Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 737/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.737
Ședința publică din 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr.77 din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr- precum și a sentinței civile nr. 8122 din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Arad - secția civilă - în dosarul cu același număr,în contradictoriu cu pârâții intimați, și, având ca obiect evacuare și daune interese.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în substituirea avocatului pentru reclamantul recurent și avocat pentru pârâții intimați, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru reclamantul recurent pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru pârâții intimați, și pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă și înregistrată la Judecătoria Arad la data de 22.02.2008, sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții, și, obligarea pârâților la evacuarea imobilului situat în A,-,.5A, compus din 3 camere și dependințe, cu suprafața utilă de 112 mp și înscris în CF nr.30901 A, nr.top 731/a/VI, obligarea pârâților la plata sumei de 12.000 lei, pentru lipsa de folosință a imobilului pe perioada 01.01.2006-01.03.2008, cu titlu de daune-interese, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare se arată că la data de 17.01.2005 reclamantul a încheiat în calitate de locator, cu pârâții, în calitate de locatari, contractul de închiriere nr.160 pe o perioadă de 1 an, respectiv până la data de 31.12.2005, contract care a avut ca obiect apartamentul nr.5A, proprietatea reclamantului, situat în A,-. După data de 31.05.2005, contractul de închiriere nu a mai fost prelungit, deși reclamantul a remis oferte pârâților în acest sens.
În consecință, la data de 15.01.2008, reclamantul i-a somat pe pârâți ca până la data de 31.01.2008 să elibereze spațiul abuziv ocupat, aceștia nedeținând nici un titlu locativ valabil care să le permită să locuiască în imobil.
Față de cele arătate, reclamantul susține că este lipsit de unul dintre atributele dreptului de proprietate și anume folosința, solicitând evacuarea necondiționată a pârâților din imobil.
În același timp, întrucât pe perioada 01.01.2006-01.02.2008 a fost lipsit de folosința imobilului și de sumele cuvenite cu titlu de chirie, reclamantul consideră că pârâții sunt obligați a repara prejudiciul, potrivit art.998 Cod civil, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 12.000 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.480, art.998 și art.999 Cod civil.
Pârâții prin întâmpinarea depusă în ședința publică din data de 25 martie 2008, solicită respingerea acțiunii și invocă excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului ș excepția insuficientei timbrări a cererii.
Pe fondul cauzei, pârâții arată că reclamantul a formulat notificarea de evacuare abia în data de 15.01.2008, cu termenul de 31.01.2008 de eliberare a spațiului. Reclamantul nu a reziliat contractul de închiriere încheiat la data de 17.01.2005, întrucât în perioada anilor 2006-2007 solicitat în repetate rânduri mărirea chiriei și nici nu a recurs la solicitarea evacuării pârâților pe cale judiciară. Pârâții apreciază astfel că a fost prelungit în mod tacit contractul de închiriere, iar prevederile de la pct.3.2 din contract care vizează prelungirea pe termen determinat nu sunt aplicabile.
Pârâții susțin că afirmația reclamantului că nu au plătit chiria este nefondată, pentru că au depus lunar la CEC chiria din contract în cuantum de 100 lei, fapt necesar față de refuzul reclamantului de a remite chitanța despre primirea chiriei, astfel că pretenția de 12.000 lei a reclamantului este nefondată, iar pe de altă parte nu se explică modul de calcul al acestei sume.
În ședința publică din 25 martie 2008, pârâții au depus și cerere reconvențională prin care solicită în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional obligarea acestuia la plata sumei de 7.000 lei reprezentând echivalentul sporului de valoare și a investițiilor efectuate de pârâți la imobilul din litigiu, constatarea existenței dreptului de retenție al pârâților-reclamanți reconvenționali asupra imobilului din litigiu până la restituirea integrală a sporului de valoare solicitat.
În motivare se arată că pârâții-reclamanți reconvenționali folosesc imobilul din data de 21.07.1981 în baza contractului de închiriere cu fosta, iar în decursul anilor au efectuat mai multe investiții ca: introducerea rețelei de gaze naturale, contorizarea pe apartament a consumului de apă, racordarea la televiziunea prin cablu, modificare și înlocuire instalații sanitare, montare și instalare teracotă, investiții a căror valoare pârâții-reclamanți reconvenționali o estimează provizoriu la suma de 7000 lei.
