Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 60/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.60/R
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.647/A/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții G, și, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen legal și este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin decizia civilă nr.647/A/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă au fost admise apelurile declarate de reclamanții G, și și de pârâtul împotriva sentinței civile nr.2502/13.03.2007 a Judecătoriei Timișoara care a fost desființată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că, rin p. sentința civilă nr.2502/13.03.2007, pronunțată în dosar nr. vechi 3367/2006 și nr. nou -, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea principală precizată formulată de reclamanții G și, și în calitate de moștenitori ai defunctului împotriva pârâtului și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că în baza contractului de închiriere nr. 419/03.12.1999, Primăria Municipiului T i-a prelungit pârâtului drepturile locative asupra unui spațiu locativ situat la etajul I al imobilului din municipiul T-, format din două camere și dependințe, denumit "apartamentul nr. 4".
La data încheierii contractului susmenționat, imobilul din municipiul T,- nu era apartamentat decât în fapt.
Cota de parte din acest imobil a fost naționalizată și a fost restituită foștilor proprietari și, în baza unei hotărâri judecătorești.
La data de 15.09.1998, reclamanții și G au fost intabulați asupra cotei de parte, cu titlu de "moșteniri succesive".
imobilului din municipiul T- a avut loc în baza sentinței civile nr. 17057/09.12.1999 a Judecătoriei Timișoara, care a fost evidențiată în CF 127 T la data de 13.03.2000.
În urma acestei dezmembrări au rezultat și apartamentul nr. 4 situat la parter, și apartamentele nr. 9 și 10, situate la etajul 1.
Conform situației evidențiate de CF 127 T, apartamentul nr. 4, rezultat în urma dezmembrării din anul 2000, nu a mai fost la rândul său dezmembrat.
Se observă că spațiul închiriat pârâtului ca "apartamentul" nr. 4 este situat la etajul l, spre deosebire de apartamentul nr. 4, rezultat în urma dezmembrării, care este situat la parter.
Prin sentința civilă nr. 21656/26.11.2002 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 13084/2002, definitivă prin decizia civilă nr. 388/A/2003 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3423/2003 Curții de Apel Timișoara, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții și G pentru evacuarea pârâtului din apartamentul nr. 4 situat în municipiul T-, deținut de pârât în baza contractului de închiriere nr. 419/1999.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că proprietarii și G nu au respectat dispozițiile art. 10 alin. 1 din OUG nr. 40/1999, motiv pentru care contractul de închiriere al pârâtului a fost prelungit de drept.
Prin sentința civilă nr. 8721/11.10.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 6736/2004, definitivă prin decizia civilă nr. 1286/2005 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2660/10.10.2005 Curții de Apel Timișoara, s-a dispus evacuarea pârâtului din apartamentul nr. 10 situat în municipiul T-.
Pentru a pronunța această soluție, instanțele au reținut că titlul locativ al pârâtului, respectiv contractul de închiriere nr. 419/1999, a expirat.
Hotărârile judecătorești susmenționate au fost pronunțate după apartamentarea imobilului din T- și sistarea stării de indiviziune dintre Statul Român și reclamanții și G, ceea ce obligă instanțele să țină seama de numerotarea apartamentelor existente la data pronunțării acestor hotărâri.
Or, apartamentele 4 și 10 existente la data pronunțării sentințelor civile nr.21656/2002 și 8721/2004, despre care se prezumă că sunt cele rezultate după dezmembrarea din 2000, nu coincid cu spațiul închiriat pârâtului ca "apartamentul" nr. 4, în baza unui contract de închiriere ce a stat la baza pronunțării acestor hotărâri judecătorești.
Dezbaterea fondului cauzei în dosarul de față presupune rezolvarea prealabilă a excepției autorității de lucru judecat, ceea ce înseamnă că instanța de fond trebuia să verifice identitatea dintre apartamentul nr. 9, care este obiectul acestui dosar, și apartamentele 4 și 10 cu privire la care s-au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile.
Verificarea identității de obiect presupune și clarificarea dispozitivelor sentințelor civile nr. 21656/2002 și, respectiv, 8721/2004 ale Judecătoriei Timișoara, în sensul de a se stabili numărul actualului apartament în care se regăsește spațiul închiriat pârâtului ca "apartamentul" nr. 4.
Interpretarea dispozitivului unei hotărâri judecătorești se realizează conform prevederilor art. 281 ind. 1 pr.civ ori pe calea contestației la executare, conform art. 399 alin. 1.pr.civ, iar nu prin promovarea unei acțiuni în revendicare, cum este cazul acțiunii principale în speță, și nici pe calea unei acțiuni în constatare, cum este cazul cererii reconvenționale în speță.
În consecință, în temeiul art. 109 alin. 2.pr.civ. instanța de fond a respins ca inadmisibile acțiunea principală și cererea reconvențională.
Împotriva sentinței reclamanții și pârâtul au declarat recurs, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 14.07.2007.
Reclamanții au solicitat rejudecarea cauzei în fond, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată, respingerea în principal ca tardivă și în subsidiar ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulate de pârâtul.
În motivare, au arătat că instanța nu a soluționat excepția tardivității formulării cererii reconvenționale și în mod netemeinic a considerat că răspunsul la interogatoriu prin care pârâtul arată că are "drepturi locative asupra apartamentului nr. 9 izvorâte din contractul de închiriere" reprezintă o cerere reconvențională.
Pe fond, reclamanții recurenți au arătat că instanța nu putea să treacă peste faptul că în sentința civilă nr. 8721/11.10.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoaras -a reținut că titlul locativ al pârâtului, contractul de închiriere nr. 419/1999 a expirat.
În pronunțarea sentinței nr. 8721/2004 s-a avut în vedere sentința civilă nr. 21656/26.11.2003 astfel încât Judecătoria Timișoara nu mai putea analiza încă o dată aceste aspecte ale așa-zisei neconcordanțe între două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile întrucât aceasta a fost deja soluționată prin sentința nr. 8720/2004.
Autoritatea de lucru judecat nu implică o verificare de către instanța de judecată a identității dintre apartamentul 9 ce face obiectul dosarului și apartamentul nr. 4 și 10 cu privire la care s-au pronunțat hotărâri judecătorești.
Autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 8721/2004 cuprinde și faptul că a expirat contractul de închiriere. Astfel, identitatea dintre apartamentul nr. 9 și cele cu nr. 4, 10 nu mai are relevanță, întrucât titlul invocat de către pârât nu are valabilitate indiferent ce apartament viza. De asemenea, discuțiile privitoare la situația imobilului înainte și după dezmembrare nu au relevanță în prezenta cauză.
În drept, reclamanții recurenți au invocat dispozițiile art. 304 indice 1, 119, 299 și următoarele proc.civ.
Pârâtul a solicitat schimbarea în parte a hotărârii, admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată, obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, motivarea hotărârii este confuză, iar incompatibilitățile au fost tratate superfluu.
În drept, pârâtul a invocat disp. art. 282, 292, 294, 295, 296.proc.civ.
La termenul din 10.12.2007, instanța a recalificat în apel calea de atac.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În hotărârea apelată s-a reținut că înainte de a se pronunța cu privire la cererea de evacuare, este necesar ca excepția autorității de lucru judecat să fie soluționată cu prioritate, apreciere corectă în raport cu dispozițiile art. 137.proc.civ.
Instanța a constatat însă că nu se poate pronunța asupra acestei excepții, întrucât nu este posibilă verificarea identității de obiect. Astfel, sentința civilă nr. 21656/2002 se referă la apartamentul nr. 4, iar sentința civilă nr. 8721/2004 se referă la apartamentul nr. 10. S-a susținut că apartamentul nr. 4 se află la parter, conform apartamentării efectuate și înscrise în cartea funciară în anul 2000, iar apartamentul nr. 10 se află la etajul 1.
