Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 580/2009-
Ședința publică din 02.04.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în O, str. -. -, nr. 18, - 9,. 4, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1048/LM din data de 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a admis în parte contestația, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă intimatul contestator personal, lipsă fiind recurenta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 12.03.2009, întâmpinare formulată de intimatul contestator, după care:
Intimatul contestator arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul solicită respingerea recursului conform întâmpinării, recalcularea pensiei și acordarea drepturilor retroactiv din anul 2003.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1048/LM din data de 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulata de contestatorul domiciliat in O, strada -. -,nr.18-.4,județul B in contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul in O,-, județul B și în consecință:
fost obligată intimata să recalculeze pensia contestatorului prin luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, sens in care obliga intimata să emită o noua decizie de pensionare.
Au fost respinse restul pretențiilor.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr.-/02.12.2006 fost recalculată pensia contestatorului.
Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani și 4 luni, conform Legii nr.19/2000.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Întrucât Legea nr.226 din 2006 fost emisă in temeiul art.19 alin.2 din Legea nr.19/2000 actualizată si potrivit art. 6 din Legea nr.226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la legea 226/2006,in speța de față
Art.2 alin 2 din Legea nr.226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
În concluzie funcția si locul de muncă al contestatorului în speța, operator manevră și impiegat de mișcare în cadrul CFR ( personal din siguranța circulației), încadrându-se in grupa I de muncă potrivit legislației anterioare este astfel asimilat stagiului de cotizare prevăzut de legea nr.226/2006.
Potrivit art.3 din Legea nr.226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.
Art.4 din același act normativ stipulează că "asigurații care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea proporționala a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor din anexa nr. 4 ". Reducerea varstelor standard de pensionare în functie de stagiul de cotizare realizat în conditii speciale de munca" si din anexa nr. 5 "Femei.
Art.5 din Legea nr.226/2006 prevede că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."
Din datele privitoare la activitatea in munca aflate in dosarul de pensionare al contestatorului rezultă că acesta a desfășurat activitate în condiții speciale în domeniul siguranței circulației timp de 23 de ani 5 luni și 8 de zile și in condiții normale 5 ani 11 luni si 29 de zile astfel încât sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 4 din Legea nr.226/2006.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus în temeiul art.3 coroborat cu art.5 din Legea nr.226/2006, instanța a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, nu de 20 de ani cum in mod nejustificat a solicitat acesta, sens în care a obligat intimata sa emită o noua decizie de pensionare.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la acordarea retroactivă a drepturilor de pensie astfel calculate, întrucât această solicitare a fost făcută după închiderea dezbaterilor odată cu acordarea cuvântului pe fond.
Instanța a luat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, intimatul fost înscris la pensie în baza Legii nr. 19/2000, dovedind o vechime în muncă doar de 23 ani, 5 luni și 8 zile în grupa I de muncă, neputându-i-se aplica un stagiu de cotizare de 25 ani ci de 30 conform art. 167 alin1, 2 din Legea nr. 19/2000.
Nu pot fi aplicate dispozițiile Legii nr. 226 întrucât nu a realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condiții speciale, astfel că, beneficiază doar de reducerea vârstei de pensionare - cu 13 ani - conform art. 167 din Legea nr. 19/2000.
Se mai arată că nu poate pune în practică sentința întrucât nu s-a precizat numărul deciziei de pensionare ce trebuie modificată și nici data de la care se acordă drepturile, astfel că, solicită precizarea acestor aspecte.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pcxt. 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului, invocând că Legea nr. 226/2006 se completează cu Legea nr. 19/2000, a lucrat la siguranța circulației - CFR.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Intimatul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, conform deciziei nr. -/13.11.2007, emisă în baza Legii nr. 19/2000 de către recurentă, reținându-se că a realizat un stagiu de cotizare de 42 ani, 4 luni și 16 zile, din care 23 ani, 5 luni și 8 zile în grupa I de muncă și 6 ani, 3 zile în condiții normale de lucru, aplicat fiind un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Din analiza carnetului de muncă - filele 3 - 22 dosar fond - se reține faptul că intimatul din 10 noiembrie 1975 lucrat la CFR îndeplinind funcțiile de impiegat de mișcare, operator manevră, până la pensionare.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, începând cu 01.04.2001 au fost încadrate în astfel de condiții, locurile de muncă în care se desfășoară activitatea prevăzută în anexa nr. I, anexă ce la pct. 7 prevăzut că se încadrează în această categorie activitățile desfășurate de personalul din siguranța circulației, astfel că, instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea acestor dispoziții legale, raportat la faptul că intimatul și-a desfășurat muncă în astfel de condiții.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 226/2006 prevede că, asigurații ce au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condiții speciale, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani vârstelor standard de pensionare, aspect legal ce a fost incident și situației intimatului. Art. 4 din același act normativ, reglementează și situația în care asigurații au realizat în astfel de condiții doar un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani - situația în speță - precizând că în astfel de situații se aplică prevederile anexei nr. 4 Legii nr. 19/2000 în ceea ce privește stagiul total de cotizare necesar, ori, din cele expuse reiese că pe lângă activitatea desfășurată în condiții speciale, intimatul a mai lucrat 6 ani în condiții normale de muncă, astfel că, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3, 4, 5 din Legea nr. 226/2006, criticile fiind nefondate.
Ceea ce însă instanța de fond nu a precizat a fost într-adevăr numărul deciziei ce se impune a fi modificată și data acordării drepturilor stabilite, ori din cuprinsul cererii de chemare în judecată și actele aflate în dosarul de fond se reține că decizia ce a făcut obiectul contestației este nr. -/13.XI.2003, iar data acordării, întrucât anterior formulării cererii nu s- solicitat aplicarea Legii nr. 226/2006, este conform art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, luna următoare solicitării, în speță acțiunea fiind înregistrată la 11.04.2008 - data acordării va fi 01.05.2008. Instanța de fond însă, nu a modificat, anulat o deciziei de pensionare, ci a dispus emiterea uneia noi conform celor de mai sus.
Față de considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul, va modifica în parte sentința, va preciza că drepturile stabilite se acordă începând cu data de 01.05.2008.
Se vor menține celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice, conform celor expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în O, str. -. -, nr. 18, - 9,. 4, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1048/LM din data de 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Drepturile stabilite se acordă începând cu data de 01.05.2008.
Menține celelalte dispoziții.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 02.04.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 13.04.2009
- judecător fond -,
- dact. gref. - 13.04.2009 - 2ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia