Expropriere. Speță. Decizia 390/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 390/2010-

Ședința publică din data de 24 februarie 2010

PREȘEDINTE: Viorel Pantea

- -

- JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 3: Felicia Toader

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant G, domiciliat în M,-, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 276/C din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: expropriere.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul apelantului reclamant G -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 23.02.2010 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind reprezentanții intimatei pârâte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura litigiului dedus judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 15.02.2010 întâmpinare din partea intimatei, după care:

Se comunică cu reprezentantul apelantului reclamant întâmpinarea comunicată la dosar de partea adversă.

Instanța, pune în discuția reprezentantului apelantului reclamant recalificarea căii de atac exercitată în cauză, din apel în recurs, în conformitate cu prevederile art. 2821Cod procedură civilă.

Reprezentantul apelantului reclamant este de acord cu problema ridicată de instanță privind recalificarea căii de atac din apel în recurs, învederând de asemenea faptul că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra recursului de față.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentei căi de atac.

Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, respectiv desființarea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind nelegală și temeinică și în urma reanalizării materialului probator, admiterea acțiunii, astfel cum aceasta a fost formulată și precizată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului reprezentantul recurentului învederează instanței faptul că instanței de fond a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât art. 5 al. 1 și art. 8 din Legea nr. 198/2004 arată că plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face pe baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale precum și în termen de 5 zile, dar nu mai târziu de 15 zile de la data emiterii hotărârii comisiei, expropriatorul efectuând prin transfer bancar sau numerar plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate.

În situația de față, raportat la data emiterii hotărârii de stabilire despăgubirilor, efectuarea transferului bancar a avut loc cu o întârziere de 84 de zile, fiind incidente dispozițiile art. 1073 cod civil și art. 1082 Cod civil.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 276/C din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA A și PARCHETUL DE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Conform procesului verbal nr.8/24.04.2008 emis de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Județului B, Consiliul local s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit pentru proprietățile expropriate la suma de 162.404,40 Euro.

Prin Hotărârea nr.8/24 aprilie 2008 aceleiași Comisiei s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat - situat în Comuna, nr. top. 559/2, 560/2, 561/2 în suprafață de 28.492,00 mp identificat cu nr. cad. 83.

Despăgubirea stabilită în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004 în cuantum de 578.387,03 lei, adică 162.404,40 euro s-a dispus a fi achitată în conformitate cu prev. art. 8 din lege, prin virament bancar într-un cont deschis de către expropriator pe numele expropriatului la. - Sucursala

Conform art. 5 (1) și 8 din Legea nr. 198/2004 plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale. În termen de 5 zile dar nu mai târziu de 15 zile de la data emiterii hotărârii comisiei, expropriatul efectuează prin transfer bancar sau numerar plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate.

Tribunalul reținut că obligația de plată a sumei ce i se cuvenea reclamantului era scadentă la data de 09.05.2008, pârâta și-a îndeplinit obligația la data de 05.08.2008 - așa cum rezultă din documentul CEC bank din 05.08.2008, emis de Sucursala O pentru suma de 578.387,00 ron - ordin de transfer nr.-/1.

Conform art. 1088 alin.1 Cod civil la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare - daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, ele nefiind debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, înafară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

Cum suma datorată - contravaloarea terenului expropriat a fost achitată înainte de introducerea cererii de chemare în judecată 18.12.2009 - se constată că debitorul a fost pus în întârziere legal, motiv pentru care față de prevederile legale susmenționate acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, recalificat în recurs în ședința din 24 februarie 2010 conform art. 2811Cod procedură civilă, reclamantul G, solicitând desființarea în totalitate a sentinței apelate ca nelegală și netemeinică și în fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.

Arată că aprecierea instanței de fond este greșită întrucât art. 5 al. 1 și art. 8 din Legea nr. 198/2004 arată că plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face pe baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale precum și în termen de 5 zile, dar nu mai târziu de 15 zile de la data emiterii hotărârii comisiei, expropriatorul efectuând prin transfer bancar sau numerar plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate.

