Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 961/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1024/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.961
Ședința publică de la 03 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr. A 309 din 02.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamanta
are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta - pârâtă, personal și asistată de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/21.04.2009, emisă de Baroul București aflată la fila 11 în dosar, recurentul - pârât, reprezentat de același avocat și intimata - reclamantă C, reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/02.06.2009, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.17397/02.06.2009, emisă de Baroul Constanța, pe care o depune la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților - pârâți învederează faptul că, aceștia locuiesc în calitate de chiriași în locuința din B,-, sect. 2 proprietate a intimatei - reclamante în temeiul prevederilor art. 2 rap. la art. 9 alin. 1, art. 10 și art. 11 din OUG nr.40/199 aprobată, modificată și completată și a contractului de închiriere reînnoit tacit de drept, reînnoire ce a urmat prelungirii de drept, respectiv în temeiul unui titlu locativ așa cum a precizat Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă în decizia nr.672R/07.11.2006 în dosarul nr-. Totodată, mai arată că, din pagina 10 aliniatul ultim a Deciziei nr.672R/07.11.2006 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX - Civilă rezultă că intimata - reclamantă a permis reînnoirea tacită de drept, a contractului de închiriere pentru încă 5 ani, începând cu data de 08.08.2004.
Apărătorul recurenților - pârâți învederează faptul că, în perioada acestui contract prelungit de drept, intimata - reclamantă prin notificări a încercat să încheie un nou contract cu chirie de 800 Euro care depășea cu mult posibilitatea materială a acestora și cu încălcarea prevederilor legale privind cuantumul chiriei prevăzute de lege. De asemenea, mai arată că, i-a convocat la executorul judecătoresc pentru a le oferi o altă locuință însă la o altă persoană pe care nu le-a indicat-o și nici locația, tot cu chirie la nivelul pieții.
Apărătorul recurenților - pârâți învederează faptul că, intimata - reclamantă nerealizând aceste demersuri i-a acționat în judecată pentru evacuarea locuinței și la plata sumei de 900 lei (cheltuieli făcute cu executorul judecătoresc la convocări) invocând ca temei juridic al cererii dispozițiile art.13 lit. d,h,i și art. 23 și următoarele precum și art. 26 și următoarele din OUG nr.40/1999. Totodată, mai arată că, instanța de fond a constatat că nu au încălcat nici una din prevederile articolelor enumerate mai sus din OUG nr.40/1999, făcând și descindere la fața locului, admițând prin prisma prevederilor art. 23 și următoarele din OUG nr.40/199 cât și prin prisma dispozițiilor art. 480 cod civil și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Apărătorul recurenților - pârâți învederează faptul că, aceste motivații au fost reținute și de instanța de apel care în plus a considerat că motivațiile reclamantei pe OUG nr.40/1999 sunt lipsite de relevanță. Mai arată că instanța de apel cât și cea de fond dând soluția evacuării recurenților - pârâți din locuință nu a ținut seama că aveau contract de închiriere prelungit tacit de drept pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 08.08.2004 constatat prin decizia civilă nr.672R/07.11.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX- a Civilă pe care cele două instanțe le-a nesocotit.
Apărătorul recurenților - pârâți învederează faptul că, instanța de apel în mod greșit a apreciat că pe lângă titlul ce îl au, respectiv contractul reînnoit tacit de drept ar fi necesară încheierea unui nou contract de închiriere prin care aceasta să obțină plata unei chirii, reprezentând contravaloarea rezonabilă a lipsei de folosință. De asemenea, mai arată că, dând această soluție în apel, Tribunalul a avut în vedere în principal art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocând și prevederile constituționale.
Apărătorul recurenților - pârâți solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată. Totodată, depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul intimatei - reclamante învederează faptul că, recurenții au refuzat sistematic reglementarea situației locative, deși au fost notificați în acest sens, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, proprietarul fiind lipsit în mod arbitrar de dreptul de a-și folosi imobil, imobil dobândit în baza sentinței civile nr.5431/25.05.1994 a Judecătoriei Sectorului 2 B, ceea ce echivalează în primul rând cu o încălcare flagrantă a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De asemenea, mai arată că au refuzat plata utilităților. Și sentința civilă nr.4779/11.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 2 B, rămasă definitivă și irevocabilă, este edificatoare sub acest aspect, deoarece s-a dispus obligarea recurenților la plata contravalorii consumului de apă și salubritate, precum și să instaleze cadă și duș în apartamentul folosit de aceștia.
