Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 581/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 581/2009-
Ședința publică din 02.04.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator G, cu domiciliul în de, nr. 11, județul B, în contradictoriu cu intimatele CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1044/LM din data de 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a respins contestația, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă recurentul contestator personal, lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxelor de timbru, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 25.02.2009, respectiv 25.03.2009, întâmpinări formulate de intimate, după care:
Recurentul contestator arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul contestator solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, recalcularea pensiei, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1044/LM din data de 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins contestatia formulata de contestatorul G. in loc. de, nr.11, jud B in contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B,cu sediul in O,- și CASA NATIONALĂ DE PENSII SI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B,-, sector 2.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr.41379/07.02.2008 a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,19370 puncte.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani.
Raportat la întregul dosar de pensie al contestatorului, instanța a constatat că acesta, nu a desfășurat activitate în condițiile limitativ prevăzute de art. 20 din Legea nr.19/2000, respectiv in subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, el desfășurând o activitate de de întreținere la.,funcție și loc de muncă, care nu sunt prevăzute in cuprinsul dispoziției legale mai sus menționate, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000.
Instanța a mai reținut că în speța dedusă judecății perioada de peste 20 de ani invocata de contestator este doar perioada in care acesta a desfășurat activitate in grupa a Ia de munca, care i-a dat dreptul de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare si nicidecum nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța în temeiul art. 20 și art.43 din Legea 19/2000 a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la palta taxelor de timbru, a declarat recurs contestatorul G, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul calculării și plății sumelor de bani de care a fost frustrat începând cu 01.07.2005 de câd i s-a recalculat punctul de pensie.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, prin decizia nr. 41379/07.02.2008 i s-a stabilit punctajul mediu anual prin împărțirea punctelor la 30 în loc de 20 de ani, cu toate că avut o vechime în muncă de peste 20 de ani în grupa I de muncă, condiții speciale conform Legii nr. 12/2000 anexa 410, iar în alt dosar, unui alt coleg i s-a dat câștig de cauză.
În drept s-a invocat Legea nr. 12/2000 și Legea nr. 19/2000.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, a solicitat respingerea recursului arătând totodată că nu are calitate procesuală pasivă, aceasta revenind conform HG nr. 13/2004 doar caselor teritoriale de pensii.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs, a excepției invocate de CNPAS B, instanța de recurs constată următoarele:
Referitor la Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale B, potrivit art. 24 lit. E din HG nr. 13/2004, casele teritoriale de pensii au ca atribuții stabilire cuantumului drepturilor de asigurări sociale individuale și efectuează plata acestora conform legii, aspect față de care, excepția lipsei calității procesuale pasive intimatei Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale B este fondată.
Cât privește recursul declarat de către contestatorul G, se reține următoarele:
Drepturile la pensie pentru limită de vârstă și muncă depusă, i-au fost stabilite prin decizia nr. 41379/18.01.1999 cu începere din 01.12.1998, având o vechime totală în muncă de 42 de ani, din care, 25 ani, 7 zile în grupa I de muncă și 4 ani 6 zile în grupa a III-a, funcția deținută de acesta, conform copiei xerox a carnetului de muncă - filele 104 - 106 dosar fond - fiind de mecanic la Întreprinderea mecanică - actual SC SA.
Punctajul mediu anual realizat de contestator, s-a recalculat prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor realizate în perioada de cotizare, la numărul corepsunzător stagiului de cotizare prevăzut de anex nr. 3.
Contestatorul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 20, 43 alin. 3 și 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, or, art. 20 din acest act normativ se referă la locurile de muncă considerate condiții speciale - unitățile miniere, activitatea de cercetare, explorare, exploatare, materii prime nucleare, zona I - II radiații, aviația civilă, activitățile artistice. însă la alin. 2 sunt prevăzute și alte activități încadrate în condiții speciale conform legii, în care se include și tunătoria conform anexei 1 Legii nr. 226/2006 pct. 24.
Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale reia practic prevederile HG nr. 1250/2003, însă, în anexa nr. I stabilește la fel ca și celălalt act normativ, activitățile ce se includ în condiții speciale, ori, din lecturarea acesteia, raportat la carnetul de muncă anexat - fila 107 dosar fond - se poate reține că recurentul a lucrat în grupa I de muncă ca mecanic la turnătorie, loc de muncă prevăzut la pct. 24 - activități din turnătorie - ca fiind unul desfășurat în condiții speciale, folosirea unui stagiu de cotizare de 26 de ani, fiind în speță aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea nr. 226/2006.
Ca urmare, chiar dacă recurentul s-a pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și Legii nr. 226/2006, acest ultim act normativ este aplicabil conform art. 3 întrucât se aplică dispozițiile acestuia și pentru asigurații ce și-au desfășurat activitatea în condiții speciale, pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și care au lucrat în grupa I de muncă, greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 20 alineatul ultim din Legea nr. 19/2000 și art. 5 din Legea nr. 226/2006.
Față de cele expuse, fiind incidente dispozițiile art. 1, 2, 3, 5 din Legea nr. 226/2006, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime sentința, va admite contestația în parte, va dispune recalcularea pensiei stabilite în favoarea contestatorului, în sarcina intimatei, prin decizia nr. 41379/07.02.2008 prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani în loc de 30 de ani, cu începere din 01.03.2008, luna următoare celei în care s-a solicitat recalcularea, conform art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.
Se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator G, cu domiciliul în de, nr. 11, județul B, în contradictoriu cu intimatele CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1044/LM din data de 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în întregime în sensul că:
Admite contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Obligă intimata să recalculeze pensia stabilită în favoarea contestatorului prin decizia nr. 41379/07.02.2008 prin luarea în calcul la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, începând cu data de 01.03.2008.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa Națională de Pensii
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 02.04.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 14.04.2009
- judecător fond -,
- dact. gref. - 14.04.2009 - ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia