Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 223/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - exequator -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 223

Ședința publică din 1 iulie 2009

PREȘEDINTE: Surdu Oana JUDECĂTOR 2: Dumitraș Daniela

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de petenta cu domiciliul ales la cabinet avocat,-, loc. G H, județul S împotriva sentinței nr. 632 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosar nr-.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 24 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 1 iulie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 20.02.2009, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta recunoașterea hotărârii pronunțată de Tribunalul d e Primă Instanță, Germania.

În motivarea cererii, reclamanta arată că sentința este executorie din data de 2 februarie 2006 și că recunoașterea acestei hotărâri îi este necesară pentru a-și recupera debitul în dosarul de partaj nr- al Judecătoriei Gura Humorului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Regulamentului nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât Regulamentul nr. 805/2004 nu este aplicabil hotărârii în speță, care a fost pronunțată în anul 2006, când România nu era membră a Uniunii Europene.

Mai arată pârâta că în cauză a intervenit prescripția dreptului material la acțiune și că, în conformitate cu art. 171 din Legea nr. 105/1992, nu s-a făcut dovada că hotărârea este definitivă și nici că pârâtul a fost citat cu copie după sesizare.

Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 632 din 26.03.2009, a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în primul rând, că, contrar susținerilor pârâtei, hotărârii în cauză îi sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului nr. 805/2004 care conține norme de procedură vizând crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate întrucât, pe de o parte, normele de procedură sunt de imediată aplicare, astfel încât de la data aderării sunt incidente pe teritoriul statului nostru, iar, pe de altă parte, la data pronunțării hotărârii a cărei recunoaștere se solicită, 5 ianuarie 2006, respectiv 2 februarie 2006, Regulamentul era în vigoare.

Considerentele pentru care a fost însă respinsă pe fond cererea reclamantei sunt următoarele:

Cererea introductivă vizează recunoașterea hotărârii străine și nu o cererea de acordare a titlului executoriu european care, de altfel, este de competența instanței de origine, conform art. 6 din Regulamentul nr. 805/2004.

Procedura privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în state membre este reglementată de Regulamentul nr. 44/2001, care în art. 34 instituie condițiile în care o asemenea hotărâre nu este recunoscută. Aceste prevederi se completează cu prevederile Legii nr. 105/1992, care prevede condițiile ce trebuie îndeplinite pentru recunoașterea hotărârii.

Reținând neîndeplinirea în cauză a condițiilor prescrise de dispozițiile legale menționate, prima instanța a conchis că cererea reclamantei este nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, în motivarea căruia a arătat că a făcut dovada că hotărârea este definitivă, prin faptul că această sentință este executorie, iar nici o sentință nu poate fi executorie dacă nu este definitivă.

Precizează că a făcut demersuri pentru a-i fi trimise de la Tribunalul d e Primă Instanță atât copia după sentința definitivă, cât și dovadă că pârâtul a fost legal citat în fața instanței menționate.

Recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Astfel cum a reținut prima instanță, procedura privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în state membre este reglementată de Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului Uniunii Europene, care în art. 53 prevede că "partea care invocă recunoașterea unei hotărâri sau solicită încuviințarea executării unei hotărâri trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia".

Art. 34 din Regulament reglementează condițiile în care o hotărâre nu este recunoscută, respectiv:

- dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat;

- dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea, dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;

- dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu între aceleași părți în statul membru solicitat;

- dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți într-o cauză având același obiect și aceeași cauză, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat;

Cererea pentru recunoașterea hotărârii străine, potrivit dispozițiilor Legii nr. 105/1992, art. 171, care completează dispozițiile Regulamentului, se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de legea procedurală română și va fi însoțită de următoarele acte:

a) copia hotărârii străine;

b) dovada caracterului definitiv al acesteia;

c) copia dovezii de înmânare a citației și actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a dat hotărârea;

d) orice alt act, de natura să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplinește celelalte condiții prevăzute de art. 167.

