Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 658/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 658/2009-
Ședința publică din 13 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Popa Aurora | - - | - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria |
- - | - JUDECĂTOR 3: Măduța Doina | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata contestator, cu domiciliul în Vadu nr. 63 județul B, împotriva sentinței civile nr. 954/LM/2008 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie,
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă intimata contestator -, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Nefiind cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata contestatoare solicită respingerea recursului și păstrarea în întregime a sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.954/LM/2008 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea - în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. -/30.08.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să-i recalculeze pensia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens in care a fost obligată intimata să emită o noua decizie de pensionare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță aconstatat următoarele:
Prin decizia nr. -/11.07.2007 fost recalculată pensia contestatoarei.
Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază soțul contestatoarei la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă și practica constantă a Curții de Apel Oradea, contestatoarea având o speranță legitimă de a obține recunoașterea drepturilor sale, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, s-a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al soțului contestatoarei era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din HG1550/2004 care prevede că "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al soțului contestatoarei ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin. 2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța apreciază că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Întrucât Legea nr. 226 din 2006 fost emisă in temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 actualizată si potrivit art. 6 din Legea nr. 226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la legea 226/2006, în speța de față
Art. 2 alin 2 din Legea nr. 226/2006 prevede că "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.
Articolul 4 din același act normativ stipulează că: "asigurații care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor din anexa nr. 4 ". Reducerea vârstelor standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții speciale de munca" si din anexa nr. 5 "Femei. Reducerea vârstelor standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții speciale de munca" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare."
Art. 5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."
Soțul contestatoarei dovedește o vechime în grupa I de muncă de 23 de ani 7 luni si 16 zile, iar in alte condiții 5 ani 8 luni si 13 zile realizând astfel stagiul necesar de cotizare de 22 de ani prevăzut de anexa 4 din Legea nr. 19/2000, fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea nr. 226/2006.
Prin încheierea dată în camera de consiliu din 19.12.2008, Tribunalul Bihora admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, în sensul că data corectă a emiterii deciziei - este 11.07.2007 și nu 30.08.2007 cum greșit s-a trecut.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
Prin motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii Bai nvocat că soțul intimatei a fost înscris la pensie în baza prevederilor Legii nr. 3/1977.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond este în eroare cu privire la interpretarea articolului 2 aliniatul 1 din HG nr. 1550/2004, întrucât a apreciat că stagiul complet de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu ar fi cel impus de articolul 8 din Legea nr. 3/1977 ce reglementa vechimea integrală în muncă pentru bărbați la 30 ani și 25 de ani pentru femei, ci un alt număr de ani vechime în muncă, conform articolului 43 aliniatul 3 coroborat cu articolul 20 litera b din Legea nr. 19/2000.
Mai arată că instanța face o evidentă confuzie între stagiul complet de cotizare pe care Legea nr. 3/1977 îl impunea a fi realizat și anumite reduceri ale vârstelor de pensionare, care operau în baza aceluiași act normativ, reduceri care se acordau în considerarea faptului că o anumită persoană și-a desfășurat activitatea în condiții speciale sau deosebite de muncă (grupa I sau a II-a de muncă).
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctele 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Deși legal citată, intimata contestatoare nu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului în ședința publică din 13.04.2009.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
intimate contestatoare i-au fost stabilite drepturile la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, prin decizia nr. -/26.06.1990 în baza Legii nr. 3/1977, începând cu 01.08.1990, acesta realizând o vechime în muncă de 23 ani 07 luni și 16 zile în grupa I de muncă și 08 ani 07 luni și 12 zile în grupa a II-a de muncă.
Drepturile de pensie de urmaș ale contestatoarei au fost stabilite prin decizia cu nr. 1--/18.02.2004, și au fost recalculate prin decizia cu același număr din 16.02.2006 și prin deciziile ulterioare, în temeiul OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 coroborat cu HG nr. 1550/2004 și HG nr. 733/2005, reținându-se un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Sigur că, la data deschiderii drepturilor la pensie ale soțului contestatoarei erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, și anume Legea nr. 19/2000, respectiv Legea nr. 226/2006 emisă în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, întrucât altfel s-ar încălca principiile consacrate prin actele normative de evaluare - principiul egalității tuturor participanților la sistemul public de pensii și principiul potrivit căruia la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie.
Ori în condițiile în care soțul contestatoarei a desfășurat activitate în grupa I-a de muncă în siguranța circulației, ca ajutor mecanic de locomotivă, activitate ce se încadrează în dispozițiile anexei 1 punctul 7 din Legea nr. 226/2006, prin aplicarea dispozițiilor legale susmenționate instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea acestor dispoziții legale în materie și situației soțului intimatei, dispoziții mai favorabile. Altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acestuia raportat la persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile fiind neavenite.
Hotărârea este însă greșită sub aspectul datei de emitere a deciziei, respectiv a datei de la care operează recalcularea pensiei și acordarea drepturilor.
Cât privește aplicarea unui stagiu de cotizare de 25 de ani, acest aspect s-a dispus în baza articolului 3 aliniatele 1, 4, 5 din Legea nr. 226/2006, anexa 4 din Legea nr. 19/2000, iar referitor la care decizie a fost contestată, data de la care se acordă drepturile dispuse, din analiza dosarului de fond se reține că acestea a fost decizia -/11.06.2007 - fila 8 dosar fond, însă data acordării drepturilor se impune a fi menționată în sentință ca fiind, conform articolului 161 din Legea nr. 19/2000, luna următoare celei în care s-a solicitat recalcularea, astfel că drepturile se impune a fi acordate doar din data de 01.06.2008, acțiunea fiind înregistrată la 26.05.2008.
Față de considerentele expuse, în baza articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs conform articolului 312 aliniatele 1, 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B, va modifica în parte sentința recurată în sensul că drepturile vor a fi acordate cu data de 01.06.2008.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata contestator, cu domiciliul în Vadu nr. 63 județul B, împotriva sentinței civile nr. 954/LM/2008 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Drepturile stabilite se acordă începând cu data de 01.06.2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
decizie: PA/23.04.2009
Complet fond:,
în 2 ex.: /23.04.2009
Președinte:Popa AuroraJudecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Măduța Doina