Expropriere. Speță. Decizia 185/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(1153/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 185
Ședința publică de la 23 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1389 din 09.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, - și.
are ca obiect - expropriere Legea nr.33/1994.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimații reclamanți și, personal și asistate de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr.71590 din 01.09.2008, eliberată de Baroul București, reprezentat de același avocat, lipsind apelantul - pârât Municipiul B, prin Primarul General și intimatul - reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care.
Avocatul intimaților - reclamanți precizează că actele doveditoare cu privire la situația juridică a terenului în litigiu au fost depuse la instanța de fond și nu mai are alte înscrisuri în afara celor de la dosar.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocatul intimaților - reclamanți solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, având în vedere că cererea formulată de reclamanți face obiectul Legii nr.18/2001 și nu al Legii nr.10/2001, considerând că cererea este admisibilă.
CURTEA
supra apelului civil de față, constată următoarele:
La data de 01 decembrie 2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General, solicitând instanței obligarea pârâtului să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 1.790 mp. situat în B,-, sector 6.
În motivele acțiunii reclamanții au arătat că autorii reclamanților, și au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 6.156 mp. în baza actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 25505 din 05 iunie 1946 la Tribunalul Ilfov.
În anul 1988, terenul fost expropriat pentru lucrări de utilitate publică de interes local - pentru amenajarea lacului D - respectiv terenul în suprafață de 6.156 mp. din care autorii vânduseră cu chitanță de mână, o suprafață de teren de 2.451 mp. iar în baza Legii nr. 18/1991 le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafețele de 507,672 mp. și 1.407,918 mp.
Dintr-un calcul matematic - scăzând suprafața vândută de autorii reclamanților și pentru care s-a obținut în instanță o hotărâre care să țină loc de act de vânzare - cumpărare și cele două suprafețe reconstituite, mai rămâne o suprafață de 1.790 mp. teren expropriat rămas neutilizat, nefiind nici o lucrare de interes public pe această suprafață, pe care reclamanții o solicită în natură, potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994 care statuează că "dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică".
În drept s-au invocat prevederile art. 35 și 36 din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
În sprijinul acțiunii s-au depus la dosar în copii, înscrisurile: actul de vânzare - cumpărare nr. 25505 din 05 iunie 1946, titlurile de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, nr. 11588/6 din 25 aprilie 2002 și nr. 11587/6 din 25 aprilie 2002 emise de Prefectura Municipiului B, certificatele de moștenitori nr. 1208 din 27 octombrie 1983 emis de notariatul de Stat B și nr. 762 din 18 iulie 1983 emis de fostul Notariat de Stat al Sectorului 6 B, certificatul de căsătorie seria - nr. -, adresă nr. 106 - 3195 - 003 din 24 noiembrie 2005 emisă de Primăria Sectorului 6 B, adresa nr. - din 02 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare.
S-a încuviințat și administrat și expertiză topografică care a identificat două suprafețe de teren neafectate de utilități publice de 539,907 mp. și de 450,639 mp.
Prin sentința civilă nr. 1389 din 09 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea reclamaților și în consecință, a fost obligat pârâtul Municipiul B prin Primarul General, la restituirea către reclamanți a suprafețelor de teren identificate în str. D de 539,907 mp și de 450,639 mp prin expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a avut în vedere că prin actul de vânzare - cumpărare nr. 25505/1946, autorii reclamațiilor au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 6.156 mp, iar potrivit istoricului de rol fiscal al imobilului, astfel cum reiese din adresa nr. 106 - 3195 - 003 din 24 noiembrie 2005 emisă de Primăria Sectorului 6 - Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale, imobilul a intrat în proprietatea statului în baza procesului - verbal de preluare de către din 26 iunie 1988.
Reclamanții au dovedit legitimarea procesuală activă prin certificatele de moștenitor depuse la dosar.
Prima instanță a constatat că preluarea la stat a imobilului s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 12, 17 și 36 din Constituția României din 1965 și art. 481 cod civil care statua că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În speță nu a existat un act de expropriere și nu s-au acordat nici despăgubiri în prealabil, fiind o preluare în fapt, fără titlu, în sensul art. 2 lit. i teza a II a, devenind incidente prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea cu prioritate în natură, fiind exclusă suprafața de 913 mp. ce a făcut parte din fostul număr poștal D, identificată de către aceeași expertiză în cauză, care este afectată de utilității publice: alee betonată, componentă tehnică din amenajarea hidrotehnică a lacului de acumulare
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul Municipiul B reprezentat de Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit s-a primit acțiunea pe fond, având ca temei invocat Legea nr. 33/1994 - art. 35 și 36 - restituind în natură cele două suprafețe de teren către reclamanți, în baza altui temei de drept, cu încălcarea principiului disponibilității.
