Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 726/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(459/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.726
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă - SRL, împotriva deciziei civile nr.1515 A din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 22.04.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 29.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, la data de 11.11.2004, sub nr. 14368/2004 și, ulterior, nr-, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta - Român de Cercetări Economico Sociale și - SRL și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, evacuarea pârâtei din imobilul situat în B,-, sector 3, pentru lipsa titlului locativ și obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului pe perioada 1.12.2003 și până la eliberarea efectivă a spațiului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului menționat mai sus, în baza certificatului de moștenitor nr. 48/2003 și a dispoziției nr. 1867/25.11.2003, emisă de Primarul General al Municipiului A mai arătat că pârâta a fost notificată de către pentru a rezilia contractul de închiriere al acestui imobil, în urma restituirii lui în natură reclamantei. S-a mai susținut că pârâta nu mai deține nici un titlu locativ pentru imobilul în litigiu și nici nu plătește nimic în schimbul folosinței acestuia.
Reclamanta nu a invocat temeiul de drept în baza căruia a formulat cerere de chemare în judecată.
La data de 10.12.2004, pârâta - reclamantă a depus la dosarul cauzei cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei -pârâte la plata sumei de 411.084 USD, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile pe care le-a efectuat la imobilul în litigiu și a invocat un drept de retenție până la plata integrală a acestei valori.
În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 43 alin. 4 din OUG nr. 40/1999.
La data de 29.06.2005, tribunalul a luat act de renunțarea reclamantei - pârâte la judecarea capătului de cerere ce are ca obiect obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în litigiu.
La data de 1.06.2007, a fost introdusă în cauză, în calitate de succesor al reclamantei - pârâte,.
Prin sentința civilă nr. 3739/11.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 3 B - Secția Civilă a admis cererea principală formulată de reclamanta și a dispus evacuarea pârâtei - SRL din imobilul situat în B,-, sector 3. disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă - SRL și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 171.000 ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu, conform certificatului de moștenitor nr. 48/14.05.2003 și Dispoziției Primarului General nr. 1867/25.11.2003, iar la data de 11.03.2004 a fost întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr. 5037. reținut că pârâta a încheiat la data de 10.06.1999 cu contractul de colaborare nr.31 pentru repararea, modernizarea și exploatarea spațiului construit cu altă destinație decât aceea de locuință din-, sector 3. Aceasta a fost notificată de reclamantă pentru încheierea unui contract de vânzare - cumpărare, prin intermediul executorului judecătoresc.
Prima instanță a reținut, potrivit situației juridice a imobilului în litigiu, că pârâta a folosit imobilul în baza unui contract de colaborare pentru repararea și exploatarea spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință, situație în care în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de OUG nr. 40/1999. A mai reținut că și în situația în care s-ar aprecia că sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.40/1999, prelungirea de drept a contractelor de închiriere a operat până la data de 8.04.2004, astfel încât în prezent pârâta nu mai justifică un titlu locativ. În final, prima instanță a reținut că acțiunea principală formulată de reclamantă este întemeiată, ținând cont și de dispozițiile prevăzute de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, precum și de practica Curții Europene.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.1515/A/27.XI.2008, pronunțată în dosarul nr-, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă - împotriva acestei sentințe, iar în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă apelanta a fost obligată la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
Imobilul situat în B,-, sector 3, fost proprietatea lui G, autorul reclamantei. Acest imobil a fost naționalizat, în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin dispoziția nr. 1867/25.11.2003, emisă de Primarul General al Municipiului B acesta a fost restituit în natură reclamantei. Reclamanta este moștenitoarea reclamantei și a fost introdusă în proces după decesul acesteia.
Așa cum corect a reținut și prima instanță, pârâta a încheiat cu contractul de colaborare nr. 31/10.11.1999 pentru repararea, modernizarea și exploatarea spațiului construit cu altă destinație decât aceea de locuință din-, sector 3, Din conținutul acestui contract rezultă că pârâta s-a obligat să repare acest spațiu, să îl modernizeze și să îl exploateze pe cheltuiala sa, iar durata contractului de colaborare a fost o perioadă de 5 ani. Acest contract nu a fost un contract de închiriere a imobilului în litigiu, încheiat în temeiul legii locuinței, iar în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de OUG nr. 40/1999, deoarece pârâta nu a avut calitatea de chiriaș al acestui spațiu, astfel cum fără temei susține prin motivele de apel. Fiind un contract încheiat pe o perioadă limitată, așa cum se prevede la articolul 4 din acesta, durata contractului a expirat la 10.06.2004. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă la data de 11.11.2004, iar la acel moment pârâta nu mai justifica nici un titlu pentru ocuparea imobilului în litigiu, astfel încât prima instanță corect a reținut că acțiunea principală este admisibilă și a dispus evacuarea acesteia din imobilul proprietatea reclamantei, conform dispozițiilor prevăzute de art. 480 din Codul civil și acelor prevăzute de art. 1 din Protocolul 1 din CEDO.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs apelanta-pârâtă.
Prin motivele de recurs se susține că hotărârea este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Arată recurenta că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a nr.OUG40/1999, și a art.21-33 din Legea nr.114/1996 și a Legii nr.241/2001 privind aprobarea nr.OUG40/1999.
Faptul că la data de 14.04.2004 (și nu 08.04.2004 cum reține instanța) autoarea intimatei reclamante a trimis o notificare cu o ofertă de vânzare supraestimată, acordând un termen de gândire de o zi, demonstrează în mod clar că nu s-a dorit de către intimată nici vânzarea, nici încheierea unui contract de locațiune, aspect confirmat și de faptul că aceasta nu s-a prezentat la întâlnirea solicitată de recurentă prin notificarea din 20.04.2004.
