Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 138/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 138
Ședința publică din data de 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 3: Eliza
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petenta - - prin reprezentant legal, în calitate de avocat coordonator Al. și Asociații, cu sediul în B,-, -.A,.2,.22, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1247/2.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul - cu reședința în, str.-, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au răspuns, apelanta petentă - - reprezentată de avocat și intimatul reprezentat de avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
Recurs timbrat cu chitanța nr. 40398 din 30 ianuarie 2008 în valoare de 9,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că hotărârea Tribunalului Prahova este criticabilă sub două aspecte. Primul motiv privește faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, Regulamentul nr. 44/2001 referitor la recunoașterea și executarea hotărârilor pronunțate în statele membre a devenit direct și imediat aplicabil și în țara noastră și astfel leagă instanța învestită cu recunoașterea unei hotărâri pronunțate în străinătate cu privire la competență, procedura de urmat în fața instanței și căile de atac. Instanța de fond a încălcat dispozițiile Regulamentului, deoarece pârâtul nu era obligat să formuleze concluzii cu privire la cerere, unei formulări generale a legii trebuind să i se răspundă în același fel.
A doua critică privește faptul că tribunalul a reținut eronat că s-ar fi prescris dreptul de a cere executarea silită, cu motivarea că au trecut mai mult de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită. Hotărârea străină a fost pronunțată la data de 29 iulie 2002, fiind definitivă și irevocabilă în Franța, reprezentând titlu executoriu exclusiv sub imperiul legii franceze, însă atâta timp cât aceasta nu a fost recunoscută în România, nu constituie titlu executoriu, astfel cum prevăd dispozițiile art.405 Cod pr.civilă, care să facă să se nască dreptul de a cere executarea silită, deci dreptul de a cere executarea silită nu este prescris.
În consecință solicită admiterea recursului, constatarea sentinței ca fiind nelegală și netemeinică și a fi casată, în baza dispozițiilor art. 312 pct.5 Cod pr.civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea sentinței și constatarea că hotărârea străină îndeplinește condițiile de recunoaștere în România. Nu solicită cheltuieli de judecată și depune concluzii scrise.
Avocat, având cuvântul, arată că sentința instanței de fond nu a încălcat dispozițiile art. 41 din Regulamentul nr. 44/2001, având la bază aplicarea corectă a dispozițiilor Legii 105/2007. Excepția dreptului de a cere executarea hotărârii este o excepție de ordine publică, care nu poate fi înlăturată de aplicarea începând cu 1 ianuarie 2007 dispozițiilor Regulamentului nr.-.Pârâtul, având în vedere că nu a formulat întâmpinare, nu poate susține apărări pe fond, decât cu privire la excepții de ordine publică. Mai susține că recurentul nu a arătat în mod concret în ce mod sentința pronunțată de instanța de fond a încălcat dispozițiile regulamentului și de ce acesta nu a solicitat încuviințarea executării înainte de data intrării în vigoare a respectivului regulament. Totodată, arată că toate actele de procedură îndeplinite în Franța nu i-au fost comunicate intimatului.
În consecință solicită respingerea recursului, iar în caz de admitere a acestuia curtea de apel este competentă material să rețină și să rejudece cererea de recunoaștere și încuviințare a executării silite. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată și amânarea pronunțării în cauză pentru a avea posibilitatea depunerii chitanței de plată a onorariului.
În replică, avocat, arată că regulamentul este o normă comunitară care derogă de la aplicarea legii române, iar toate comunicările au respectat legea franceză și au fost îndeplinite cu respectarea cerințelor legale.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția civilă la data de 04.09.2007 sub nr- reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea hotărârii străine pronunțată de Tribunalul De M Instanță din, Departamentul, Franța și să încuviințeze executarea silită a acesteia.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 29.07.2002 Tribunalul De M Instanță din, Departamentul, Franța a pronunțat o hotărâre provizorie în materie de hotărâri civile de urgență, executorie de drept potrivit dreptului civil francez, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare și prin care pârâtul a fost obligat la plata sumei de 7622,45 euro și a dobânzilor legale aferente începând cu data de 04.03.2002.
