Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 711/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(363/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.711
Ședința publică de la 28.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * *
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât- reclamant, împotriva deciziei civile nr.1538 A din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă-pârâtă )..
La apelul nominal făcut în ședința publică, pe lista amânărilor fără discuții se prezintă recurentul-pârât-reclamant, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 17.03.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimata-reclamantă-pârâtă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 161 din 16.03.2009, emisă de Baroul București - " și Asociații".
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea intimatei-reclamante-pârâte întâmpinare, în două exemplare.
Curtea procedează la înmânarea unei copii a întâmpinării către apărătorul recurentului-pârât-reclamant.
Avocatul recurentului-pârât-reclamant solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Avocatul intimatului-reclamant-pârât arată că lasă la aprecierea instanței cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului-pârât-reclamant.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului-pârât-reclamant, având în vedere că prin întâmpinare nu s-au invocat excepții sau apărări noi, iar aceasta a fost depusă la dosar cu respectarea termenului prevăzut de lege astfel că dispune lăsarea cauzei la ordine.
Avocatul recurentului-pârât-reclamant învederează că urmează să solicite acordarea unui termen pentru a depune la dosar înscrisuri.
La a doua strigare a cauzei, la ordine, se prezintă intimata-reclamantă-pârâtă, prin avocat, lipsind recurentul-pârât-reclamant.
Apărătorul intimatei-reclamante-pârâte arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatei-reclamante-pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât recurentul-pârât nu a făcut dovada că deține un titlul locativ în baza căruia să rezulte că locuiește în imobil ori că plătește chirie, astfel cum susține prin motivele de recurs; nu solicită cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de apel în mod corect a dispus disjungerea soluționării cererii principale de cererea reconvențională și a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiilor art.120 alin.2 Cod procedură civilă, având în vedere că cererea principală se afla în stare de judecată, întrucât părțile administraseră toate probele solicitate.
Mai arată că cererea prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Primăria Municipiului B și părinții recurentului, a fost admisă prin hotărâre definitivă și irevocabilă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, la data de 26.02.2008, sub nr-, reclamanta a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul, să se dispună evacuarea acestuia din imobilul situat în B,- (fostă ), sector 1, pe care pârâtul îl ocupă fără titlu.
Prin cererea reconvențională depusă la data de 28.03.2008, pârâtul - reclamant a solicitat instanței anularea tranzacției intervenită între acesta și părinții săi, și și reclamanta (căsătorită ), pe care reclamanta își întemeiază cererea principală.
Prin sentința civilă nr. 5845/02.05.2008, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, a anulat, ca netimbrată, cererea reconvențională și a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în B, str. -. - nr. 16, sectorul 1, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-.
Prin decizia civilă nr. 1538A/25.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât, în contradictoriu cu intimata-reclamantă; a desființat, în parte, sentința civilă atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe privind soluționarea cererii reconvenționale; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 472/2004 a Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 205/21219/27.09.1996, în contradictoriu cu pârâții și, părinții pârâtului din prezentul proces, aceștia fiind obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilului, fapt întâmplat în cadrul executării silite.
Deși apelantul pârât a arătat că are drepturi locative proprii, acesta nu a indicat care este titlul său locativ, având în vedere că nu a deținut niciodată un drept de proprietate sau un drept locativ propriu asupra imobilului.
Întrucât intimata-reclamantă are, în virtutea art. 480 Cod civil, dreptul de a se folosi, în mod exclusiv, de imobilul proprietatea sa, iar apelantul-pârât nu deține niciun titlu asupra imobilului, în mod corect, prima instanță a dispus evacuarea acestuia din imobil, pentru lipsă de titlu.
Tribunalul a admis motivul de apel privind greșita soluționare a cererii reconvenționale, în sensul anulării acesteia, ca netimbrată, având în vedere că, la fila 18 din dosarul de fond, se află dovadă achitării taxei de timbru aferentă cererii reconvenționale, iar, din încheierile de ședință, nu rezultă vreo suspendare, în condițiile art. 242 alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă, care să conducă la punerea în sarcina pârâtului reclamant a obligației de plată a unei taxe de timbru.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul -reclamant, solicitând casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Judecătoria Sectorului 1
În dezvoltarea motivelor de recurs, după reiterarea situației de fapt și a susținerilor formulate de părți, în cauza dedusă judecății, recurentul a arătat că soluția instanței de apel este "total greșită și inumană", fiind încălcate dispozițiile art. 120 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală, norme apreciate de recurent ca fiind imperative, soluția fiind "inumană", din perspectiva acestuia, întrucât, pe cererea principală, hotărârea este definitivă și executorie, putând fi, în orice moment, evacuat.
