Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 305/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (682/2009)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 305
Ședința publică de la 14.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Toma Claudiu Marius
JUDECĂTOR 2: Prepeliță Gabriela Sorina
GREFIER - I -
Pe rol pronunțarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 1850 din 09.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - exequator.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 30.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 07.05.2009 și apoi la 14.05.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra apelurilor de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1850 din 09 decembrie 2008, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a admis cererea precizată, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul; a recunoscut pe teritoriul României efectele juridice depline ale hotărârii de divorț din 24 ianuarie 2008, definitivă la 24 ianuarie 2008, pronunțată de Instanța districtuală, Elveția, în dosarul nr. EB 2007 45/tfo, îndreptată prin sentințele din 01 iulie 2008 și 14 octombrie 2008, definitive, pronunțate de aceeași instanță.
Prin încheierea din 29 ianuarie 2009 al aceluiași tribunal și secții s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta, privind necomunicarea potrivit dispozițiilor legale a hotărârii către pârâtul.
Pentru a pronunța sentința civilă, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă, sub nr- și precizată la 08 decembrie 2008, petenta, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț pronunțată de către Instanța districtuală, Elveția, la 24 ianuarie 2008, hotărâre definitivă și executorie, prin care s-a declarat desfăcută căsătoria dintre reclamantă și fostul soț,.
În motivare a arătat că hotărârea respectivă este pronunțată de o instanță competentă, este definitivă și executorie, iar în Elveția a intrat deja în circuitul civil, nu încalcă legile elvețiene, nici pe cele românești și nici normele internaționale în materie, iar între cele două state există reciprocitate de executare a hotărârilor.
Cererea a fost întemeiată de dispozițiile art. 166 și următoarele din Legea nr. 105/1992.
Analizând actele dosarului, tribunalul a reținut că prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. EB 2007 45/tfo de Instanța districtuală, Elveția, la data de 24 ianuarie 2008, definitivă la aceeași dată și îndreptată prin sentințele din 01 iulie 2008 și 14 octombrie 2008, definitive, pronunțate de aceeași instanță, a fost desfăcută căsătoria încheiată la data de 18 octombrie 2000 între reclamanta și pârâtul.
Tribunalul a constatat că hotărârea sus-menționată constituie un act jurisdicțional în sensul dispozițiilor art. 165 din Lege nr. 105/1992, că aceasta este definitivă conform legii statului în care a fost pronunțată și că pricina soluționată de Instanța districtuală, Elveția, nu era de competența exclusivă a jurisdicției române, conform art. 151 din Legea nr. 105/1992, fiind îndeplinită condiția competenței instanței străine, atât în dreptul internațional privat, cât și în dreptul intern al statului străin.
Tribunalul, văzând dispozițiile art. 6 din Legea nr. 105/1992 a considerat îndeplinită și condiția reciprocității.
Tribunalul a constatat, așadar, că au fost îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992 și, considerând că în cauză nu este incident vreun caz de refuz al recunoașterii hotărârii străine prevăzut de art. 168 din Legea nr. 105/1992, în temeiul art. 170 și 172 din Legea nr. 105/1992 a admis cererea și a recunoscut pe teritoriul României hotărârea pronunțată de Instanța districtuală, Elveția, la data de 24 ianuarie 2008.
Pentru a pronunța încheierea din 29 ianuarie 2009, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 1850 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, s-a admis cererea precizată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, recunoscându-se pe teritoriul României efectele juridice depline ale hotărârii de divorț din 24 ianuarie 2008, definitivă la 24 ianuarie 2008, pronunțată de Instanța districtuală, Elveția, în dosarul nr. EB 2007 45/tfo, îndreptată prin sentințele din 01 iulie 2008 și 14 octombrie 2008, definitive, pronunțate de aceeași instanță.
Avându-se în vedere faptul că pârâtul are domiciliul în Elveția, s-a pus în vedere reclamantei, prin adresa comunicată la 08 ianuarie 2009, să se prezinte pentru ridicarea documentelor necesare traducerii în vederea efectuării procedurii de comunicare a hotărârii către pârât, prin intermediul Ministrului Justiției, potrivit legii.
Reclamanta nu a dat curs solicitării, iar la data de 26 ianuarie 2009 depus la dosar o cerere prin care solicita în principal să nu se comunice hotărârea către pârât, fiind vorba de o procedură necontencioasă, iar domiciliul acestuia fiind necunoscut.
În subsidiar, a solicitat încuviințarea de a face ea însăși comunicarea prin serviciul de curierat rapid, urmând a depune la dosar dovada comunicării.
Tribunalul a apreciat că prezenta cerere este neîntemeiată, față de legislația în vigoare, care prevede că hotărârea judecătorească se comunică părților, dacă acest lucru este necesar pentru exercitarea căii de atac (neprevăzându-se vreo excepție pentru procedura necontencioasă), iar comunicarea actelor de procedură pentru părțile care au domiciliul în alte state decât cele membre ale Uniunii Europene și cu care România nu are încheiate convenții bilaterale (cum este și cazul Elveției) se face prin intermediul Ministrului Justiției.
