Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 919/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 919
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTOR 2: Veronica Grozescu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții, și, toți domiciliați în S,-,.1, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 317/30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -, prin procurator, ambii cu domiciliul în B, str. - nr.7,.3 sector 2, și intimații-pârâți STATUL ROMÂN-prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-,jud.P, ORAȘUL S-prin primar, cu sediul în S,-, jud.P, și, toți domiciliați în S,-, jud.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, pentru a da posibilitate apărătorului ales al recurenților-pârâți să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, și a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Prin actiunea civila inregistrata cu nr.999/310/28.06.2007 la Judecătoria Sinaia, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în S,-.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului în litigiu în baza sentinței civile nr.741/2003 a Judecătoriei Sinaia, definitivă și irevocabilă, imobil ocupat fără niciun drept de către pârâți, care-l folosesc necorespunzător, impunându-se executarea unor lucrări de renovare, consolidare.
La data de 08.10.2007, pârâții, au formulat, conform disp. art.115-119 Cod proc.civilă întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii, obligarea reclamantei să încheie un
contract de închiriere pe o perioada de 5 ani pentru etajul I din imobilul în litigiu, având 2 camere, hol, bucătarie, verandă, wc.
În motivarea cererii, pârâții au învederat că locuiesc în imobil din anul 1982 în baza unui contract de închiriere prelungit de drept pe perioade de câte 5 ani prin Legea 17/1994 și OUG 40/1999, iar după redobândirea imobilului de către reclamantă, începând cu data de 14.06.1999 au notificat-o în mai multe rânduri pe aceasta, solicitându-i să le încheie contract de închiriere, dar de fiecare dată au fost refuzați în mod nejustificat.
La data de 03.12.2007, paratii, au formulat, conform disp. art. 115-119 Cod proc.civilă întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii, obligarea reclamantei să respecte art.15 al.2, al.4 din 10/2001, precum și obligarea reclamantei la plata despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilului.
Pârâții au precizat că au efectuat o serie de îmbunătățiri în valoare totală de circa 135.000.000 ROL constând în instalarea a 5 focuri de gaze cu separație, post telefonic, sonerie ușă, vizor, înlocuirea instalației electrice uzate și a separării cu contoar electric, refacerea zidăriei de la bucătărie, montarea faianței în bucătărie, baie, wc, a instalației apă caldă la chiuvetă, vopsirea tâmplăriei la camere, hol, verandă, bucătarie, wc cu zugrăveli, tencuieli interioare, înlocuirea geamurilor sparte, consolidarea a 12 verandă cu înlocuirea a 3 stâlpi din lemn degradați, înlocuirea geamurilor sparte, turnarea betonului în magazie, instalarea curentului electric, înlocuirea prizelor, întrerupătoarelor, a broaștelor la uși, a vasului wc, a cazanului în baie și oglinda, repararea, refacerea a doua sobe teracotă, vopsirea, repararea, consolidarea sălii scărilor, executarea unui garaj cu subsol, parter, o cameră și wc.
Au arătat pârâții ca au locuit în imobilul în litigiu începând cu anul 1958, luna martie și au susținut că beneficiază de prelungirea de drept a contractului de închiriere în baza Legii nr.17/1994, OUG 40/1999, Legii nr. 241/2001 și a Legii nr. 10/2001.
La data de 3.12.2007, pârâta a formulat, conform disp.art.115 Cod proc.civilă, întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a respectat obligația de a-i asigura o altă locuință, întrucât este bolnavă, suferind de schizofrenie paranoidă, obligație instituită prin OUG nr. 40/1999 și Legea nr. 10/2001.
La data de 4.12.2007, pârâții, -, - și - au solicitat introducerea în cauză a P, în calitate de reprezentant al Statului Român, ca pârât față de cererea lor reconvențională.
La data de 10.12.2007, reclamanta a depus o precizare la acțiune, arătând că înțelege să se judece cu pârâții, -, - și - și nu cu C, și, cum din eroare s-a tehnoredactat.