Apărătorul intimatei - reclamante învederează faptul că, reclamanta a oferit alternative în vederea reglementării situației locative a recurenților, însă toate acestea au fost refuzate, recurenții apreciind că dacă legea permite reînnoirea contractului de închiriere, nu datorează chirie și nici contravaloarea utilităților, și o atare atitudine contravine atât reglementărilor legale, cât și jurisprudenței CEDO, perpetuarea acestei situați conducând la golirea de conținut a însuși dreptului de proprietate.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul intimatei - reclamante avocatul, învederează faptul că, contractul de închiriere a expirat la data de 20.04.2009 și recurenții - pârâți nu au făcut nici un demers, pentru obținerea unei locuinței, în acest sens solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 B la data de 01.02.2008, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună evacuarea pârâților din imobilul proprietatea sa, situat în B,-, parter, sector 2, obligarea pârâților la plata sumei de 900 lei cu titlu de daune interese, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în B,-, parter, sectorul 2, imobil dobândit în baza sentinței civile nr.5431/25.05.1994 a Judecătoriei sectorului 2 B, iar pârâții au calitatea de chiriași, contractul de închiriere deținut inițial de aceștia încheiat cu SC SA fiind prelungit de drept pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la data de 8.04.2004 până la încheierea unui alt contract de închiriere, astfel cum s-a dispus prin decizia civilă nr. 672/R/7.11.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI. De la data pronunțării deciziei civile nr.672/R/7.11.2006 Curții de APEL BUCUREȘTI și până în prezent, reclamanta a întreprins numeroase demersuri în vederea remedierii situației locative a pârâților, însă aceștia au manifestat continuu o atitudine ignorantă manifestată prin refuzul de a încheia contract de închiriere și a de a plăti o chirie rezonabilă în conformitate cu OUG 40/1999 în raport de veniturile pe care aceștia le realizează, mărimea spațiului deținut precum și în raport de zona în care se află imobilul și prețul pieței, invocând diverse pretexte numai în scopul de a tergiversa stingerea litigiului pe cale amiabilă; refuzul de a se prezenta la executorul judecătoresc pentru clarificarea situației locative; refuzul de a se prezenta conform notificării în vederea realizării schimbului obligatoriu de locuință. A susținut reclamanta că în întreagă perioadă au refuzat continuu că achite contravaloarea utilităților și au degradat acest imobil prin distrugerea și dezafectarea băii, a pereților a instalațiilor. A mai arătat reclamanta că i-a notificat în mai multe rânduri pe pârâți în vederea clarificării situației locative sau a efectuării unui schimb de locuință, însă pârâții nu s-au prezentat la executorul judecătoresc sau au invocat diverse motive pentru a nu da curs acestor solicitări. A solicitat reclamanta obligarea pârâților la plata sumei de 900 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate în demersul de clarificare a situației locative pârâților constând în onorariul executorului judecătoresc pentru cele trei notificări.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG 40/1999, art.998-999, art.1073 și urm. Cod civil.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În privința primului capăt al cererii, având ca obiect evacuare, s-a invocat de către pârâți excepția puterii lucrului judecat ( conform art.1201 Cod civil, și art.166 Cod de procedură civilă), precizându-se că reclamanta a mai solicitat anterior evacuarea acestora din apartament, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 cu nr.13432/7.10.2005, nr. nou - în care s-a pronunțat sentința civilă nr.760/27.01.2006 de către Judecătoria sector 2 Această sentință a fost menținută de instanța de apel prin decizia civilă nr.1132/A/23.05.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în dosarul cu același număr, însă atât sentința cât și decizia dată în apel au fost modificate în tot de către instanța de recurs - Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă prin decizia nr. 672/R/07.11.2006, rămasă definitivă și irevocabilă și prin care s-a respins cererea reclamantei de evacuare. Se menționează de către pârâți, că aceștia au înțeles că reclamanta și-a redobândit dreptul de proprietate asupra locuinței respective, iar în contractul de închiriere prelungit de drept reclamanta are calitatea de proprietar locator în care a fost subrogată ex lege, pentru care i-au oferit plata chiriei corespunzătoare actualizată, însă aceasta a refuzat primirea chiriei, motiv pentru care a depus-o într-un cont special.
