Excepție de neconstituționalitate. Decizia 240/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 240/R-CM
Ședința publică din 16 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta împotriva încheierii de ședință din 3 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimatul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.34/2010 emisă de Cabinet individual- Baroul Argeș, lipsind recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți, și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului-reclamant arată că nu are cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătorul intimatului-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate în întâmpinarea pe care o va depune la dosar și menținerea ca legală și temeinică a încheierii din 3 decembrie 2009 pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului, declinată la Tribunalul Argeș, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamanți a drepturilor salariale cuvenite, prevăzute în art.168 alin.1 din, pentru perioada 2004-2007, actualizate la data plății efective.
La termenul de judecată din data de 03.12.2009 pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.222 și art.282 din Codul muncii, a dispozițiilor art.73 din Legea nr.168/1999, precum și a dispozițiilor art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003.
A susținut pârâta că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992, în sensul că excepția este invocată de către în calitate de pârâtă în prezentul dosar, invocarea excepției de neconstituționalitate este imperios necesară pentru dezlegarea cauzei, excepția invocată privește dispoziții legale cuprinse în legi aflate în vigoare, iar Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat în sensul admiterii unei asemenea excepții.
A apreciat pârâta că articolele indicate ca fiind neconstituționale încalcă dispozițiile art.1 alin.3, art.9, art.16 alin.1 și 2, art.20 alin.1 și 2, art.24 alin.1, art.40 alin.1, art.41 alin.5 și art.53 alin.1 și 2 din Constituția României, precum și dispozițiile art.6 pct.1 și pct.3 lit.b din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În motivarea acestei excepții pârâta a arătat că soluția legislativă actuală nu recunoaște posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată pe cale separată sau pe cale incidentală sindicatele, în calitatea lor de parteneri de dialog social, fiind într-o vădită contradicție cu litera și spiritul constituției și a blocului constituțional, prin aceea că încalcă: egalitatea în fața legii a unității și a salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice utilizabile în conflictele de muncă; dreptul la apărare al unității, al cărui exercițiu nu poate fi restrâns; caracterul obligatoriu pentru părți a convențiilor colective încheiate în urma dialogului social; rolul pe care trebuie să-l asigure sindicatele în sensul asigurării sociale prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt de interese sau de drepturi, și indiferent dacă inițiativa rezolvării acestora aparține salariaților sau unităților; dreptul la un proces echitabil în sensul convenției prin faptul că interzicerea unității de a chema în judecată sindicatele ca intervenienți forțați sau pe cale principală ca pârâți;
A mai susținut pârâta că există o incoerență legislativă în consacrarea rolului sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, întrucât există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul primelor parteneri de dialog social fiind exclusiv sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi sindicatele nu au aproape nici un rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesual demarat de salariați.
Așadar, în cazul unui conflict de drepturi participanții cărora legea le recunoaște calitate procesuală nu sunt aceeași ca în cazul unui conflict de interese.
Astfel, cu privire la conflictele de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaților.
Pe de altă parte, în ceea ce privește conflictele de drepturi, în temeiul Legii nr.54/2003, sindicatele au dreptul de a promova acțiuni pe cale principală precum și dreptul de a interveni în procesele începute de salariați, în temeiul Legii nr.53/2003 sindicatele pot doar să-i reprezinte la cerere pe salariați, inițiativa aparținându-le acestora din urmă în exclusivitate, iar în temeiul Legii nr.168/1999 cererile pot fi formulate doar de către cei ale căror drepturi au fost încălcate, respectiv titularii drepturilor individuale cărora le dă naștere contractul colectiv de muncă, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariați nici măcar pe cale incidentală. Deci, calitatea procesuală a sindicatelor pe cale principală este negată, sindicatele neputând sta ca parte în proces.
Așadar, din perspectiva Legii nr.54/2003 sfera de aplicabilitate a dreptului sindicatelor la acțiune este total diferită de sfera de aplicabilitate așa cum rezultă din redactarea Codului muncii și a Legii nr.168/1999, elementul comun fiind că nici unul dintre aceste acte normative nu consacră obligativitatea participării sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, așa cum este cazul conflictelor de interese.