În speță, raportat la data emiterii hotărârii de stabilire despăgubirilor, efectuarea transferului bancar a avut loc cu o întârziere de 84 de zile, fiind incidente dispozițiile art. 1073 Cod civil și art. 1082 Cod civil.

În drept sunt invocate prevederile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.

Legal citată intimata a formulat întâmpinare solicitând menținerea în totalitate a sentinței atacate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Susține că, în condițiile art. 2822Cod procedură civilă se impune recalificarea căii de atac în recurs.

Arată că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, avându-se în vedere dispozițiile art. 1088 Cod civil potrivit cărora daunele interese constând în dobânda legală se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, simpla notificare prin executori judecătorești nefiind suficientă pentru datorarea și acordarea lor.

Astfel, simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligația nu-l pune pe debitor în întârziere și nu dă dreptul creditorului să solicite daune interese.

Mai menționează că la data introducerii acțiunii nu mai exista nici un debit neachitat despăgubirea fiindu-i achitată reclamantului la data de 05.08.2008, deci anterior introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că societatea nu poate suporta consecințele rămânerii în pasivitate a creditorului.

În plus, referitor la modalitatea de calcul a penalităților de întârziere menționează că a fost avută în vedere dobânda anuală raportată la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, astfel încât modalitatea de calcul este corectă și legală, conform art. 3 din OG nr. 9/21.01.2000.

În drept sunt invocate prevederile art. 289 al. 2 și următoarele Cod procedură civilă, art. 2821Cod procedură civilă, prevederile Legii nr. 198/2004; Norma de aplicare a Legii nr. 198/2004; art. 1169 Cod civil.

În ședința publică din 24 februarie 2010, instanța pune în discuție calea de atac în conformitate cu prevederile art. 2821Cod procedură civilă, apelantul solicitând recalificarea căii de atac din apel în recurs, instanța procedând în consecință în conformitate cu dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă, valoarea pretențiilor fiind sub un miliard lei (ROL) recalificând calea de atac în recurs.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:

În speță, prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 18.12.2008, reclamantul recurent solicită obligarea intimatei la plata sumei de 8717,89 lei (sumă ulterior precizată în sensul majorării la suma de 13651,50 lei), reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând dobânda legală pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a despăgubirilor decurgând din aplicarea Legii nr. 198/2004.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 5 al. 1 și 8 din Legea nr. 198/2004, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor în termen de 5 zile, dar nu mai mult de 15 zile de la data emiterii hotărârii comisiei, în speță pârâta îndeplinindu-și obligația de plată la data de 05.08.2008, în condițiile în care plata ce i se cuvenea reclamantului era scadentă la data de 09.05.2008, însă pentru acordarea daunelor interese pentru neexecutare în termen, conform art. 1088 debitorul trebuie să fie pus în întârziere, doar de la această dată acordându-se daunele interese, conform art. 1088 Cod civil, textul de lege nefăcând nici o distincție.

Astfel, conform art. 1088 al. 1 Cod civil în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani -daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală ele nefiind debite decât din ziua de chemare în judecată în afară de cazurile în care, după lege dobânda curge de drept.

Rezultă astfel din cuprinsul dispozițiilor legale mai sus enunțate că debitorul este pus în întârziere doar prin cererea de chemare în judecată, dată de la care se justifică acordarea daunelor interese, pentru neexecutare, singura excepție vizând situațiile în care dobânda curge de drept, după lege, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, astfel cum reține în mod corect și instanța de fond, suma datorată de intimată a fost achitată anterior introducerii acțiunii, cererea formulată de reclamant fiind apreciată în mod corect ca neîntemeiată.

Având în vedere considerentele mai sus expuse în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța va respinge recursul ca nefondat menținând în totalitate sentința atacată ca legală și temeinică.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind justificate de intimată conform art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant G, domiciliat în M,-, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 276/C din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecător fond -

- redactat decizie - judecător -19.03.2010

- dactilografiat grefier - 19.03.2010 - 4 ex.

-comunicat 22.03.2010 -2 ex.

- G, domiciliat în M,-, județul

- COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în B, sector 1,-

Președinte:Viorel Pantea
Judecători:Viorel Pantea, Doina Măduța, Felicia Toader

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 390/2010. Curtea de Apel Oradea