Expropriere. Speță. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 216 /A/2009

Ședința publică din data de 3 iulie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției civile

JUDECĂTOR 2: Valentin Mitea președintele Curții de APEL CLUJ

Grefier: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.104 din 20.02.2009 A Tribunalului Cluj pronunțată de Tribunalul în dosarul nr- privind și pe reclamantul, având ca obiect expropriere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei apelante, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, eclamantul intimat asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror.

Procedura de citare este legal indeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin întîmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a solicitat respingerea apelului ca fiind netemeinic și nelegal, păstrarea sentinței atacate pronunțată de Tribunalul Cluj ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei apelante solicită, în probațiune efectuarea unui raport de expertiză având ca obiect identificarea și măsurarea terenului expropriat, să se stabilească dacă pe terenul expropriat se află construcțiile indicate la pagina 6 a sentinței și să se stabilească valoarea de circulație a terenului.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea cererii în probațiune privind efectuarea unui nou raport de expertiză apreciind, în opina sa, că obiectivele expertizei sunt aceleași cu obiectivele la raportul de expertiză pe care instanța de fond le-a stabilit.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ se opune efectuării unui nou raport de expertiză în cauză.

Instanța, după deliberare, respinge cererea în probațiune privind efectuarea unui nou raport de expertiză, considerând lămurită cauza sub aspectul întinderii despăgubirilor.

Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea

declară închisă faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentanta pârâtei apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul reclamantului intimat, solicită respingerea apelului conform motivelor expuse prin întîmpinare, făcă cheltuieli de judecată.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, solicită respingerea apelului ca nefondat.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 104 din 20.02.2009 A Tribunalului Cluj pronunțată de Tribunalul în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepții invocate de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA

S-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA de sub autoritatea MINISTERULUI TRANSPORTULUI, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI, având ca obiect despăgubiri expropriere, și în consecință:

S-a anulat parțial Hotărârea nr. 28/12.11.2007 a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (art.2).

S-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul în suprafață de 1.700 mp. situat în comuna, sat, categoria de folosință arabil, tarlaua Fața, identificat prin nr. cadastral 3113, la suma de 102.000 lei, echivalentul în lei a sumei de 27.200 Euro, și pentru gardul, cabana și pomii fructiferi care au existat pe terenul expropriat, la suma de 2.000 lei.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2.450 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.02.2009, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Statul R reprezentat de Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, să dispună stabilirea despăgubirilor ce se cuvin reclamantului la un nivel superior celor acordate de către expropriator, respectiv la valoarea reala de piața a imobilului (25 Euro/mp = 42.300 Euro in echivalent lei; obligarea paratului la plata despăgubirilor ce urmează a fi acordate de către instanța și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivele cererii reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 28/12.11.2007 a Comisiei constituita in baza art. 9 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, au fost acordate reclamantului despăgubiri in cuantum de 9.644,40 Euro, aferente propunerii de expropriere a imobilului teren arabil, tarlaua (), in suprafața de 1.692 metri pătrați, identificat prin nr. cadastral 3113, teren situat in Comuna, Sat, Jud.

Despăgubirea oferita de către expropriator (aproximativ 5,60 Euro/mp.) nu este echitabila raportat la preturile de vânzare-cumpărare din zona, care variază intre 20-25 Euro/mp. A mai precizat reclamantul că terenul se află situat în imediata vecinătate a utilităților (gaz, curent, apă).

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 198/2004 și a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, precum și dispozițiile Legii nr. 33/1994.

În dovedirea acțiunii s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului teren ce face obiectul exproprierii.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 martie 2009, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în calitate de reprezentantă a statului român, a solicitat respingerii cererii de chemare în judecată ca nedovedită și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În prealabil, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a cererii formulate de reclamantul și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

La data de 10 martie 2009 reclamantul a formulat precizare și completare de acțiune ( 24-25), in conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea 198/2004 si art. 12 din Normele metodologice (HG 941/2004), solicitând ca, în urma administrării probatoriului necesar cauzei, să se dispună: 1.includerea in cuantumul total al despăgubirilor ce se cuvin reclamantului a sumei de 4.109 Ron: suma de 3.786 Ron reprezentând contravaloarea gardului si a cabanei edificate de către reclamant pe terenul supus exproprierii; suma de 322 Ron reprezentând contravaloarea celor 25 de pomi fructiferi cultivați de către reclamant pe același teren; 2.acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafața de teren expropriata, respectiv pentru o suprafața de 1700 mp.

