Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.58/2009-
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurenta contestatoare, domiciliată în Vadu, nr. 236, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.554/LM din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că, fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 14 ianuarie 2009, dată la care instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 16 ianuarie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 580/LM din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Prin decizia nr.- din 09.04.2008 a fost recalculată pensia contestatoarei, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1.00333 puncte.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță s-a impus o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului la pensionare a contestatoarei este Legea nr.19/2000. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar fi trebuit concluzionat că într-adevăr stagiul complet de cotizare contestatoarei este de 30 de ani. astfel de concluzie însă s-a apreciat că este cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care s-a făcut vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s- impus concluzia că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, tribunalul a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.1 din Legea nr. 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că, din datele privitoare la activitatea în muncă, aflate în dosarul de pensionar, că petenta nu a făcut dovada vechimii în muncă în condiții speciale de minim 20 ani lucrați în subteran, motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii contestației, așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că stagiul complet de cotizare de 25 de ani a fost reținut greșit de către intimată, întrucât a prestat activitate în grupa I de muncă în procent de 70% din timpul efectiv lucrat (14 ani și 7 luni) ceea ce echivalează cu 18 ani munciți în grupa I, conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 și HG nr. 267/1990 și HG nr. 1550/2004.
Subliniază în continuare că se încadrează și în prevederile Legii nr.226/2006 art.1 anexa 1 pct.20, desfășurând activitate de preparare minereuri prin măcinare și filtrare.
Prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma criticilor invocate, a materialului probator administrat în cauză cât și din oficiu, instanța constată următoarele:
Contestatoarea a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă în baza deciziei nr. - din 30.10.2003.
Cum drepturile la pensie ale contestatoarei s-au deschis sub imperiul Legii nr. 19/2000, în mod corect la calculul pensiei au fost avute în vedere principiile și formula de calcul a acestei legi, așa încât, judicios, stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost reținut ca fiind 25 de ani și nu 20 de ani, cum eronat apreciază recurenta.
Astfel, aceasta a dovedit o vechime în muncă în grupa I de 14 ani 11 luni și 1 zi, ori, potrivit dispozițiilor art. 43 al. 1 din Legea nr. 19/2000, pentru a beneficia la calculul pensiei de un stagiu de cotizare de 20 de ani, e necesar ca solicitantul să desfășoare activitate de cel puțin 20 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 20 lit. a și c, condiții neîndeplinite în persoana contestatoarei.
Criticile recurentei fiind astfel nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins, menținând ca legală și temeinică hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta contestatoare, domiciliată în Vadu, nr. 236, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.554/LM din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 22.01.2009
- dactilografiat grefier - 02.02.2009-2 ex.
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța