Expropriere. Speță. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.86

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

PREȘEDINTE: Elena Pașcan judecător

- - - - judecător

GREFIER - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, apelul civil, după casare, promovat de apelanții-pârâți, și, împotriva sentinței civile nr. 1715/D din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru apelanții-pârâți, consilier juridic pentru intimatul-reclamant Primarul Mun. B și consilier juridic pentru intimata-reclamantă Regia Autonomă de Gospodărire Comunală B, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată apelul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Avocat pentru apelanții-pârâți depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială.

Consilier juridic pentru intimatul-reclamant Primarul Mun. B depune la dosarul cauzei delegație și ordin de plată prin care arată că a achitat despăgubirea și nu mai insistă în cererea de suspendare a executării.

Consilier juridic Monia pentru intimata-reclamantă B depune la dosarul cauzei împuternicire de reprezentare juridică și arată că apelanții și-au ridicat toate aceste sume.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai sunt cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul pe fond pentru apelanții-pârâți, și solicită admiterea apelului șa cum a fost formulat. În susținerea apelului arată că s-a efectuat expertiză care stabilirea valoarea terenului, iar instanța de fond în mod arbitrar reduce contravaloarea prejudiciului care a rămas expropriat. Solicită ca apelanții să fie despăgubiți integral, la justa valoare, așa cum a stabilit expertul. În concluzie solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic având cuvântul pe fond pentru intimatul-reclamant Primarul Mun. B solicită respingerea apelului ca netemeinic și nefondat și menținerea soluției pronunțate de Tribunalul Bacău. Arată că instanța de fond a soluționat în mod corect această expropriere, despăgubirile au fost stabilite în mod corect. Precizează că au fost de acord să cumpere toată porțiunea de teren dar apelanții au refuzat.

Consilier juridic având cuvântul pe fond pentru intimata-reclamantă B solicită respingerea apelului și menținerea soluției pronunțate de Tribunalul Bacău. Arată că apelanții și-au ridicat sumele, iar terenurile sunt intabulate.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pe fond solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile și intimații-reclamanți să plătească apelanților despăgubirile conform raportului de expertiză.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.1715/D/21 dec.2007, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Bacăua admis acțiunea formulată de reclamanții Primarul municipiului B și Regia Autonomă de Gospodărie Comunală în contradictoriu cu pârâții, și.

A constatat că sunt îndeplinite condițiile exproprierii prevăzute de Legea nr.33/1994 și în consecință:

A obligat reclamanții să plătească pârâților cu titlu de despăgubire pentru terenurile proprietatea acestora ce fac obiectul exproprierii următoarele sume:

- 191.318 lei pârâților și, pentru suprafața de 3400 teren situat în comuna, jud.B, identificat conform raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză;

- 67.325,40 lei pârâților și, pentru suprafața de 1356 teren situat în comuna, jud.B, identificat conform raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză;

- 51.263,62 lei pârâtei pentru suprafața de 1032,5. teren situat în comuna, jud.B, identificat conform raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză;

A obligat reclamantele să plătească pârâților prejudiciul reprezentând 10% pentru compensarea unor terenul cu aceiași suprafață și valoarea economică, după cum urmează:

- 19.131,8 lei pentru pârâții și;

- 6.732,54 lei pentru pârâții și;

- 5.126,36 lei pentru pârâta;

A stabilit un prejudiciu de 709,142 lei pentru pârâta și 1.666,55 lei pentru și, reprezentând valoarea terenurilor rămase neexpropriate și obligă reclamantele să plătească aceste sume pârâților.

A obligat reclamantul Primarul municipiului B să plătească pârâților, și câte 900 lei pentru fiecare reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanți au solicitat ca în contradictoriu cu pârâții, să se stabilească cuantumul despăgubirilor și sumele cuvenite acestora pentru terenurile a căror proprietari sunt și urmează a fi expropriate în condițiile Lg.33/1994.

