Obligație de a face. Decizia 380/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 380/2010-
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Viorel Pantea | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă - SRL, cu sediul în B, sector 1,--84, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în S M,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 196/Ap din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentei reclamante - SRL, avocat, în baza delegației de substituire nr. 19/23.02.2010 emisă de Baroul Sibiu -Cabinet Individual, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 9,5 lei achitată prin factură fiscală emisă de Primăria Municipiului O și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură la data de 06.02.2010 întâmpinare din partea intimatului, în cadrul cererii solicitând și judecarea litigiului în lipsa părților, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Se comunică cu reprezentanta recurentei reclamante întâmpinarea depusă la dosar de partea adversă, care la rândul ei solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, respectiv modificarea în totalitate a hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință desființarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Satu Mare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1547/06.03.2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta - SRL B, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect obligația de a face; Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin certificatul de urbanism nr. 1434/30.12.2005 emis de Primăria SM( fila 12 dosar fond) și autorizația de construire nr. 406/10.07.2006 (fila 20 dosar fond), reclamantei i s-a permis efectuarea de lucrări de extindere și modernizare a imobilului proprietatea societății situat în S M,-.
Potrivit procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor sub nr. 4339 din 18.04.2008 și sub nr. 4371 din 04.07.2008 (filele 22-26 dosar fond), respectiv din cuprinsul anexei nr. 1 și din declarația dată de reprezentantul societății prestatoare de lucrări rezultă faptul că lucrarea executată este neterminată între calcanul construcției și peretele de garaj a pârâtului datorită lipsei de acces din partea pârâtului pe proprietatea sa.
Prin adresele de la filele 7-10 și 30-35 dosar fond, părțile au încercat soluționarea pe cale amiabilă, efectuând demersuri în acest sens pentru ca reclamanta să-și termine construcția edificată în schimbul unor avantaje solicitate de pârât.
Cu privire la permiterea accesului reclamantei pe proprietatea pârâtului în vederea terminării construcției edificate, în schimbul unor avantaje, la filele 8, 36 și 59-60 dosar fond, există redactat un înscris reprezentând o convenție între pârât și soția acestuia și reclamant și respectiv o convenție între reclamant și pârât, nefinalizate, respectiv neînsușite prin nesemnarea lor de către părți.
Contractul sau convenția este acordul dintre două sau mai multe persoane fizice sau juridice spre a constitui, a modifica sau a stinge un raport juridic, întemeindu-se pe voința liberă și nesilită a părților, egală în drepturi ( art. 942 Cod civil).
Conform dispozițiilor art. 1073 cod civil "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare". Obligația de "a da" cuprinde pe aceea de a preda bunul și de a-l conserva până la predare, iar obligația de "a face" se schimbă în dezdăunări în caz de neexecutare din partea debitorului (art. 1074 alin. 1 și art. 1075 Cod civil).
Acțiunea în justiție prin care reclamantul cere obligarea pârâtului la executarea în natură a obligațiilor pe care și-a asumat-o sau pentru a fi obligat la despăgubiri civile reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutare,executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației, trebuie să îndeplinească imperativ condiția existenței unui contract valabil încheiat, ori în cazul în speță nu există convenția întemeiată pe voința liberă și nesilită a părților.
Pe considerentele mai sus menționate, instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 261 Cod procedură civilă, art. 942, art. 1073, art. 1074, art. 1075 Cod civil a respins acțiunea conform dispozitivului Sentinței civile nr. 1547/2009.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta - SRL Bad eclarat apel solicitând schimbarea în totalitate, ca netemeinică și nelegală a hotărârii pronunțată de Judecătoria Satu Mare și pe cale de consecință, în urma reanalizării fondului cauzei admiterea în totalitate a cererii introductive.
Prin decizia civilă nr. 196/Ap din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins apelul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 1547/06.03.2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. unic privind pe intimatul.