S-a mai susținut că dispozițiile legale menționate vin în contradicție cu principiul egalității în fața legii, sub aspectul inegalității între salariați și unitate, părți ale aceluiași litigiu de muncă, prin raportare la art.1 alin.3 coroborat cu art.16 alin.1 și 2 din Constituție, și vatămă dreptul pârâtei la apărare în sens larg, ce include și dreptul procesual de a atrage în proces sindicatele ca participant la dialogul social, ce a negociat numărul și întinderea drepturilor conferite salariaților prin contractele colective de muncă.
O altă perspectivă ține de caracterul obligatoriu pentru părți al convențiilor colective și de rolul pe care trebuie să-l asigure sindicatele în sensul asigurării sociale, soluțiile reținute prin articolele indicate fiind neconstituționale și prin raportare la disp.art.9, art.40 alin.1 și art.41 alin.5 din Constituția României.
A concluzionat pârâta că excepția de neconstituționalitate invocată constituie remediul efectiv de soluționare a conflictelor de drepturi în care este implicată pârâta, rezolvarea acestui conflict de neconstituționalitate neintrând în atribuțiile instanțelor judecătorești.
Prin notele de ședință depuse la același termen de judecată, reclamantul a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât excepția de neconstituționale invocată este inadmisibilă.
Prin încheierea din data de 3.12.2009 tribunalul a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată de pârâta este inadmisibilă.
Astfel, art.29 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992 reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanța sesizată cu excepția de neconstituționalitate să o aprecieze ca fiind admisibilă și să o înainteze Curții Constituționale: 1. excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; 2. excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; 3. soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei; 4. dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
Tribunalul a constatat că primele trei condiții sunt îndeplinite, în sensul că excepția de neconstituționalitate a celor patru articole de lege a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș - de către, care este parte în cauză, că excepția se referă la dispoziții din lege (Legea nr.53/2003, Legea nr.168/1999 și Legea nr.54/2003) și că respectivele dispoziții legale nu au fost declarate ca neconstituționale prin vreo decizie a Curții Constituționale.
A apreciat însă că nu este îndeplinită ultima condiție, aceea ca dispozițiile din lege considerate de recurentă ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu prezenta cauză. Pârâta este nemulțumită de faptul că textele de lege invocate ca fiind neconstituționale nu recunosc posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată, pe cale separată sau pe cale incidentală, sindicatele, în calitatea lor de parteneri de dialog social. În speță adrul procesual a fost stabilit între reclamanții persoane fizice și pârâta, aceasta din urmă neinvestind instanța cu vreo cerere de atragere în proces a sindicatului (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanție), din care eventual ar face parte reclamanții, pentru a se putea pune în discuție inadmisibilitatea unei astfel de cereri. Interesul justificat de pârâtă pentru invocarea excepției este acela al posibilității de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele, pe marginea executării contractului colectiv pe care l-au negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenție forțată, ori direct pe cale principală.
Instanța a apreciat că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme în această cauză sindicatul nu a fost introdus în cauză de către pârâtă, deci soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în niciun fel de soluția dată de Curtea Constituțională cu privire la excepția invocată de pârâtă.
Tribunalul a mai constatat că pârâta este nemulțumită, în realitate, de forma actuală a dispozițiilor criticate, și anume de faptul că nu este reglementat și dreptul unității de atragere în proces a sindicatelor, ca parteneri de dialog social, or în practica sa constantă, Curtea Constituțională a arătat că, în raport de dispozițiile art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, ea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, fără a le putea modifica sau completa, declarând inadmisibile excepțiile care au vizat asemenea aspecte.
În termen legal pârâta a declarat recurs împotriva acestei încheieri, invocând dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, arătând că instanța nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susținerea excepției.
Motivele de recurs sunt identice cu argumentele aduse în fața tribunalului cu ocazia invocării excepției de neconstituționalitate.
