Expropriere. Speță. Decizia 346/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 346
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
Grefier: - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 10 2009 privind apelurile declarate de reclamantul - SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 30 ( fost nr.40 ), județul D, de intervenientul în nume propriu - SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 30, județul D, de intervenientul forțat - SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 30, județul D și de pârâții PRIMĂRIA MUN.C-COMISIA PT.SOLUȚIONAREA ÎNTÂMPINĂRILOR DEPUSE DE PROPRIETARII DE REALIZAREA OBIECTIVULUI DESCHIDERE, ȘI A STR. - DIN MUN.C, cu sediul în C, str. -, nr. 7, județul D, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, împotriva sentinței civile nr. 249 de la 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat intervenient forțat - SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 30, județul D, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile din ședința publică din data de 10 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra apelurilor civile de față;
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL CRAIOVA la data de 25 mai 2005, reclamanta - SRL C, prin reprezentant, a formulat contestație împotriva hotărârii nr.5 din 4 mai 2005, Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectați de realizarea obiectivului "Deschidere, aliniere și lărgire a străzii - din municipiul C", solicitând modificarea acesteia în sensul acceptării întâmpinării nr.210 din 1 aprilie 2005.
În motivarea acțiunii arată că prin notificarea nr.12527 din 15.02.2005, transmisă de Consiliul Local Mun.C, a fost propusă oferta de despăgubire în valoare de 1.934.820.000 lei.
Susține că valoarea propusă pentru imobilul supus exproprierii este stabilită sub prețul real, având în vedere că este situat în zona zero a municipiului, cuprinde birouri amenajate pentru a asigura desfășurarea activității în condiții cât mai bune, cât și spații pentru protocol la standard modern, spații comerciale și depozite la același nivel de amenajare.
Precizează că pentru reclamantă, exproprierea presupune nu numai pierdere în patrimoniu a valorii imobilului, ci și prejudicii privind cheltuielile determinate de cumpărarea unui teren pe cât posibil în aceeași zonă și construirea unui nou sediu care să ofere în același loc birouri, spații de protocol, spații comerciale și depozite pentru desfășurarea normală și la același standard a activității; necesitatea obținerii autorizațiilor de construcție și de funcționare pentru noul sediu; pierderea vadului comercial realizat prin activitatea constantă; imposibilitatea desfășurării activității pe perioada necesară derulării formalităților pentru autorizarea noului spațiu și construirea sa.
Pârâtul Consiliul Local al Mun.C a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că în cauză au fost respectate dispozițiile Legii 33/1994, privind exproprierea, declararea utilității publice făcându-se în conformitate cu prevederile legale, ca și celelalte etape.
Curtea de APEL CRAIOVA - Secția contencios Administrativ și fiscal, prin sentința nr. 499 din 24.11.2005, a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând că etapa administrativă și cea prealabilă a declarării utilității publice s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii 33/1994, problema despăgubirilor urmând a fi rezolvată în etapa judiciară a exproprierii, când în fața instanței de drept civil, se numește o comisie de experți care să calculeze cuantumul despăgubirilor în raport de criteriile stabilite de Legea 33/1994.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta iar prin decizia civilă nr.4204/28.11.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj -Secția Civilă, reținând că întreaga motivație a cererii de chemare în judecată este circumscrisă numai greșitei stabiliri a cuantumului despăgubirilor oferite și nicidecum altor aspecte de nelegalitate a măsurilor premergătoare exproprierii, cum în mod cu totul nejustificat a reținut prima instanță.
În rejudecare, la 14.06.2007, petenta - SRL a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat obligarea pârâtei Primaria C la plata prejudiciului încercat de petentă ca urmare a exproprierii imobilului din C, str. -, nr. 30. arătând că în baza contractului de închiriere nr. 668/12.04.2003 a dobândit un drept de folosință asupra unei părți din imobil. Ca urmare a exproprierii va înceta contractul de inchiriere, iar petenta ar suferi un prejudiciu distinct de cel al proprietarului, constând în imposibilitatea desfășurarii activității până la găsirea unui nou sediu, precum și cheltuielile legate de obținerea unei noi autorizații de funcționare și de reamenajare a noului sediu, diferențe de chirii, pierderea vadului comercial.
Prin incheierea de sedință de la 06.07.2007 a fost incuviințată în principiu cererea de intervenție.
In cauza au fost citate și intervenientele forțate - SRL și - SRL, in temeiul art. 57.pr.civ. ca urmare a cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamanta - SRL la 23.03.2007, cu motivația că aceste societăți au încheiat la rândul lor contracte de închiriere cu reclamanta pentru anumite părți din imobilul ce face obiectul exproprierii, astfel încât oferta de despăgubire trebuie stabilită separat pentru acestea in temeiul Legii 33/1994.
După administrarea probei cu expertize tehnice realizate de o comisie formată din trei experți, Tribunalul Dolja pronunțat sentința civilă nr.249 din 26 iunie 2009 prin care a admis în parte acțiunea, a respins cererile de intervenție și a obligat pârâta Primăria Mun. C să plătească reclamantei suma de 1.199.880,97 lei reprezentând despăgubiri în temeiul art. 26 din Lg. 33/1944.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta - SRL este proprietara imobilului situat în C, str. - nr. 30, jud. D, iar pentru acest imobil au fost inițiate măsurile administrative în vederea exproprierii pentru realizarea obiectivului "Deschidere, aliniere si lărgire a strazii - din mun. C".
Exproprierea de imobile, potrivit art. 1 din Legea 33/1994, se poate face numai pentru cauze de utilitate publica, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar potrivit art. 26 din Legea 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
de dispozițiile deciziei de casare nr.4204/28.11.2006, potrivit cărora reclamanta a înțeles să conteste doar cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, și având în vedere prevederile art. 1 si 26 din Legea 33/1994, instanța a considerat că reclamanta este îndreptățită să primească de la expropriator drept despăgubire suma totala de 1.199.880,97 lei, compusă din 621.914,47 lei - valoarea terenului în supraf. de 77,75 mp supus exproprierii, valoare necontestată de părți, 341.759 lei - valoarea construcției supusă exproprierii si 236.207,50 lei - reprezentând valoarea prejudiciului suferit de reclamantă ca pierdere financiară, urmare a întreruperii activității pe o perioadă de 6 luni, necesară pentru reluarea afacerii într-o alta locație.
S-a apreciat că pierderea financiară se poate calcula numai la nivelul venitului net înregistrat de societatea reclamanta - venit in valoare de 472.415 lei pe un an, potrivit metodei capitalizării veniturilor, iar nu prin raportare la activul net care cuprinde toate bunurile și valorile deținute de societate, fiind suficientă o perioada de 6 luni pentru reluarea afacerii.
Instanța a apreciat ca nefondate cererile formulate de intervenienta principală și intervenientele forțate, întrucât potrivit art. 1423 si 1439.civ. contractele de închiriere încheiate de interveniente cu reclamanta încetează de drept la data exproprierii, iar exproprierea este asimilată cu pierirea fortuită a bunului, astfel încât nu se pune problema ca intervenientele să sufere vreun prejudiciu iar partea culpabilă să fie obligata la daune interese.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta, pârâta și intervenientele - SRL și - SRL.
În motivarea apelului declarat de reclamantă s-a criticat cuantumul despăgubirilor acordate, invocându-se greșita aplicare a dispoz. art. 26 din legea 33/1994. S-a arătat că reluarea activității reclamantei într-un alt spațiu presupune respectarea dispoz. legii 150/2004 și obținerea unor certificate, ceea ce presupune urmarea unei proceduri mai mari de 6 luni. S-a arătat că instanța trebuia să stabilească prejudiciul prin metoda activului net contabil, iar nu prin metoda capitalizării, în temeiul căreia instanța a stabilit ca prejudiciu numai pierderea financiară suferită de societate, stabilită prin calculul mediei aritmetice a venitului net din exploatare, fără să aibă în vedere actualizarea unui flux de numerar din prezent, în funcție de o de capitalizare. S-a arătat că valoarea prejudiciului pentru un an, așa cum a fost calculat de experți este de 3 149 433 lei, iar nu de 472 415 lei cât a stabilit instanța.
S-a criticat faptul că instanța a înlăturat și alte sume reținute de experți ca fiind prejudiciu suferit de reclamantă și anume sumele necesare pentru avizarea, și sanitară, echivalentul chiriilor ce trebuiau încasate până la finalul contratelor în derulare, cheltuielile determinate de relansarea pe piață a societății ( cheltuieli de marketing, refacerea clientelei, reclamă, cheltuieli cu transportul bunurilor și persoanelor), cheltuieli pentru mutarea sediului, precum și TVA.
Municipiul Cas usținut în apelul său că nu au fost respectate dispozițiile legii privind procedura de expropriere, citând din conținutul legii 33/1994 textele care descriu etapele exproprierii. S-a arătat că primăria nu are calitatea de expropriator și nici personalitate juridică, în timp ce comisia constituită pentru soluționarea contestațiilor are personalitate și poate sta în fața instanței.
Primăria a arătat că pierderea financiară suferită de reclamantă s-a raportat la venitul realizat în anii anteriori, deși era necesar să se facă dovada unor angajamente în derulare ce urmau să genereze profit. S-a arătat că relansarea economică, mutarea sediului și reavizarea nu sunt necesare reclamantei întrucât exproprierea privește doar o parte din imobil, ocupată de chiriași, reclamanta suferind un prejudiciu doar prin neîncasarea chiriei. Pârâta a concluzionat că instanța acordat o despăgubire mai mare decât s-a cerut pentru teren, deoarece prin întâmpinare reclamanta a solicitat o valoare de 80 000 euro, adică 1029 euro/mp, iar prin acțiune a stabilit pretențiile la această valoare, fiind încălcate de către instanță dispozițiile art. 27 din legea 33/1994. S-a susținut că despăgubirea acordată este mult prea mare și nu se justifică presupusul prejudiciu, cât timp activitatea reclamantei nu a fost întreruptă.
Ambele interveniente au motivat apelul, criticând modul în care au fost aplicate dispoz. art. 26 și 28 din legea 33/1994, deoarece la stabilirea despăgubirii trebuia avută în vedere și situația persoanelor care folosesc spațiul supus exproprierii, inclusiv a celor ce au un drept de folosință.
Apelul declarat de pârâtă este fondat iar apelurile declarate de reclamantă și interveniente nu sunt fondate, pentru următoarele considerente.
În soluționarea prezentei cauze instanța este obligată să țină seama de dezlegările date de instanța supremă asupra problemelor de drept, în acest sens fiind dispoz. art. 315 Așadar, deși reclamanta a promovat acțiunea ca o contestație împotriva Hotărârii nr. 5/2005 a Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor, ÎCCJ a stabilit prin decizie irevocabilă faptul că litigiul privește greșita stabilire a cuantumului despăgubirilor oferite, iar nu alte aspecte de nelegalitate a măsurilor premergătoare exproprierii, astfel încât a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, în temeiul art. 21 și urm. din legea 33/1994, urmând a se determina dacă valoarea despăgubirii propuse de expropriator este cea reală.
Deși potrivit art. 21 din lege, în acțiunea aflată în competența instanței civile calitatea procesuală activă are doar expropriatorul, căruia legea îi conferă dreptul de a sesiza instanța pentru a se pronunța asupra transferului dreptului de proprietate și asupra cuantumului despăgubirilor, iar în speță sesizarea s-a făcut de către expropriat, instanța civilă este obligată să judece în virtutea deciziei de casare.
Mai mult, se constată din susținerile părților că de la data când instanța a fost sesizată ( luna mai 2005) și până în prezent s-au edificat deja lucrările de utilitate publică pentru care s-a dispus exproprierea și partea din imobilul reclamantei ce era supusă procedurii a fost demolat, caz în care exproprierea deja și-a produs efectele, fiind vorba despre o expropriere de fapt.