S-a arătat că acțiunea dedusă judecății trebuia respinsă ca inadmisibilă, având în vederea măsurile de reparație prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv în cazul exproprierilor, fiind invocată și decizia nr. 53 din 04 iunie 2007 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, statuează că pentru imobilele ce fac obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, se aplică această reglementare, care are valoarea unei legi speciale în raport de Legea nr. 33/1994 - care constituie dreptul comun în materie de expropriere (art. 35).
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Intimații - reclamanți au depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea apelului, cu motivarea că Legea nr. 10/2001 nu le este aplicabilă și deci decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată în apel, întrucât, în realitate terenul a fost agricol și îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 169/1997 și respectiv ale Legii nr. 1/2000, s-au urmărit procedurile în baza Legii nr. 18/1991, dar nu le-a fost reconstituit întregul teren expropriat, iar cele două suprafețe restituite sunt libere și restituirea poate avea loc, inclusiv pe dreptul comun.
Curtea a solicitat relații de la Primăria Sectorului 6 B - Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 6 B și Municipiul B - Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului care comunică la dosar cele două titluri de proprietate emise pentru terenul din fosta- și 60, nr. 11588/2002 și nr. 11587/2002, respectiv suprafețele de 507,672 mp. și 1.407,918 mp. și titlul de proprietate pentru suprafața de 200 mp. din-, fost 64 în favoarea altor persoane fizice și situația intabulărilor în cartea funciară - extras.
La solicitarea instanței de apel, s-au formulat la dosar precizări de către intimații - reclamanți, în sensul că terenul,la preluare, era agricol și nu s-a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de teren ce face obiectul prezentei acțiuni.
La dosar s-au depus și copii de pe cererile de reconstituire a terenului în baza Legii nr. 18/1991 modificată și completată prin Legea nr. 169/1997, la 22 iulie 1998, apoi la 20 ianuarie 2004 pentru diferența de 1.970 mp. ramasă nereconstituită și o adresă de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Arhivele Naționale care comunică faptul că nu dețin actul autentificat nr. 25505/1946 și un extras de pe transcrierea din 05 iunie 1946 privind terenul în cauză.
Apelul este fondat.
Curtea constată că acțiunea dedusă judecății a fost întemeiată pe prevederile art. 35 și 36 din Legea nr. 33/1994, or, pentru acțiunile privind retrocedarea imobilelor ce au fost expropriate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989,care fac obiectul special de reglementare în Legea nr. 10/2001, introduse după data intrării in vigoare a acestei legii, aplicabilitate are noua lege specială nr. 10/2001.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în recursul legii nr. 53/2007, astfel că acțiunea formulată pe temeiul Legii nr. 33/1994 apare ca fiind inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, greșit reținute ca fiind incidente în cauză în sentința apelată, reclamanții nici nu au formulat notificare în termen legal, astfel cum ei înșiși au precizat în apel, la solicitarea instanței.
Invocarea excluderii aplicării Legii nr. 10/2001, de către intimații - reclamanții, în sensul că cererea lor este exclusă de la aplicarea în acest cadru legislativ potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, aplicabilitate având legile fondului funciar - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, în orice caz nu atrage aplicabilitatea în speță, a prevederilor Legii nr. 33/1994 menționate ca temei legal al acțiunii deduse judecății.
Într-adevăr, din actul inițial de proprietate depus la dosar de către reclamanți, terenul era unul agricol, aflat în extravilan, astfel că reglementarea aplicabilă pentru reconstituirea terenului, o formează legile speciale în materia fondului funciar - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000 - cu modificările și completările efectuate prin Legea nr. 247/2005 - legi care conțin dispoziții privind modalitatea de reparație, inclusiv pentru situația exproprierilor care s-au efectuat, pentru aceste terenuri.
Or, reclamanții au deschisă doar procedura legilor speciale în materie de fond funciar, astfel cum recunosc și intimații - reclamanți în întâmpinarea depusă în dosarul de apel.
În speță însă, acțiunea nu s-a formulat în cadrul procedurii prevăzută de aceste legi speciale de fond funciar.
Pentru considerentele reținute, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, va fi admis apelul, schimbată în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1389 din 09 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și domiciliați în B,-, - 2,. 4,. 116, sector 6, domiciliată în B,-, - 10,. 1,. 15, județul B și domiciliat în B,-, - 10,. 1,. 7,. 30, sector 2.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că respinge acțiunea, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
7ex./09.04.2009
-5.-
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Simona Gina Pietreanu