Expropriere. Speță. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 191A
Ședința publică de la 17 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Pană
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr. 69/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA de sub autoritatea MINISTERULUI TRANSPORTURILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă - SRL, reprezentată de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/10.01.2008 și intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA de sub autoritatea MINISTERULUI TRANSPORTURILOR, reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/01.06.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul - pârât a depus la data de 09.06.2009 un set de înscrisuri, care au fost comunicate.
Părțile prezente prin reprezentanți învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul recurentei - reclamante - SRL solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 69/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, casarea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Continuând, arată că interesul în soluționarea prezentei cauze îndeplinește toate condițiile, întrucât reiese din actul de expropriere. De asemenea, arată că interesul este actual, întrucât scopul prezentului dosar este de a obține despăgubirea la valoarea actuală.
Precizează că prin declarația din 7 ianuarie 2009 revocat în mod corect declarația autentificată sub nr. 11/05.01.2009 de către și. Susține că nu există nici un text legal care să interzică revocarea actului juridic. Depune practică judiciară. Cu cheltuieli de judecată, pe care le va solicita pe cale separată.
Reprezentantul intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA de sub autoritatea MINISTERULUI TRANSPORTURILOR solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea soluției pronunțată de Tribunalul București ca fiind legală și temeinică. Susține că interesul nu mai subzistă, având în vedere că apelanta - reclamantă a exprimat în mod clar că este de acord cu valoarea despăgubirii. Mai arată că nu se poate revoca un act unilateral.
Totodată, precizează că nu trebuie ignorată declarația din 15 decembrie 2008, prin care reclamantă arată că este de acord cu suma consemnată.
Mai arată că prin încasarea sumelor de bani a primit o despăgubire justă și invocă dispozițiile art.961 alin.2 Cod civil.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că interesul reclamantei nu mai este legitim și actual, din moment ce a fost de acord cu suma consemnată. Precizează că deși a revocat declarația autentificată sub nr. 11/05.01.2009 de către și, ulterior nu a înapoiat suma primită. Totodată, invocă dispozițiile art.8 alin.1 din Legea nr. 184/2008.
Având cuvântul în replică, reprezentantul recurentei - reclamante - SRL arată că Legea nr. 184/2008 nu se referă la judecata procesului civil și nu se poate aplica.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București Secția a III-a Civilă, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, solicitând stabilirea valorii despăgubirii acordate reclamantei, ca efect al exproprierii privind terenul în litigiu situat în Localitatea, Județul I, stabilită prin RO 681/2007.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a obținut titlul de proprietate pentru terenul în suprafață de 4000 mp situat în localitatea, tarlaua A 605, județul I, nr. Cadastral 1623, în baza actului adițional la proiectul de divizare al - SRL autentificat sub nr. 1709/27.06.2006, rectificat prin încheierile notariale nr. 5903/02.07.2007 si 5919/03.07.2007.
Prin RO 681/28.06.2006 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru o suprafață de 480,44 mp din terenul arătat mai sus, reclamanta primind o ofertă de despăgubire pentru suma de 13452,32 euro. Reclamanta susține că suma propusă pentru despăgubire se situează la aproximativ J din valoarea reală a terenului la data ofertei, considerând că evaluarea care a stat la baza ofertei a fost greșit întocmită.
Reclamanta a mai arătat că deține o evaluare efectuată de către CMF SA, membru fondator al Asociației Naționale a din România, și prin care s-a stabilit valoarea terenului ce formează obiectul litigiului, la data de 31.12.2006, la 50 euro pe mp, evaluarea fiind făcută anterior hotărârii de expropriere, respectiv la 3.04.2007.
În aceste condiții, la data de 23.08.2007, reclamanta a depus la Comisia pentru aplicare Legii 198/2004 o cerere de acordare a despăgubirii prin care a arătat faptul că nu este de acord cu oferta și condițiile exproprierii, respective cu suma de 28 euro pe mp.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirii nr. 58/29.10.2007, comunicată la 7.11.2007 s-a dispus exproprierea terenului și s-a aprobat acordarea prin consemnare a despăgubirii aferente terenului, conform ofertei de despăgubire.
În drept se invocă Legea 198/2004, Legea 33/1994.
Prin - nr. 69/16.01.2009 Tribunalul Baa dmis exceptia lipsei de interes si in consecinta a respins cererea.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
Potrivit disp. art. 9 din Legea 198/2004, astfel cum era în vigoare la data introducerii acțiunii - 27.11.2007, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8 din lege, precum și orice persoană interesată care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acestora.
Se mai arata că disp. art. 21-27 din Legea 33/1994 reglementează modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către instanță, prevăzându-se în mod imperativ faptul că în urma primirii rezultatului expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare de cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
In urma coroborarii acestor dispoziții legale, instanța a retinut că rezultă necesitatea existenței unui raport juridic premergător soluționării contestației, respectiv stabilirea despăgubirii de către expropriator și comunicarea ofertei de despăgubire, și ulterior, comunicarea acordului persoanei expropriate în vederea încasării despăgubirii, pe de o parte, sau pe de altă parte, comunicarea faptului că persoana expropriată nu este de acord cu despăgubirea stabilită, situație în care se procedează la consemnarea sumei stabilite ca despăgubire, care nu va mai putea fi ridicată decât în baza documentelor prevăzute limitativ de lege (art.8 din Legea 184/2008).
În prezenta cauză, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 58/29.10.2007 a fost stabilită o sumă pentru terenul expropriat aparținând reclamantei, acordarea despăgubirii aferente efectuându-se prin consemnare, întrucât prin cererea formulată la data de 23.03.2007, aflată la fila 4 din dosar, reclamanta a declarat în mod expres că nu este de acord cu oferta și condițiile exproprierii.
Prin urmare, în termenul legal, reclamanta a contestat cuantumul despăgubirii stabilite, cerere ce a fost judecată potrivit disp. ar. 21-27 din Legea 33/1994.
Pe parcursul judecării cauzei, reclamanta a dat declarația autentificată sub nr. 11/5.01.2009, în care, ca efect al obligației instituite prin art. 8 alin. 1 din Legea 184/2008, pentru modificarea și completarea Legii 198/2004, publicată în Of nr. 740/31.10.2008, a declarat ca este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite la valoarea de 28 euro pe mp, conform hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, emise în baza Legii 198/2004, HG 681/2007 și HG -, acordate pentru exproprierea unui număr de 22 terenuri situate în intravilanul Jud. I, pe tarlaua 605, conform tabelului redactat în cuprinsul declarației, tabel ce include și terenul în litigiu.
Prin aceeași declarație, reclamanta a arătat că renunță la judecată în dosarele arătate în tabel, având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor precum și la drepturile ce rezultă din hotărâri judecătorești pronunțate în alte cauze, respective dosarele nr- și -.
Tribunalul a apreciat că aceasta renunțare la judecată, chiar dacă a fost dată în formă autentică nu poate fi avută în vedere, întrucât reclamanta nu a înțeles să o invoce în fața instanței, declarația autentificată fiind depusă de pârât, și nici renunțarea la drepturile rezultate din alte hotărâri, întrucât nu poate fi analizată decât de instanța care a pronunțat acele hotărâri, reclamanta "revocând" această renunțare prin intermediul altei declarații, precum și în fața instanței.
Prin adresa 4733/8.01.2009 emisă de CEC BANK SA Agenția, comunicată către CNADNR SA s-a confirmat că sumele stabilite ca despăgubiri și consemnate pe numele reclamantei în calitate de persoana expropriată, au fost deblocate și transferate societății reclamante la data de 8.01.2009, încasarea sumei stabilite ca despăgubire în prezenta cauză fiind confirmată și de către reclamantă.
Ulterior, reclamanta a dat o nouă declarație autentificată sub nr. 27/7.01.2009 prin care a arătat că nu renunță la judecată în dosarele din tabelul întocmit în cuprinsul declarației, că nu renunță la drepturile ce rezultă din cele două dosare arătate, și că nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, declarația autentificată sub nr. 11/5.01.2009 fiind nulă și pe cale de consecință, a înțeles să revoce renunțarea la judecată și la drepturi.
Tribunalul urmează a stabili ce efecte a produs declarația autentificată sub nr. 11/5.01.2009, cu mențiunea arătată mai sus cu privire la renunțarea la judecată și la drepturi.
Astfel, constată că această declarație a fost dată "ca efect al obligației instituite prin art. 8 alin. 1 din Legea 184/2008", dispoziții potrivit cărora despăgubirea consemnată va fi eliberată în baza cereri formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarație autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.
Prin urmare, dacă Legea 198/2004 nu reglementează această ultimă posibilitate, tribunalul constată că prin legea de modificare s-a prevăzut posibilitatea acceptării cuantumului despăgubirii chiar anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești, cu condiția de a fi exprimată printr-o declarație autentică.
Or, reclamanta a acceptat cuantumul despăgubirii stabilite prin hotărârea contestată în cauză, declarația autentică ce a produs efecte prin primirea sumei consemnate, și în lipsa căreia suma nu ar fi putut fi încasată de către reclamantă până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în prezenta cauză, fiind lipsită de relevanță declarația de renunțare la judecată și respectiv "revocarea" acestei renunțări.
Așa fiind, tribunalul apreciat că interesul reclamantei în soluționarea contestației formulate, interes care trebuie să subziste pe tot parcursul procesului, numai îndeplinește condițiile obligatorii, respectiv pe aceea de a fi legitim și de a fi actual.
Este adevărat că reclamanta are dreptul la o despăgubire justă, însă aceasta nu poate fi stabilită și plătită decât în condițiile și conform procedurii reglementate de legile de expropriere, așa încât realizarea dreptului său subiectiv trebuie să fie recunoscută de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.
În acest sens, câtă vreme legea reglementează limitativ documentele necesare eliberării despăgubirii, iar reclamanta a încasat despăgubirea în virtutea unei astfel de dovezi, tribunalul apreciază că legea nu recunoaște reclamantei posibilitatea de continuare a judecății în vederea stabilirii despăgubirilor, după darea unei declarații autentice prin care a acceptat cuantumul despăgubirii astfel cum a fost stabilit prin hotărârea contestată.
Interesul nu este nici actual, întrucât un interes care a trecut, care a fost depășit, nu poate fi luat în considerare.
Or, dacă în momentul formulării cererii, interesul era actual întrucât reclamanta nu era de acord cu suma stabilită drept despăgubire, ulterior nu se mai poate reține actualitatea interesului, câtă vreme reclamanta a încasat chiar suma din hotărârea contestată, acceptând printr-o declarație autentificată această sumă, și pe cale de consecință, încasând despăgubirea, astfel că toate motivele pentru care a criticat hotărârea contestată, în mod implicit, au fost deturnate de la finalitatea lor: constatarea nelegalității despăgubirii stabilite.
Chiar dacă prin declarația dată la data de 7.01.2009, autentificată sub nr. 27, reclamanta a declarat nulă declarația anterioară, și a apreciat faptul că s-au eliberat banii consemnați pe numele ei, de către expropriator, nu reprezintă o renunțare la dreptul de a solicita instanței stabilirea despăgubirii la valoarea reală a imobilului în condițiile legii, tribunalul apreciază că în prezenta cauză declarația ulterioară nu mai produce niciun efect, câtă vreme în baza primei declarații suma a fost acceptată, iar din economia Legii 198/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea 184/2008 și OUG nr. 228/2008 rezultă o condiție a formulării contestației, respectiv nemulțumirea expropriatului de cuantumul despăgubirii consemnate.
Atât legea cât și jurisprudența CEDO au stabilit în sarcina statului, obligația de a plăti proprietarului o despăgubire justă, cerință care, în opinia tribunalului, poate fi considerată îndeplinită atunci când persoana expropriată își exprimă, în condițiile legii, acordul și acceptarea cuantumului despăgubirii.
Faptul că, CNADNR SA a solicitat reclamantei, ca în declarația autentică, aceasta să își exprime intenția de renunțare la judecată și la drept este lipsită de relevanță în prezenta cauză, această solicitare fiind făcută pentru garantarea respectării dispozițiilor legii, și după ce reclamanta declarase deja că accepta sumele consemnate la CEC pe numele sau, la data de 15.12.2008, însă nu într-o formă autentică.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta, cererea fiind calificata de C ca fiind apel.
Criticile aduse hotararii sunt urmatoarele:
In mod gresit a retinut instanta de fond ca reclamanta nu a dovedit in cauza un interes legitim si actual.
Se arata astfel ca interesul procesual al reclamantei este legitim cât timp dreptul de a primi o despăgubire justă este protejat atât prin dispoziții constituționale cât și prin prevederi la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale;
Interesul procesual al reclamantei este actual, întrucât în mod real obiectul litigiului se referă la diferența dintre suma consemnată (pe care oricum am fi primit-o) și valoarea reală, justă a imobilului supus exproprierii;
In sustinerea intersului legitim si actual se mai arata ca despăgubirea primită nu este dreaptă și nici prealabilă, în condițiile arătate în art. 44 alin. 3 din Constituția României și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (CEDO).
Se mai arata ca desi instanta de fond a retinut ca expropriatul are dreptul la o despăgubire justă, in mod gresit a respins cererea ca lipsită de interes, apreciind ca despăgubirea nu poate fi stabilită și plătită decât în condițiile și conform procedurii reglementate de legile de expropriere. Se arata in acest sens ca aceste proceduri se află în curs de desfășurare, în dosarul de fond fiind depusă deja o expertiză evaluatorie.
Mai arata apelanta ca legislația aplicabilă la momentul hotărârii de expropriere este legea 198/2004 nemodificată și legea 33/1994, întrucât atât exproprierea, respectiv transferul dreptului de proprietate, cât și promovarea cererii introductive au avut loc în 2007. La acea dată obligația instituită prin art. 8 alin. 1 din Legea 184/2008 nu exista, fiind ulterioară celor arătate mai sus.
În aceste condiții, expropriatorul ar fi trebuit să-i plătească direct despăgubirea pe care a considerat-o necesară, indiferent de existența unui litigiu. Prin consemnarea sumelor s-a săvârșit un abuz de drept, fiind lipsiți și de folosință terenului și de folosință despăgubirilor, fie ele și parțiale.
În orice caz, atât legea 33/1994, legea 198/2004, cât și legea 184/2008, trebuie să se circumscrie Constituției României și CEDO. Constituția României obligă, prin art. 44 la dreapta și prealabila despăgubire. Comparând suma consemnată cu sumele din raportul de expertiza la dosar, reiese, în mod evident că despăgubirea nu este dreaptă. Apreciaza recurenta ca prin consemnare a fost lipsita de posesia banilor pe care i-a considerat avans al despăgubirii, deci despăgubirea nu a fost nici prealabilă. Așadar metodele de expropriere au fost neconstituționale.
Se arata ca despagubirea nu a fost stabilita si acordata conform Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, care prin art. 1 din Protocolul nr. 1 arată ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa fără o justă despăgubire. Or, în cazul de față între suma plătită ca despăgubire de către expropriator și sumele din raportul de expertiză evaluatorie din dosarul de fond există diferențe semnificative:
- suma consemnată - 28 euro/mp,
- valoarea din raport la data consemnării - 52 euro/mp;
- valoarea din raport la data efectuarii raportului - 90 euro/mp.
Mai mult, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a definit în mod constant coordonatele unei juste despăgubiri în cazul exproprierilor.
Conform practicii Curții Europene a Drepturilor Omului se consideră că despăgubirea nu se limitează numai valoarea terenului la data exproprierilor făcute de către stat, ci va include și plata unei compensații constând în valoarea terenului la data la care se efectuează plata, la care se adaugă și valoarea terenului dată de edificarea construcțiilor. Valoarea nu trebuie să depindă de condiții ipotetice, cum ar fi dacă terenul ar fi fost în aceleași condiții ca la data deposedării. În acest sens există decizii în cazurile Italia nr. 31524/1996, 34-36, 30 octombrie 2003 sau și Italia nr. 24638/1994, 40-41, 11 decembrie 2003.
Mai arata apelanta ca faptul încasării unei plăți parțiale nu poate înlătura interesul sau de a primi întreaga despăgubire justă.