Cum potrivit legii speciale, a normelor din Constituția României și a dispoz. art. 1 din protocolul adițional 1 la CEDO nu este permisă exproprierea fără plata unei despăgubiri, a considera că la acest moment procedura administrativă nu fost finalizată, așa cum se susține prin apelul primăriei, și că reclamanta nu era îndreptățită să sesizeze instanța civilă, înseamnă a nega dreptul acesteia de proprietate și, implicit, dreptul de a primi despăgubiri pentru bunul ce i-a fost deja luat din patrimoniu.
Potrivit art. 4 din legea 33/1994, expropriatul și expropriatorul pot conveni asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, caz în care instanțele judecătorești stabilesc numai cuantumul sau natura despăgubirii. Cum în speță părțile nu contestă exproprierea, ba chiar au fost de acord cu producerea consecințelor de fapt ale acesteia, instanța, având în vedere acordul lor, s-a pronunțat doar asupra cuantumului despăgubirilor.
Din acest punct de vedere criticile pârâtei, care privesc procedura prevăzută de lege și implicit, calitatea procesuală activă a reclamntei, nu sunt întemeiate.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a primăriei, se constată că aceasta a stat în judecată la prima instanță prin comisia de soluționare a întâmpinărilor, constituită conform art. 15 din legea 33/1994, acțiunea fiind promovată ca o contestație. În această ipoteză, este justificată citarea comisiei, care a continuat să fie parte și în apel, primăria ca structură organizatorică nefiind citată separat. Potrivit art. 12 din lege, are calitatea de xpropriator municipiul, care stă în judecată prin primar, ca reprezentant al unității administrativ teritoriale și în această calitate apelul a fost promovat de municipiu, prin primar, primăria neavând personalitate juridică.
În plus, aceeași pârâtă a figurat ca parte și în dosarul aflat pe rolul instanței supreme, care, casând decizia dată de instanțele de contencios administrativ și trimițând cauza la tribunal, nu a apreciat că se impun discuții asupra calității procesual pasive.
Așadar, excepția ridicată în apelul pârâtei privind lipsa calității procesuale pasive nu este fondată.
Cât privește cuantumul despăgubirilor, cu privire la care au formulat critici atât reclamanta, cât și pârâta, instanța are în vedere dispoz. art. 26 din legea 33/1994, potrivit cu care despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Prețul imobilului se stabilește, potrivit alineatului 2, la valoarea de piață de la data evaluării de către experți. Potrivit art. 27, valoarea despăgubirilor acordate de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Prin acțiunea promovată, reclamanta a criticat valoarea ce i s-a propus prin hotărârea nr. 5/2005, respectiv suma de 1 943 820 000 lei ( ROL), fără să precizeze care este suma exactă solicitată, însă prin întâmpinarea premergătoare pronunțării hotărârii de către comisie, reclamanta a pretins 170 000 euro pentru imobil, din care 80 000 euro pentru teren, și 305 000 euro prejudiciu pentru activitatea economică. În analiza pretențiilor reclamantei, așa cum au fost stabilite de tribunal, instanța va pleca, așadar, de la aceste pretenții, exprimate prin întâmpinarea depusă la 1.04.2005, în acest sens fiind dispoz. art. 27 din lege.
Prin cererea depusă la tribunal la 20.04.2007 reclamanta a precizat valoarea ternului și a construcției la 1 500 000 lei, însă potrivit art. 27 instanța trebuie să țină seama de oferta expropriatorului și de pretențiile expropriatului, exprimate în faza administrativă, potrivit art. 16 și art. 20 din legea 33/1994, iar nu de precizările din timpul judecării dosarului de instanța civilă.
În raportul de expertiză întocmit pentru evaluarea construcției s-a stabilit că valoarea părții din construcție ce se expropriază, compusă din parter în suprafață de 120. subsol în suprafață de 81. alee din beton și gard este de 341 759 lei, ceea ce reprezintă mai puțin decât s-a solicitat de reclamantă. Lucrarea a fost amplu argumentată, expertul stabilind corect valoarea construcției în raport de dispozițiile legale.