Întâmpinarea și cererea reconvențională au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art.493 alin.3 Cod civil, art.118, art.119 și art.120 Cod procedură civilă.
În ședința publică din data de 15 aprilie 2008, reprezentanta pârâților a arătat că nu mai susține excepțiile invocate în întâmpinare, întrucât acestea au fost complinite.
Reclamantul-pârât reconvențional, prin notele de ședință depuse în ședința publică din 20 mai 2008, invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la pretențiile formulate de pârâți prin cererea reconvențională și solicită respingerea cererii reconvenționale.
În motivarea excepției formulate, reclamantul-pârât reconvențional arată că din documentele depuse în probațiune rezultă că investițiile efectuate de pârâți au avut loc înainte de momentul încheierii contractului de închiriere de către antecesoarea sa, astfel că investițiile efectuate în această perioadă nu sunt opozabile reclamantului-pârât reconvențional, la data efectuării investițiilor calitatea de proprietar având-o Statul Român reprezentat de Municipiul prin SC SA. Imobilul a fost restituit antecesoarei reclamantului-pârât reconvențional în urma rămânerii irevocabile a Deciziei civile nr.1855/1999, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosar nr.2059/C/1999, iar majoritatea investițiilor efectuate de pârâți au avut loc în perioada septembrie 1998-ianuarie 1999.
Cu privire la investițiile efectuate de pârâții-reclamanți reconvenționali în perioada anilor 2004-2005, reclamantul-pârât reconvențional susține că nu a avut cunoștință că aceste investiții au fost efectuate. Cu atât mai mult cu cât pârâții-reclamanți reconvenționali nu i-au cerut acordul, în calitate de proprietar, chiriașii având obligația legală de a-l informa și de a-i cere acordul. De asemenea pârâții-reclamanți reconvenționali nu au arătat prin cererea reconvențională în ce măsură aceste lucrări ar fi fost necesare și nici în sarcina cui ar fi revenit efectuarea acestor lucrări.
Pârâții-reclamanți reconvenționali, prin notele de ședință depuse în data de 20 mai 2008 invocă excepția prematurității acțiunii reclamantului pârât reconvențional, întrucât acesta nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art.14 raportat la art.35 din OUG nr.40/1999.
Prin precizarea cererii reconvenționale, depuse în data de 20 mai 2008, pârâții-reclamanți reconvenționali arată că își întemeiază cererea pe dispozițiile art.43 din OUG nr.40/1999 potrivit cărora chiriașul are dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus locuinței, apreciind că dacă nu s-ar solicita aceste sporuri proprietarul s-ar îmbogăți fără justă cauză.
Pârâții-reclamanți reconvenționali precizează investițiile efectuate, astfel: în data de 26.09.1998-proiect instalații gaze naturale (350.000 ROL); în data de 08.09.1998 și 27.10.1998-lucrări de construcții-montaj instalații interioare gaze naturale (1.000.000 ROL și 3.300.000 ROL); în 18.09.1998-racordarea la coloana de gaz a Asociației de proprietari G nr.7 din A (1.400.000 ROL); 18.01.1999-instalații, abonament, deschiderea și montarea contorului de gaz (108.000 ROL); 18.01.1999 plăți anticipate către SC Nord SA (63.000 ROL); 1996-montarea unei teracote (1300 RON); 1996-schimbat 3 uși furnir de maho și sticlă (1400 RON); februarie 2000-capitonare bucătărie și grup social cu lambriuri melaminate; 27.05.2004-instalare (2000 ROL); 16.07.2004-contorizare apă; 24.07.2005-renovare obiecte sanitare (montare ghiuvetă, WC, rezervor și schimbarea țevilor de apă) 5.500.000 ROL.