Astfel, recurentul a susținut că, dacă instanța de fond ar fi apreciat că se impune judecata deosebită a celor două cereri, ar fi trebuit să dispună suspendarea judecății dosarului, având ca obiect evacuarea, până la judecarea cererii privind nulitatea tranzacției, cu respectarea dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, care, în ipoteza admiterii evacuării, nu mai are nici o valoare.
În același sens, recurentul a susținut că titlul intimatei reclamante - sentința civilă nr. 472/2004 a Tribunalului București - nu este irevocabilă și această sentință nu îi este opozabilă, iar tranzacția este atacată prin cerere reconvențională.
Recurentul a formulat și cerere de suspendare a executării deciziei civile nr. 1538 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, cerere care a fost respinsă prin încheierea irevocabilă, pronunțată la data de 07.04.2009, de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pentru considerentele expuse în conținutul acelei încheieri.
Intimata a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că susținerile recurentului privind faptul că ar avea drepturi locative proprii nu pot fi primite, întrucât acesta nu a făcut dovada existenței unui titlu locativ, fiind simplu tolerat și înainte de constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, dacă se are în vedere principiul independenței patrimoniale în raporturile dintre părinți și copii.
În ceea ce privește soluția disjungerii cererii reconvenționale, intimata a susținut că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, această instanță făcând, în mod corect, aplicarea dispozițiilor art. 120 alin. 2 Cod procedură civilă.
Astfel, cererea principală a fost soluționată pe fondul ei, întrucât s-a aflat în stare de judecată, iar, în privința cererii reconvenționale, prin care recurentul a solicitat anularea tranzacției, fără să indice vreun motiv pentru a se pronunța o astfel de hotărâre, și fără să solicite administrare vreunei probe, erau pe deplin îndeplinite dispozițiile art. 120 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimata a susținut că sentința civilă nr. 472/2004 a Tribunalului Bucureștia rămas irevocabilă, toate cererile formulate de către numiții și fiind respinse, iar recurentul nu a formulat niciun recurs împotriva acesteia, pentru simplul motiv că nu a avut calitatea de parte în acel proces.
Ca un ultim argument, intimata a apreciat că respingerea, ca nefondat, a recursului se impune nu numai în lumina reglementărilor interne, dar și a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene (cauzaRadovici și împotriva României, cauzași împotriva României) în care s-a stabilit că prevederile Convenției au fost încălcate pentru că s-a impus proprietarilor să-i tolereze pe chiriașii imobilelor, fără nici o posibilitate concretă și reală de a percepe chirie, fiind rupt justul echilibru între interesele aflate în joc.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus la dosar sentința civilă nr. 13161/21.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții, și, având ca obiect nulitatea absolută a tranzacției încheiată între părți la data de 28.06.2007 privind imobilul din B, str. -. - nr. 16, precum și decizia civilă nr. 337/21.01.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin care s-a respins contestația în anulare formulată de și împotriva deciziei nr. 3164/19.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale relevante în această materie și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, prin raportare la motivele de recurs invocate de recurentul, Curtea consideră necesar să reamintească că, în actuala structură a recursului, motivele de recurs, reglementate în mod exhaustiv de art. 304 pct. 1- 9 Cod procedură civilă, ce pot fi supuse analizei instanței de recurs, nu pot fi decât motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.
Din această perspectivă a legalității, Curtea, esențializând, constată că motivele de recurs ce se impun a fi examinate în cauză, sunt: aplicarea greșită a dispozițiilor art. 120 Cod procedură civilă, inopozabilitatea sentinței civile nr. 472/14.05.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, ce nu ar fi irevocabilă și criticile ce țin de tranzacția încheiată la data de 28.06.2007, atacată cu o acțiune în nulitate, argumentele de tip subiectiv invocate de recurent excedând acestui cadru și neavând relevanță juridică.