Pârâta -, în conformitate cu disp.art. 115-119 Cod proc.civilă, a depus o întâmpinare- cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei să încheie un contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani pentru etajul I din imobil.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că locuiește în imobil din anul 1982, în baza unui contract de închiriere, al cărui termen a fost prorogat succesiv prin Legea nr. 17/1994 și OUG nr. 40/1999.
Pârâții -, - și -- și-au completat cererea reconvențională, solicitând în principal obligarea reclamantei la plata c/val îmbunătățirilor aduse apartamentului de la etajul I al imobilului în litigiu și acordarea unui drept de retenție asupra acestuia până la plata efectivă a c/val îmbunătățirilor.
În subsidiar, pârâții au solicitat obligarea în solidar a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Orașul S-prin primar la plata c/val acestor îmbunătățiri.
In ședința publică din data de 21.01.2008, instanța având în vedere cererile părților, a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a Statului R prin MEF, a DGFP P și a Orașului
După administrarea probelor cu acte, interogatorii, martori, expertiza construcții, prin sentința civilă nr.1137/10.10.2008 a Judecătoriei Sinaia, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâților și s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantei situat în S,-, fiind admise în parte cererile reconvenționale și obligat pârâtul Statul Român prin MEF, la plata sumelor de 19189 lei în favoarea pârâților, și respectiv la 22738 lei în favoarea pârâților, reprezentând c/valoarea îmbunătățirilor aduse imobilelor în litigiu de către aceștia.
Au fost respinse restul pretentiilor formulate prin cererile reconventionale ca neîntemeiate și obligat pârâtul Statul R prin MEF la plata cheltuielilor de judecată de 2000 de lei în favoarea pârâților și de 1500 lei în favoarea pârâților.
Pentru a se pronunța această solutie s-a retinut că, potrivit probelor administrate în cauză, reclamanta a devenit unica proprietară a imobilului în litigiu în urma sistarii stării de indiviziune pe care a avut-o cu celălalt coindivizar și că la momentul redobandirii imobilului, acesta era ocupat de 4 familii în baza unor contracte de inchiriere.
Judecătorul fondului a reținut că pârâții persoane fizice nu pot pretinde încheierea unui nou contract de închiriere cu reclamanta, în condițiile în care, prelungirea de drept a contractelor de închiriere în baza Legii nr.17/1994, OUG 40/1999, a operat pana la data de 08.04.2004, astfel încât aceștia au obligația să evacueze imobilul, conform art.480 cod civil și a art.1 din Primul protocol Adițional al Convenției.
De asemenea s-a menționat că actele depuse la dosar, coroborate cu declarațiile martorilor, coroborate cu expertiza construcții, atestă executarea de către pârâții și a unor lucrări de îmbunătățire la apartamentele pe care aceștia le-au ocupat, în valoare totală de 19189 lei și, respectiv 22738 lei, motiv pentru care, în baza art.53 din Legea nr. 10/2001,
pârâții sunt îndreptățiți să pretinda Statului Român să le achite c/valoarea acestor lucrări.
În privința dreptului de retenție solicitat de către pârâți, instanța de fond a stabilit că cererea este neîntemeiată, în condițiile în care imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar obligația de plată a c/val îmbunătățirilor revine, conform disp.art. 53 alin.3 din Legea nr. 10/2001, Statului Român.
Împotriva sentinței s-au declarat trei apeluri, în termenul legal reglementat de art.284 alin.1 Cod proc.civilă, de către P, în calitate de reprezentant al Statului Român, pârâții -, - și --, respectiv de pârâții, - și -.
Astfel, apelantul Statul Român a criticat sentința sub aspectul greșitei obligări a Statului Român la plata c/val îmbunătățirilor aduse de chiriașii pârâți imobilului în litigiu, susținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, ci dreptul comun, precizând totodată că pârâții au fost de rea-credință la efectuarea lucrărilor, deoarece cunoșteau că imobilul fusese revendicat de reclamantă.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii reconvenționale față de Statul Român.