Apelanta a fost obligată să achite intimatului 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:
Tribunalul a apreciat că hotărârea instanței de fond în raport cu obiectul cererii deduse judecății, fundamentată pe dispozițiile legale invocate și probatoriul administrat este legală și temeinică.
S-a reținut că în cauză nu există nici o convenție încheiată între părți pentru ca reclamanta să ceară obligarea pârâtului la executarea în natură a obligațiilor asumate sau la plata de despăgubiri în temeiul art. 1073 Cod civil.
Critica adusă hotărârii instanței de fond bazată pe faptul că formal a fost invocat acest text în susținerea acțiunii și că de fapt s-au avut în vedere dispozițiile art.480 Cod civil s-a apreciat că nu poate fi primită și contravine dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
Petitul acțiunii format din cele două capete de cerere cât și invocarea textului de lege precum și probatoriul administrat au format convingerea instanței asupra obiectului litigiului, aceasta neavând dubii în acest sens pentru a face apel la dispozițiile art.129 alin 4 Cod procedură civilă.
Intimatul pârât a invocat încheierea unei convenții cu apelanta privind condițiile în care se permite accesul pe proprietate sa, condiții de bun simț care însă nu au fost acceptate de apelantă. Astfel, susținerile potrivit cărora intimatul ar fi solicitat suma de 50.000 EURO nu sunt probate.
Atitudinea intimatului de a nu permite accesul pe proprietatea s-a apreciat și în contextul refuzului apelantei de a repara pagubele create în timpul construcției clădirii învecinate, susținând că firma de construcții este responsabilă pentru deteriorarea bunurilor intimatului.
Tribunalul a mai reținut că apelanta nu poate invoca în susținerea apelului autorizația nr.406/10.07.2006, având în vedere că termenul de valabilitate al acesteia de 12 luni a expirat la 10.07.2007.
Față de cele de mai sus, apelul declarat a fost respins, fiind acordate cheltuieli de judecată în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în totalitate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1547/06.03.2009, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
S-a solicitat totodată obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond, apel și recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta faptul că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unui aspect de ce ține de legalitate, cu care a fost sesizată prin cererea de apel și anume modul în care a fost soluționată cererea reconvențională promovată de către intimatul, reclamant reconvențional.
Se arată în acest sens faptul că instanța avea obligația de a se pronunța asupra acesteia odată cu fondul cererii principale, instanța omițând însă a proceda astfel, ceea ce echivalează cu minus petita.
În ceea ce privește fondul cauzei se arată că atât instanța de fond cât și cea de apel s-au limitat la o analiză superficială a cauzei, atât pe parcursul judecării acesteia cât al pronunțării.
În acest sens arată că art. 1073 Cod civil a fost invocat în mod formal, însă nicăieri pe nu s-a mai făcut vorbire de obligația de a face în sensul acestui text de lege.
Subliniază recurenta că formulând cererea de chemare în judecată a avut în vedere exclusiv evocarea, afirmarea și apărarea dreptului de proprietate, temeiul de drept al cererii reprezentându-l art. 480 Cod civil.
În concluzie se arată că cererea de chemare în judecată trebuia analizată global, atât sub aspectul întemeierii în drept, dar și sub aspectul întemeierii în fapt, precum și în ceea ce privește conținutul cererii de chemare în judecată, condiții din care rezultă faptul că suntem în prezența unei cereri formulate de un proprietar împotriva unui alt proprietar, prin care primul cere dreptul de a se folosi parțial și temporar de o parte a proprietății celui de al doilea proprietar pentru a-și proteja, propria proprietate.
Arată în continuare recurenta că, nu corespunde realității faptul că societatea ar fi refuzat să repare pagubele create în timpul construcției clădirii învecinate, ci dimpotrivă arată că societatea s-a preocupat în mod deosebit de clarificarea situației pârâtului.
În drept recurentul și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Acesta arată că nu există nici o situație de minus petita, instanța pronunțându-se asupra cererii reconvenționale în ședința din 27 februarie 2009, prin încheierea nr. 1547/2009, dispunând anularea acesteia ca netimbrată. Mai mult artă că reclamanta nici nu justifică nici un interes, în a invoca aceste aspecte, singurul interesat ar putea fi doar intimatul.