A mai precizat reclamanta că hotărârea nu a putut fi pusă în executare niciodată, întrucât pârâtul s-a sustras executării prin părăsirea Franței și stabilirea reședinței în România.
Față de această împrejurare reclamanta s-a adresat instanței invocând prevederile Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 44/2001 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială aplicabil în România de la data de 01.01.2007.
În temeiul art. 115-118 Cod pr. civ. pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că înțelege să invoce faptul că dreptul reclamantei de a cere executarea silită s-a prescris, faptul că recunoașterea și punerea în executare a hotărârii străine sunt vădit contrare dispozițiilor art. 581 - 582 Cod pr. civ. român și faptul că hotărârea străină a fost pronunțată în condiții în care au existat vicii importante de procedură privind poziția pârâtului în procesul aflat pe rolul acestei instanțe.
Astfel, potrivit art. 405 al. 1 și 2 Cod pr. civ. român dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani calculat de la data la care se naște acest drept.
În cazul de față dreptul reclamantei s-a născut la data expirării termenului la care pârâtul ar fi putut contesta prin apel hotărârea provizorie - 23.09.2003 și s-a prescris la data de 24.09.2006.
În aceste condiții recunoașterea și încuviințarea executării silite ar încălca flagrant ordinea publică apărată de dispozițiile art. 405 al. 1 și 2 Cod pr. civ. român, fapt interzis expres de art. 34 pct. 1 din Regulamentul nr. 44/2001 - art. 34 pct. 1.
Totodată, hotărârea străină invocată de reclamantă este o hotărâre provizorie, corespunzătoare ordonanței președințiale din dreptul procesual român.
Așa fiind reclamanta nu poate cere recunoașterea și încuviințarea executării în România a unei ordonanțe președințiale având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, întrucât pe calea acestei proceduri nu se pot lua măsuri definitive care să rezolve litigiul de fond între părți, instanța neputând proceda la o prejudecare a fondului.
În aceste condiții și sub acest aspect devin aplicabile dispozițiile art. 34 pct. 1 din Regulament.
Mai mult decât atât hotărârea străină a fost pronunțată fără ca pârâtul să fie prezent sau reprezentat, această hotărâre nu i-a fost comunicată direct ci prin predare de către executorul judecătoresc, în condițiile în care nu mai locuia la respectiva adresă, situație în care trebuia să se întocmească un proces verbal din care să reiasă căutările fără rezultat și să adreseze prin poștă o copie a actului cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Date fiind aceste vicii de procedură în ceea ce privește comunicarea se află încă în termenul de 15 zile în care poate contesta hotărârea provizorie invocată.
Părțile au depus la dosar acte.
La data de 02.10.2007 Tribunalul Prahova - Secția civilă a pronunțat Sentința civilă nr. 1247 prin care a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de intimat, a respins cererea de recunoaștere a hotărârii ca neîntemeiată, a respins cererea de încuviințare a executării silite întrucât s-a prescris dreptul de a cere executarea silită și a obligat petenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită a fost pronunțată la data de 29.07.2002, rezultând din cuprinsul său că este executorie de drept astfel că termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării.
A mai reținut instanță că potrivit art. 174 din Legea nr. 105/1992 executarea hotărârii străine se încuviințează cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 167, cât și a celor ce urmează: 1 hotărârea este executorie potrivit legii instanței care a pronunțat-o; 2 dreptul de a cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române.
În speță, prima condiție este îndeplinită, întrucât hotărârea este executorie potrivit legii franceze, dar s-a prescris dreptul de a cere executarea silită conform art. 405 Cod pr. civ. român, de vreme ce a trecut mai de trei ani de la data nașterii acestuia.