Apelanți-pârâți -, - și -- au criticat sentința sub aspectul greșitei respingeri a cererii de obligare a reclamantei la încheierea unui nou contract de închiriere pe termen de 5 ani de zile, susținându-se că în cauză sunt incidente dispozițiile OUG nr. 40/1999.
Apelanții au precizat că reclamanta-intimată i-a notificat cu întârziere față de termenul stabilit-02.03.2000, oferindu-le spre închiriere, pe o perioadă de 3 ani, mansarda imobilului, deși aveau dreptul să închiriere etajul I pe 5 ani.
Apelanții-pârâți, - și - au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că sunt de acord cu evacuarea imobilului, numai în cazul respectării de către Statul Român a obligației de plată a c/val îmbunătățirilor.
La data de 19.03.2009, apelanții, - și - au depus întâmpinare față de apelul declarat de Statul Român-prin P, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001.
La data de 30.04.2009, Tribunalul Prahovaa pronunțat decizia nr. 317, prin care a admis apelul declarat de Statul Român-prin P și a schimbat în parte sentința, respingând în totalitate cererile reconvenționale formulate de pârâții, -, --, -, -a și -.
A fost înlăturată obligația Statului Român de plată a cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților și.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții -, -, --, -, -a și -.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că apelanții-pârâți nu sunt îndreptățiți să solicite obligarea reclamantei la încheierea unui nou contract de închiriere, întrucât ulterior datei de 8.04.2004, efectele juridice ale OUG nr. 40/1999, Legii nr. 17/1994 și ale Legii nr. 241/2001 au încetat.
De asemenea, reține tribunalul, apelanții-pârâți nu pot pretinde încheierea unui nou contract de închiriere în baza Legii nr. 10/2001, deoarece imobilul în litigiu a fost restituit reclamantei-intimate în temeiul dreptului comun și nu în baza Legii nr. 10/2001.
Sub aspectul criticilor formulate de către apelantul Statul Român- reprezentat de P, tribunalul a stabilit că în cauză nu s-a dovedit efectuarea de către pârâții, persoane fizice, a vreunor lucrări de îmbunătățire, neexistând nicio dovadă certă că pârâții ar fi executat lucrările pe cheltuiala lor exclusivă.
Referitor la pârâții, tribunalul reține că aceștia nu dețin nici un act care să ateste executarea unor îmbunătățiri necesare și utile, iar depozițiile testimoniale nu constituie probe certe în acest sens, întrucât nu pot demonstra cu certitudine că pârâții ar fi achitat efectiv costul lucrărilor efectuate în timpul regimului comunist.
Tribunalul a stabilit că, în aceste condiții, apelantul-pârât Statul Român nu poate fi obligat la plata c/val lucrărilor solicitate de către pârâții-persoane fizice, nici în baza Legii nr. 10/2001 și nici a dreptului comun, neexistând nici un act la dosar privind efectuarea lucrărilor, achiziționarea materialelor și achitarea costului manoperei.
Tribunalul a mai reținut, sub acest aspect, că expertiza construcții efectuată la instanța de fond nu demonstrează executarea efectivă a lucrărilor, reprezentând doar o evaluare a acestora.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 Cod proc.civilă, pârâții -, -- și -, criticând-o ca nelegală.
În primul motiv de recurs formulat, pârâții au susținut că instanțele au încălcat dispozițiile OUG nr. 40/1999, modificată și completată.
Precizează recurenții că, potrivit actului normativ menționat, intimata-reclamantă avea obligația să-i notifice pentru încheierea unui nou contract de închiriere, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 40/1999, însă această notificare a fost realizată la data de 2.03.2000, mult peste termenul legal.
Întrucât intimata le-a oferit un alt spațiu locativ decât cel pe care îl ocupau la acel moment (mansarda imobilului în loc de apartamentul de la etajul I), impu-
nându-le un termen de închiriere de numai 3 luni, în loc de 5 ani, au refuzat în mod întemeiat oferta.