Apelanta apreciaza ca in cauza s-a facut dovada unui interes actual. Astfel in mod greșit instanța de fond nu a ținut seama de faptul că declarația nr. 11/05.01.2009 nu are eficacitate, ea fiind revocată, pe de o parte, și anulabilă pe de altă parte.
Pe de alta parte, arata recurenta, obiectul litigiului era nu suma consemnată la CEC, ci suma cu care se va completa aceasta, conform expertizei evaluatorii. Suma consemnată, a fost folosită de către expropriator ca instrument de șantaj pentru a obține din partea recurentei o renunțare la drepturile pe care le avea la dezdăunare completă.
În permanență apelanta si-a manifestat interesul în promovarea și soluționarea corectă a prezentei cauze, prin toate actele procesuale, inclusiv prin susținerile în fața instanței.
Declarația autentificată sub nr. 11 de către și la data de 05.01.2009 nu putea produce efecte procesuale întrucât:
- a fost revocată valabil. Nu există nici o normă juridică care să interzică revocarea declarației noastre. Așa ceva nu se poate întemeia în drept. a contrario, ce nu este interzis este permis;
- 11/05.01.2009 este nulă pentru violența - viciu de consimțământ. Suntem în prezenta unui caz clasic de violență morală exercitată de către stat, care prin legea edictată a preluat forțat imobilele expropriate, împotriva voinței proprietarilor, cu violarea Constituției. Declarația 11/05.01.2009 nu exprimă voința liberă a noastră, ci a fost dată ca urmare a constrângerii de către expropriator, așa cum reiese din adresele 1352/18.12.2008, 27058/16.12.2008 și 1378/05.01.2009 ale expropriatorului.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că s-au ridicat banii consemnați și apoi s-a revocat declarația 11/05.01.2009. Pe data de 07.01.2009 a fost revocată declarația 11/05.01.2009 și pe data de 08.01.2009 au fost ridicați banii consemnați. Revocarea declarației 11/05.01.2009 a fost notificată expropriatorului în data de 8.01.2009, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.
Arata apelanta că în prima declarație, cea din 15.12.2008 cu nr. 3346 aceasta accepta plata despăgubirilor, nu si cuantumul lor.
Se mai arata ca interesul in promovarea prezentei actiuni este personal și direct, recurenta fiind proprietarul de drept al imobilului expropriat, la data exproprierii.
In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a sentintei recurate, prin prisma si a motivelor de apel invocate, Curtea retine urmatoarele:
Pentru a se putea aprecia asupra procedurii administrative aplicabile in cauza Curtea urmeaza sa stabileasca mai intai cadrul legislativ de solutionare a prezentei cereri.
Astfel, la momentul formularii cererii de acordare a despagubirilor, al emiterii hotararii contestate, nr. 45/2007, precum si al formularii cererii de chemare in judecata erau in vigoare prevederile Lg. 198/2004, precum si cele ale Lg.33/1994 la care faceau trimitere acestea.
In cuprinsul dispozitiilor art. 9 din lg. 198/2004 este reglementata calea de atac pe care o poate exercita persoana indreptatita impotriva hotararii comisiei prin care s-a solutionat cererea de despagubire. Se mai arata in cuprinsul acestui text de lege ca aceasta actiune va fi solutionata dupa procedura reglementata prin normele cuprinse in art. 21-27 din Lg. 33/1994.
In baza acestor dispozitii, instanta de judecata are sarcina de a verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere și va stabili cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită fiecărei părți din cele menționate la art. 22. In indeplinirea acestei atributii instanta va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, iar dupa efectuarea acestei expertize, instanța îl va compara rezultatul stabilit cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.
Se arata in cuprinsul dispozitiilor art. 27 din lege ca " despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată."
In cadrul procedurii susmentionate se prevede si posibilitatea ca in situatia în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta sa ia act de învoială, pronuntand in acest sens o hotărâre definitivă.
In ipoteza cand părțile se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu și asupra despăgubirii, instanța urmeaza sa ia act de învoială, urmand sa stabileasca despăgubirea.
