Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 662/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR.662
Ședința publică din 5 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la.Av., în C N,-, jud.C, împotriva deciziei civile nr. 112/11.02.2009 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P și MUNICIPIUL P PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în P,--4, jud.
Recurs timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr.-/30.09.2009 și 0,15 lei timbru judiciar, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant prin avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr. 240/02.06.2009, intimații - pârâți Consiliul Local P și Municipiul P prin primar, reprezentați de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților prin apărători, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru recurentul-reclamant arată că hotărârile pronunțate sunt nelegale întrucât spațiul din care se solicită evacuarea pârâților nu excede suprafeței de 660 menționată în deciziile de restituire, iar suprafața construită care include și suprafața ocupată fără nici un temei legal de către pârâții-intimați este, evident, mai mică decât cea dispusă a se restitui.
Consideră că în mod greșit instanțele au respins efectuarea probei cu expertiză tehnică de specialitate care să evidențieze imposibilitatea existenței unei suprafețe excedentare, încălcându-se astfel principiul echidistanței procesului. În continuare susține că, în realitate, suprafața pe care reclamantul-recurent a fost pus în posesie și din care solicită evacuarea nu excede titlului său de proprietate.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor și admiterea acțiunii, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimații-pârâți arată că
deciziile pronunțate de instanțele anterioare sunt legale, precizând că restituirea nu privește imobilul proprietatea Municipiului P, deoarece nu are nicio legătură cu Cinematograful sau cu terenul aferent acestuia, fiind vorba de o cu totul altă porțiune din clădirea respectivă, construită pe terenul recurentului.
Consideră că prin acțiunea promovată, recurentul încercat să inducă în eroare instanța de judecată și să-și extindă în mod fraudulos proprietatea, iar în atare situație se impune respingerea recursului și menținerea ca legale a celor două hotărâri pronunțate în cauză.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr- reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului P și Municipiul P- prin primar să se dispună evacuarea din spațiul situat în P,- (fost 33-35) fostă clădire a cinematografului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că imobilul a fost naționalizat fără titlu valabil și în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a fost restituit bunul, prin deciziile nr. 120/20.07.2005 și 30/20.02.2006.
În condițiile în care pârâtul se află într-o cotă parte din spațiul proprietatea sa și în pofida demersurilor pentru a clarifica situația, continuă să dețină bunul fără niciun titlu cu atât mai mult cu cât o parte din acesta l-a închiriat, reclamantul a precizat că s-a impus formularea prezentei acțiuni.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 5233/28.05.2008 Judecătoria Ploieștia respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că prin deciziile nr. 120/22.07.2005 și nr. 30/20.02.2006 emise de România s-a admis cererea lui, reclamant în prezenta cauză, și s-a dispus restituirea în natură către acesta, în starea în care se află, a imobilului identificat ca fiind Cinematograful situat în Municipiul P,- ( fost 33-35), jud. P, în suprafață de 660 mp, cu terenul aferent de 699 mp.
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța a concluzionat că reclamantul nu deține un titlu de proprietate pentru spațiul din care solicită evacuarea pârâtului, întrucât acesta excede suprafeței de 660 mp, menționate în deciziile de restituire.
Astfel, cu ocazia punerii în posesie, ca urmare a emiterii celor două decizii, s-a constatat o diferență în plus față de cea restituită, iar din corespondența purtată cu pârâtul Consiliul Local Par eieșit că diferența solicitată reprezintă un corp de clădire construit după anul 1989, care a fost închiriat către SC SRL în baza convenției încheiate în data de 14.12.2005, fiind prelungit termenul contractual printr-un act adițional la data de 04.07.2007.
Pe de altă parte, s-a precizat că, deși potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, această dispoziție legală care instituie de fapt prevalența restituirii în natură
către persoana îndreptățită este pe deplin aplicabilă în procedura de restituire, dar nu poate fundamenta o cerere ulterioară de evacuare atâta vreme cât spațiul din care se solicită părăsirea nu face parte din cel care a făcut obiectul deciziilor de restituire.
Impotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul care a precizat că hotărârea atacată se fundamentează pe doua teze și anume aceea că terții deținătorii ocupă un spațiu mai mare decât suprafața construita de 660 mp. care a fost restituită în proprietate apelantului și faptul că procesul verbal de punere în posesie obligă reclamantul să clarifice situația privind plusul de suprafața cu deținătorii.
