Expropriere. Speță. Decizia 215/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 215/
Ședința publică din 09 OCTOMBRIE 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza JUDECĂTOR 2: Purcărița Trandafir
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.176/PI/28.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Consiliul Local T, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta apelantă avocat, pentru pârâtul intimat consilier juridic.
Procedura îndeplinită.
Recursul declarat a fost legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-au verificat actele și lucrările dosarului, și nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită admiterea apelului desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș ca primă instanță, deoarece prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, sentința a fost dată cu încălcarea legii, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin.2 din Constituție, art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea apelului, potrivit motivelor prezentate în întâmpinarea depusă la dosar, ca fiind nelegal, nefondat și neîntemeiat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 176/PI/28.01.2008, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 7847/30/25.10.2007, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Consiliul Local T să se dispună retrocedarea către reclamantă a imobilului înscris în CF nr. 782 nr. top 1837/635-637, constând în casa întreagă situată în-, precum și cota de 1/2 din teren - curte și grădină, care a fost preluat de Statul Român cu titlul de expropriere în baza Decretului prezidențial nr. 392/1988 (înscris în CF în mod greșit cu nr. 892/1988); să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român din CF 782 poziția 21 foaia B și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei, cu titlul de restabilire a situației anterioare.
Prin sentința civilă nr.176/28.01.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - Secția Civilă - respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Statul Român - reprezentat de Consiliul Local al municipiului T, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că exproprierea imobilului reclamantului a avut loc în anul 1988 (când s-a emis decretul de expropriere) și dreptul de proprietate al Statului Român s-a născut în temeiul și la data adoptării acestui decret de expropriere, - respectiv în anul 1988 - iar acțiunea reclamantei fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, de procedura administrativă, prealabilă și obligatorie reclamanta neuzând astfel că prin raportare la decizia nr. 53/4.06.2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție (care a statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, introduse după intrarea în vigoare al Legii nr.10/2001), acțiunea reclamantei apare inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel în termen legal reclamanta, solicitând desființarea și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași Tribunal - T - ca primă instanță - deoarece acesta a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în speță fiind incidente dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, motivând în esență că această sentință civilă a fost dată cu încălcarea art. 20 alin.2 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul - Consiliul Local al municipiului T - prin întâmpinare solicită respingerea apelului reclamantei motivând în esență că, raportat la prevederile Legii nr.10/2001 și Legii nr.247/2005 reclamanta trebuia să solicite pe cale administrativă, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului în litigiu.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel și în raport de motivele invocate, ca și de probele administrate la prima instanță, coroborate și cu dispozițiile art. 282 raportate la art. 295 Cod procedură civilă, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 296 și 297 alin.1 Cod procedură civilă, să admită prezentul apel al reclamantei și să desființeze sentința civilă atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași prime instanțe, respectiv Tribunalului Timiș, întrucât aceasta primă instanță a rezolvat procesul pe baza excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei, fără a intra în cercetarea fondului pricinii, neverificându-se dacă acțiunea reclamantei este admisibilă ( chiar dacă aceasta nu a formulat cerere în baza Legii nr.10/2001, prin prisma dispozițiilor art. 20 al.2 din Constituție, art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, în cazul în care există neconcordanțe între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, atunci au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
De asemenea, art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO obligă statele semnatare să respecte proprietatea privată, iar art. 6 din CEDO garantează cetățenilor dreptul la un proces echitabil și prin urmare, în virtutea acestor reglementări legale, instanța de trimitere este ținută să examineze - pe fond - dacă acțiunea reclamantei poate fi promovată și după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, ținându-se seama de condițiile în care privarea de proprietate, de un bun, reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun și anume: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică, privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional; necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului și orice limitare trebuie să fie proporțională cu scopul avut în vedere prin instituirea ei, iar dacă natura încălcării, permite restituțio in integrum, revine obligația Statului de aor ealiza. (În acest sens s-a pronunțat jurisprudența CEDO, în cauza Papamichalopoulos autres c/ din 31 octombrie 1995).
Tot așa în practica CEDO s-a stabilit faptul că "incertitudinea în care se găsea reclamanta cu privire la existența dreptului ei de proprietate asupra bunului constituie o privare de proprietate, ce încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1" ( cauza Golea c/ - 27.07.2004).