În ceea ce privește plata utilităților se consideră că această chestiune s-a soluționat prin sentința civilă nr.4779/11.06.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, care este definitivă și irevocabilă.
În privința celui de al doilea capăt al cererii, având ca obiect obligarea lor la plata de daune interese, pârâții au solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, precizând că nu au săvârșit nici o faptă cauzatoare de prejudicii pentru a fi obligați la această plată, întrucât notificările făcute nu au îndeplinit condițiile cerute de lege și nu sunt culpabili de aceasta, mai ales că vechiul contract de închiriere a fost prelungit de drept încă 5 ani, adică până la 8.04.2009. Au considerat pârâții că notificările pentru noul contract de închiriere au fost premature, iar ei nu pot fi obligați să suporte cheltuielile făcute de reclamantă, neavând nici o obligație legală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 și urm. Cod de procedură civilă, art.166 Cod de procedură civilă, art.1201 Cod civil.
La termenul de judecată din 16.04.2008 reprezentanta reclamantă și-a precizat temeiul juridic al cererii de evacuare, menționând în acest sens dispozițiile art.13 lit.d, h și i, art.23 și urm. și art.26 și urm. din OUG 40/1999. Prin încheierea interlocutorie dată la același termen de judecată, instanța a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinarea depusă de pârâți.
Prin sentința civilă nr.8605/15.10.2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis în parte cererea formulată de reclamanta C, în contradictoriu cu pârâții și, astfel cum a fost precizată, a dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantei situat în B,-, sector 2, parter, a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 699,8 lei, cu titlu de daune interese și a obligat pârâții la plata sumei de 73,74 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta C este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului din B,-, sector 2, în temeiul sentinței civile nr.5431/25.05.1994 a Judecătoriei sectorului 2 B, definitivă și irevocabilă.
După redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, reclamanta a permis pârâților și folosința în continuare a spațiului Iocativ situat la parterul imobilului, dreptul locativ al acestora fiind consacrat de dispozițiile Legii nr.17/1994. Pârâții au beneficiat de folosința spațiului locativ și după apariția OUG 40/1999, fără a se face dovada în speță că ar fi plătit chirie reclamantei proprietare.
În decursul anului 2005 reclamanta a promovat o acțiune în evacuarea pârâților, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr.760/27.01.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 B, dispunându-se evacuarea pârâților din imobil. Apelurile declarate de pârâți împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr.1132/A/23.05.2006 a Tribunalului București Secția a III-a Civilă. Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia civilă nr. 672/R/07.11.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă, instanța de recurs modificând în tot decizia tribunalului, în sensul admiterii apelurilor pârâților și schimbării în tot a sentinței primei instanțe, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de evacuare promovată de reclamantă. A considerat instanța de recurs că reclamanta a avut o atitudine pasivă, care a permis prelungirea contractului de închiriere, în care are calitatea de proprietar locator în care a fost subrogată ex lege; în cuprinsul aceleiași decizii Curtea menționează că, prin faptul că nu a notificat chiriașilor refuzul de reînnoire a contractului, reclamanta a permis reînnoirea tacită de drept a contractului de închiriere, pentru încă 5 ani, începând cu 08.04.2004.
Ulterior pronunțării acestei soluții, reclamanta a inițiat mai multe demersuri în scopul reglementării situației locative a pârâților, mai precis în scopul încheierii unui contract de închiriere pentru a putea percepe chirie, notificând pârâții în mai multe rânduri.
În urma probatoriului administrat, instanța a constatat întemeiată cererea reclamantei și a admis-o, atât prin prisma dispozițiilor legale invocate de reclamantă (art.23 și urm. din OUG 40/1999), dar și prin prisma dispozițiilor art.480 Cod civil și art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în speță, se constată că, dacă nu s-a dovedit că pârâții ar fi produs importante stricăciuni spațiului pe care îl ocupă, ar fi schimbat destinația acestuia sau ar fi făcut imposibilă conviețuirea, în mod evident aceștia au refuzat părăsirea locuinței în momentul în care reclamanta-proprietară le-a solicitat mutarea într-un alt imobil, conform procedurii prevăzute de art. 23 și urm din OUG 40/1999.