În ce privește valoarea terenului, s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru suma de 621 914 lei, echivalentul a aprox. 160 000 euro, adică 2100 euro/, potrivit evaluării expertului. Cum reclamanta a solicitat doar suma de 80 000 euro pentru teren, adică aprox. 1000 euro/, în mod greșit prima instanță a acordat o despăgubire de două ori mai mare decât s-a cerut. De altfel, valoarea de 2100 euro/mp este mult mai mare decât prețul pieței, o astfel de valoare nefiind niciodată plătită în zonă, așa cum rezultă și din adeverința 138/2009 eliberată de - IMOBILIARE, depusă la dosarul tribunalului.
Ca urmare, apelul pârâtei este fondat, criticile referitoare la valoarea terenului fiind întemeiate pe prev. art. 26 și 27 din legea 33/1994, ceea ce justifică schimbarea în parte a sentinței, în sensul de a se stabili valoarea terenului expropriat la 80 000 euro, adică echivalentul sumei de 304 720 lei, calculată potrivit algoritmului respectat de expertul evaluator al terenului.
Din actele depuse la dosar, inclusiv expertize tehnice și documentația tehnică pentru intabularea dreptului de proprietate al reclamantei, rezultă că reclamanta avut în proprietate două corpuri de clădire, din care numai corpul situat spre stradă (C1) a fost supus exproprierii. Respectiva construcție era compusă din trei încăperi la parter, din care una era închiriată intervenientei - SRL, iar alte două erau folosite ca birouri de reclamantă, și alte două încăperi al subsol, folosite de reclamantă ca depozit de produse conexe alimentare. Alăturat acestei clădiri se află un alt corp (C2), care a rămas și în prezent în proprietatea reclamantei și unde aceasta își desfășoară activitatea.
Așadar, activitatea principală a reclamantei nu este major perturbată de demolarea construcției C1, în care reclamanta avea doar două birouri și două depozite la subsol, pe o suprafață relativ mică de teren, de sub 100. ceea ce duce la concluzia că nu sunt necesare cheltuieli pentru obținerea unor noi avize necesare desfășurării activității într-un alt sediu, cheltuieli de marketing pentru relansarea pe piață a activității, pentru refacerea rețelei de clienți, pentru transportul bunurilor și persoanelor, cheltuieli de mutare și protocol, așa cum se susține în apelul reclamantei.
Mai mult, din certificatul de urbanism 3257/19.10.2007 și avizul 107/2008 pentru prevederile urbanistice ale PUZ rezultă că reclamanta întreprinde demersuri pentru edificarea la aceeași adresă a unei noi construcții cu subsol, parter și trei etaje, dat fiind faptul că vechea construcție C2 are o vechime considerabilă, imobilul fiind construit în anul 1946, potrivit celor consemnate în raportul de expertiză prin care s-a evaluat construcția.
Ca urmare, prejudiciul rezultând din activitatea economică a reclamantei trebuie să se raporteze strict numai la construcția demolată, iar nu la întreaga pierdere economică pe care reclamanta ar suferi-o dacă tot sediul său ar fi fost demolat.
O parte din prejudiciul suferit de reclamantă derivă din situația contractelor de închiriere. Atât în raportul de expertiză pentru evaluarea construcției, cât și în cel contabil s-a reținut că în corpul demolat reclamanta avea în derulare un singur contract de închiriere, încheiat cu - SRL, sub nr. 668/2003, pentru o suprafață de 30. iar valoarea chiriei neîncasate de reclamantă a fost inclusă de experți în determinarea valorii totale a pierderii financiare.
Tribunalul a apreciat corect că trebuie să aibă în vedere numai pierderea financiară ca urmare a întreruperii activității pe o perioadă de 6 luni, perioadă suficientă pentru ca activitatea desfășurată de reclamantă în corpul de clădire demolat să fie reluată în corpul de clădire care a rămas în proprietatea sa. Experții contabili au argumentat punctul de vedere potrivit căruia au calculat pierderea financiară la nivelul venitului net înregistrat de societate, fiind luată prin comparație perioada 2007-2008, prin metoda capitalizării veniturilor, ceea ce presupune estimarea valorii pierderii financiare prin actualizarea veniturilor obținute și raportarea la o de capitalizare.
activului net contabil, susținută de apelanta reclamantă prin motivele de apel nu poate fi luată în considerare, deoarece presupune raportarea la toate bunurile și activele societății, iar valoarea construcției și a terenului a fost stabilită în cauză separat, fiind inadmisibil ca reclamantei să i se calculeze de două ori același prejudiciu.