În aceste condiții, arată recurenții, instanțele au refuzat în mod greșit să aplice disp.art. 9,10 și 11 alin.1 din OUG nr. 40/1999, deși au dovedit dreptul lor la încheierea unui nou contract de închiriere.
În cel de-al doilea motiv de recurs formulat, pârâții au criticat soluția de respingere a capetelor din cererea reconvențională, vizând obligarea reclamantei și a pârâtului Statul Român la plata c/val îmbunătățirilor precum și la acordarea unui drept de retenție.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâții au arătat că prin formularea uzitată în cererea reconvențională au acoperit absolut toate mijloacele legale posibile în acest sens, întemeindu-și cererea atât pe dreptul comun, cât și pe Legea nr. 10/2001, în contradictoriu atât cu reclamanta, cât și cu reclamanta și Statul Român în solidar.
Recurenții au precizat că probele administrate la fond dovedesc existența lucrărilor de îmbunătățire pretinse, nefiind contestată de nicio parte nici veridicitatea depozițiilor testimoniale și nici expertiza, iar lipsa înscrisurilor nu poate anihila puterea celorlalte probe administrate, menționate anterior.
S-a mai susținut, în cadrul acestui motiv de recurs, că instanța de apel nu a pus în discuția părților insuficiența probatoriului administrat sau ambiguitatea acestuia și nici pe cea a completării probatoriului, abătându-se astfel de la scopul absolut al cercetării judecătorești: aflarea adevărului.
Se solicită admiterea recursului, în principal, modificarea în tot a deciziei și pe fond respingerea acțiunii și admiterea în totalitate a cererii lor reconvenționale, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru completarea probatoriilor.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7,8 și 9 Cod proc.civilă.
Intimatul, în conformitate cu disp.art. 115 Cod proc.civilă, a formulat întâmpinare, în care a arătat că nu a declarat recurs și că își rezervă dreptul pentru a formula o acțiune separată prin care să solicite cheltuielile efectuate cu construirea garajului, pentru care a depus dovezi în dosarul de fond.
La data de 5.11.2009, intimata -, în conformitate cu disp.art. 115 Cod proc.civilă, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile OUG nr. 40/1999, iar în privința îmbunătățirilor, în măsura în care sunt dovedite, obligația de plată revine statului.
Prin concluziile orale formulate, intimata - a precizat că nu solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în raport de normele procedurale incidente cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Cu referire la primul motiv de recurs formulat, Curtea constată că în cauză nu se poate discuta despre o încălcare a dispozițiilor art.9,10 și 11 alin.1 din OUG nr. 40/1999, astfel cum au pretins recurenții, în condițiile în care, potrivit disp.art.2 din același act normativ, perioada limită stipulată de legiuitor, până la care se prelungea contractul de închiriere era 8.04.2004, iar recurenții ocupau imobilul în litigiu și la data introducerii cererii de chemare în judecată- 28.06.2007 (fila 4 dosar fond), ca de altfel și în prezent, astfel cum se menționează în cererea de recurs (fila 4 dosar).
A aprecia, astfel cum au susținut recurenții, că întrucât acordul de voință al părților cu privire la încheierea unui nou contract de închiriere nu s-a putut realiza la data de 2.03.2000, din cauza intimatei-reclamante care le-a făcut o propunere necorespunzătoare (ca spațiu locativ și ca termen de închiriere), ar justifica "continuitatea titlului lor de folosință" și i-ar îndreptăți la încheierea unui nou contract de închiriere, în condițiile OUG nr. 40/1999, ar însemna impunerea unei prelungiri forțate a contractului, în condițiile refuzului vehement exprimat de proprietar, determinând totodată o flagrantă încălcare a dispozițiilor art. 480 Cod civil și a art. I din Primul Protocol Adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Astfel, potrivit disp. art. 480 Cod civil, dreptul de proprietate este definit ca "dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut", iar conform art. I din Primul Protocol Adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice persoană fizică și juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În condițiile în care, în speță, prin efectul celor două acte normative create de legiuitorul român ( Legea nr. 17/1994 și OUG nr. 40/1999), intimata-reclamantă, în calitate de proprietar al imobilului în litigiu, a fost lipsită de exercițiul dreptului de folosință (ca dezmembrământ al dreptului său de proprietate) asupra imobilului în litigiu, de la data restituirii imobilului, pe calea dreptului comun- 1997 și până în prezent, validarea raționamentului juridic prezentat de recurenți ar determina crearea unei noi imposibilități pentru acest proprietar, de a se bucura de bunul său, restituit în urma preluării abuzive de către statul comunist, aducând atingere nemijlocită atributelor dreptului de proprietate.