Pentru soluționarea neconcordanțelor cu privire la numărul apartamentului din care s-a solicitat evacuarea pârâtului apelant, instanța de fond a îndrumat părțile să exercite calea reglementată de art. 281 indice 1.proc.civ. sau aceea reglementată de art. 399 alin. 1.proc.civ.
Verificând formal atât actele invocate de părți, cât și condițiile procedurale ale celor două proceduri, tribunalul apreciază că părțile nu pot găsi o soluționare a problemei prejudiciale menționate în cadrul celor două căi indicate.
Astfel, în ce privește calea interpretării dispozitivului unei hotărâri judecătorești nici una dintre instanțele care au pronunțat sentințele în privința cărora s-a invocat excepția autorității lucrului judecat nu au avut în vedere apartamentarea înscrisă în cartea funciară, ci doar contractul de închiriere care se referă la un apartament cu nr. 4, situat la etajul I al imobilului compus din 2 camere. Conform apartamentării, apartamentul cu nr. 4 era situat la parter și era compus dintr-o cameră. Mai mult, cea de-a doua hotărâre se referă la apartamentul nr. 10 situat la etajul I, în urma precizării acțiunii de către reclamanți, în sensul că apartamentul cu nr. 4 din contractul de închiriere nr. 419/1999 a devenit nr. 10. Cu toate acestea, instanțele nu au analizat modul de împărțire a imobilului, rezultând cu certitudine că nu s-a avut în vedere expertiza efectuată în cauză.
În același timp, dacă în sentința nr. 21656/2002 instanța a stabilit că nu se impune evacuarea pârâtului care deține apartamentul nr. 4 conform contractului nr. 419/1999 întrucât reclamanții nu au notificat chiriașul conform OUG nr. 40/1999, în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 8721/2004 s-a apreciat că același contract a expirat, iar pârâtul a fost evacuat din apartamentul nr. 10.
Tribunalul constată astfel că în procedura de interpretare a dispozitivelor instanțele care au pronunțat sentințele menționate nu vor putea stabili dacă apartamentul nr. 4 din contractul de închiriere nr. 419/1999 a devenit prin apartamentare apartamentul 9 și 10, cât timp nici părțile și nici instanțele nu s-au preocupat de lămurirea acestor aspecte cu ocazia analizării fondului litigiilor.
Cu atât mai puțin, părțile ar putea rezolva problema neconcordanței pe calea reglementată de art. 399 alin. 1.pr.civ, întrucât reclamanții nu au un titlu pentru acest apartament, deci nu se poate vorbi de executare silită și de contestație la această procedură.
În aceste condiții reclamanților li s-a negat dreptul de acces la justiție, deși Judecătoria Timișoara avea suficiente date pentru a verifica dacă există autoritate de lucru judecat. Astfel, sentința nr. 8721/2004 se referă la apartamentul nr. 10 despre care nimeni nu afirmă că este același cu apartamentul nr. 9, iar sentința nr. 21656/2002 a fost "modificată" prin sentința nr. 8721/2004. Mai mult, instanța trebuia să verifice dacă nu este incident efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, așa cum au arătat și apelanții reclamanți, în cererea de apel, cu privire la constatarea din sentința civilă nr. 8721/2004 în sensul că titlul invocat de pârâtul apelant - contract de închiriere nr. 419/1999 - a expirat.
Întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra fondului litigiului, se impune admiterea apelurilor declarate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
De asemenea, tribunalul constată că instanța de fond s-a pronunțat și a respins în mod corect excepția tardivității formulării cererii reconvenționale, prin încheierea de ședință din 28.11.2008, cererea inițială fiind formulată la prima zi de înfățișare și precizată în virtutea rolului activ la data de 22.08.2006.