În ceea ce privește cererea de recunoaștere a hotărârii străine tribunalul a reținut că scopul acesteia este ca hotărârea să beneficieze de puterea lucrului judecat potrivit art. 167 din legea nr. 105/1992, iar instanța este îndreptățită să refuze executarea deoarece hotărârea și-a pierdut puterea executorie.
De asemenea devin aplicabile și dispozițiile art. 34 pct. 1 din Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 44/2001 potrivit cărora o hotărâre nu este recunoscută dacă recunoașterea este vădită contrară ordinii publice a satului membru solicitant.
Față de aceste împrejurări instanța a apreciat că nu se mai impune examinarea celorlalte aspecte invocate de pârât.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că este de notorietate că începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană devin direct aplicabile anumite regulamente europene printre care și Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului CE nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială pronunțate în statele membre.
Acesta devine normă specială în materia exequatorului, în raport de prevederile Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat fiind de strică interpretare și aplicare stabilind cadrul procesual în ceea ce privește competența, procedura în fața instanței și căile de atac.
Așa fiind, instanța de fond era obligată să întreprindă doar o verificare pur formală a documentelor depuse și să constate îndeplinirea condițiilor stabilite de regulament, fără a permite pârâtului să pună concluzii pe marginea cererii, fie pe cale de întâmpinare, fie prin susțineri orale în faza procesului.
Primind apărările pârâtului Tribunalul Prahovaa încălcat flagrant prevederile art. 41 din Regulament.
A mai precizat recurenta că în mod eronat prima instanță a reținut că s-a prescris dreptul de a cere executarea silită potrivit art. 405 din codul d e procedură civilă român întrucât din probatoriul administrat se poate constata că hotărârea străină pronunțată la data de 29.07.2002 este executorie exclusiv în Franța, potrivit dreptului francez, acesta nefiind recunoscută încă pe teritoriul României.
Ori, atâta vreme cât efectele hotărârii pronunțate în străinătate nu au fost recunoscute în România acesta nu poate fi recunoscută a reprezenta titlu potrivit legii române, care să facă să se nască dreptul de a cere executarea silită potrivit dreptului românesc, titlu asupra căruia să poarte efectele prescripției prevăzute de art. 405 Cod pr. civ.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii.
În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că sentința atacată nu a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 41 din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 44/2001.
A mai precizat intimatul că sentința atacată a fost soluționată corect cu invocarea dispozițiilor Legii nr. 105/2007 care nu contravin dispozițiilor Regulamentului, că instanța investită cu cererea de recurs este competentă să o soluționeze, iar cererea de recunoaștere și încuviințarea a executării silite este inadmisibilă.
Pe de altă parte din coroborarea art. 41 cu art. 34 pct. 1 din Regulament rezultă că apărările pe care partea împotriva căreia se solicită executarea nu le poate formula în cadrul procedurii prevăzute de norma comunitară nu privesc, între altele excepțiile absolute cum este excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Totodată, art. 168, art. 169 și art. 174 din Legea nr. 105/1992 invocate de instanța de fond în motivarea sentinței nu sunt contrare regulamentului, deoarece privesc aceleași condiții de admisibilitate a cererii de recunoaștere și încuviințare a executării silite a hotărârii pronunțate în străinătate, mai ales în cazuri de respingeri.
Faptul că înseși recurenta nu întrevede o contradicție între cele două acte normative este demonstrat de invocarea de către acesta a unei hotărâri judecătorești pronunțate în aplicarea Legii nr. 105/1992.
A mai arătat intimatul că în urma sesizării cu judecata recursului de către recurentă Curtea de APEL PLOIEȘTI este competentă material să se pronunțe cu privire la cererea de recunoaștere și de încuviințare a executării silite, iar nu să o trimită spre rejudecare instanței de fond așa cum în mod greșit se susține de partea adversă.
În ceea ce privește cererea de recunoaștere și încuviințare a executării silite acesta este inadmisibilă întrucât dreptul reclamantei de a cere executarea silită s-a prescris, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii străine sunt vădit contrare dispozițiilor art. 581-582 Cod pr. civ. iar hotărârea străină a fost pronunțată în condițiile în care au existat vicii importante de procedură privind poziția pârâtului în procesul aflat pe rolul acelei instanțe.