În motivele cererii reclamantul a arătat că, în fapt, pe terenul expropriat a edificat un gard si o cabana din lemn in suprafața de 3 x 5 mp, in valoare totala de 3.786 Ron, iar pe zona de panta a terenului a cultivat 25 de pomi fructiferi: 10 pruni bistriți si alte soiuri; 1 vișin altoi; 2 cireși altoi; 5 pruni altoi; 2 peri altoi si 5 meri altoi.

Din actele dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr.28/12.11.2007 a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (4-5) s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în comuna, sat, categoria de folosință arabil, tarlaua Fața, în suprafață de 1692 mp. identificat prin numărul cadastral 3113.

Potrivit art.2 din hotărârea menționată, despăgubirile au fost stabilite la suma de 32.898,98 lei, reprezentând echivalentul sumei de 9644, 40 euro.

Conform raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de comisia formată din experții, și (88-111) valoarea de piață a terenului în litigiu este de 60 lei = 16 euro/mp. ceea ce conduce la o valoare de piață a terenului de 102.000 lei, echivalent cu 25.500 euro.

Instanța nu luat în considerare opinia expertului în sensul că valoarea unui metru pătrat de teren ar fi de 25 euro, deoarece expertul nu a fundamentat în nici un fel această valoare. Se constată însă o eroare materială de calcul în cuprinsul raportului de expertiză deoarece experții și au avut în vedere 60 lei/mp. echivalentul a 16 euro/mp. la un curs de 3,75 lei/euro, dar valoarea finală a fost greșit indicată ca fiind 25.500 euro în loc de 27.200 euro (1700 mp. x 16 euro/mp. = 27.200 euro.

În ceea ce privește suprafața parcelei expropriate, s-a stabilit că există o diferență de 8 mp. dintre suprafața evidențiată în Titlul de proprietate nr. 8585/19.02.2008 care este de 1.700 mp. și cea care rezultă din hotărârea de expropriere, unde s-a indicat o suprafață de doar 1.692. deci cu 8 mp. mai puțin. Experții au precizat că, nefiind specializați în topografie, nu au posibilitatea de a verifica cu aparatură performantă suprafața reală, dar diferența este nesemnificativă (de sub 0,5%), motiv pentru care au apreciat că există identitate între terenul din titlul de proprietate și terenul menționat în hotărârea de despăgubire.

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a stabilit despăgubirea pentru terenul expropriat în suprafață de 1.700 mp. la suma de 27.200 euro.

Pentru dovedirea pretențiilor din completarea de acțiune, s-au audiat martorii care a arătat în cuprinsul depoziției sale (76) că terenul expropriat era împrejmuit, și după aprecierea sa reclamantul a investit în acest sens suma de 25.000.000 Rol, pe teren era edificată o cabană din scândură, iar în urmă cu 6 ani, în perioada edificării acesteia, cabane similare se vindeau cu aproximativ 20.000.000 Rol, a mai arătat martorul că reclamantul cultiva zarzavat pe acest teren și avea pomi fructiferi: meri, peri și pruni, pentru înființarea acestor culturi, reclamantul a investit aproximativ suma de 3-4.000.000. Rol și care are cunoștință de faptul că terenul expropriat era împrejmuit în întregime cu gard și pe acest teren era edificată o cabană, la momentul construirii cabanei, valoarea acesteia era de aproximativ 20.000.000 Rol. Martorul nu a fost în măsură să precizeze valoarea gardului. A arătat însă că pe o porțiune din teren erau pomi fructiferi, dar nu poate preciza suma investită pentru înființarea acestor culturi ( 77).

Din planșele fotografice anexate la raportul de expertiză efectuat în cauză ( 104-109) rezultă existența unei cabane și a unui gard edificat pe terenul descris în raport. Nu se poate constata însă existența pomilor fructiferi la care se referă reclamantul în completarea de acțiune și martorii în depozițiile date în fața instanței. În consecință, existența pomilor fructiferi nu este dovedită în cauză.