Aceste teze evaluate drept adevărate de către instanța de fond sunt de fapt în dezacord cu realitatea, pentru că România a restituit o suprafață construita de 660 mp. cu un teren aferent de 699 mp. constatându-se la momentul punerii în posesie o întindere construita efectiv restituita, mai, motiv pentru care primitorul s- angajat să identifice deținătorii acelei diferențe. A mai susținut apelantul că, întrucât spațiul din care se solicită evacuarea nu depășește suprafața restituită de 660 mp, ci este cuprins în aceasta, se impune admiterea cererii și evacuarea terților din partea de imobil pe care o ocupă fără titlu.
In ceea ce privește procesul verbal de predare primire, deci de punere in posesie, reclamantul si-a asumat obligația sa clarifice situația privind plus de suprafața dintre cea construita si cea pentru care s-a dispus restituirea, pentru evitarea confuziilor,solicitându-se în acest sens efectuarea unei expertize tehnice care sa determine compunerea suprafeței de 660 mp. retrocedată proprietarului de drept.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, iar intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare, dar s-au prezentat in fata instanței și au solicitat respingerea căii de atac exercitate, ca fiind nefondata.
Prin decizia civilă nr. 112/11 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins cererea de completare a probatoriilor formulată de apelant, ca neîntemeiată, și totodată a respins ca nefondat apelul precum și solicitarea apelantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, la momentul punerii în posesie a reclamantului, prin deciziile nr. 120/22.07.2005 și nr. 30/20.02.2006 ale, s-a constatat existența unei diferențe între imobilul dispus a se restitui și suprafața construită cu terenul aferent, aflat în posesia unității deținătoare, iar reclamantul și-a asumat obligația de aoi dentifica, inclusiv sub aspectul părților deținătoare.
Având în vedere că, pe calea acțiunii de față, se urmărește de către apelant să intre în posesia unei părți din imobilul situat în P,-, asupra căruia pretinde că este titularul dreptului de proprietate, iar demersul său se îndreaptă împotriva celor care stăpânesc efectiv bunul, tribunalul a considerat că situația de fapt și de drept expuse reprezintă ipoteza tipică a acțiunii în revendicare, cu atât mai mult cu cât pârâții, la rândul lor, se pretind proprietarii unei părți din imobilul în litigiu.
În acest context, s-a apreciat că numai pe calea acțiunii în realizare instanța ar putea să procedeze la o comparare a titlurilor invocate de părți, pe baza unui probatoriu complex ce se presupune a fi administrat, raporturile dintre părți neputând fi soluționate în cadrul unei acțiuni în evacuare, care este aplicabilă raporturilor de locațiune.
În privința completării probatoriului, s-a respins solicitarea apelantului, pe considerentul că efectuarea unei expertize constructor nu este concludentă soluționării pricinii, raportat la obiectul acesteia.
Împotriva deciziei mai sus menționată a formulat recurs reclamantul, prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii cu consecința evacuării pârâților din spațiul proprietatea sa, iar în subsidiar casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize.
În motivarea recursului, s-a învederat de către reclamant că ambele instanțe au plecat de la o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății și anume faptul că spațiul din care se solicită evacuarea pârâților excede suprafeței de 660 mp menționată în titlurile sale și, în atare situație, s-a ajuns la o judecare în dezacord cu realitatea, respingându-se acțiunea sa.
În continuare, s-a precizat că în mod greșit s-a refuzat efectuarea expertizei, iar prin această modalitate de soluționare a pricinii, instanța a încălcat dispozițiile legale care reglementează rolul său activ, prevederile constituționale vizând liberul acces la justiție și desfășurarea unui proces echitabil, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la această critică s-a menționat că dreptul la un proces echitabil implică o evaluare corectă a stării de fapt și de drept, cu admiterea probatoriului util și pertinent cauzei, iar instanța, prin refuzul probei solicitată de el, i-a încălcat acest drept și nu a manifestat rol activ pentru a clarifica, dincolo de orice dubiu, starea spațiului din incinta căruia s-a solicitat evacuarea.
