Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 827/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 827/2008 -

Ședința publică din 20 mai 2008

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica

- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatorul domiciliat în Vadu, nr. 79, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 68 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul contestator - personal, lipsă fiind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata a depus la dosar întâmpinare, după care:

Recurentul contestator depune concluzii scrise și cuponul de pensie aferent lunii aprilie 2008.

Nefiind alte probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul contestator solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, și în consecință a se dispune recalcularea pensiei de care beneficiază prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

Constată că, prin sentința civilă nr. 68 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 23324 din 16.01.2001, contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusa si limita de vârstă.

Prin contestația formulată, contestatorul solicită anularea deciziei de pensionare emisă pe seama sa, întrucât nu s-a ținut cont la stabilirea drepturilor de pensie de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, întrucât și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă.

Din probatoriul depus la dosar, rezultă că reclamantul a desfășurat activitate în grupa I de munca o perioadă de 29 ani, 1 lună și 21 zile, neîndeplinind astfel condițiile prevăzute de art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 coroborate cu art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, pentru luarea în considerare a stagiului de cotizare de 20 de ani.

Pentru aceste considerente și văzând în drept și dispozițiile art. 43, 20 și 77 din Legea nr. 19/2000, instanța a respins ca nefondată contestația formulată și a menținut ca legală și temeinică decizia de pensionare emisă pe seama contestatorului.

Împotriva acestei sentințe, în termen și cu respectarea formelor legale a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței și admiterea cererii sale cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a susținut că reclamantul a lucrat peste 29 ani în grupa a I de muncă, mecanic de locomotivă, impunându-se astfel a i se reține un stagiu de cotizare de 25 de ani, pentru a nu fi discriminat față de alți participanți la sistemul național de asigurări.

Intimata Casa Județeană de Pensii s-a opus admiterii recursului, invocând în principal nulitatea cererii, în opinia intimatei aceasta nefiind motivată, iar cu privire la fondul cauzei arătând că pensia contestatorului a fost corect stabilită, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și a nr.HG 1550/2004.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că aceasta este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Recurentul a fost pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977. În conformitate cu art. 81 din Legea nr. 19/2000 și nr.HG 1550/2004, pârâta urma să procedeze la recalcularea pensiilor potrivit principiilor enunțate în articole introductive ale Legii nr. 19/2000, cel mai important fiind asigurarea unor pensii egale pentru cei care au contribuit egal la sistemul de asigurări sociale, indiferent de anul ieșirii la pensie.

Potrivit art. 19 și 20 din Legea nr. 19/2000, există două categorii de locuri de muncă, tratate diferit față de locurile comune de muncă: cele în condiții deosebite și cele în condiții speciale.

Aceste categorii diferite de locuri de muncă au un tratament juridic egal, potrivit art. 20 cu referire la anexa 2 din Legea nr. 19/2000, precum și art. 43 din actul normativ.

Recurentul a desfășurat o perioadă de 29 de ani în grupa a I de muncă, fiind mecanic de locomotivă, și după apariția Legii nr. 19/2000 și Legii nr. 226/2006, se impunea recalcularea pensiei acestuia, cu respectarea dispozițiilor noilor legi.

Legea nr. 226/2006 a stabilit care sunt locurile de muncă în condiții speciale, iar prin anexa 1 pct. 7, este încadrat ca loc de muncă în condiții speciale și activitatea de mecanic de locomotivă.

Art. 3 din Legea nr. 226/2006, a stabilit că asigurații care au realizat un stagiu de cotizare în condițiile speciale prevăzute de anexa 1, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.

Recurentul petent îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 226/2006, Legea nr. 19/2000 obliga casele de pensii județene la recalcularea pensiilor din sistemul public, iar Normele de aplicare a Legii nr. 226/2006, art. 14, face trimitere la persoanele pensionate între 1 aprilie 2001 și 17 aprilie 2006, prin urmare se aplică și în cazul petentului, căruia se impunea a i se recalcula pensia după dispozițiile noilor legi, ce sunt mai avantajoase.

Concluzionând, stagiul complet de cotizare ce urmează a se reține pentru petent este de 25 de ani, în loc de 30 de ani, cuantumul acestuia fiind avantajos pentru recurent cât timp duce la obținerea unui punctaj cumulat ce îl avantajează, și care este calculat conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și nr.OUG 1550/2004.

Numai procedând în acest fel, se asigură un tratament nediscriminatoriu pentru participanții la sistemul național de asigurări sociale, indiferent de anul pensionării.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamantului, se va schimba în tot sentința de fond în sensul mai sus arătat, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul introdus de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr. 68 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în sensul că:

Admite contestația formulată de petentul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință:

Dispune modificarea în parte a deciziei de pensionare nr. 23324/2001, în sensul că la stabilirea pensiei contestatorului se va reține un stagiu complet de cotizare de 25 ani în loc de 30 de ani.

Menține restul dispozițiilor deciziei de pensionare.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 20 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R - - - - -

red.R

jud.fond. -

dact.

2 ex./13.06.2008.

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 827/2008. Curtea de Apel Oradea