Recurenta a depus la dosar copie de pe o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recurenta a formulat și depus la dosar concluzii scrise.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Reclamanta - - a investit inițial Tribunalul Prahova - Secția civilă cu cerere având ca obiect recunoașterea hotărârii străine pronunțată de Tribunalul De M Instanță din, Departamentul, Franța și încuviințarea executarea silită a acesteia, acțiune înregistrată la data de 04.09.2007.
Instituția recunoașterii unei hotărâri străine simplifică circulația hotărârilor judecătorești între state, prin aceea că o hotărâre nu este privită în statul străin ca probă ci tot ca o hotărâre.
Celei de a doua instanță îi rămâne verificarea hotărârii primei instanțe.
Pe de altă parte la data de 01.01.2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene, iar de la acest moment reglementările comunitare cuprinse în Tratate și Regulamente au prioritate față de dreptul intern.
Într-o atare situație, sediul materiei în speța dedusă judecății este dat de Regulamentul Consiliului nr. 44/2001 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
Art. 36 din reglementarea europeană prevede în mod expres că hotărârea statului străin nu trebuie sub nici o formă verificată în ceea ce privește fondul.
Așadar, a doua instanță verifică numai existența sau inexistența respectării condițiilor de formă, neavând dreptul să verifice corectitudinea fondului.
Hotărârea străină produce apoi în statul de executare același efecte ca în statul de origine, chiar dacă aceste efecte juridice sunt necunoscute în statul de executare.
Totodată, conform art. 33 din Regulament hotărârile dintr-un stat membru sunt recunoscute pe deplin drept în alt stat membru, fără a fi necesare proceduri speciale.
Mai mult decât atât în lumina Regulamentului toate sentințele judecătorești în cauzele civile și comerciale sunt recunoscute și executate chiar dacă sentința are la bază o situație pur internă.
Față de cele învederate și constatând că la dosar au fost depuse de către reclamantă actele prevăzute de art. 53 din Regulament cererea de recunoaștere a hotărârii străine este întemeiată și trebuia admisă, iar nu respinsă cum în mod nelegal a procedat prima instanță.
De altfel, din considerentele hotărârii recurate se reține că tribunalul și-a întemeiat soluția pe dispozițiile Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
Ori, așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente față de împrejurarea că cele două state, cel ce a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se solicită și cel în care se solicită recunoașterea sunt state membre ale Uniunii Europene legea aplicabilă este cea comunitară, reprezentată de regulamentul invocat, iar nu dreptul intern.
Curtea nu poate reține susținerile pârâtului intimat atât din fața primei instanțe cât și din fața instanței de recurs în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34 pct. 1 din Regulament potrivit cu care o hotărâre nu poate fi recunoscută dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului în care se solicită recunoașterea, motivat de faptul că pe de o parte dreptul reclamantei de a cere executarea silită s-a prescris, iar pe de altă parte că s-ar veni în contradicție cu dispozițiile art. 581-582 Cod pr. civ. român.
Așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, contradicția cu ordinea publică nu poate fi invocată ca motiv al recunoașterii decât în cazuri absolut excepționale.
Pe de altă parte, Curtea Europeană de Justiție a reținut într-o decizie că aplicarea acestei excepții poate a fi avută în vedere numai în situația în care recunoașterea sau executarea hotărârii pronunțate într-un stat membru ar putea fi contară ordinii de drept din statul în care se solicită executarea într-o măsură inacceptabilă, deoarece încalcă un principiu fundamental.
Pentru a fi respectată interzicerea oricărei reexaminării a fondului unei hotărâri străine încălcarea respectivă ar fi trebuit să constituie o nerespectare manifestă fie a statului de drept, conceptualizat ca esențial în cadrul ordinii de drept a statului în care se solicită executarea, fie a unui drept recunoscut ca fundamental în cadrul respectivei ordinii de drept.