În motivarea acțiunii au susținut, următoarele:

Prin Ordinul nr.86/204 al Ministerului Integrării Europene publicat în Monitorul Oficial nr.298 Bis, a fost aprobat Memorandumul de finanțare privind obiectivul "îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă, colectarea și tratarea apelor uzate în municipiul B"cu prevederea că parte din acest obiectiv (componente 1 extinderea rețelei) va fi finanțat din surse proprii ale reclamantei

Prin Hotărârea Consiliului Județean B nr. 29/23.03.2006 obiectivul menționat, situat pe teritoriul comunei a fost declarat de utilitate publică de interes local, iar expropriator a fost desemnat municipiul

Din suprafața totală de 21.630,35. teren necesar amplasamentului obiectivului menționat și respectiv realizării investiției reclamanta -. Baa chiziționat prin cumpărare suprafața de 15.841,85. iar pentru suprafața de 5.788,50. teren aparținând pârâților acest lucru nu s-a reușit.

Reclamanta Bao ferit pârâților următoarele sume - pentru și pentru suprafața de 3400. - suma de 23.800 Euro (7 Euro/), pentru pentru suprafața de1032,50 suma de 5.162,5o Euro (5 Euro /) și pentru și pentru suprafața de 1.356. suma de 6.780 Euro (5 Euro/).

Față de refuzul pârâților, aceștia au fost notificați cu privire la propunerea de expropriere și înștiințați că potrivit art.14 din Lg.33/1994 au posibilitatea de a formula întâmpinare.

Pârâții au formulat întâmpinări care au fost soluționare de către Comisia de soluționare a întâmpinărilor, numită prin Hotărârea Consiliului Județean B nr.95/28.08.2006, ce a fost comunicată pârâților.

Împotriva acestei hotărâri, ce a fost comunicată pârâților, numai pârâții și au formulat contestații, care au fost soluționate de Curtea de APEL BACĂU, în sensul că prin sentința civilă nr. 193/20.12.206, acțiunea pârâtului a fost respinsă ca nedovedită, iar prin Încheierea din 18.12.2006, s-a luat act de renunțarea la judecată a pârâtului.

Părțile s-au judecat inițial în contenciosul administrativ, însă Curtea de APEL BACĂU, prin decizia civilă nr.567/21.08.2007 a casat hotărârea fondului și reținând competența materială a Secției civile a Tribunalului Bacău, a trimis cauza spre competentă soluționare, în raport de prevederile Legii 33/1994 și art.2 pct.1 Cod procedură civilă.

Tribunalul a constatat că nu s-a impus refacerea probelor administrate, iar pârâții, și (recurenții din contencios) nu au solicitat administrarea altor probe și nici nu au formulat cereri reconvenționale, față de încheierea din 4.04.2007 (dosar -), unde au precizat că acestea sunt de fapt întâmpinări.

În consecință, față de întreg probatoriul administrat în cauză, Tribunalul a reținut că reclamantele, în calitate de expropriator și respectiv de inițiator și beneficiar al investiției au parcurs procedura prealabilă prevăzută de art.12-20 din Lg.33/1994.

Având în vedere că pârâții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, iar sumele propuse de expert nu sunt mai mici față de cele oferite de expropriator și nici mai mari decât cele solicitate de expropriați, s-a admis acțiunea și s-au stabilit despăgubirile pentru terenurile ce fac obiectul exproprierii, proprietatea pârâților, reprezentând atât valoarea de circulație propusă de expert cât și prejudiciul de 10 % pentru cumpărarea unor terenuri de aceleași dimensiuni și aceleași valori economice.

Pentru suprafața de 69,40. și respectiv de 167,83. proprietatea pârâților și respectiv și prejudiciul încercat de aceștia, s-a apreciat că este de 20 % din valoarea la care s-ar putea vinde în prezent determinat de faptul că terenul este folosit doar în scop agricol.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a reținut că după casarea spre rejudecare pârâții nu au făcut dovada altor cheltuieli, avocatul ales al pârâților, și nedepunând altă chitanță privind onorariul de avocat astfel că în temeiul art. 38 din Lg.33/1994 s-au acordat aceleași cheltuieli de 9oo lei pentru pârâții, și.