Reclamantul-pârât reconvențional, prin notele de ședință depuse în data de 03 iunie 2008 susține că temeiul legal invocat de pârâți, respectiv art.43 din OUG nr.40/1999 nu este aplicabil în cauză, din motivele arătate la termenul anterior. De asemenea, prin precizarea de acțiune pârâții nu au arătat în ce măsură aceste lucrări ar fi fost necesare și utile.
Reclamantul-pârât reconvențional mai arată că dreptul de retenție invocat de pârâții-reclamanți reconvenționali nu este legal, din moment ce în perioada efectuării investițiilor aceștia dețineau locuința fără un titlu valabil. De asemenea pârâții-reclamanți reconvenționali nu pot invoca nici posesia de bună-credință din moment ce au refuzat să încheie un nou contract și au fost notificați în acest sens de reclamant.
Cu privire la excepția prematurității cererii, reclamantul-pârât reconvențional solicită respingerea excepției, cu motivarea că, așa după cum s-a reținut în practica judiciară din ultimii ani, precum și în jurisprudența CEDO, prevederile OUG nr.40/1999 nu își mai găsesc aplicarea începând cu data de 08.04.2004, ceea ce face imposibilă reînnoirea contractului astfel cum au susținut pârâții-reclamanți reconvenționali. O altă interpretare dată prevederilor mai sus-amintite ar presupune prelungirea la infinit a contractului de închiriere și implicit încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților.
În ședința publică din data de 03 iunie 2008, instanța a recalificat excepția prematurității cererii ca fiind o apărare în fond și a unit, în baza art.137 Cod procedură civilă, excepția cu fondul cauzei.
Prin notele de ședință depuse în data de 17 iunie 2008 reclamantul-pârât reconvențional a precizat că suma de 12.000 lei a fost calculată pentru un număr de 26 de luni, în urma estimării cuantumului chiriei la 461,5 lei/lunar, ținând cont de valoarea medie a chiriei în zona respectivă și de faptul că pârâții-reclamanți reconvenționali nu au contestat în nici un mod acest cuantum.
Pârâții-reclamanți reconvenționali, prin notele de ședință depuse în data de 17 iunie 2008 arată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului-pârât reconvențional că antecesoarea reclamantului, a primit înapoi în posesie întreg imobilul pe baza hotărârilor judecătorești, care au constatat că actele de naționalizare au fost ilegale și că Statul Român nu a fost niciodată adevărat proprietar al imobilului. Procedura judiciară s-a desfășurat pe baza dreptului comun, având loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001. Drept urmare pretențiile pârâților-reclamanți reconvenționli la despăgubiri și la dreptul de retenție se bazează pe tot pe dreptul comun, anume pe principiul îmbogățirii fără justă temei și pe dreptul de retenție ca drept real accesoriu al dreptului de creanță, normele prevăzute de Legea nr.10/2001 nefiind aplicabile.
În ședința publică din 17 iunie 2008, instanța, în temeiul art.48 alin.3 din Legea nr.10/2001, întrucât imobilul a fost preluat fără titlu valabil, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului reconvențional.
Prin sentința civilă nr. 8122 din 4.11.2008, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Arad admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și în consecință dispune:
Evacuarea pârâților din imobilul înscris în CF nr.30901 A, cu nr.top 731/a/VI,
Respinge cererea pentru pretenții,
Respinge cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali, în contradictoriu cu pârâtul reconvențional, având ca obiect pretenții.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține în fapt că pârâții au încheiat cu reclamantul un contract de locațiune având ca obiect imobilul înscris în CF nr.30901 A,primii având calitatea de chiriași,iar ultimul fiind proprietar al imobilului,cu titlu de moștenire de la autoarea sa în drepturi, căreia i s-a restituit imobilul prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă la data de 14 06 1999.Locațiunea s-a încheiat pe un termen de 1 an,începând cu 17 01 2005 și până la data de 31 12 2005.Deși pârâții au fost notificați să încheie un nou contract pentru o chirie de 450 lei,față de 100 lei cât a fost anterior,aceștia nu au dat curs notificării.