Așadar nu trebuie confundată noțiunea de ordine publică la care face referire art. 34 al. 1 din Regulament cu cea de norme cu caracter imperativ din dreptul intern în opoziție cu normele juridice cu caracter dispozitiv.
Mai mult decât atât așa cum s-a menționat mai sus hotărârea străină produce în statul de executare același efecte ca în statul de origine, chiar dacă aceste efecte juridice sunt necunoscute în statul de executare.
Ori, potrivit dreptului francez hotărârea a cărei recunoaștere și încuviințarea a executării s-a solicitat este executorie de drept așa cum rezultă din traducerea certificată aflată în copie la dosar.
Curtea nu poate avea în vedere nici susținerile aceluiași intimat pârât în sensul că hotărârea străină a fost pronunțată în condițiile în care au existat vicii importante de procedură privind poziția sa în procesul aflat pe rolul instanței străine, invocate tot pentru a fundamenta imposibilitate legală de recunoaștere.
Din actele dosarului rezultă că pârâtului i-au fost comunicate actele de procedură, inclusiv hotărârea la domiciliul său din Franța potrivit reglementărilor acestui stat, efectuându-se verificări din care a rezultat că destinatarul locuiește în adevăr la adresa indicată.
Așa fiind pârâtul nu poate să își invoce propria neglijență în neexercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța străină, pentru a bloca recunoașterea hotărârii.
În ceea ce privește executorialitate, înainte ca o sentință să poată fi pusă în executare într-un stat membru, iar trebuie să fie declarată executorie în respectivul stat.
Potrivit art. 41 din Regulamentul 44/2001 hotărârea este declarată executorie îndată după îndeplinirea formalităților prevăzute de art. 53 - depunerea actelor, fără nici o revizuire în temeiul art. 34 și 35. Partea împotriva căreia se pornește executarea nu este îndreptățită ca în această fază a procedurii să prezinte concluzii cu privire la cerere.
Deci în lumina reglementării comunitare instanța trebuie să declare în mod automat caracterul executoriu, iar nu să aprecieze dacă a intervenit sau nu prescripția dreptului de a cere executarea silită, apărări invocate de pârât și care nu pot fi primite în această fază a divergențelor dintre părți.
De altfel prima instanță a respins cererea de încuviințarea a executării silite a hotărârii întrucât s-a prescris dreptul de a cere executarea silită deși în prealabil respinsese înseși cererea de recunoaștere a hotărârii.
Ori, atâta vreme cât hotărârea străină nu a fost recunoscută nu se poate pune problema existenței acesteia ca titlu executoriu în statul în care se solicită recunoașterea pentru a se putea vorbi de prescripția dreptului de a cerere executarea silită potrivit reglementărilor procedurale civile române.
Pentru toate considerentele arătate Curtea, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041Cod pr. civ. urmează să admită recursul.
Pe cale de consecință Curtea va modifica tot sentința nr. 1247/02.10.2007 a Tribunalului Prahova și pe fond va admite acțiunea.
Totodată, Curtea va recunoaște hotărârea străină pronunțată de Tribunalul De M Instanță din Departamentul, Franța, și va încuviința executarea silită a acesteia.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta - - prin reprezentant legal, în calitate de avocat coordonator Al. și Asociații, cu sediul în B,-, -.A,.2,.22, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1247/2.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul - cu reședința în, str.-, jud.
Modifică în tot sentința sus-menționată, în sensul că admite acțiunea.
Recunoaște hotărârea străină - Hotărâre provizorie din data de 29 iulie 2002, pronunțată de Tribunalul De M Instanță din Departamentul, Franța, și încuviințează executarea silită a acesteia.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 6 februarie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - C - -
Grefier,
Red
2 ex/06.03.2007
nr- Tribunalul Prahova - Secția civilă
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Constanța Pană, Eliza