Ca temei de drept al recursului, s-au invocat disp.art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civilă.
În speță, intimații nu au depus întâmpinare, ci doar concluzii scrise, prin care și-au exprimat punctul de vedere cu privire la recursul formulat.
Examinând decizia atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect, reclamantul critică hotărârile instanțelor anterioare pe considerentul că, printr-o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, s-a ajuns la o soluționare a cauzei în dezacord cu realitatea, fiind incidente astfel prevederile art. 304 pct.8 Cod proc.civilă.
În această privință, instanța constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate întrucât, chiar dacă Judecătoria Ploieștia respins acțiunea introductivă plecând de la premisa că reclamantul nu ar deține titlu de proprietate pentru spațiul din care solicită evacuarea pârâților, acesta excedând suprafeței de 660 mp menționată în decizia de restituire, punctul de vedere respectiv nu a fost însușit și de către Tribunalul Prahova, a cărui decizie face obiectul controlului judiciar.
Lecturând conținutul hotărârii pronunțate de instanța de apel, se constată că aceasta a argumentat, în deplină concordanță cu textele legale incidente în speță și înscrisurile administrate, motivele pentru care cererea de chemare în judecată nu poate fi primită, iar ele nu au vizat nicidecum împrejurarea că reclamantul ar deține o suprafață mai mare decât cea restituită în baza Legii nr. 10/2001.
Astfel, s-a reținut că la momentul punerii în posesie a reclamantului, în temeiul
celor două decizii, s-a constatat existența unei diferențe între imobilul ce trebuie să fie restituit și suprafața construită cu terenul aferent aflată în posesia unității deținătoare, iar în acest context, în mod corect s-a concluzionat că, în condițiile în care apelantul încearcă să intre în posesia unei părți din imobilul în litigiu (despre care pretinde că face parte din cea care i-a fost restituită) rezolvarea raportului juridic dintre părți se poate realiza pe calea unei alte acțiuni, respectiv a revendicării.
Pe de altă parte, nu pot fi primite criticile recurentului în sensul că, prin refuzul instanței de a efectua expertiza constructor, în cauză s-a încălcat dreptul său de a-și dovedi susținerile, precum și prevederile constituționale vizând liberul acces la justiție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ajungându-se la o interpretare greșită a legii.
Potrivit disp.art. 295 alin.2 Cod proc.civilă, instanța de apel are posibilitatea de a administra probe noi sau de a completa probele administrate la fond numai dacă ea consideră că sunt necesare soluționării cauzei.
În interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului se reține că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, poate fi considerat efectiv numai dacă instanța a procedat la un examen atent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Câtă vreme, Tribunalul Prahovaa motivat că administrarea probei cu expertiză nu este concludentă în raport cu obiectul acțiunii dedusă judecății (fila 52 verso și fila 54 dosar apel) și a procedat pe cale de consecință la respingerea acesteia, a făcut uz de un drept conferit de lege, fără a încălca prin aceasta vreuna din prevederile Codului d e procedură civilă, ale Constituției sau Convenției.
Faptul că, în speță, instanța de apel și-a exercitat pe deplin rolul activ, asigurând părților dreptul la un proces echitabil rezultă cu prisosință din modul în care aceasta a argumentat soluția pronunțată, reținând în mod corect că, în condițiile în care reclamantul se pretinde proprietar al imobilului din care solicită evacuarea, iar pârâții susțin că sunt proprietarii părții din imobil pe care o folosesc, rezolvarea situației litigioase dintre aceștia se poate realiza doar în cadrul unei acțiuni în revendicare și nicidecum printr-o cerere în evacuare, care este specifică altor raporturi juridice, respectiv celor de locațiune.
Pe cale de consecință, în raport de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că, în speță, nu-și găsesc aplicabilitate prevederile art. 304 pct.8 și 9 Cod proc.civilă, invocate de recurent în susținerea căii de atac promovate, motiv pentru care în baza art. 312 Cod proc.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la.Av., în C N,-, jud.C, împotriva deciziei civile nr. 112/11.02.2009 a Tribunalului
P, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P și MUNICIPIUL P PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în P,--4, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - --- - -- -
Grefier,
Red.VG
Tehnored.CC
5 ex/10.10.2009
nr- Judecătoria Ploiești
nr- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
