Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 537/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(2189/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.537 A
Ședința publică de la 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea cererii de apel formulat de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr.567 din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V- a Civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - exequator.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns apelanta - reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul registratură la data de 28.10.2009, apelanta - reclamantă a depus motivele de apel, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Totodată, învederează faptul că apelanta - reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat și față de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel d e față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2009, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr.13247/-, reclamanta - a solicitat recunoașterea Deciziei Finale pronunțată în dosar nr.FA-12-084-08 al Instanței Superioare a Statului Districtul Tribunalul pentru Familie și certificată privind autenticitatea de judecător însărcinat cu formalitățile de omologare pentru Districtul.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: Decizia Finală pronunțată în dosar nr.F A-12-084-08 al Instanței Superioare a Statului, Districtul, Tribunalul pentru Familie, în copie tradusă, certificată și legalizată; copie certificat de naștere și carte de identitate ale rec1amantei; certificat de căsătorie pe numele și copia sentinței civile nr. 2716/9.05.1992 pronunțată de Judecătoria Sector 4 B în dosar nr. 814/1991.
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Prin sentința civilă nr.567 din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă s-a respins, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta.
Împotriva sentinței civile de mai sus a formulat apel apelanta - reclamantă pentru următoarele considerente:
- instanța a reținut în mod greșit aplicarea art.168 ultima teză din Legea nr.105/1992;
- instanța a cercetat în mod greșit îndeplinirea condițiilor de fond ale adopției potrivit art.9 din Legea nr.273/2004 neluând în seamă împrejurările specifice cauzei privitoare la situația de fapt a petentei.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.105/1992 și Legii nr.273/2004.
Apelul este nefondat.
Astfel, din actele de la dosar se reține că prin cererea formulată de reclamantă, se solicită recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță din SUA, prin care se încuviințează adopția petentei de către numitul.
Potrivit art.167 din Legea nr.105/1992, hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art.166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată; - instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul; - există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
Articolul 168 dispune în sensul că recunoașterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
Or, raportat la aceste dispoziții legale, Curtea constată că petenta este cetățean român, iar cauza soluționată prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită privește starea civilă a acesteia, referindu-se la adopție.
În consecință, verificând condițiile impuse de regulile dreptului internațional privat român, se constată aplicabile dispozițiile art.11, conform cărora starea, capacitatea și relațiile de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa națională, afară numai dacă, prin dispoziții speciale, nu se prevede altfel.
Legea națională este legea statului a cărui cetățenie o are persoana în cauză.
Conform art.30, condițiile de fond cerute pentru încheierea adopției sunt stabilite de legea națională a adoptatorului și a celui ce urmează să fie adoptat. Aceștia trebuie să îndeplinească și condițiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naționale arătate.
Având în vedere că dispozițiile legale evocate fac trimitere la normele legii române în materia adopției, aceasta fiind legea națională a adoptatei, cetățean român, Curtea constată că Legea nr.273/2004 dispune în art.9 alin.1 faptul că pot adopta numai persoanele care sunt cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte, diferența putând fi și de minim 15 ani, însă pentru motive temeinice.
Or, examinând datele de stare civilă ale adoptatorului și petentei, Curtea constată că primul este născut la 20.11.1975 iar adoptata la 04.07.1989, având la data încuviințării adopției 33 de ani, respectiv 19 ani, diferența de vârstă fiind de 14 ani, adică sub minimul prevăzut de legea română pentru a permite încuviințarea adopției.
În aceste condiții, Curtea reține că nu sunt îndeplinite condițiile de fond prevăzute de legea română pentru încuviințarea adopției, nefiind așadar întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile legale sus menționate, ceea ce conduce la concluzia că nu este posibilă recunoașterea, pe teritoriul României, a hotărârii în cauză.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă - cu domiciliul ales în B,-,.4,.50, sector 1 la Cabinetul Individual de Avocat " " împotriva sentinței civile nr.567 din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.4/23.11.2009
Secția a V-a Civ.-
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma