează interesul public și constituie situații de urgență". Conform art.2 din acest act normativ, recalcularea pensiilor din sistemul public se efectuează, astfel cum s-a mai subliniat anterior, "cu respectarea prevederilor Legii nr.19/200 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare", precum și a prevederilor ordonanței aflate în discuție.

Mai mult, art.2 din Legea nr.19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public,iar dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat de partea recurentă,fără îndoială că s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru persoanele cărora li s-au deschis dreptul la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului, mai mult un atare procedeu ar contraveni atât Constituției României care consfințește, prin articolul 16 alin.1, egalitatea de tratament însă și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Cât privește criticile axate pe problema datei de la care instanța de fond a considerat că intimata este îndreptățită a-i fi acordate drepturile recalculate, acestea sunt nefondate, deoarece decizia contestată a fost emisă în baza OUG nr. 4/2005, prin urmare, în mod corect tribunalul a stabilit acordarea acestora începând cu data de 01.12.2005.

Față de considerentele ce preced, instanța de recurs, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, va menține în tot sentința recurată, constatând că intimata nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în comuna, sat, nr. 95, județul B, împotriva sentinței civile nr. 822/LM din 07.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 03.04.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat decizie în concept - judecător - - -- 16.04.2008

- judecător fond - ,

- dact. gref. -16.04.2008- 2 ex.

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 543/2008. Curtea de Apel Oradea