În ceea ce privește gardul și cabana, a căror contravaloare este solicitată de către reclamant, având în vedere declarațiile martorilor și planșele fotografice examinate, instanța apreciază că existența acestora este dovedită. Reclamantul nu a depus însă nici un act justificativ la dosar din care să rezulte sumele investite pentru edificarea acestora. Având în vedere probele administrate cu referire la acest aspect, Tribunalul a apreciat că suma de 2.000 lei reprezintă o justă și echitabilă despăgubire pentru cabană și gard. Sunt incidente astfel prevederile art. 26 din legea nr. 33/1994, care dispune în sensul că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului.

Pentru considerentele expuse, acțiunea reclamantului a fost apreciată ca fiind întemeiată în parte și admisă.

Excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantului urmează să fie respinse ca neîntemeiate deoarece, în conformitate cu Titlul de proprietate nr. 8585/19.02.2008, eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C ( 27) reclamantul este proprietarul terenului expropriat prin hotărârea contestată. Având această calitate, reclamantul are legitimare procesuală activă și justifică interes pentru promovarea prezentei acțiuni.

În baza dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, s-a anulat parțial Hotărârea nr. 28/12.11.2007 a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (art.2) și s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul în suprafață de 1.700 mp. situat în comuna, sat, categoria de folosință arabil, tarlaua Fața, identificat prin nr. cadastral 3113, la suma de 102.000 lei, echivalentul în lei a sumei de 27.200 Euro, și pentru gardul, cabana și pomii fructiferi care au existat pe terenul expropriat, la suma de 2.000 lei.

În baza dispozițiilor art. 274.pr.civ. a fost obligată pârâta, a cărei culpă procesuală este dovedită, să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2.450 lei, reprezentând onorarii experți și onorar avocațial ( 86-87,196).

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca fiind lipsită de interes și introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivele de apel pârâta a reiterat excepția lipsei de interes a cererii și excepția lipsei calității procesuale active.

În motivarea acestora se arată că, potrivit Hotărârii nr.28/2007 reclamantul are doar aparent calitatea de persoană îndreptățită să primească despăgubirea. De asemenea, se arată că reclamantul nu are un interes actual, fiind dovedit că pe rolul Judecătoriei Turda în dosarul nr- reclamantul a promovat o acțiune având ca obiect prestație tabulară.

Sentința este nelegală întrucât instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv anularea parțială Hotărârii nr.28/2007.

Anularea hotărârii prin care s-au stabilit despăgubirile este inadmisibilă, legea neprevăzând în atribuțiile instanței asemenea posibilitate.

Referitor la cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor, pârâta arată că sentința se întemeiază cu o gravă greșeală de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor.

Raportul de expertiză este eronat, întrucât metodele de expertizare sunt improprii categoriei terenului expertizat, iar experții s-au raportat strict la oferte de vânzare culese de pe internet și nu la contracte de vânzare-cumpărare.

Despăgubirea stabilită pentru suprafața totală de 1.700 mp. este nelegală întrucât măsurarea terenului a condus la identificarea doar a unei suprafețe de 1.692 mp.

Pentru suma de 2.000 lei acordată cu titlu de despăgubire pentru cabana și gardul existente pe terenul expropriat, reclamantul nu a dovedit pretențiile sale.

Prin întâmpinare, reclamantul-intimat a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Apelul nu este fondat.

Excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei de interes în promovarea acțiunii legal au fost respinse de tribunal.

La data întocmirii procesului-verbal și a emiterii hotărârii nr. 28/12.11.2007, în baza documentației tehnico-cadastrale înregistrate la sub nr. 11.712/08.08.2007, expropriatorul a recunoscut reclamantului calitatea de titular aparent al dreptului de proprietate asupra imobilului.