Nu există motive de nulitate în ceea ce privește procedura sau soluționarea cererilor de recuzare, astfel că în rejudecare, se vor avea în vedere considerentele prezentei decizii.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul solicitând casarea ei în parte respectiv în ceea ce privește admiterea apelului reclamanților.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4, pct.6-9, art.306/2, art.305, art.312, art.108 pct.1/4 și art.174 C,pr.civ. iar în fapt pe aceea că în mod greșit a fost admis și apelul reclamanților, că argumentele folosite de instanța de apel sunt confuze și contradictorii, în sensul că cele utilizate de pârât sunt invocate și în interesul reclamanților.
In concret, s-a arătat faptul că, în ceea ce îl privește, contractul său de închiriere n-a fost anulat, că nici evacuarea, nici contestația în anulare nu au clarificat aspectul tehnic locativ (respectiv că apartamentul nr.4 a devenit apartamentul nr.9 și apartamentul nr.10), astfel că nu puteau fi admise ambele apeluri.
S-a solicitat de către recurent și judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimații reclamanți au solicitat, în principal, constatarea recursului ca nul pentru nemotivare conform art.306 pr.civ. iar, în subsidiar, respingerea lui ca nefondat întrucât susținerile pârâtului privind pretinsa contrarietate a argumentelor folosite pentru admiterea ambelor apeluri nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prev. de art.304 pr.civilă.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, potrivit art.306 alin.2 pr.civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat iar nu nul.
Astfel, în ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare conformă, Curtea constată că aceasta nu se confirmă în cauză întrucât, chiar și în absența indicării și dezvoltării punctuale a fiecărui motiv de recurs, invocarea generică a textului art.304 pct.4 și 6-9.pr.civ. cât și argumentele folosite de pârât, permit să se constate, conform art.306 alin.3 pr.civ. că recursul vizează, în esență, aspecte de nelegalitate a hotărârii tribunalului care se circumscriu motivului de recurs prev. de art.304 pct.9 pr.civilă.
In ceea ce privește însă susținerile de fond invocate de pârât în recursul său se constată că ele sunt lipsite de temei.
Ceea ce critică pârâtul în recursul său este faptul că în mod greșit ar fi fost admis și apelul reclamanților prin raportarea instanței de apel la aceleași argumente care susțin și apelul său și pe baza cărora a fost admis acest din urmă apel.
Curtea constată că soluția pronunțată de tribunal corespunde interesului ambelor categorii de apelanți având în vedere obiectele cererilor acestora, între care există o legătură indisolubilă, reclamanții solicitând evacuarea pârâtului dintr-un spațiu locativ asupra căruia pretind că au un titlu de proprietari necontestat și liber de contract, iar pârâtul cerând instanței să constate că are un drept locativ asupra aceluiași spațiu.
Din moment ce ambele aceste cereri au fost respinse pe baza excepției inadmisibilității ( instanța de fond considerând că ele sunt improprii scopului urmărit de părți și care ar fi presupus - în opinia sa - doar interpretarea dispozitivului hotărârilor pe care și le opun acestea) excepție pe care instanța de apel, în mod corect, a considerat-o ca fiind greșit reținută în cauză, trebuia verificată îndeplinirea condițiilor obligatorii și cumulative ale autorității de lucru judecat ale hotărârilor pe care și le opun reciproc părțile cu privire la unul și același spațiu (aspect pe care judecătoria l-a menționat în hotărârea sa dar pe care nu l-a analizat deși putea și trebuia să-l facă).
Prin urmare, soluționarea acțiunii reclamanților trebuind să pornească de la examinarea unor aspecte comune cu cele ale cererii reconvenționale a pârâtului, în mod corect au fost admise ambele apeluri și s-a desființat sentința cu trimiterea spre rejudecare a celor două cereri, prin invocarea acelorași argumente, prin care se infirmă excepția greșit reținută de instanța de fond în privința ambelor acestor cereri.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.647/A/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.:/27.01.2010
Tehnored./K/ 2 ex./27.01.2010
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