În asemenea situații, pentru că restituirea proprietății s-a făcut în condițiile Legii nr.10/2001 sunt aplicabile, în opinia recurentei, și dispozițiile art.13 și următoarele din actul normativ, care demonstrează aplicabilitatea nr.OUG40/1999.
Recurenta-pârâtă este o unitate de învățământ superior și de pregătire profesională, atestată și luată în evidența Ministerului Educației și Învățământului, care nu desfășoară, așa cum s-a reținut în mod greșit de către instanța de apel, o activitate comercială.
Prin cel de al II-lea motiv de recurs se arată că în mod greșit instanța de apel nu a respins acțiunea în evacuare ca inadmisibilă.
În lipsa unui contract de locațiune, reclamanta-intimată avea la îndemână numai acțiunea în revendicare și nu acțiunea în evacuare.
De altfel, susține recurenta, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la inadmisibilitatea acțiunii pentru aceste considerente, doar s-a mulțumit să analizeze un contract vădit neîndoielnic, schimbând natura acestuia în scopul justificării soluției pronunțate.
Instanța de apel a interpretat greșit contractul de colaborare nr.31/1999, ca și un contract de asociere în participațiune, deoarece acesta este un contract de locațiune cu clauză de reparare, modernizare și sporire a valorii bunului.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, constată caracterul nefondat al recursului pentru următoarele considerente:
- Acțiunea în evacuare, în mod corect a fost considerată admisibilă
de ambele instanțe, chiar și în lipsa raporturilor locative, având în vedere că pe această cale proprietarul își apără dreptul de folosință și de uz asupra bunului;
Dispozițiile art. 480 cod civil justifică deopotrivă exercițiul dreptului de proprietate, cât și pe cel al atributelor ce decurg din acesta, cum ar fi dreptul de folosință. Astfel, invocarea ca temei juridic a prevederilor art.480 Cod civil nu califică în mod direct acțiunea ca fiind una în revendicare, aceasta putând fi o acțiune în evacuare în raport de obiectul și natura acesteia, determinate de către reclamantă, potrivit principiului disponibilității;
Repunerea reclamantului - proprietar în dreptul folosinței bunului sau poate fi opusă oricărei persoane care aduce atingere acestui drept, independent de preexistența unui raport juridic obligațional între litiganți, cu atât mai mult detentorului fără drept al imobilului, adică ocupantului fără titlu precar, cum este cazul pârâtei-apelante;
- Recurenta-pârâtă a ocupat imobilul în temeiul contractului de colaborare nr.31/10.VI.1999 încheiat cu Primăria Municipiului B (fila 17-29).
Acest contract a fost încheiat în temeiul Hotărârii nr.59/04.22.1997 privind reglementarea raporturilor contractuale privind spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, aflate în administrarea, emisă de Consiliul General al Municipiului B (fila 24 - dosar recurs).
La momentul încheierii contractului, legislația existentă în vigoare nu mai permitea închirierea suprafețelor cu altă destinație decât cea de locuință, deținute/administrate de stat sau de unitățile administrative.
contractului, preambulul acestuia (partea I din contract, denumită "Părțile contractante" - paragraf 3 - precizează "Ținând seama de prevederile legale în vigoare privind colaborarea în vederea realizării de activități comune"), precum și conținutul contractului, demonstrează fără putință de tăgadă, faptul că sus-menționatul contract de colaborare nr.31/10.VI.1991, nu poate fi considerat ca fiind contract de închiriere și nici de locațiune. Așa cum în mod corect au reținut cele două instanțe - este un contract de drept comun care a încetat prin ajungerea la termenul pentru carea fost încheiat, adică în data de 01.06.2004.
La data restituirii imobilului, adică la data emiterii dispoziției - 23.02.2004, contractul de colaborare era încă în vigoare, așa încât până la expirarea lui (01.06.2004), proprietara-reclamantă era obligată, conform dispozițiilor Codului civil și cele ale art.14 din Legea nr. 10/2001, să-l respecte; după această dată pârâta-recurentă a continuată însă să folosească fără titlu locativ imobilul proprietatea reclamantei.
În consecință, instanțele au interpretat corect actul juridic dedus judecății, și nu au schimbat natura acestuia, dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă nefiind incidente.
Pentru considerentele expuse este neîntemeiat și motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă). Întrucât în cauză nu a fost încheiat un contract de locațiune, întemeiat pe dispozițiile Legii nr.114/1996, nu sunt aplicabile nici dispozițiile nr.OUG40/1999, astfel cum a fost modificată și completată, iar faptul că recurenta intimată desfășoară o activitate școlară nu are relevanță în aceste condiții, mai ales că nu este unitate de învățământ din sistemul de stat pentru a-i fi aplicabile dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001.
Activitatea desfășurată de recurenta - SRL este o activitate comercială, așa cum rezultă din contractul de colaborare dar și din cererea de înscriere mențiuni (fila 160-162 volumul I dosar nr.14368/2004 - Judecătoria Sector 3) înregistrată în 1995 la Oficiul Registrului Comerțului din B, unde se consemnează ca activități: activități de contabilitate, revizie contabilă, evidență financiară. cursuri de inițiere în limbi străine, în informatică și în orice domenii de activitate".
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1515A/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Tehnodact. /2 ex./12.06.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 3. -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