Curtea apreciaza ca in mod gresit a retinut instanta de fond aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor Lg. 184/2008, act normativ ce a intrat in vigoare ulterior nasterii raporturilor civile deduse judecatii, nesocotind astfel principiul de drept privind neretroactivitatea legii civile, consfintit in cuprinsul dispozitiilor art. 1 din Codul civil si al art. 15 din Constitutia Romaniei.
Conform principiului aplicarii imediate a legii noi, norma nou intrata in vigoare se aplica de indata ce a fost adoptata sau in termenul prevazut in cuprinsul acesteia, la toate situatiile aparute dupa intrarea ei in vigoare.In cauza nu s-a facut dovada ca exista un caz de derogare de la acest principiu, astfel incat cadrul normativ de solutionare a prezentei cauze il reprezinta, astfel cum s-a retinut mai sus, legile in vigoare la momentul formularii cererii si al emiterii dispozitiei contestate.
Prin urmare, conform acestor prevederi reclamanta se afla in situatia de a fi in cursul procedurii reglementate in cuprinsul dispozitiilor art. 21-27 din Lg. 33/1994, la finalizarea careia instanta de judecata urmeaza sa aprecieze asupra cuantumului despagubirilor acordate si sa stabileasca daca se impune sau nu majorarea acestora, conform raportului de expertiza intocmit in cauza.
In raport de continutul prevederilor art. 24 din lege Curtea apreciaza ca declaratia notariala nr.11/ 2009 prin care reclamanta arata ca este de acord cu cuantumul despagubirii stabilite prin hotararea nr. 45/2007 nu indeplineste cerintele impuse de aceste norme, in sensul ca nu a fost data in fata instantei de judecata, iar pe de alta parte reclamanta a revocat aceasta declaratie printr-un alt act autentic emis ulterior, act ce isi produce pe deplin efectele juridice.
Faptul ca in cuprinsul declaratiei autentice nr. 11/ 2009 data de reclamanta privind acceptarea sumelor stabilite drept despagubire se mentioneaza ca acest act este intocmit ca urmare a cerintelor lg. 184/2008 nu poate schimba cadrul legislativ raportat la care se va judeca prezenta cerere, avand in vedere ca aplicabilitatea legii in timp nu este lasata la aprecierea partilor, ci face obiect al judecatii instantei.
Chiar si in ipoteza cand s-ar aprecia ca in cauza isi gasesc aplicabilitatea normele Lg. 184/2008, astfel cum a retinut instanta de fond, Curtea apreciaza ca existenta declaratiei autentice de acceptare a despagubirilor nu poate avea drept consecinta respingerea actiunii ca fiind lipsita de interes, avand in vedere ca in cauza instanta de judecata este chemata sa stabileasca mai intai care este legislatia aplicabila in speta, sa verifice indeplinirea procedurii stabilite conform acestei legislatii si sa aprecieze asupra probelor administrate in cauza,inclusiv asupra efectelot juridice produse de declaratia nr. 11/2008, precum si de declaratia de revocare a acesteia, toate aceste aspecte reprezentand chestiuni de fond si nu aspecte ce tin de conditii de exercitare a actiunii - respectiv dovedirea unui interes legitim si actual.
Prin urmare, atitudinea subiectiva a partii raportat la cuantumul despagubirilor nu poate constitui decat o problema ce tine de solutionarea pe fond a pricinii, de care instanta urmeaza sa cont in aprecierea temeiniciei cererii.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciaza ca in cauza reclamanta a facut pe deplin dovada ca justifica un interes nascut, personal, legitim si actual in exercitarea actiunii, motiv pentru care, in temeiul disp. art 296.pr.civila va admite apelul declarat si avand in vedere ca pricina a fost solutionata fara a se intra in cercetarea fondului cauzei va face aplicarea disp. art 297.pr.civila in sensul ca va dispune desfiintarea sentintei apelate si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de recurenta - reclamantă - SRL cu sediul în șos. -, nr. 242, sector 1 și cu sediul ales în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 69/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA de sub autoritatea MINISTERULUI TRANSPORTURILOR cu sediul în B,-, sector 1.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. ST
.red.
5 ex./ 4.01.2010
Jud Fond Secția a III-a Civilă
I
Președinte:Silvia PanăJudecători:Silvia Pană, Antonela Cătălina Brătuianu