Cât privește fondul cauzei se arată că în mod corect au respins instanțele acțiunea, analizând-o prin prisma temeiului de drept invocat de apelantă și în baza probelor de la dosar.
Subliniază totodată că acțiune în justiție prin care reclamantul cere obligarea pârâtului la executarea în natură a obligației asumate sau obligarea acestuia la despăgubiri, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației, trebuie să îndeplinească imperativ condiția existenței unui contract valabil încheiat, în cauza de față neexistând convenția întemeiată pe voința liberă și nesilită a părților.
Arată în continuare că acțiune de față acoperă de fapt și maschează o cerere prin care se solicită stabilirea unui drept de superficie, temporar până la finalizarea lucrărilor, ori dreptul de superficie poate fi dobândit doar prin contract, uzucapiune sau lege.
Mai învederează că refuzul acestuia de a permite accesul recurentei pentru efectuarea lucrărilor este justificat de atitudinea recurentei care nu a reparat pagubele create în timpul construcției, motivând că firma de construcții este responsabilă de producerea acestor pagube, deși această firmă a fost angajată tot de către recurentă.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, instanța constată a fi fondat recursul urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta SRL solicită obligarea pârâtului a-i permite accesul pe proprietatea sa, învecinată cu proprietatea reclamatei, în vederea finalizării lucrărilor autorizate prin autorizația de construire nr. 406 din 10.07.2006, emisă de Primăria SM.
Ipoteza pe care o avem în discuție este aceea în care sânt necesare a fi efectuate lucrări de intervenție privind repararea sau conservarea zidului situat între două proprietăți învecinate, lucrări care nu pot fi executate decât prin asigurarea accesului pe proprietatea vecinului.
Această chestiune nu naște dificultăți, în situația în care între cei doi proprietari există o relație de bună vecinătate care determină obținerea acordului expres al vecinului, de a permite accesul la proprietatea sa în vederea îndeplinirii acestor lucrări.
În situația în care nu există un asemenea acord, cum este cazul în speță se pune întrebarea care este posibilitatea prin care proprietarul construcției ar putea obține accesul pe proprietatea învecinată în vederea executării lucrărilor.
În vederea rezolvării unui asemenea diferend trebuie pornit de la raportul de vecinătate născut între cei doi proprietari de fonduri limitrofe, precum și la drepturile și obligațiile celor doi rezultate din starea de vecinătate.
De asemenea, se va avea în vedere și noțiunea de proprietate, și prerogativele pe care acest drept le naște, fără a omite faptul că, chiar prin legea fundamentală -Constituția României se afirmă principiul inviolabilității proprietății, iar dreptul de proprietate conferă titularului său posibilitatea de a dispune în mod liber, în privința bunului pe care îl deține.
Pe de altă parte, în legătură cu exercitarea prerogativelor proprietății, trebuie amintit că art. 480 Cod civil, care definește dreptul de proprietate arată în partea sa finală faptul că prerogativele acestui drept, pot fi exercitate în mod liber de titularul său, însă în limitele determinate de lege, cum de altfel și Constituția României, la art. 41 stabilește cu valoarea de principiu că limitele exercitării dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.
O astfel de limitare este determinată și de punerea în valoarea a celor două fonduri învecinate, între care se naște relația de vecinătate, în desfășurarea cărora chiar Constituția României la art. 41 al 6, stabilește regula de principiu, potrivit cu care, proprietarilor le revine obligația respectării sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăți.
Prin urmare, vecinătatea determină o toleranță pașnică comună între cei doi proprietari, cu consecința abținerii acestora de la fapte care ar putea afecta folosința normală a proprietății vecine, precum și obligația de respectare a tuturor regulilor de conviețuire socială în legătură cu raportul de vecinătate.