Într-o cauză relativ recentă (hotărârea " Radovici și Stănescu contra României ", având ca obiect cererile nr. 68479/01; nr.71351/01 și nr. 71352/01, pronunțată la data de 02.11.2006 - sursa www.echr.coe.int.), CEDO a fost solicitată să se pronunțe cu privire la disp. OUG nr. 40/1999, atât în ansamblul ei cât și în ceea ce privește măsurile cu caracter de protecție adoptate de Statul Român referitor la protecția intereselor chiriașilor, care intră sub incidența acestui act normativ.
În acest sens CEDO a reținut ca prim aspect faptul că, ulterior anului 1989, Statul Român s-a confruntat cu o problemă de ordin social constând în reglementarea raporturilor juridice dintre proprietarii unor anumite categorii de imobile și chiriașii care locuiesc în acestea, sens în care acesta a adoptat mai multe acte normative, printre care și OUG nr. 40/1999.
Pe de altă parte însă, CEDO a arătat în aceeași hotărâre că art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției CEDO, ratificat de România și inclus astfel în cadrul legislației naționale, conține 3 norme distincte:
- prima care este inclusă în prima frază din cadrul primului alineat al art. 1 al acestui protocol și care are un caracter general, enunțând principiul respectării proprietății;
- a doua, inclusă în fraza secundară a aceluiași prim alineat, care vizează restrângerile ce pot fi aduse proprietății și condițiile acestor restrângeri, respectiv
- a treia, consemnată în al doilea alineat care recunoaște statelor membre posibilitatea de a adopta acte normative naționale în vedere utilizării bunurilor, conform intereselor generale.
Ultimele două dispoziții, care în realitate sunt de natură să constituie veritabile limitări aduse exercițiului dreptului de proprietate, trebuie însă interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă arătată. În acest context, CEDO a arătat că ideea de protecție a chiriașilor nu este criticabilă în sine, ea constituindu-se într-o aplicare a celei de-a treia regulă enunțată anterior (cea referitoare la uzul bunului, conform intereselor generale ), însă această protecție trebuie să se realizeze în deplin acord cu norma principală care consacră ocrotirea proprietății, sens în care se arată că, atâta timp cât există riscul ca proprietarul să suporte o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a dispune de bunul său, autoritățile naționale trebuiau să stabilească " mecanisme legislative previzibile și coerente " care să protejeze proprietarul împotriva unor intervenții arbitrare și imprevizibile în dreptul său de proprietate.
CEDO a considerat că OUG nr. 40/1999 nu cuprinde astfel de garanții.
În acest sens, CEDO a avut în vedere, în special, două dispoziții cuprinse în OUG nr. 40/1999: art. 11 alin. 1 potrivit cărora nerespectarea de către proprietate a prev. art. 10 alin. 1 din OUG nr. 40/1999 atrage prelungirea de plin drept a contractului de închiriere încheiat anterior până la încheierea unui nou contract, iar plata chiriei până la încheierea unui nou contract nu poate fi invocată de proprietar pentru a obține evacuarea chiriașului și art. 13 din același act normativ care reglementează, cu titlu limitativ, cazurile în care nu se aplică prelungirea locațiunii.
Având în vedere astfel, critica adusă de CEDO disp. OUG nr. 40/1999 în general, respectiv privitor la art. 11 și 13 din acest act normativ, în special, care în opinia Curții sunt de natură să încalce dreptul de proprietate, instanța, în baza art. 11, 20 din Constituție raportat la art. 1 alin. 1 din Protocol adițional nr. 1 al Convenției CEDO, va aprecia ca fondate susținerile formulate de reclamant în ceea ce privește evacuarea.
Conform art.25 din L nr.114/1996, chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contractul de închiriere, până la data executării efective a hotărârii de evacuare.Față de aceste dispoziții legale reiese că pârâții ar putea fi obligați la contravaloarea chiriei,care a fost stipulată la suma de 100 lei nu și la suma arătată în raportul de expertiză.Din filele CEC depuse de pârâți reiese că aceștia au depus lunar câte 100 de lei chirie pe numele reclamantului pe toată durata cât au locuit în imobil.
Cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvențional se va respinge pentru lipsa calității procesuale active a acestora,în sensul că deși imobilul a fost restituit înainte de intrarea în vigoare a L nr.10/2001,nu există nici un argument de text ori de echitate pentru ca în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil(ca în speță) și restituite înainte de intrarea în vigoare a acestei legi,obligația de despăgubire să rămână în sarcina adevăratului proprietar numai pentru simplul fapt că imobilele respective nu se restituie după 14 02 2001.Art.49 din L nr.10/2001 nu distinge între cele două categorii de imobile. Textul reglementează o obligație de despăgubire născută ex lege și stabilită în sarcina statului sau fostei unități deținătoare a imobilelor preluate fără titlu valabil,încât problema retroactivității în cazul imobilelor deja restituite rămâne,practic,fără obiect.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând schimbarea ei, în parte, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii sale și prin decizia civilă nr. 77 din 4.03.2009, Tribunalul Arad - secția civilă - respinge apelul acestui reclamant.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în fapt și în drept că starea de fapt reținută este conformă probelor administrate, probe apreciate corect de prima instanță, care a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.1410, 1411,1436, 1437 și art. 998 din Codul civil.
Pârâții au folosit apartamentul în litigiu în baza contractului de închiriere nr.160/17.01.2005, cu termen,care expira la data de 17.01.2006,iar după expirarea acestui termen au continuat locațiunea care,potrivit art. 1437 din Codul civil se consideră locațiune reînnoită, fără termen, iar încetarea locațiunii fără termen se poate face din inițiativa oricărei părți din contract, după o prealabilă notificare, în condițiile art.1443 din Codul civil. Această notificare din partea proprietarilor reclamanți a avut loc la data de 15.01.2008, dată până la care pârâții au avut titlu locativ valabil, opozabil reclamanților, astfel că temeinic și legal prima instanță a acordat despăgubiri în cuantumul chiriei stabilite prin contractul de închiriere și nu în baza raportului de expertiză tehnică,pentru acea perioadă,iar nu de la data dobândirii dreptului de proprietate,cum pretind reclamanții.
Împotriva acestei decizii de apel a declarat recurs, în termen legal reclamantul solicitând în principal, modificarea ei, în tot, în sensul obligării intimaților pârâți la plata sumei de 6900 lei, cu titlu de daune interese, cuvenite pentru lipsa de folosință a imobilului în litigiu, iar în subsidiar casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței, care a pronunțat-o,invocând în drept art.304 pct. 7 și 9 și art. 312 Cod procedură civilă motivând că greșit a fost soluționat capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâților la 6900 lei cu titlu de daune interese.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul reclamantului este fondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin1 Cod procedură civilă să fie admis ca atare și să fie modificate ambele hotărâri judecătorești pronunțate anterior, în sensul dispunerii obligării intimaților pârâți menționați la plata sumei de 6900 lei, către recurent, reprezentând daune interese, cuvenite pentru lipsa de folosință a imobilului în litigiu, cu menținerea restului dispozițiilor, întrucât, în ce privește acest capăt de acțiune al reclamantului s-a reținut o eronată stare de fapt și s-a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. precitate, ocazionându-se astfel motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, criticile formulate în recurs fiind întemeiate, în ce privește capătul principal al recursului de față, dar nu și subsidiarul său, deoarece nu este cazul casării deciziei civile cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Astfel, în fața instanței de apel, reclamantul a învederat faptul că în ceea ce privește capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 12.000 lei pentru lipsa de folosință a imobilului amintit pe perioada 1.01.2006- 1.03.2008 cu titlu de daune interese, instanța de fond în mod eronat a respins cererea pentru pretenții.
De asemenea prin precizarea motivelor de apel din data de 18.02.2009 același reclamant a solicitat instanței de judecată, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea intimaților la plata sumei de 6900 lei, cu titlu de daune interese, pentru lipsa de folosință a imobilului pe perioada 01.01.2006 - 31.12.2008, învederând totodată instanței de judecată prin înscrisurile depuse la dosar, faptul că intimații,( confirmând susținerile reclamantului în sensul relei - credințe acestora) au ridicat sumele de bani depuse la CEC cu titlu de chirie la data de 24.06.2008, înainte ca instanța de fond să pronunțe Sentința Civilă nr. 8122/4.11.2008.