Față de aceste împrejurări, în baza art. 331 și următoarele Cod de procedură civilă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Împotriva sentinței civile a declarat apel, iar a încheierii recurs, fiind însă calificate de instanță ca având aceeași cale de atac, anume apelul și s-a procedat la soluționarea apelurilor.
În motivarea apelului împotriva sentinței civile susține în esență că, întrucât hotărârea de divorț a cărei efecte le-a solicitat a fi recunoscute și în România (fiind dată de o instanță din Elveția) a fost prin acordul părților, nefiind necesară citarea părților în România.
A declinat apelul sub aspectul reținerii corecte a domiciliului apelantului și anume în B,-, - 35,. 3,. 3,. 27, sector 3, și nu, cum din eroare a trecut - -lui de instanță, iar în cerere - -
De asemenea apelul viza ți comunicarea sentinței, întrucât nu cunoaște domiciliul fostului soț și aceasta urma să se facă în România (efectele hotărârii de divorț s-au produs în Elveția) urmând ca prin comunicare să se producă și în România.
Greșit a fost reținut domiciliul fostului soț în Elveția, 6410, 21.
Cu privire la apelul împotriva încheieri din 29 ianuarie 2009, arată în esență că greșit a fost respinsă fiind încălcate dispozițiile art. 261 alin. 3 Cod de procedură civilă (și art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă) deoarece numitul, fostul soț, nu a fost parte în dosarul în care a solicitat recunoașterea efectelor hotărârii de divorț din Elveția în România.
Corect în sentință s-a reținut că nu se impune citarea fostului soț (art. 172 alin. 2 din Legea nr. 105/1992), deoarece este o procedură necontencioasă.
Dar, neavând calitatea de parte, era normal ca hotărârea pronunțată în cauză să-i fie comunicată.
Deoarece, nu cunoaște domiciliul fostului soț în Elveția, urma ca această comunicare să fie făcută conform art. 95 Cod de procedură civilă (comunicarea se4ntinței într-un ziar de circulație națională.
Apelurile sunt nefondate.
Susținerea apelantei, dar și a instanței de fond că ar fi vorba de o procedură necontencioasă nu au relevanță în ce privește calitatea părților în cauză.
Sub aspect procedural, recunoașterea are caracter contencios, cu excepția cazului prevăzut de art. 172 alin. 2 din Legea nr. 105/1992 (respectiv dacă pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii).
Potrivit art. 333 Cod de procedură civilă (Cartea a III a, Dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase) prevede că în cerere apelanta trebuie să indice și persoana pe care eventual să o cheme în fața instanței, și aceasta în vederea luări la cunoștință (chiar dacă procedura nu era contencioasă) de obiectul acțiunii.
Dacă, instanța voia, putea dispune citarea conforma art. 334 Cod de procedură civilă (obligație facultativă și nu imperativă).
Ca atare, acest motiv de apel referitor la caracterul necontencios al procedurii în care nu trebuie să indice numele și prenumele fostului soț și ultimul domiciliu cunoscut nu poate fi primit față de dispozițiile art. 331 - 339 Cod de procedură civilă.
Eventuala indicare greșită a numelui străzii "- -l" sau greșita ei mențiune în dispozitivul sentinței "- -" când în realitate era - -, constituie o eroare materială (și nu motiv de apel) care poate di îndreptată de prima instanță conform art. 281 Cod de procedură civilă la cererea apelantei.
În ce privește încheierea, nici criticile formulate nu pot fi primite.
Apelanta se contrazice, spunând că fiind procedură necontencioasă nu era necesară prezența soțului, dar, invocând corect textul legal referitor la hotărârile judecătorești, arată că aceasta trebuie comunicată.
Or, dacă nu a indicat în prima cerere (de recunoaștere a hotărârii) persoana de care a divorțat (e adevărat prin acord) cu nume, prenume și ultima adresă cunoscută, cum să soliciți (invocând propria culpă) ca instanța să o facă din oficiu.
De altfel, fiind proces civil, această comunicare trebuie făcută de apelantă pe cheltuiala sa, singura care avea interes (de altfel prin comunicarea pe internet a hotărârilor judecătorești s-ar părea că această cerință a fost îndeplinită).
Legal însă, reclamanta, urma să facă acest lucru și că depună dovada comunicării hotărârii într-un ziar de circulație națională pentru a da efecte recunoașterii hotărârii și nu instanța (deoarece din culpa sa nu a fost indicată persoana de care a divorțat cu toate datele necesare pentru a solicita acest lucru instanței, fiind deci în culpă).
În consecință, motivele de apel fiind neîntemeiate, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, apelurile vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 298 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de apelanta - reclamantă domiciliată în B,-, - 35,. 3,. 3,. 27, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1850 din 09 decembrie 2008 și a încheierii de ședință din Camera de Consiliul din data de 29 ianuarie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
I
Red.
.
3ex./09.06.2009
-5.-
Președinte:Toma Claudiu MariusJudecători:Toma Claudiu Marius, Prepeliță Gabriela Sorina