În legătură cu posibilitatea de a obține acordul în vederea asigurării accesului pe proprietatea învecinată, în scopul intervenției la zidul situat între proprietățile limitrofe, este cert că este o chestiune ce se circumscrie relației de vecinătate, însă este tot atât de cert și faptul că hotărârea de a permite ori nu accesul este un drept al ce aparține proprietarului fondului vecin, ce urmează a fi tranzitat.
Raportând această regulă a dreptului de a permite ori nu accesul, trebuie observat că în caz de refuz de a permite, acesta trebuie să fie unul justificat, pe un interes propriu legitim, care ar putea vătăma titularul dreptului în cazul în care ar permite, fără a fi considerat motiv de refuz legitim simplul deranj creat prin această activitate, ce este consecința sa firească.
În cauza de față, prin probatoriul administrat s-a dovedit faptul că intervenția este necesară, pârâtul nepropunând nici o probă cu care să dovedească faptul că refuzul său este unul justificat, ceea ce denotă o exercitare abuzivă a atributelor dreptului de proprietate, din partea acestuia.
Instanțele și-au fundamentat în mod greșit soluția pe convenția încheiată între părți, eronat apreciind acestea că în cauză se solicită executarea acelei convenții, în realitate reclamanta invocând acea convenție doar în apărarea sa.
Prin urmare față de cele expuse instanța apreciază ca fiind fondat capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtului în a-i permite reclamantei accesul pe proprietatea sa, pe o perioadă de 30 de zile, termen ce începe însă să curgă de la data obținerii unei noi autorizații de construcție luând în considerare faptul că autorizația inițială a expirat.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii instanța îl apreciază ca nefiind fondat, instituția daunelor cominatorii nemaifiind de actualitate față instituirea amenzilor civile ca mijloc de constrângere a debitorului în executarea obligației, prin art. 580 ind.3 Cod procedură civilă.
Cât privește solicitarea recurentei de a se dispune casarea deciziei recurate cu trimiterea spre rejudecare, pe considerentul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale este de precizat faptul că o astfel de cerere nu poate fi primită, în primul rând pentru faptul că instanța s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale cu care a fost sesizată de către pârâtul reclamant reconvențional, dispunând anularea acesteia ca netimbrată prin încheierea ședinței publice din 27 februarie 2009, iar pe de altă parte singura parte interesată în a invoca nepronunțarea asupra acesteia era doar pârâtul reclamant reconvențional, în baza principiului disponibilității.
Față de cele ce preced apreciind ca fiind fondat recursul declarat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sens în care se va modifica în totalitate hotărârea, fiind admis apelul declarat de apelantă și în consecință, va fi admisă în parte acțiunea civilă înaintată de reclamant - SRL, în contradictoriu cu pârâtul.
Se va dispune obligarea pârâtului să-i permită reclamantei accesul pe terenul proprietatea acestuia, situat în S M,-, pe o perioadă de 30 zile de la data obținerii unei noi autorizații de construcție, în vederea finalizării lucrărilor de construcție ce se execută la imobilul situat în S M,-.
Vor fi respinse restul pretențiilor.
Cheltuielile de judecată solicitate de către recurent nu i se vor acorda, acestea nefiind dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă - SRL, cu sediul în B, sector 1,--84, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în S M,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 196/Ap din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în totalitate în sensul că:
Admite ca fondat apelul înaintat de apelanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1547 din 6 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâtul.
Dispune obligarea pârâtului să-i permită reclamantei accesul pe terenul proprietatea acestuia, situat în S M,-, pe o perioadă de 30 zile de la data obținerii unei noi autorizații de construcție, în vederea finalizării lucrărilor de construcție ce se execută la imobilul situat în S M,-.
Respinge restul pretențiilor.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
Melita
- redactat decizie - judecător -19.03.2010
- dactilografiat grefier - 19.03.2010 -4 ex.
-comunicat 22.03.2010 -2 ex.
- - SRL, cu sediul în B, sector 1,--84
-, domiciliat în S M,-, județul S
Președinte:Viorel PanteaJudecători:Viorel Pantea, Doina Măduța, Felicia Toader