Instanța a reținut venitul net din exploatare la suma de 472 415 lei pentru un an, susținerea reclamantei din apel în sensul că trebuia să se rețină un venit net de 3 149 433 lei nefiind fondată. Astfel, expertul a arătat că potrivit metodei capitalizării veniturilor, pierderea financiară este calculată după formula: valoarea estimată finală este egală cu venitul net din exploatare împărțit la rata de capitalizare, care este de 0,15. Este evident că la fila 88 dosarului tribunalului, unde este calculată această sumă, expertul a greșit calculul final, pentru că este imposibil ca restul unei împărțiri să fie mai mare decât deîmpărțitul, deci 472 415 împărțit la 0,15 nu este egal cu 3 149 433 lei.
Ca urmare, calculul solicitat de reclamantă a se valida nu este corect și nu este în interesul său să susțină acordarea unei sume mai mici. Concluzia care se impune este că o perioadă de 6 luni este suficientă reclamantei pentru a muta depozitele și birourile din clădirea demolată în clădirea ce i-a rămas în proprietate, iar pierderea financiară suferită, prin raportare la venitul net pe anii anteriori, este corect calculată la suma de 236 207,50 lei.
Valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei este de 882 686,97 lei din care 236 207,50 lei valoarea pierderii financiare, 304 720 lei contravaloarea ternului și 341 759 lei contravaloarea construcției.
Este nefondat apelul intervenientei - SRL deoarece, așa cum s-a arătat deja, nu s-a dovedit că anterior derulării formalităților de expropriere această societate a avut încheiat contract de închiriere pentru una din cele trei încăperi situate în construcția C1.În plus, pentru ambele interveniente este corectă motivarea dată de prima instanță, în sensul că exproprierea bunului închiriat este asimilată cu pierirea sa fortuită a bunului, potrivit art. 1423 si 1439.civ. ceea ce exonerează de răspundere pe expropriator.
În ce o privește pe intrevenienta - SRL, instanța va avea în vedere și faptul că prin contractul nr. 668/2003 s-a stabilit un termen al închirierii de un an, cu posibilitatea prelungirii, iar încheierea contractului până în anul 2015 s-a făcut în timpul derulării formalităților de expropriere, când ambele părți cunoșteau că imobilul are o situație juridică incertă, astfel că și-au asumat riscul ca imobilul să fie demolat. În atare situație, încheierea unui contract pe o durată mare denotă o rea credință a părților, urmărindu-se obținerea unor despăgubiri de la expropriator.
Față de aceste considerente, potrivit art. 296 se va admite apelul declarat de pârâtă și se va respinge apelul declarat de reclamantă și apelul declarat de interveinente.Se va schimba în parte sentința și se va stabili valoarea despăgubirilor datorate reclamantei la suma de 882 686,97 lei. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUN.C-COMISIA PT.SOLUȚIONAREA ÎNTÂMPINĂRILOR DEPUSE DE PROPRIETARII DE REALIZAREA OBIECTIVULUI DESCHIDERE, ȘI A STR. - DIN MUN.C, cu sediul în C, str. -, nr. 7, județul D, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, împotriva sentinței civile nr. 249 de la 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat intervenient forțat - SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 30, județul D, reclamanta apelantă - SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 30 ( fost nr.40 ), județul D, de intervenienta apelantă în nume propriu - SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 30, județul D, de intervenienta apelantă - SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 30, județul
Schimbă în parte sentința civilă nr. 249 de la 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul nr-, în sensul că stabilește valoarea despăgubirii la suma de 882 686,97 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge apelurile declarate de reclamanta - SRL C, și intervenientele - SRL. și - SRL.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. GI
7 ex. /17.10.2009
Jud fond
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Gabriela Ionescu