Pe de altă parte instanța a constatat că, deși se prevalează de decizia civilă nr. 672/R/07.11.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, prin care s-a constatat prelungirea sau reînnoirea contractului de închiriere al pârâților, aceștia nu au făcut dovada că ar fi plătit vreodată chirie reclamantei, până la introducerea prezentei cereri, iar, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva României, această sarcină deosebit de împovărătoare este de natură să rupă echilibrul între interesele aflate în joc.
Cu atât mai mult în speța pendinte, în care reclamanta a tolerat prezența chiriașilor în imobil pentru 13 ani, este evident că menținerea acestei obligații pe viitor ar echivala cu încălcarea art.1 din Protocolul 1 Adițional la CEDO.
Instanța a admis și cel de-al doilea capăt al cererii reclamantei, vizând obligarea pârâților la plata de daune interese - despăgubiri civile, reprezentate de costurile notificărilor adresate acestora în vederea reglementării situației locative în conformitate cu dispozițiile OUG 40/1999. A considerat instanța îndeplinite cerințele impuse de art.998 Cod civil, putându-se vorbi de existența unei fapte ilicite, cauzatoare de prejudiciu, prin refuzul constant de a da curs solicitărilor reclamantei în sensul încheierii unui contract de închiriere, a efectuării schimbului de locuință sau a plății chiriei pentru folosința spațiului locativ. În privința acestor cheltuieli efectuate de reclamantă, instanța a constatat întemeiate doar în parte pretențiile reclamantei, pentru suma de 699,8 lei, sumă dovedită prin chitanțele depuse la dosar.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr.309/A/02.03.2003 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâți împotriva acestei sentințe.
A reținut tribunalul că prima instanța a avut in vedere prevederile Deciziei civile nr. 672/R/7.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, care a constatat reînnoirea tacită pe o perioadă de încă 5 ani, însă a apreciat în mod corect că, pentru a opera în concret această reînnoire, era necesară încheierea unui contract de închiriere în baza căruia reclamanta să obțină plata unei chirii, reprezentând contravaloare rezonabilă a lipsei de folosință.
Având în vedere că reclamanta și-a îndeplinit propriile obligații, notificând în mai multe rânduri pârâții pentru reglementarea situației lor locative, demers rămas fără succes, în mod corect prima instanță a admis acțiunea având ca obiect evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantei.
Astfel, tribunalul a avut în vedere și faptul că prin articolul 1 din Protocolul nr.1 al Oaf ost garantat dreptul de proprietate, o garanție similară regăsindu-se și în dispozițiile constituționale.
Existența foștilor chiriași în spațiul proprietatea sa o împiedică pe reclamantă să dispună de bunul său, iar în măsura în care s-ar aprecia că dispozițiile OUG nr. 40/1999 rămân aplicabile ulterior anului 2004, se poate aprecia, așa cum Curtea Europeană a Dreptului Omului a statuat în cauzele contra Românei (în principal, cauza Stănescu și împotriva României), că reclamantei i-a fost stabilită de legiuitor o sarcină deosebit de împovărătoare, vădit disproporționată față de scopul legitim urmărit și anume protejarea unei categorii sociale a chiriașilor din imobilele preluate abuziv după 1947 de Statul Român, cu atât mai mult aplicabilă în speța de față, față de cele arătate mai sus.
A impune reclamantei obligația, ca din cinci în cinci ani, să încheie contract de închiriere cu foștii chiriași, în caz contrar acest contract urmând a fi considerat ca existând de drept, înseamnă aop riva în fapt și în drept de prerogativa cea mai importantă a dreptului de proprietate și anume folosința, fără a obține în schimb o reparație echitabilă.
Așadar, toate susținerile apelanților din cuprinsul motivelor de apel, în sensul că reclamantei îi aparține culpa neîncheierii unui nou contract de închiriere, deoarece a solicitat o chirie exorbitantă sunt neîntemeiate, întrucât, prin prisma celor arătate mai sus, reclamanta are dreptul de o obține o chirie la prețul pieței or, în caz contrar, de a evacua pârâții.