Asupra primului motiv de recurs, prin care se critică aplicarea dispozițiilor art. 120 Cod procedură civilă, care reglementează modul de soluționare a cererii reconvenționale, Curtea apreciază că acesta este nefondat, întrucât niciuna din cele două instanțe, de fond sau de apel, nu au dispus disjungerea cererii incidentale, formulate de pârâtul - reclamant, de cererea principală, formulată de reclamanta - pârâtă, modalitatea de desființare parțială a unei soluții pronunțate de o instanță de fond reprezentând una dintre soluțiile posibile în calea de atac a apelului, în acord cu dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că,atunci când se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului -, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, primei instanțe.
Or, în cauză, instanța de apel, găsind că instanța de fond a soluționat în mod greșit cererea reconvențională, în temeiul unei excepții procesuale de procedură a netimbrării, dispunând anularea acesteia, deși, la dosar, se afla chitanța de plată a taxei de timbru, a făcut, în mod corect, aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, și considerând nefondat apelul exercitat de apelantul, sub aspectul soluționării cererii principale, a desființat în parte sentința civilă nr. 5845/2.05.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 1
In plus, și doar ca un argument de rigoare, Curtea apreciază că dispozițiile art. 120 alin. 2 Cod procedură civilă au caracterul unor norme dispozitive, iar nu imperative, soluția disjungerii cererii reconvenționale de cererea principală fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, cea mai bine plasată pentru a aprecia dacă cele două cereri - principală și reconvențională - se impune a fi judecate împreună sau în mod distinct, cu respectarea garanțiilor procesului echitabil, reglementat de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Asupra criticilor recurentului, conform cărora titlul intimatei, constând în sentința civilă nr. 472/14.05.2004 a Tribunalului București, nu este irevocabil și această sentință nu îi este opozabilă, iar tranzacția este atacată cu o actiune in nulitate, prin cererea reconvențională, formulata in prezenta cauza, Curtea le apreciază, de asemenea, ca nefondate, cata vreme intimata a demonstrat, prin ansamblul probator administrat in cauza, că sentința civilă nr. 472/14.05.2004, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 205/21219/27.09.1996, titlul exhibat de pârâții și, părinții recurentului din prezentul proces, si aceștia au fost obligați să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul in litigiu a rămas irevocabilă, prin pronunțarea deciziei civile nr. 3164/19.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.
In acelasi sens, în cauză, s-a depus sentința civilă nr. 13161/21.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții, și, având ca obiect nulitatea absolută a tranzacției încheiată între părți la data de 28.06.2007, privind imobilul din B, str. -. - nr. 16, sectorul 1.
Astfel, analizând titlurile exhibate de părți, Curtea constată că intimata se află in posesia unei hotarari judecatoresti defintive si irevocabile, prin care i se recunoaste cu efect retroactiv si nerevocabil dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, ca urmare a desființării contractului de vânzare - cumpărare nr. 205/21219/27.09.1996 si care constituie un "bun actual", ca noțiune autonomă, în sensul Primului Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, opozabilerga omnes, iar recurentul nu a sustinut existența niciunui titlu locativ asupra acestui imobil, Curtea constatând că tranzacția la care se raporteaza acesta reprezintă un titlu locativ temporar, ce are semnificația unui act de favoare al intimatei, care își redobândise imobilul, și prin care se reglementa faptul că intimata (căsătorită ) "se obliga să asigure în favoarea domnilor, și, în mod gratuit, dreptul de folosință locativă asupra apartamentului situat în B,- (fostă ), sector 1, până la data de 1 noiembrie 2007", iar, și se obligau să folosească apartamentul conform destinației sale și, la data de 1 noiembrie 2007, să-l predea proprietarului sau reprezentanților acestuia-",astfel încât nesoluționarea concomitentă, în acest cadru procesual, a cererii principale și reconvenționale nu determină consecințe juridice asupra cererii de evacuare formulate de intimată, care se întemeiază pe existența unui titlu valabil de proprietate și, corelativ, pe inexistența unui titlu locativ al recurentului.