Ulterior, reclamantul a dovedit calitatea de proprietar cu titlul de proprietate nr. 8.585/19.02.2008, iar în apel reclamantul a prezentat adresa nr. 4.267/04.05.2009 emisă de C din care rezultă că suprafața și amplasamentul imobilului identificat potrivit documentației întocmite în vederea exproprierii, înregistrate în evidențele C sub nr. 11.712/08.08.2007 prin nr. cadastral 3.113 corespunde cu imobilul din titlul de proprietate nr. 8.585/19.02.2008 identificat prin tarlaua 51, parcela 166 ( 50 dosar apel).

Fiind probat că din proprietatea sa expropriatorul a preluat imobilul cu nr. cadastral nr. 3.113 reclamantul are calitate procesuală activă și interes să conteste în justiție întinderea terenului expropriat și despăgubirile acordate.

Faptul că anterior emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamantului acesta a promovat acțiunea ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Turda, este lipsit de relevanță din punct de vedere al existenței unui interes actual, născut și direct, câtă vreme pârâta nu a dovedit că obiectul material asupra căruia poartă cauza mai sus menționată îl constituie imobilul în litigiu.

Nelegalitatea sentinței nu poate fi reținută raportat la încălcarea disp. art. 129 alin. 6.pr.civ. și anume acordarea a ceea ce nu s-a cerut. Într-adevăr, reclamantul nu a formulat un capăt de cerere expres, în sensul anulării parțiale a hotărârii nr. 28/2007 emisă de pârâtă, însă încă de la emiterea acestui act a susținut că terenul expropriat este în suprafață de 1.700 mp. iar nu în suprafață de 1.692 mp.

Hotărârea nr. 28/2007 stabilind întinderea suprafeței expropriate și despăgubirea aferentă acesteia poate fi apreciată ca fiind lovită de nulitate relativă, raportat la dispozițiile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 33/1994. În sensul acestor dispoziții, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren sau construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia în raport de situația reală dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar va dispune exproprierea totală.

În speță, instanța a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții avându-se în vedere întinderea dreptului de proprietate al reclamantului asupra 1.700 mp. din care s-a expropriat prin hotărârea atacată doar 1.692 mp. Văzând posibilitatea legală conferită instanței de a dispune exproprierea totală și având în vedere că a menține în proprietatea reclamantului o suprafață de 8 mp. ar echivala practic cu lipsirea de proprietate fără plata unei despăgubiri, anularea parțială a hotărârii nr. 28/2008 apare ca legală.

Dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 198/2004, respectiv art. 9 alin. 3, fac trimitere la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, care sunt aplicabile în acțiunile promovate de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor.

Într-adevăr, art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator, însă în condițiile speței, nulitatea relativă parțială este dată de constatarea că imobilul expropriat are suprafața de 1.700 mp.

. despăgubirii a fost motivată prin sentință și are la bază expertiza de evaluare întocmită cu respectarea disp. art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Valoarea despăgubirii pentru teren a fost stabilită luându-se în considerare opinia majoritară a experților membri ai comisiei. Experții au stabilit această valoare în concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, făcând trimitere la valorile de tranzacționare furnizate de notariate publice și agenții imobiliare ( 94 - 96, dosar tribunal). Chiar dacă unul dintre experți și-a întemeiat opțiunea pentru o valoare mai mare și a făcut trimitere doar la ofertele de vânzare, instanța nu a luat în considerare opinia acestuia.

Despăgubirile în sumă de 2.000 lei reprezentând contravaloarea cabanei și a gardului ce existau pe terenul expropriat au fost dovedite cu depozițiile martorilor, iar acordarea acestora are ca temei legal dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 conform cărora, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului. Instanța poate ține în cazul daunelor aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite de prețul la care se vând imobilele similare stabilit prin expertize, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Cum reclamantul a prezentat dovezi cu privire la întinderea despăgubirilor, cuantumul stabilit de instanță este pe deplin probat.

Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, în baza dispozițiile art. 296.pr.civ. apelul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 104 din 20.02.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numitul apelant să plătească intimatului suma de 476 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 03 iulie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR GREFIER

- - Pt.- - Pt.- -

plecat în O, semnează plecată în CO, semnează

vicepreședintele instanței grefier șef

Red.Ș/Dact.

5 ex./27.07.2009

Jud.fond:.

Președinte:Lucia Ștețca
Judecători:Lucia Ștețca, Valentin Mitea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Cluj