Actele prevăzute în al. 1 vor fi însoțite de traduceri autorizate și vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozițiilor art. 162.

În speță, reclamanta prin cererea introductivă a solicitat recunoașterea "sentinței executorii" din 2.02.2006 prin care, autorul pârâtei, îi datorează suma de 37.988, 94 Euro.

La dosar reclamanta a depus "sentința executorie" din 2 februarie 2003, în baza somației din data de 12 decembrie 2002, emisă la data de 17 decembrie 2002 (fila 6 dosar fond), având înscrisă suma de 30.170 Euro, iar ca pârât neapărând nici o persoană.

De asemenea, a depus "sentința executorie" din data de 2 februarie 2006, în baza somației din data de 5 ianuarie 2006, emisă la data de 11 ianuarie 2006 (fila 11 dosar fond), având înscrisă suma de 37.988, 94 Euro, iar ca pârât neapărând nici o persoană.

Ulterior, reclamanta depune la dosar "hotărârea de executare" din data de 2 februarie 2006, în baza deciziei de somației din data de 5 ianuarie 2006 și intrată în vigoare la data de 11 ianuarie 2006 (fila 28 dosar fond), fiind înscrisă suma de 37.988,94 Euro, ca reclamantă fiind trecută și apărând în cuprinsul acestui act mențiunea "domnului ", fără nici altă mențiune sau obligație referitoare la persoana acestuia.

De asemenea, reclamanta a depus la dosar "hotărârea de executare" din data de 20.02.2003, în baza deciziei de somație emise la data de 12 decembrie 2006 și intrată în vigoare la data de 17.12.2002 (fila 29 dosar fond), fiind înscrisă suma de 30.170 Euro, ca reclamantă fiind trecută și apărând în cuprinsul acestui act mențiunea "domnului ", fără nici o altă mențiune sau obligație referitoare la persoana acestuia.

Dovada caracterului definitiv al hotărârilor depuse conform cerințelor art. 167 din legea indicată anterior se face conform nr.OG 66 din 24 august 1999, (prin care România a aderat la Convenția d l Haga ), prin apostila prevăzută de art. 4 din Convenție, cerință pe care reclamanta nu a îndeplinit-o, depunând la dosar exemplarele fără respectiva apostilă.

În recurs, reclamanta a depus iarăși "titlu executor" din data de 2 februarie 2006, în baza somației de plată din data de 5 ianuarie 2006 și trimisă la data de 11 ianuarie 2006, fiind înscrisă suma de 37.988,94 Euro, ca reclamantă fiind trecută. Nici acest act nu a fost depus în copie supralegalizată, prin aplicarea simplificată a apostilei conform Convenției d l Haga din 1961.

Reclamanta depune o astfel de copie purtând apostilă, intitulată "titlu executoriu" din data de 20 februarie 2003, în baza somației de plată emisă în data de 12 decembrie 2002 și trimisă în data de 17 decembrie 2002, pentru suma de 30.170 Euro, care, însă nu face obiectul solicitării reclamantei.

Pe de altă parte, se reține că nu s-a făcut dovada prevăzută de dispozițiile Legii nr. 105/1992, respectiv nu s-a depus la dosar dovada înmânării citației și actului de sesizare autorului pârâtei, din actele depuse nerezultând nici măcar dacă acesta a fost sau nu prezent în instanță.

Așa fiind, cum soluția pronunțată este legală și temeinică sub toate aspectele, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 al. 1 teza a II-a Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta cu domiciliul ales la cabinet avocat,-, loc. G H, județul S împotriva sentinței nr. 632 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Pentru grefier în

semnează prim - grefier

Red.

Jud. fond:

Tehnored. Sb.

Ex. 2/13.07.2009

Președinte:Surdu Oana
Judecători:Surdu Oana, Dumitraș Daniela, Rață Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 223/2009. Curtea de Apel Suceava