În acest context și relativ la inexistența unui titlu locativ legal, care să justifice în continuare locațiunea recurentului, Curtea, fiind de acord cu susținerile intimatei, consideră necesar a face aplicarea directă Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Primului Protocol adițional la Convenție, care garantează dreptul la respectarea bunurilor și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reamintind că textul Convenției nu poate fi disociat de jurisprudența dezvoltată de instanța de contencios european, că acestea formează împreună un "bloc de convenționalitate", care se impune cu forță obligatorie instanțelor naționale, conform art. 11 și 20 din Constituția României și art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că hotărârile definitive pronunțate de C sunt executorii și obligatorii pentru statul parte la acest tratat internațional.
Astfel, în conformitate cu articolul 1 al Primului Protocol adițional la Convenție: " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional.Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții sau amenzilor."
Din interpretarea acestor dispoziții convenționale, rezultă că dreptul de proprietate nu este unul absolut și că el poate fi supus limitărilor care, însă, trebuie să fie prevăzute de o lege accesibilă și previzibilă, să urmărească un scop legitim, să fie necesare intr-o societate democratică și să păstreze un raport rezonabil de proporționaliate între interesele balansate, între scopul urmărit și mijloacele folosite.
Astfel, s-a apreciat că măsura prelungirii valabilității contractelor de închiriere în curs, deși urmărește un scop de interes general, și anume protecția chiriașilor în fața penuriei acute de locuințe, moștenite din perioda comunistă, ceea ce ar achivala, în opinia noastră, cu circumstanțe excepționale, relevate de Curtea Europeană în jurisprudența împotriva altor state, absența unor proceduri sau mecanisme legislative previzibile și coerente, care să reglementeze anumite garanții pentru punerea lor în practică și incidența lor asupra dreptului de proprietate al locatorului, care să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile, implică riscul de a impune locatorului o sarcină excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul său, statul având obligația pozitivă de adopta astfel de mecanisme (a se vedea, mutatis mutandis,Imobiliare Saffi contra Italiei, par. 49 și 54, Scollo contra Italiei, hotărârea din 28 septembrie 1995 și-Czapskacacontra Poloniei, par. 221 și 222).
Evaluând dispozițiile OUG nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriilor pentru spațiile cu destinația de locuințe, precum și consecințele aplicării acestora, Curtea Europeană a considerat că este inacceptabil să se impună proprietarilor o sarcină specială și exorbitantă, ca aceea de a menține locatarii în imobilul lor timp de mai mulți ani, fără nici o posibilitate concretă și reală de a încasa o chirie și că restricțiile suferite de proprietari în privința folosirii bunului lor imobiliar nu au înlesnit păstrarea justului echilibru între protecția dreptului individului la respectarea bunurilor sale și cerințele interesului general (cauzeleRadovici și; și; și; Oancea contra României).
Raționamentul Curții poate fi aplicat și în cauza dedusă judecății, întrucât instanța de recurs nu poate ignora faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-,. 3, sector 1, al intimatei reclamante a fost recunoscut cu efect retroactiv și, deci, nerevocabil, din anul 2007, în virtutea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, care se bucură de o prezumție de validitate, reținându-se că o instituție a statului, Primăria Municipiului B, în cunoștință de cauză, a procedat la vânzarea unui bun imobil care nu aparținea statului și care nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, ingerând, astfel, în dreptul de proprietate al reclamantei, încă de la acea dată( a se vedea mutatis mutandis, cauzele Străin României, Păduraru României, hotărârea din 1 decembrie 2005), iar chiriașii, părinții recurentului, de asemenea, în cunoștință de cauză, au cumpărat un imobil, despre care știau că nu este proprietatea vânzătorului, părțile contractante încălcând dispozițiile imperative ale Legii nr. 112/1995.
In același sens, Curtea observă că, timp de o lungă perioadă de timp, intimata nu a putut exercita, în mod deplin, atributele dreptului de proprietate, neputând folosi bunul și neîncasând nici o indemnizație proporțională pentru această lipsă de folosință, iar recurentul, alături de părinții săi, îi recunoscuse intimatei calitatea de proprietar și își asumase obligații în raport cu aceasta, pe care însă nu le-a respectat.
Pentru considerentele expuse, reținând că recurentul pârât nu justifică un titlu locativ legal pentru imobilul situat în B,-,. 3, sector 1, și că nu este incident, în cauză, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 1538A/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă )..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1538A/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă )..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Tehnodact. CS
2 ex./25.05.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