Și prerogativa dreptului de a dispune de bunul proprietate este în egală măsură afectată, fiind previzibil că nici o persoană nu va cumpăra (sau dacă o va face tranzacția se va face la un preț mult mai mic) un imobil pe care știe că este foarte posibil să nu-l poată folosi niciodată.
Interesul legitim de protejare a unei categorii sociale nu se poate realiza exclusiv prin grevarea dreptului de proprietate a particularilor.
Deși este indiscutabil o modalitate facilă de rezolvare a unor situații locative urgente, o asemenea măsura încalcă în mod evident dreptul de proprietate, depășind limitele la care fac referire alin 2 al art.1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
În ceea ce privește celelalte considerații din motivele de apel, legate de neplata utilităților or de afirmația reclamantei din cererea de chemare în judecată legată de degradarea imobilului din care se solicită evacuarea sunt fără relevanță, atâta timp cât nu acestea au constituit motivele admiterii acțiunii în evacuare.
Tribunalul a înlăturat și susținerile apelanților privind refuzul reclamantei intimate de a primi chiria, atâta timp cât această chirie nu a fost stabilită la un cuantum rezonabil în conformitate cu prețul pieței, lipsind-o pe reclamantă de atributele dreptului său de proprietate.
In ceea ce privește critica cu privire la admiterea capătului de cerere subsidiar, privind daune interese constând în cheltuieli cu notificările trimise lor de către reclamantă, tribunalul a reținut că această critică este neîntemeiată, întrucât, așa cum a reținut și prima instanță, este culpa pârâților pentru efectuarea de către reclamantă a acestor cheltuieli, în condițiile în care aceștia nu au acționat cu bună-credință și de o manieră rezonabilă în vederea reglementării raporturilor locative între părți.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs apelanții pârâți.
Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că atât instanța de apel, cât și instanța de fond nu au ținut seama de prevederile nr.OUG1999 privind protecția chiriașilor și nici de faptul că aveau un contract de închiriere prelungit tacit de drept pe o perioadă de 5 ani, începând cu 8.04.2004, constatat prin decizia civilă nr.672/R/07.11.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă, pe care cele două instanțe o nesocotesc.
Susțin recurenții că nu se află în ipoteza reținută de aceste instanțe, ci se află în perioada de derulare a contractului reînnoit de drept tacit, având un titlu locativ valabil de care cele două instanțe nu au ținut seama. Instanța de apel a apreciat în mod greșit că pe lângă titlul pe care îl au, ar fi fost necesară încheierea unui nou contract de închiriere prin care reclamanta intimată să obțină plata unei chirii reprezentând contravaloarea rezonabilă a lipsei de folosință, în condițiile în care nr.OUG40/1999 și Legea nr.10/2001 au dispoziții clare în ceea ce privește plata chiriei, dispoziții ce au fost nesocotite de cele două instanțe.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma motivului de recurs formulat, reține caracterul nefondat al recursului pentru următoarele considerente:
Instanțele de fond și de apel nu au nesocotit dispozițiile deciziei civile nr.672/R/07.11.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă, au reținut însă că prelungirea contractului de închiriere nu putea opera fără plata unei chirii și că demersurile efectuate de reclamantă în vederea încheierii unui contract de închiriere și plata unei chirii rezonabile au rămas fără rezultat.
Dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost aplicate în temeiul dispozițiilor art.20 alin.1 din Constituția României, potrivit cărora "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că a se impune reclamantei intimate să accepte o chirie cu mult sub prețul pieței, ar însemna să i se încalce dreptul de proprietate, fostul proprietar fiind supus "unei sarcini speciale și exorbitante capabile să rupă justul echilibru între interesele aflate în joc".
Mai mult, la data pronunțării prezentei decizii expirase și termenul de 5 ani până la care ar fi fost prelungit tacit contractul, în opinia recurenților, conform deciziei civile nr.672/R/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă.
Față de cele reținute, nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții pârâți și împotriva deciziei civile nr.309/A/2.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă
Obligă recurenții să plătească intimatei 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex/13.07.2009
-----------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
