Expropriere. Speță. Decizia 227/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.227
Sedința publică din 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
GREFIER: - -
La ordine fiind pronunțarea privind apelurile declarate de pârâții SC SA L, SC -N SRL L și Consiliul Local al Municipiului L, prin Primar împotriva sentinței civile nr.3396/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publica, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Dezbaterile si concluziile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 19.10.2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre si potrivit căreia pronunțarea a fost amânata, succesiv, la data de 26.10.2009 și, respectiv, 27.10.2009.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3396/21.10.2008, Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamanților, în calitate de moștenitori ai defuncților reclamanți, ( căsătorită ), în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local L, A L, -N L L, și a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului Român - Decretul Consiliului de stat nr. 298/1987 - imobilul, teren înscris în 3499 L, nr. 1229/1, de 4619 mp, fiind preluat, fără titlu valabil, de către stat și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Consiliul Județean T, la data de 2.02.1995, cu privire la imobilul de mai sus, cât și nulitatea absolută a contractului de vânzare -cumpărare nr. 1207/31.03.2004, încheiat între cele două pârâte, societăți comerciale, cu privire la același imobil.
Tribunalul a reținut că imobilul din litigiu, proprietatea lui și, a trecut în proprietatea Statului, în baza Decretului Consiliului de stat nr. 298/7.12.1987, fără plata unei despăgubiri, astfel cum rezultă din mențiunile de F și Adresa nr. 4653/4.08.2004, emisă de CAL, Încheierea de înscriere în F purtând nr. 6295/1994- cu specificația " expropriere".
Ulterior, terenul, inițial înscris în F 3026. G nr. 1229, fost dezmembrat în nr. 1229/1 de 4649 mp, nr. 1229/2 de 2051 mp.
Asupra primului nr. 1229/1, în anul1994fost întabulat dreptul de proprietate al pârâtei A L, care a ridicat o serie de construcții pe terenul afferent nr. menționat.
În baza Legii nr. 15/1990 și a G nr. 834/1991, în favoarea acestei pârâte s-a întabulat și dreptul de proprietate asupra terenului, obținut prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, faptul întabulării producându -se în anul 1996.
În anul 2004, această pârâtă înstrăinează pârâtei C - NLL mai multe parcele de teren, printre care și terenul nr. 1229/1, din litigiu.
Tribunalul a reținut că, în raport cu Constituția din 1965, art. 6 din Legea nr. 213/1998, imobilul, proprietatea antecesorilor reclamanților, a trecut în proprietatea statului, fără titlu valabil, căci exproprierea s-a făcut fără o justă despăgubire și nu în contradictoriu cu proprietarii imobilului de la acea dată, considerați decedați în G, fapt ireal, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei. În plus, scopul exproprierii nu a fost realizat, aspect ce rezultă din mențiunile de F, terenul fiind ocupat de construcția edificată de pârâta CAL, succesoare a unei unități economice de stat, căreia i-a preluat patrimoniul în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Tribunalul a reținut că pârâta A L nu poate beneficia de dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 7 lit. c din Legea nr. 213/1998 și art. 10 (2) din același act normativ, potrivit cu care " trecerea din domeniul public în domeniul privat se face prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului B sau a Consiliului Local, dacă prin lege sau Constituție nu se dispune altfel", aspect sub care Tribunalul reține că, în cauză, nu s-a făcut dovada trecerii bunului în domeniul privat al Municipiului L, prin una din modalitățile prevăzute de lege, iar art. 3 din G nr. 834/1991 prevedea expres că dispozițiile art. 1 din hotărâre ( care permiteau constituirea unui drept de proprietate în condițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990) nu se aplică terenurilor care fac parte din domeniul public, precum în cazul de speță.
Invocând și principiul " nemo plus juris ad alium transferare potest, guam ipse habet", Tribunalul a apreciat că titlul de proprietate al pârâtei A L, cu privire la terenul din litigiu, este lovit de nulitate absolută.