Totodată, se impune a se observa sub acest aspect, că soluția pronunțată de instanța de fond, de admitere a cererii de evacuare și corelativ de respingere a capătului de cerere reconvențională referitor la obligarea reclamantei la încheierea unui nou contract de închiriere în condițiile OUG nr. 40/1999, soluție confirmată de judecătorii apelului, este susținută în drept și din perspectiva disp.art. 11 și 20 din Constituția României, care stipulează că, în caz de neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, dispozițiile convențiilor internaționale au prioritate.
Nefondat este și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de recurenți, întrucât pentru a putea pretinde obligarea intimatei-reclamante sau în solidar a intimaților Statul Român și Orașul S la plata c/val îmbunătățirilor, aceștia trebuiau să dovedească executarea lucrărilor pretinse, pe cheltuiala lor exclusivă.
Această condiție nu este însă îndeplinită în cauză, astfel cum corect a reținut sub acest aspect tribunalul, depozițiile testimoniale invocate de către recurenți aflate la filele 136, 175 dosar fond neputând fi asimilate ca o dovadă certă, în condițiile în care recurenții nu dețin nici un înscris prin care să ateste achiziționarea materialelor sau costul manoperei.
Se impune a se preciza sub acest aspect, că lucrarea de expertiză aflată la fila 195-204 dosar fond, de asemenea invocată ca material probator al susținerilor lor, de către recurenți, nu poate fi considerată ca o dovadă în acest sens, în condițiile în care expertul s-a rezumat la a evalua lucrările ce i-au fost prezentate de către recurenți, neputând constitui prin urmare o dovadă că aceste lucrări ar fi fost efectuate de către recurenți, pe cheltuiala lor exclusivă, cu atât mai mult cu cât, din răspunsurile intimatei Orașul S la interogatoriu(fila 184 dosar fond) reiese că toate lucrările de reparație au fost efectuate de
În cauză nu se poate discuta nici despre o eventuală încălcare a rolului activ al instanței de apel, care nu ar fi pus în discuția părților insuficiența probatoriului și respectiv necesitatea completării acestuia, întrucât în cauză nu se poate pune o astfel de problemă, atâta timp cât recurenții au recunoscut că nu dețin înscrisuri care să le
confirme susținerile, iar celelalte probe utile (testimoniale și expertiza) au fost deja administrate la fond.
În considerarea tuturor acestor argumente, constatând că recurenții nu au dovedit incidența cazurilor de modificare prev.de art. 304 pct.7,8 și 9 Cod proc.civilă, pe care și-au întemeiat calea de atac exercitată, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Curtea va lua act că intimata-reclamantă - nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții, și, toți domiciliați în S,-,.1, jud.P, împotriva deciziei nr. 317/30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -, prin procurator, ambii cu domiciliul în B, str. - nr.7,.3 sector 2, și intimații-pârâți STATUL ROMÂN-prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-,jud.P, ORAȘUL S-prin primar, cu sediul în S,-, jud.P, și, toți domiciliați în S,-, jud.
Ia act că intimata - nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
--- - - - -- -
Grefier,
Red.
Tehnored.CC
14 ex/17.11.2009
nr- Judecătoria Sinaia
nr- Tribunal
, -
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu, Cristina