Așadar, Curtea constată că deși instanța de apel a reținut prin Decizia nr. 77/4.03.2009 că intimații au ridicat sumele de bani consemnate la CEC cu titlu de chirie, a omis în mod eronat să se pronunțe asupra acestui fapt în orice mod și ca atare decizia civilă nr.7/4.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad este nelegală și netemeinică deoarece motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă sunt întemeiate, câtă vreme obligarea intimaților la plata sumei de 6900 lei, astfel cum s- arătat în precizarea motivelor de apel- pentru lipsa de folosință a imobilului amintit pe perioada 1.01.2006-1.03.2008 cu titlu de daune interese, reclamantul a solicitat-o având în vedere fapta ilicită a acestora și anume ocuparea spațiului abuziv, aceștia nedeținând nici un titlu valabil care să le permită să locuiască în acest imobil. În acest context fiind invocat prevederile art.998-999 Cod civil, dispoziții ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
Este clar că textul de lege, invocat de către instanța de fond și-ar fi găsit aplicarea în cazul în care răspunderea pârâților ar fi avut un temei contractual. Or, în cauza dedusă judecății răspunderea civilă a pârâților are un temei delictual și nicidecum contractual, pentru perioada 1.01.2006-1.03.2008 neexistând nici un contract între părți, fapt de altfel reținut corect și de instanța de fond.
Curtea consideră că chiar și limitându-se la cele reținute de prima instanță, instanța de apel ar fi trebuit să oblige intimații la plata sumei de 6900 lei cu titlu de daune interese, din moment ce prima instanță a acordat despăgubiri în cuantumul chiriei stabilite prin contractul de închiriere și nu pe baza raportului de expertiză despăgubiri pe care chiar instanța de apel le-a considerat judicioase.
Or, instanța de fond la pronunțarea Sentinței Civile nr. 8122/ 4.11.2008 avut în vedere faptul că a fost consemnată suma de 100 lei cu titlu de chirie, neavând cunoștință de faptul că înainte de pronunțarea sentinței antemenționate, intimații cu rea credință au ridicat aceste sume. În acest context reclamantul a aflat de ridicarea sumei de bani, consemnate cu titlul de chirie, doar la data de 16.01.2009.
Ca atare, Curtea constată că instanța de apel urma ca la pronunțarea deciziei să se raporteze și la noua situație de fapt pricinuită tocmai de intimați, prin ridicarea sumelor antemenționate. Or, instanța de apel, deși a reținut faptul că s-a depus la dosar dovada CEC A, din care a rezultat că intimații au ridicat sume de bani la pronunțarea Deciziei Civile nr. 77/4.03.209, nu a avut în vedere în nici un mod despre aceste aspecte, nepronunțîndu-se asupra înscrisurilor depuse în nici un mod.
Așa fiind în raport de toate considerentele ce preced, fiind întemeiate criticile formulate în recurs, sub aspectul sus-menționat, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite acest recurs al reclamantului și va dispune conform dispozitivului ce se va reda mai jos, în sensul modificării ambelor hotărâri judecătorești anterioare și obligarea celor trei intimați pârâți să-i plătească recurentului reclamant suma de 6900 lei, daune interese cuvenite pentru lipsa de folosință a imobilului în litigiu, pe perioada 1.01.2006- 1.03.2008, menținându-se celelalte dispoziții.
Deși recurentul reclamant a solicitat cheltuieli de judecată, în recurs, acestea nu sunt dovedite cu nici un fel de act justificativ, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, nu i se vor putea acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr.77 din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr- precum și a sentinței civile nr. 8122 din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Arad - secția civilă - în dosarul cu același număr, pe care le modifică, în parte, în sensul că obligă intimații pârâți, și să-i plătească recurentului reclamant de mai sus suma de 6.900 lei, daune interese cuvenite pentru lipsa de folosință a imobilului în litigiu, menținând restul dispozițiilor.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /30.06.2009
Tehnored /03.07.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