Relative la Contractul de vânzare -cumpărare nr. 1207/31.03.2004,Tribunalul a reținut că proprietarii tabulari au formulat notificări, solicitând restituirea în natură a terenului, la data de9.08.2001,astfel că deveneau incidente dispozițiile art. 21 (1) din Legea nr. 10/2001, care sancționează cu nulitate absolută înstrăinarea bunurilor de domeniul Legii nr. 10/2001, aflate în proceduri administrative nefinalizate, respective vizând bunuri indisponibilizate, în condițiile legii.
În plus, Tribunalul reține că C - RL nu a fost de bună - credință la încheierea actului, contractul de vânzare -cumpărare încheindu -se în frauda dreptului de proprietate al reclamantului și cu nesocotirea art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenție, cât și a jurisprudenței CEDO în materie, astfel că titlul statului s-a apreciat a fi nul absolut, motiv pentru care nu - l putea transmite antecesoarei pârâtei A L, care, la rândul său, nu -l putea înstrăina pârâtei C -N SRL, căci nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, iar ceea ce este nul nu poate produce efecte.
Împotriva acestei hotărâri, pârâții A, C -N L - L, Consiliul Local al Municipiului L, prin Primarul Municipiului L, au declarat apel.
În apelul pârâților A, C -N L - L, hotărârea este criticată pe motive de legalitate, invocându - se greșita interpretare a Legii nr. 15/1990, în raport cu starea de fapt conturată în cauză, potrivit cu care pârâta A afirm preexistența unui drept, cu referire la antecesoarea sa - unitatea de stat - căreia i s-a preluat patrimoniul, constituit din construcții edificate atât anterior actului de expropriere al statului, cât și ulterior acestuia, aspect necontestat în cauză.
Apelanta afirmă consolidarea dreptului său, prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în anul1995și înscrierea acestui drept în
Se arată că societatea s-a privatizat în condițiile în care patrimonial său se prezenta liber de sarcini, astfel că a executat construcții, pe terenul din litigiu, în valoare de zeci de miliarde de lei, gradul de ocupare a terenului fiind mare, aspect neevaluat de instanță.
Hotărârea este criticată și prin aceea că instanța nu a evaluat faptul posesiei netulburate și continue pe o perioadă de peste 10 ani, anterioară datei depunerii Notificării de către reclamanți.
În plus, se consideră că instanța nu a evaluat semnificația bunei - credințe, căci construcțiile au fost edificate cu bună -credință, aspect sub care reclamanții nu pot pretinde decât o restituire prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001, în măsura în care titlul Statului Român nu este valid.
În apelul Consiliului Local al Municipiului L, hotărârea este criticată sub aspectul încălcării normelor de competență materială, căci anularea unui act administrativ - certificatul de atestare a dreptului de proprietate - este de competența Secției de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Se invocă și lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local, în raport cu dispozițiile art. 91 din Legea nr. 215/2001 și împrejurarea că instanța a soluționat litigiul din perspectiva Legii nr. 10/2001.
Se invocă, apoi, inadmisibilitatea acțiunii, căci reclamanții au posibilitatea formulării unei acțiuni în realizarea dreptului, caz în care dispozițiile art. 111 (1) Cpc nu sunt incidente.
În plus, se consideră că instanța a ignorat împrejurarea că Notificarea reclamanților a fost transmisă AVAS B, pentru soluționare, fiind în curs de soluționare.
Hotărârea este criticată și din perspectiva unei motivări contradictorii, căci combină elemente de drept comun cu dispoziții ale legii speciale, Legea nr. 10/2001, aspect sub care se susține că s-au nesocotit dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, care impuneau respingerea acțiunii reclamanților, ca prescrisă.
În cauză, reclamanții intimați au depus concluzii scrise, solicitând respingerea apelurilor pârâților, în raport cu considerațiunile furnizate de tribunal, din care rezultă o corectă aplicare a legii la starea de fapt, stabilită corect în cauză.
Verificând apelurile astfel declarate, prin prisma dispozițiilor art. 282 și urm. Cpc, în raport cu motivele invocate, Curtea constată că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, rezultat al interpretării greșite a legii în procesul aplicării acesteia, cât și ca rezultat al nesocotirii principiilor are guvernează actele juridice în cauză.