Astfel, recurenta a arătat că dispozițiile a căror constituționalitate o contestă încalcă egalitatea în fața legii a unității și a salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice utilizabile în conflictele de muncă; dreptul la apărare al unității, al cărui exercițiu nu poate fi restrâns; caracterul obligatoriu pentru părți a convențiilor colective încheiate în urma dialogului social, care angajează partenerii de dialog și îi ține responsabili pentru rezultatele înțelegerii lor; rolul pe care trebuie să îl asigure sindicatele în sensul asigurării sociale, prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt conflicte de interese sau conflicte de drepturi și indiferent dacă inițiativa rezolvării acestora aparține salariaților sau unităților; dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prin faptul că interzice unității să cheme în judecată sindicatele ca intervenienți forțați sau pe cale principală ca pârâți.
A susținut recurenta că există o incoerență legislativă în consacrarea rolului sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, întrucât există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul primelor parteneri de dialog sociali fiind exclusiv sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi sindicatele nu au aproape nici un rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesual demarat de salariați.
Astfel, cu privire la conflictele de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaților.
Pe de altă parte, în ceea ce privește conflictele de drepturi, în temeiul Legii sindicatelor nr.54/2003, sindicatele au dreptul de a promova acțiuni pe cale principală și de a interveni în procesele începute de salariați, inițiativa aparținându-le deci, în temeiul Codului muncii sindicatele pot doar să-i reprezinte, la cerere, pe salariați, inițiativa aparținându-le acestora din urmă, iar în temeiul Legii nr.168/1999 cererile pot fi formulate doar de către cei ale căror drepturi au fost încălcate, respectiv titularii drepturilor individuale, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariați nici pe cale incidentală. Deci, calitatea procesuală a sindicatelor pe cale principală este negată, sindicatele neputând sta ca parte în proces.
Interesul justificat de recurentă este acela al posibilității de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele, pe marginea executării contractului colectiv pe care l-au negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenție forțată, ori direct pe cale principală.
Față de cele expuse mai sus, recurenta a concluzionat că există o legătură de cauzalitate între normele atacate și realitatea unei unități care, lipsită de dreptul minimal la apărare, trebuie să facă față dificultăților de ordin practic în cele peste 20.000 de dosare. Singurul remediu îl constituie declararea ca neconstituționale a textelor arătate mai sus, soluționarea acestui conflict de neconstituționalitate neintrând în atribuțiile instanțelor judecătorești.
Analizând încheierea recurată, în raport de critica formulată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Art.29 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992 reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanța, sesizată cu excepția de neconstituționalitate, să o aprecieze ca fiind admisibilă și să o înainteze Curții Constituționale.
Astfel, excepția trebuie ridicată în fața instanței de judecată, de către una din părți sau, din oficiu, de către instanță și trebuie să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție din acestea, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate deja ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Curtea constată că în speță excepția de neconstituționalitate a celor patru articole de lege a fost invocată de către, care este parte în cauză, că excepția se referă la dispoziții din legi (Legea nr.53/2003, Legea nr.168/1999 și Legea nr.54/2003) și că respectivele dispoziții legale nu au fost declarate ca neconstituționale prin vreo decizie a Curții Constituționale.
Așadar, sub toate aceste aspecte, excepția este admisibilă.
Curtea apreciază însă că nu este îndeplinită ultima condiție, aceea ca dispozițiile din lege apreciate de recurentă ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu prezenta cauză.
Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între reclamanții, și și pârâta
Sindicatul din care fac parte reclamanții nu este parte în acest dosar, el nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin nici una dintre formele prevăzute de Codul d e procedură civilă: ca pârât sau intervenient forțat (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanție).
Intenția recurentei este de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor și apreciază că acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale arătate mai sus.
Rezultă deci că interesul recurentei-pârâte este viitor și că declararea ca neconstituționale a textelor de lege o va ajuta să atragă pe viitor în proces sindicatul.
Curtea apreciază că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, așa cum am arătat mai sus, în această speță sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă. Așadar, soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în nici un fel de soluția dată de Curtea Constituțională excepției invocate de recurentă.
Ca atare, Curtea, la fel ca și tribunalul, concluzionează că în speță nu sunt îndeplinite toate condițiile reglementate de art.29 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 3 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, ambii domiciliați în comuna Popești, sat, județul A, domiciliat în comuna cel M, județul A și, domiciliat în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
7 ex./17.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