În dosarul de față este dovedit că dreptul de proprietate al reclamantei a și fost radiat din cartea funciară în anul 1990, fără însă ca bunul să fi fost preluat efectiv de stat și fără a i se acorda o justă și prealabilă despăgubire, fiind împiedicată nu numai să dispună de bunul său, dar să efectueze și acte de folosință și de administrare a bunului, ea fiind în vârstă de 81 de ani și fiind în imposibilitate de a-și introduce gazul în imobil, deoarece i se cere să depună un extras de carte funciară, care să-i ateste dreptul ei de proprietate asupra imobilului respectiv și deși de la emiterea decretului de expropriere (în anul 1998) și până în prezent, au trecut 20 de ani, nu s- realizat obiectivul pentru care s-a emis acest decret de expropriere, nu i s-a plătit nici o despăgubire pentru imobilul expropriat și în toată această perioadă, a achitat în continuare, în întregime și cu regularitate impozitul pentru imobilul care constituie o sarcină a proprietarului, acest imobil în litigiu nefigurând niciodată în evidența mijloacelor fixe ale Primăriei municipiului T și nici nu este cuprins în lista imobilelor ce fac parte din domeniul public al municipiului T, intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a Statului Român realizându-se abia în anul 1990, deși obiectivul avut în vedere la expropriere nu s-a realizat ( 44-45, 48-98, acte noi depuse în apel, și 43- dosar de fond, prima instanță).
Prin urmare, imobilul în litigiu fiind declarat expropriat de 20 ani și s-a ți înscris dreptul de proprietate al Statului Român în în anul 1990 fără o justă și prealabilă despăgubire a reclamantei, apare evident aspectul că aceasta a suferit o privare de proprietate, ce se impune a fi reparată, prin retrocedarea imobilului și prin restabilirea situației anterioare de carte funciară.
În speță, temeiul juridic al acțiunii este art. 35 din Legea nr.33/1994 și art. 480 Cod civil, și aceste temeiuri de drept nu au fost analizate de către prima instanță, adică Judecătoria Timișoara și de aceea se impune admiterea prezentului apel al reclamantei și desființarea hotărârii atacate, cu trimiterea spre rejudecare la aceasta prima instanță, care va fi ținută să analizeze - pe fond - cererea de chemare în judecată a reclamantei întemeiată în drept pe dispozițiile art.35 din Legea nr.33/ 1994, (care prevede că, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut nouă declarație de utilitate publică).
De altfel, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit, (în spețe similare), în sensul admisibilității acțiunilor formulate în baza prevederilor art. 35 din Legea nr.33/ 1994, fără îndeplinirea procedurii administrative prevăzute de Legea 10/2001, conform deciziei civile nr. 4614/31.05.2005, prin care s-a stabilit că este admisibilă acțiunea fondată pe art. 35 din Legea nr. 33/1994, pentru restituirea, total sau în parte a terenului expropriat, în situația prevăzută de text, iar nu inadmisibilă, cu susținerea eronată că numai în cadrul procedurii reglementate prin Legea nr.10/ 2001 se poate obține restituirea ( Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală - decizia civilă nr.4614/31.1994, publicată în " Înalta Curt ea de Casație și Justiție - jurisprudența secției civile pe anul 2005"- Editura pag.214-215).
În același sens este și Jurisprudența în materie, din raza Curții de APEL TIMIȘOARA, prin care s-a statuat că " Legea nr.10/2001 este o lege ordinară specială cu caracter reparatoriu, ea vizând exclusiv ipoteza unor reparații, în natură sau prin echivalent, pentru imobilele preluate abuziv în proprietatea Statului Român în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, pe când Legea nr. 33/1994 este o lege organică, în sensul arătat de art.41 și 71 din Constituția României, în forma în vigoare la data promulgării legii, fapt ce îi conferă forța juridică superioară față de legea ordinară, Legea nr.10/2001 " (potrivit și sentinței civile nr.2839/PI/28.11.2005 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr.6308/2004, menținută prin decizia civilă nr.58/2006, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA și prin decizia civilă nr. 8198/13.10.2006, pronunțată în dosar nr- de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă - și de Proprietate Intelectuală).
Ca atare, instanța de fond a stabilit eronat că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, după ce în multiple spețe identice s-a apreciat ca fiind admisibile astfel de acțiuni, ceea ce poate constitui și o încălcare a art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminării, deoarece exercitarea dreptului recunoscut prin Convenție trebuie să fie asigurat fără nici o deosebire.
De fapt, pârâtul Statul Român încasând în continuare de la reclamantă toate impozitele și taxele aferente imobilului în discuție ( plata acesteia fiind sarcină a proprietarului) i-a recunoscut acesteia, practic, implicit calitatea ei de proprietar.
Așa fiind, în raport de particularitatea strictă a speței, în care reclamanta a fost supusă unei privări de proprietate, potrivit definiției acesteia, date de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, și cum în mod greșit cauza a fost soluționată pe baza admiterii excepției de inadmisibilitate a acțiunii, Curtea apreciază că se impune ca aceeași primă instanță să se pronunțe cu privire la fondul cauzei, vizând incidența art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea, în vederea înlăturării privării de proprietate la care a fost supusă reclamanta, potrivit tuturor argumentelor juridice ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.176/PI/28.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, pe care o desființează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași prime instanțe, respectiv Tribunalul Timiș, în fond.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 09 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/ 3.11.2008
Thnored. NF/ 4.11.2008
Ex.2
Tribunalul Timiș - Președinte -
Emis comunicări.
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Purcărița Trandafir