Astfel, instanța de fond desfășoară un raționament, conform căruia titlul statului, fiind nevalabil, acesta nu putea constitui și transmite drepturi, căci " nemo plus juris ad alium transferare potest, guam ipse habet"," iar, " ceee ce este nul nu produce efecte".
În aparență, acest raționament este extrem de convingător, însă, în discuție, devine relevant, în materia înstrăinărilor cu titlu oneros, în sistem de carte funciară, principiul bunei - credințe, care beneficiază de întâietate, în raport cu celelalte principii, căci acest principiu este de natură a susține principiul securității raporturilor juridice civile, cu valoare absolută în materie, în funcție de care se reglează toate celelalte principii.
Starea de fapt evidențiază că imobilul a intrat în proprietatea statului " fără titlu valabil", în sensul în care această sintagmă este înțeleasă în aplicarea Legii nr. 10/2001. Dar, Curtea constată că acest fapt nu poate fi imputat pârâtei A L, succesoare a unei unități socialiste - economice de stat, în raport cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, care constituie " ope legis" un drept de proprietate în favoarea anumitor agenți economici, cu privire la bunurile aflate înpatrimoniul lorla data apariției legii.
Bunul în litigiu se afla în patrimoniul A L, în mod legitim, din perspectiva legislației contemporane definirii patrimoniului acestei societăți.
Apoi, dispozițiile Legii nr. 15/1990 și - au produs efectele în concret, pârâta CAf iind beneficiara Certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la imobilul din litigiu, întabulându - și acest dreptîn anul 1996.
În plus, pe acest imobil, aceași pârâtă a edificat construcții, cu acordul proprietarului înscris în F la acea dată, înscriindu -și și dreptul de proprietate cu privire la edificate,în 1994,respectiv anterior anului 1996, când își întaluează dreptul de proprietate cu privire la terenul, pe care s-au construit edificatele, dobândit prin act administrativ.
Pârâtei în cauză nu i se poate reține nicio culpă în legătură cu demersurile pe care le - a făcut pentru clarificarea sistemului proprietății sale, toate aceste demersuri fiind întemeiate pe lege. În raport cu situația de F nu se poate pune problema relei - credințe a pârâtei în niciuna dintre faptele arătate, derulate pentru consolidarea dreptului său de proprietate.
Tribunalul sugerează că în cauză este lovit de nulitate Certificatul de atestare a dreptului de proprietate în discuție, din perspectiva art. 3 cu referire la art. 1 din G nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societăți comerciale cu capital de stat,însădin perspectivaart. 7 lit.din Legea nr. 213/1998și art.10 (2)din aceeași lege, ignorând un alt principiu, și anumeprincipiul neretroactivității legii civile.
Legea în discuție nu este aplicabilă speței, în raport cu anul 1996, când pârâta A își înscrisese deja dreptul de proprietate în baza unui act administrativ emis anterior - certificatul de atestare a dreptului de proprietate -.
Prin urmare, în cauză nu se identifică motive de nulitate absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei apelante, cunoscut fiind că acestea trebuie să fie contemporane facerii actului, iar nu ulterioare.
Apoi, cu privire la Contractul de vânzare - cumpărare nr. 1207/31.03.2004încheiat între C A și - NLL, Tribunalul se rezumă a afirma că actul juridic este nul absolut, căci cumpărătorul nu a fost de bună - credință iar înstrăinarea are la bază frauda, bunul vândut făcând parte din categoria bunurilor indisponibilizate, în sensul art. 21 (1) din Legea nr. 10/2001, căci reclamanții au formulat Notificarea în condițiile acestei legi.
Raționamentul este greșit, întrucât Notificarea în discuție a fost depusă la9.08.2001, pe de o parte, iar, pe de altă parte, la aceeași dată, bunul nu se mai află în proprietatea Statului Român, ci în proprietatea unei societăți comerciale, integral privatizate, dreptul de proprietate al fiind întabulat încă din anul1996.
Ca proprietar, această pârâtă poate uza de toate prerogativele prevăzute în art. 480 Cod civil, între care și atributul dispoziției cu privire la bun, atribut exercitat în2004, când a înstrăinat bunul pârâtei C - NLL, societate privată.