Împotriva acestei hotărâri, au promovat apel pârâții, și formulând critici numai cu privire la sumele stabilite ca prejudiciu suferit, pentru terenurile rămase neexpropriate.

Astfel este nemulțumită deoarece experții i-au stabilit o despăgubire de 3445,71 lei pentru restul de teren ce nu-l mai poate utiliza, însă instanța i-a acordat doar 710 lei, în mod arbitrar.

Și apelanții și, au arătat că urmare scăderii substanțiale a valorii terenului rămas, formulat din două loturi mici, experții au stabilit un prejudiciu în sumă de 8332,76 lei, însă în mod nejustificat și nemotivat instanța le-a acordat numai suma de 1.666,55 lei.

Au solicitat admiterea apelului și acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat așa cum au fost stabilite de cei 4 experți.

Au solicitat și suspendarea executării sentinței până la soluționarea recursului.

Reclamanții intimați nu au formulat întâmpinare, au depus însă xerocopia ordinelor de plată cu sumele plătite pârâților așa cum au fost stabilite de instanța de fond.

Apelanții au înțeles să nu mai susțină cererea de suspendare.

Curtea, examinând criticile formulate, în raport de probele administrate le apreciază ca fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Așa cum rezultă din expertiza și schița anexă la raportul de expertiză aflate la filele 205-217 dosar - în ce privește pe pârâta apelantă, a rămas o suprafață de teren neexpropriată de 69,40, având o formă neregulată și care nu poate fi folosit în mod judicios datorită dimensiunilor laturilor, situație constatată și stabilită de cei 4 experți tehnici, Gh. și.

Aceștia au evaluat terenul expertizat și au calculat un prejudiciu pentru terenul prejudiciat de 69,40, în valoare de 3445,71 lei.

Cum expertiza realizată este o probă științifică și întocmită cu respectarea cerințelor prevăzute la art. 25 din Legea 33/1994, această sumă reprezintă valoarea reală a prejudiciului suferit de apelanta, motiv pentru care hotărârea fondului este nelegală, lipsită de suport probatoriu, apelul fiind admisibil sub acest aspect.

Referitor la apelanții pârâți și, din aceiași lucrare de expertiză și schiță anexă, reiese că a rămas o suprafață de teren neexpropriată de 167,83 care de asemenea nu mai poate fi folosit judicios datorită dimensiunilor laturilor și formei neregulate și pentru care proprietarii sunt încercați de un prejudiciu în valoare de 8332,76 lei, calculat de experți, în raport de valoarea de piață a terenului, conform concluziilor, astfel că și sub acest aspect este nelegală hotărârea fondului.

Este evident că îmbucătățirea acestor terenuri le face greu accesibile și folosibile atât pentru agricultură, fie pentru eventuale construcții sau vânzare, pentru obținerea unor profituri de către proprietari.

Prin urmare, pentru argumentele expuse, Curtea, văzând dispozițiile art.25 și 26 din Legea 33/1994 și în baza art.21 din aceiași lege și art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte hotărârea apelată în sensul că va stabili prejudiciul de 3445,71 lei pentru pârâta și de 8332,76 lei pentru pârâții și, în loc de 709,142 lei și respectiv 1666,55 lei cum a stabilit prima instanță.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Deși, pentru apelanți s-au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în apel, nu s-au depus dovezi în acest sens, astfel că cererea va fi respinsă ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul promovat de apelanții-pârâți, și, împotriva sentinței civile nr. 1715/D din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în cotnradictoriu cu intimații-reclamanți PRIMARUL MUN. B, REGIA AUTONOMĂ DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ și intimații-pârâți și.

Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul că stabilește prejudiciul de3445,71 lei pentru pârâta și 8332,76 lei pentru pârâții și în loc de 709,142 lei și respectiv 1.666,55 lei.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Respinge ca nedovedită cererea de cheltuieli.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

- - - -

GREFIER,

- -

Red.

Red.

Tehnored./10 ex.

2/3.06.2008

Președinte:Elena Pașcan
Judecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Bacau