Curtea constată că dispozițiile art. 21(1) din Legea nr. 10/2001 obligă la " indisponibilizarea bunurilor" exclusiv Statul, în raport cu care persoanele îndreptățite formulează notificări, domeniul de reglementare al acestor raporturi juridice fiind precis circumscris în Legea nr. 10/2001.
Această normă nu impune nici o interdicție particularilor, care au dobândit astfel de bunuri în condițiile legii, iar, în speță, Notificarea reclamanților nu se plasează între momentul aflării bunurilor la dispoziția statului și momentul transferului câtre C A, ci ulterior acestui moment, respectiv după cca. 8 ani de la data întabulării dreptului de proprietate al pârâtei CAL.
De asemenea, Curtea constată că pârâta cumpărătoare - N a fost de bună -credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare ( 31.03.2004), căci s-a întemeiat pe un drept consolidat al vânzătorului, persoană juridică privată, înscris în Fai mobilului.
De altfel, Tribunalul nu evocă care sunt elementele de rea - credință ale cumpărătorului în cauză, rezumându - se la afirmația " nu poate fi reținută buna - credință a cumpărătoarei - N L, actul fiind încheiat în frauda dreptului de proprietate al reclamanților, cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenție și a jurisprudenței Convenția Europeană a Drepturilor Omului".
Or, în drept, buna - credință se prezumă, iar reaua - credință trebuie dovedită. Nici un element de fapt nu relevă indiciile relei - credințe, precum nicio conduită culpabilă a celor două pârâte în exercițiul drepturilor subiective, în raport cu legislația în vigoare, contemporană momentului încheierii actelor juridice, în discuție, în prezenta cauză. Apoi, actul fiind oneros, evident că buna - credință produce efectele prevăzute de lege, consolidând dreptul cumpărătorului în discuție.
La toate acestea, se adaugă împrejurarea că instanța nu a evaluat minimal gradul de ocupare a terenului în litigiu, funcție de care se impunea a face unele reflecții cu privire la împrejurarea că Notificarea reclamanților a fost transmisă organului competent spre soluționare, fiind în curs de soluționare. În acest context, se impunea și raportarea la soluțiile furnizate de Legea nr. 10/2001, pentru ipoteze identice sau asemănătoare, având în vedere natura, caracterul acțiunii reclamanților în prezenta cauză, care a suscitat discuții juridice tranșate de Curtea de Apel prin Decizia nr. 110/A/5.05.2008.
Așa fiind, Curtea, în baza art. 294 - 296 Cod procedură civilă, va admite apelurile, va schimba în tot hotărârea apelată cu consecința respingerii acțiunii civile a reclamanților, ca nefondată.
Curtea nu s-a preocupat de celelalte motive de apel, vizând excepțiile procedurale invocate de apelanți, dat fiind că Tribunalul a soluționat aceste excepții în mod judicios și în limitele deciziei de casare a Curții de APEL TIMIȘOARA nr. 110/2008, menționată, cât și în raport cu durata ciclului procesual parcurs de această cauză, menită a transmite părților sentimentul că își vor vedea soluționat litigiul, pe fondul drepturilor valorificate, iar nu pe calea unor excepții de natură a conduce la un eventual fine de neprimire al cererilor pendinte, ceea ce ar fi contrar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudenței O, cu relevanță în materia prescripției dreptului la acțiune.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de intimații pârâții SC SA L, SC -N SRL L, Consiliul Local al Municipiului L, prin Primar împotriva sentinței civile nr.3396/PI/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, schimbă în tot hotărârea apelată și rejudecând:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, în calitate de moștenitori ai defuncților reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local L, SC SA L, SC -N SRL L pentru constatare nulitate absolută act juridic, ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă și cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.10.2009.
Președinte JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
PROF.-.DR.- - - -
Grefier
- -
RED.B/15.11.2009
DACT.B/17ex/17.11.2009
Inst.fond. - C - Tribunalul Timiș
Se comunică:
|
Judecători:Univ Lidia Barac, Carmina Orza
